Te doare spatele? Nu este din cauza vremii!

Mai multe informații despre durerea de spate găsiți în articol.
Durerea lombară reprezintă cea mai comună dizabilitate în rândul adulților tineri și una dintre cele mai costisitoare afecțiuni benigne în țările industrializate, afectând peste 80% dintre persoane la un moment dat în viață.
Numeroși factori fizici, psihologici și ocupaționali sunt implicați în apariția durerilor de spate. Printre aceștia, conform credinței populare se numără și schimbările bruște de vreme, inclusiv temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică, direcția vântului și precipitațiile.
La studiu au participat circa 1000 de adulți care au prezentat înainte de înscriere un nou episod de dureri lombare.
Analiza a demonstrat însă că niciun parametru al vremii care s-a presupus anterior că ar putea declanșa sau exacerba durerile musculo-scheletale nu a crescut riscul de apariție al durerii joase de spate.
„Oamenii care suferă de astfel de afecțiuni ale sistemelor muscular, osos și/sau articular, dar și cei aparent sănătoși din acest punct de vedere, ar trebui să acorde mai multă importanță prevenției și tehnicilor avizate de ameliorare a simptomelor și de management al durerii.”
Cercetarea a fost realizată în Australia, unde temperatura variază între 5,4 și 32,8 grade Celsius. Rezultatele au fost publicate în jurnalul științific Pain Medicine.
Sursa: EurekAlert!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Data actualizare: 25-08-2019 | creare: 17-01-2017 | Vizite: 8873
Bibliografie
The weather's not to blame for your aches and pains, link: https://www.eurekalert.org/pub_releases/2017-01/gifg-twn010817.php ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Dansul rezultă a fi un instrument puternic în ameliorarea stresului
- Modificările genetice ar putea reprezenta cauza bolii ficatului gras la persoanele cu o greutate și dietă optime
- Tratamentul cu melatonină nu influențează rezistența la insulină a lucrătorilor de ture de noapte
- Mecanismele prin care restricția calorică protejează indivizii de bolile asociate îmbătrânirii, explicate de cercetători
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Lombalgia cronica nespecifica
- Durere de spate
- Protruzie discală
- Durere de spate
- Durerea de spate și în flancuri (lateral), ce iradiază inghinal
- Dureri de spate - ghid complet
- Durerea lombară
- Durerea de spate acută (ce te imobilizează la pat)
- Lombalgie - durerea în regiunea lombară
- Durerea de șale (dureri de mijloc sau durerea lombară)
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Dureri Bazin + Neputinta la aplecare
- Dureri de cap si de spate
- Dureri coloana lombara..zona toracica
- Dureri de spate si maini, amortirea mainilor
- Durere de spate si de picior
- Dureri de spate
- Intepenirea spatelui
- Dureri lombare si de picior
- Durere de spate intr-o parte
- Dureri fizioterapie