Tratamentul psihologic produce o ameliorare puternică și durabilă a durerilor cronice de spate
©
Autor: Teodorescu Mihai

Studiul, publicat în JAMA Psychiatry, a constatat că două treimi dintre pacienții cu dureri de spate cronice care au fost supuși unui tratament psihologic de patru săptămâni, numit Pain Reprocessing Therapy (PRT), nu au mai prezentat dureri sau au prezentat dureri, însă de intensitate redusă, în urma tratamentului. Constatările oferă unele dintre cele mai puternice dovezi de până acum că un tratament psihologic poate oferi o ameliorare puternică și durabilă pentru durerea cronică, care afectează unul din cinci americani.
Aproximativ 85% dintre persoanele cu dureri de spate cronice au ceea ce este cunoscut sub numele de „durere primară”, ceea ce înseamnă că testele nu sunt capabile să identifice o sursă corporală clară, cum ar fi afectarea țesuturilor. Căile neuronale greșite sunt cel puțin parțial de vină: diferite regiuni ale creierului se activează mai mult în timpul episoadelor de durere cronică decât în timpul episoadelor de durere acută, arată studiile. În rândul pacienților cu durere cronică, anumite rețele neuronale sunt sensibilizate să reacționeze exagerat chiar și la stimuli ușori.
Dacă durerea este un semnal de avertizare că ceva nu este în regulă cu corpul, durerea cronică primară este „ca o alarmă falsă blocată în poziția pornit”. Pentru studiul controlat randomizat, cercetătorii au recrutat peste 150 bărbați și femei care au avut dureri de spate timp de cel puțin șase luni la o intensitate de cel puțin patru pe o scara de la zero la 10. Cei din grupul de tratament au finalizat o evaluare urmată de opt sesiuni de o oră de PRT, o tehnică dezvoltată de psihologul Alan Gordon cu scopul educării pacientului cu privire la rolul creierului în generarea durerii cronice.
Înainte și după tratament, participanții au fost supuși, de asemenea, unor scanări funcționale de imagistică prin rezonanță magnetică pentru a măsura modul în care creierul lor a reacționat la un stimul ușor al durerii. După tratament, 66% dintre pacienții din grupul de tratament nu au prezentat deloc dureri sau au avut dureri ușoare, comparativ cu 20% din grupul placebo și 10% din grupul fără tratament.
sursa: Science Daily
Data actualizare: 01-10-2021 | creare: 01-10-2021 | Vizite: 611
Bibliografie
Back pain: Psychological treatment shown to yield strong, lasting pain relief, alter brain networks, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/09/210929112846.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Dureri regulate de picioare si spate!
- De vreo doua zile simt o durere de spate la inghitire
- Durere spate
- Durere de spate si de umar
- Dureri de spate si maini, amortirea mainilor
- Dureri de spate [rinichi]
- Junghiuri in spate
- Dureri de spate
- Junghiuri in spate