Zahărul are un efect mai puternic asupra creierului decât s-a crezut până acum

Oamenii de știință germani au descoperit că aportul de glucoză la creier se face prin acțiunea directă a acestuia, și nu în mod pasiv, așa cum se credea anterior. În plus, responsabile pentru absorbția glucozei din fluxul sanguin sunt celulele gliale - care alcătuiesc 90% din totalul de celule din creier - și nu neuronii. Prin urmare, și alte celule în afară de neuroni au un rol în controlarea comportamentului.

Până acum se credea că astrocitele (celule gliale specializate, de cinci ori mai multe decât neuronii) au doar rol de suport, ajutând la păstrarea barierei hematoencefalice, transportul nutrienților spre țesutul nervos și repararea creierului și a măduvii spinării. Acum însă, există dovezi că astrocitele au un rol și în comportamentul uman de hrănire - capacitatea acestora de a detecta și a „lua” glucoza din sânge reglează semnalele nervoase legate de apetit, pe care neuronii le transmit în restul corpului.

Autorii studiului au încercat să vadă cum decide creierul să ia glucoză din sânge și cât absoarbe - aceste procese fiind direct legate de senzația de foame. S-a folosit tomografia cu emisie de pozitroni (PET) pentru a observa acțiunea receptorilor de insulină pe suprafața astrocitelor. Insulina este hormonul produc de pancreas ce permite corpului să folosească și să depoziteze glucoza din carbohidrații din alimentele ingerate.

Astfel s-a descoperit că acești receptori lipsesc de pe anumite astrocite, ceea ce duce la scăderea activității neuronilor responsabili pentru senzația de sațietate. Mai mult, astrocitele fără receptori de insulină devin tot mai puțin eficiente în transportarea glucozei la creier odată cu trecerea timpului, în special într-o regiune a hipotalamusului ce transmite semnale de sațietate.

Prin urmare, studiul de față concluzionează că celulele gliale și nu neuronii sunt cele care decid câtă glucoză absoarbe creierul, aceste celule pornind în căutarea glucozei în loc sa-l absoarbă pasiv. Analiza amănunțită a acestor procese ar putea ajuta în viitor la controlarea obezității.

Studiul s-a desfășurat la Universitatea Tehnică din München și a fost publicat în revista Cell.

Sursa: Science Alert