Timpul până la diagnostic în demență - întârziat cu 3.5 ani

Un nou studiu condus de cercetători de la University College London (UCL) relevă că, în medie, persoanele cu demență sunt diagnosticate la 3.5 ani după ce au fost observate pentru prima dată simptomele, iar pentru cei cu demență de debut precoce, această perioadă este chiar mai lungă, de 4.1 ani. Studiul, publicat în International Journal of Geriatric Psychiatry, este prima revizuire sistematică și meta-analiză a dovezilor globale care analizează timpul până la diagnostic în demență.

Metodologia studiului

Cercetătorii au revizuit datele a 13 studii publicate anterior, realizate în Europa, Statele Unite, Australia și China, care au inclus 30.257 de participanți. Echipa de cercetători a investigat intervalul mediu dintre apariția simptomelor (evaluate de pacienți sau îngrijitori prin interviuri sau dosare medicale) și diagnosticarea finală a demenței.

Rezultatele studiului

Într-o meta-analiză combinată a 10 dintre studiile incluse, cercetătorii au constatat că, în medie, durează 3,5 ani de la apariția primelor simptome până la obținerea unui diagnostic de demență. În cazul persoanelor cu demență de debut precoce, acest interval era de 4,1 ani. Studiul a identificat, de asemenea, faptul că unele grupuri sunt mai susceptibile să experimenteze întârzieri mai mari.

De asemenea, s-a constatat că vârsta tânără la debut și prezența demenței frontotemporale sunt asociate cu un timp mai lung până la diagnostic. Deși datele privind disparitățile rasiale au fost limitate, unul dintre studiile revizuite a arătat că pacienții de culoare tind să experimenteze o întârziere mai mare înainte de diagnostic.

Factori care contribuie la întârzierile în diagnostic

Dr. Vasiliki Orgeta, autorul principal al studiului, a subliniat: „Munca noastră evidențiază necesitatea unui cadru conceptual clar pentru timpul până la diagnostic în demență, dezvoltat în colaborare cu persoanele cu demență, îngrijitorii lor și susținătorii lor.” Dr. Phuong Leung, de asemenea, a adăugat: „Simptomele demenței sunt adesea confundate cu îmbătrânirea normală, în timp ce frica, stigma și conștientizarea scăzută pot descuraja oamenii să ceară ajutor.”

Profesorul Rafael Del-Pino-Casado de la Universitatea din Jaén, Spania, a menționat că „În sistemele de sănătate, traseele inconsistente de trimitere, accesul limitat la specialiști și clinicile de memorie insuficient finanțate pot crea întârzieri suplimentare. Pentru unii, diferențele de limbaj sau lipsa unor instrumente de evaluare cultural adecvate pot face ca accesul la un diagnostic timpuriu să fie și mai dificil.”

Recomandări pentru îmbunătățirea diagnosticării demenței

Dr. Orgeta a adăugat: „Pentru a accelera diagnosticarea demenței, este nevoie de acțiuni pe mai multe fronturi. Campaniile de conștientizare publică pot ajuta la îmbunătățirea înțelegerii simptomelor timpurii și la reducerea stigmei, încurajând oamenii să caute ajutor mai devreme. Formarea medicilor este esențială pentru a îmbunătăți recunoașterea timpurie și trimiterea pacienților, alături de accesul la intervenții timpurii și sprijin individualizat, astfel încât persoanele cu demență și familiile lor să poată obține ajutorul de care au nevoie.”

Concluzie

Studiul subliniază faptul că diagnosticarea timpurie a demenței rămâne o provocare globală, influențată de o serie complexă de factori. Strategiile de sănătate publică, formarea corespunzătoare a cadrelor medicale și creșterea conștientizării pot contribui la reducerea întârzierilor în diagnosticare, oferind o mai bună accesibilitate la tratamente și îmbunătățind calitatea vieții persoanelor afectate de această afecțiune.