Cercetările aduc noi perspective asupra modului în care oamenii autişti comunică, contestând ideea deficitului social universal în autism

Dificultățile de comunicare socială sunt considerate esențiale în definirea autismului, conform criteriilor actuale de diagnostic. Acestea sunt adesea percepute ca deficite ce explică dificultățile întâlnite de persoanele autiste în interacțiunile sociale, relaționare, obținerea unui loc de muncă și menținerea unei calități bune a vieții. Cu toate acestea, tot mai multe cercetări contestă acest model deficit-centric, propunând în schimb o abordare relațională, în care dificultățile de comunicare apar dintr-un mismatch între modurile de interacțiune ale persoanelor autiste și non-autiste.
Studiile arată că persoanele non-autiste tind să perceapă negativ comportamentele sociale atipice ale celor autiste, ceea ce reduce oportunitățile sociale ale acestora și amplifică stigmatizarea. De asemenea, non-autiștii interpretează greșit emoțiile și intențiile persoanelor autiste, fapt care contribuie la alienare și neînțelegeri reciproce. În contrast, autiștii se simt mai confortabil între semeni de același neurotip, comunicând mai fluent și dezvoltând un raport mai bun în interacțiunile între ei.

Despre studiu

Pentru a testa rigurozitatea acestor observații, cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au replicat un studiu anterior (Crompton et al.) pe un eșantion extins, de peste 300 de participanți din trei centre independente din SUA și Marea Britanie. Scopul principal a fost evaluarea eficienței transferului de informație și a nivelului de raport între perechi de persoane autiste, non-autiste și perechi mixte.

Designul a inclus o sarcină de tip „telefonul fără fir”: participanții transmiteau o poveste (ficțională sau factuală) într-un lanț de șase persoane, iar acuratețea și numărul detaliilor păstrate erau analizate. În plus, participanții au evaluat cât de confortabil s-au simțit în interacțiune, oferind scoruri de raport.

Studiul a testat și influența a două variabile suplimentare:

•  informația privind neurotipul partenerului (informare sau nu înainte de interacțiune);
•  tipul de conținut (poveste ficțională versus text factual).

Rezultate privind transferul de informație

Rezultatele au arătat că:

• Toate lanțurile (autiste, non-autiste, mixte) au prezentat o scădere semnificativă a informației transmise de la o persoană la alta (efect de ordine), așa cum era de așteptat.
• Nu au existat diferențe semnificative între lanțurile autiste, non-autiste și mixte în ceea ce privește acuratețea transmiterii, pentru niciunul dintre tipurile de conținut.
• Contrar ipotezei inițiale, interacțiunile mixte nu au prezentat o degradare selectivă a calității comunicării comparativ cu cele omogene.

Aceste constatări infirmă presupunerea că persoanele autiste ar avea un deficit generalizat de comunicare. În schimb, ele sugerează că abilitatea de a transmite informații este conservată, atât timp cât contextul este bine structurat și sarcina este clară.

Rezultate privind raportul interpersonal

În privința raportului perceput:

• Participanții din lanțurile non-autiste au raportat un nivel mai ridicat de confort și raport față de cei din lanțurile mixte.
• Autiștii au manifestat un raport mai mare cu alți autiști comparativ cu perechile mixte, dar diferențele nu au fost mereu semnificative.
• Informarea prealabilă despre neurotipul partenerului a fost asociată cu un raport ușor mai ridicat, în special pentru participanții non-autiști.

Așadar, deși performanța obiectivă în comunicare nu a fost afectată de tipul de pereche, percepțiile subiective de conectare și confort social au variat, în general fiind mai mari în interacțiunile omogene.

Interpretări și implicații

Acest studiu contestă în mod direct ipoteza fundamentală conform căreia autismul presupune deficite universale de comunicare socială. Faptul că persoanele autiste transmit informații la fel de eficient ca non-autiștii, în condiții similare, susține ideea că dificultățile sociale ale acestora sunt contextuale, nu inerente.

Mai mult, studiul validează observațiile subiective ale multor persoane autiste, care se simt mai înțelese și confortabile între semeni de același neurotip, ceea ce are implicații pentru modul în care sunt concepute intervențiile educaționale, terapeutice și sociale.

Limitări

Printre limitările studiului se numără:

•  Toți participanții proveneau din culturi occidentale, ceea ce limitează generalizarea interculturală.
•  Participanții aveau un nivel mediu-înalt de funcționare cognitivă, excluzând persoane cu dizabilități intelectuale.
•  Nu s-au explorat suficient efectele altor factori de potrivire (precum vârsta, genul sau etnia) care pot influența raportul și comunicarea.

Concluzii

Acest studiu, bine alimentat statistic și realizat pe un eșantion divers, oferă dovezi solide că persoanele autiste nu sunt deficitare în comunicare atunci când interacționează în contexte omogene. De asemenea, contestă ideea că dificultățile lor de socializare derivă exclusiv din trăsături interne. Rezultatele sugerează că o parte semnificativă a dificultăților de comunicare provine din nepotrivirea dintre stilurile de interacțiune ale autiștilor și non-autiștilor, nu din incapacitatea unora de a comunica.

Aceste concluzii susțin o reevaluare critică a criteriilor de diagnostic și a intervențiilor centrate pe „corectarea” comunicării autiste. În schimb, strategiile viitoare ar trebui să privilegieze înțelegerea bidirecțională, adaptabilitatea și recunoașterea diferențelor neurotipice ca elemente de diversitate, nu ca deficiențe.