Substanța chimică invizibilă din aer care ar putea crește riscul Parkinson: un studiu confirmă asocierea între poluarea aerului și neurodegenerare

Un amplu studiu realizat în Statele Unite, publicat în Neurology în 2025, a demonstrat o asociere semnificativă între expunerea cronică la tricloretilenă (TCE) - un solvent industrial larg utilizat - și riscul crescut de boală Parkinson. Cercetarea, coordonată de echipele de la Barrow Neurological Institute și Washington University School of Medicine, reprezintă cea mai cuprinzătoare analiză populațională de până acum privind efectele expunerii ambientale la TCE asupra sănătății neurologice.
Boala Parkinson rămâne în mare parte idiopatică, însă dovezile epidemiologice și experimentale acumulate în ultimele decenii indică o contribuție importantă a expunerilor la neurotoxine de mediu. Tricloretilena este un solvent clorurat folosit pe scară largă în industrie încă din anii 1920 - inițial pentru curățare chimică și degresare, ulterior în metalurgie și industria textilă. În pofida restricțiilor impuse de Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) în anii 1970, TCE continuă să fie detectată în aerul și apele subterane din numeroase regiuni, iar remedierea siturilor contaminate poate dura zeci de ani.

În anul 2000, Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a raportat contaminarea cu TCE a până la 30% din sursele de apă potabilă din SUA. Studii anterioare au arătat că expunerea ocupațională la TCE este frecventă în regiunile industrializate, cu o creștere constantă în ultimele trei decenii, iar efectele sale neurotoxice sunt bine documentate la animale, incluzând neurodegenerarea dopaminergică și acumularea de α-sinucleină. Cazul Camp Lejeune - o bază militară cu apă contaminată - a oferit dovezi convingătoare privind asocierea dintre TCE și riscul de Parkinson, însă impactul expunerii ambientale la nivel național rămânea neclar până la acest studiu.

Despre studiu

Analiza a utilizat datele Medicare din perioada 2014–2018 pentru a construi un studiu de tip caz-control cu acoperire națională. Cercetătorii au inclus 221.789 cazuri incidente de boală Parkinson și 1.132.765 controale potrivite după vârstă și perioadă, excluzând formele atipice de parkinsonism și demența cu corpi Lewy.

Expunerea la tricloretilenă a fost estimată prin datele EPA National Air Toxics Assessment (NATA) din anii 2002 și 2014, utilizând modele de dispersie atmosferică și analiză geospațială (GIS). Nivelurile medii anuale de TCE au fost corelate cu locuințele participanților la nivel de census tract, fiind luate în considerare perioadele de 14–16 ani anterioare diagnosticului, pentru a surprinde efectele pe termen lung ale expunerii. Modelele statistice au fost ajustate pentru factori precum vârsta, sexul, fumatul, poluarea cu particule fine (PM2.5), statutul urban și utilizarea serviciilor medicale.

Rezultate

Analiza logistică a indicat o asociere pozitivă și dependentă de doză între nivelurile ambientale de TCE și riscul de boală Parkinson. Pentru fiecare creștere unitară logaritmică a concentrației de TCE, riscul de boală Parkinson a crescut cu aproximativ 3% (risc relativ = 1,03; interval de încredere 95%: 1,02–1,032; p < 0,0001). Persoanele care locuiau în zonele cu cele mai ridicate niveluri de TCE (decila superioară: 0,14–8,66 μg/m³) au avut un risc cu 10% mai mare de Parkinson comparativ cu cele din zonele cu concentrații minime (0,005–0,01 μg/m³).

Expunerea crescută la TCE s-a asociat și cu o frecvență mai mare a simptomelor prodromale precum tulburările de mers (raport de șanse = 1,07), căderile repetate (raport de șanse = 1,04) și demența (raport de șanse = 1,05). În schimb, tremorul a prezentat o relație ușor inversă la niveluri mai ridicate de TCE, posibil indicând diferențe între subtipurile clinice de Parkinson.

Cartografierea națională a arătat că cele mai mari concentrații de TCE se regăsesc în așa-numitul „Rust Belt” - o regiune industrializată din nordul și centrul Statelor Unite. Analizele geostatistice (MapGAM) realizate în jurul celor mai mari trei surse de emisii de TCE au evidențiat zone locale de risc crescut, în special în proximitatea fabricilor de separatori pentru baterii cu plumb-acid. Într-un caz din Oregon, riscul de Parkinson a fost de 4,4 ori mai mare în zonele aflate la 1–5 mile de instalație, cu un gradient descrescător al riscului în funcție de distanță. Un model similar a fost observat și lângă o fabrică din Indiana, deși cu o intensitate mai mică a asocierii.

Interpretare

Rezultatele consolidează ipoteza că expunerea cronică la tricloretilenă în aerul ambiant este un factor de risc independent pentru boala Parkinson, adăugându-se dovezilor anterioare privind expunerile ocupaționale și cele din apă contaminată. Analizele geografice detaliate au oferit dovezi spațiale consistente ale riscului crescut în jurul surselor majore de emisii industriale, chiar și după ajustarea pentru poluarea generală cu particule fine și alți factori socio-demografici.

Interesant, asocierea mai puternică cu simptomele axiale (mers, echilibru, demență) sugerează că TCE ar putea influența anumite subtipuri clinice ale bolii Parkinson, similar observațiilor pentru alte poluanți neurotoxici precum particulele PM2.5. Hărțile de risc arată, de asemenea, suprapuneri între regiunile cu concentrații ridicate de TCE și incidență crescută a bolii Parkinson, deși nu toate zonele industriale urmează acest model, indicând implicarea altor neurotoxine de mediu.

Concluzii

Acest studiu furnizează dovezi epidemiologice solide privind asocierea dintre expunerea la tricloretilenă și riscul crescut de boală Parkinson la nivel populațional. Chiar și la niveluri ambientale scăzute, tricloretilena pare să contribuie la patogeneza bolii, probabil prin mecanisme de neuroinflamație și degenerare dopaminergică. Autorii subliniază necesitatea unor măsuri urgente de monitorizare și remediere a siturilor contaminate, precum și importanța evaluării altor surse de expunere - inclusiv apa potabilă și vaporii industriali.

Pe termen lung, aceste rezultate susțin includerea expunerilor la tricloretilenă și alți solvenți industriali în strategiile de prevenție a bolilor neurodegenerative și justifică politici publice mai stricte privind controlul și eliminarea acestor substanțe din mediul înconjurător.