Apatia

Apatia este un simptom clinic independent frecvent întâlnit în patologia medicală, în special în tulburările neurodegenerative. S-a descoperit faptul că această manifestare poate apărea printr-o disfuncție a circuitului frontal-subcortical.

Apatia se manifestă prin lipsa motivației, a interesului și a inițiativei și printr-o reducere a stărilor emoționale și a activităților. Debutul poate fi marcat printr-un dezinteres pentru realizarea activităților zilnice și chiar a hobby-urilor, care cândva erau relaxante și plăcute pentru pacient. Expresiile faciale, mimica si gestica par a fi diminuate, iar fluxul gândirii devine mai lent. Apar modificări în comportament, persoana în cauză are tendința de a se izola, astfel încât calitatea vieții, morbiditatea și relațiile interumane ale pacientului au de suferit (1).

Întrucât pacienții apatici pot fi caracterizați de cei din jur ca având un comportament dificil, rău intenționat, iar cunoscuții pot considera că aceștia acționează în mod voit în acest fel, deși nu este adevărat, îngrijirea unor astfel de bolnavi reprezintă o provocare. Anumite studii au raportat niveluri ridicate ale stresului, ale senzației că sunt împovărați și chiar ale depresiei la îngrijitorii pacienților care manifestă apatie (2).

Este normal ca o persoană să se simtă lipsită de motivație din când în când, însă, în cazul celor cu apatie, pierderea interesului durează pentru o perioadă de minimum 4 săptămâni, cu afectarea comportamentului cognitiv orientat spre scop, a inițiativei, a atenției pentru mediul înconjurator și cu aplatizarea emoțiilor (3).

În ce patologii apare apatia ca simptom?

Diagnosticul diferențial al apatiei este unul dificil, întrucât acest simptom se manifestă în numeroase tulburări neuropsihiatrice, ori de altă natură, precum:

• Tulburarea depresivă majoră;
• Tulburarea anxioasă;
• Tulburarea afectivă bipolară;
• Tulburarea de stres posttraumatică (PTSD);
• Tulburarea de personalitate de tip schizoid;
• Schizofrenia;
• Tulburări ale instinctului alimentar (evitarea sau restricția indusă psihic a alimentării cu nutrienți, care determină deteriorarea sănătății fizice și mentale);
• Demența frontotemporală (Boala Pick);
• Boala Alzheimer;
• Boala Parkinson;
• Boala Huntington (Coreea Huntington);
• Degenerarea corticobazală;
• Boala Wilson (tulburare a metabolismului cuprului, cu simptomatologie de lob frontal);
• Hemocromatoza (acumularea excesivă de fier în organism);
• Scleroza laterală amiotrofică (SLA sau Boala Lou Gehrig);
• Paralizia supranucleară progresivă;
• Accidentul vascular cerebral (AVC);
• Meningiomul;
• Hematomul subdural;
• Leucoencefalopatia din cadrul arteriopatiilor cerebrale;
• Leucoencefalopatia asociată consumului de heroină;
• Sindromul Wernicke-Korsakov (tulburare cerebrală determinată de lipsa vitaminei B1);
• Anorexia nervosa;
• Boala Chagas (tripanosomiaza americană);
• Sindromul Creutzfeldt–Jakob (encefalopatia spongiformă subacută infecțioasă cauzată de prioni);
• Sindromul Kleine-Levin (hipersomnia recurentă);
• Tulburarea neurocognitivă asociată infecției HIV;
• Tulburări mentale și de comportament asociate consumului de substanțe sau medicamente;
• Hipotiroidismul;
• Insuficiența suprarenală (boala Addison sau insuficiența adrenală);
• Deficitul de magneziu (hipomagnezemia);
• Deficitul de zinc;
• Excesul de vitamină D;
• Malnutriția;
• Sindromul febril la copil;
• Febra recurentă (boală infecțioasă transmisă de către căpușe sau păduchi);
• Vârsta înaintată (4) (5).

Apatia este un simptom al depresiei, iar tabloul clinic al lor este asemănător, fapt pentru care diagnosticul diferențial al acestor două patologii este deosebit de important. De asemenea, apatia trebuie diferențiată de alte simptome medicale, spre exemplu: abulia, akinezia, mutismul akinetic și demotivarea.

Conduita terapeutică

Apatia poate fi o manifestare deranjantă atât pentru pacient, cât și pentru persoanele apropiate acestuia (familie, prieteni, îngrijitori). Deoarece acest simptom poate ascunde numeroase boli și tulburări de ordin fizic sau psihic, pacienții apatici trebuie sa se adreseze medicului pentru evaluare, diagnostic și tratament de specialitate.

Cadrele medicale au posibilitatea de a îi efectua pacientului anamneza, examenul obiectiv, iar acestea, împreună cu testele de laborator și imagistice, vor contura un diagnostic. Un consult psihiatric este necesar, mai ales după ce s-au exclus toate posibilele cauze organice ale apatiei. De asemenea, este foarte important dacă pacientul are asociate și alte simptome de ordin psihiatric.

Există o metodă de măsurare a acestui simptom, numită Scala apatiei dimensionale (numită și scala DAS sau The Dimensional Apathy Scale), aceasta fiind elaborată de Radakovic și Abrahams în anul 2014. Ea este folosită predominant în neurologie, măsoară 24 de itemi și poate fi utilizată pentru a evalua 3 categorii:

• apatia executivă (lipsa motivației pentru organizare, planificare sau atenție),
• apatia emoțională (dezinteres legat de emoțiile pe care pacientul le manifestă) și
• apatia inițiatică (lipsa voinței personale de a genera gânduri sau activități).

De asemenea, există și o varintă mai rapidă și mai scurtă a acestei scale, cunoscută sub numele de b-DAS (The brief Dimensional Apathy Scale). Acestea sunt folosite atât pentru patologii frecvent întâlnite, precum Boala Alzheimer, Boala Parkinson, cât și pentru o boală rară, scleroza laterală amiotrofică. Pe lângă acestea, există și alte scale de măsurare a apatiei (6) (7).

Tratamentul este diferențiat în funcție de patologia care determină aceste manifestări. Dacă etiologia este organică, se administrează tratament corespunzator bolii. În cazul în care pacientul are tulburări de ordin psihiatric, tratamentul se împarte în două categorii: cel farmacologic și psihoterapia (în special terapia cognitiv-comportamentală).

Nu există un medicament anume pentru ameliorarea apatiei, însă există substanțe ce tratează complet sau ameliorează patologiile cauzatoare. Printre ce astea se enumeră: antidepresivele, antipsihoticele, antidemențialele, antiparkinsonienele, tratamentul accidentului vascular cerebral etc.

Din păcate, unele cauze de apatie sunt ireversibile. Anumite patologii de ordin neuropsihiatric determină pacienții să aibă complianță redusă la tratament sau să nu se poată îngriji singuri, fapte care îngreunează procesul terapeutic.