Datele colectate pe parcursul a zece ani confirmă că exercițiul fizic este un instrument puternic împotriva depresiei

Un articol publicat în jurnalul PLOS ONE aduce o actualizare sistematică a dovezilor din ultimele zece ani privind efectul exercițiului fizic asupra tulburărilor depresive la adulții sănătoși. Studiul sintetizează datele din 11 meta-analize recente, punând în balanță eficiența intervențiilor fizice comparativ cu tratamentele clasice și explorând posibilele mecanisme neurobiologice implicate.
Depresia este una dintre cele mai răspândite afecțiuni psihice la nivel global, afectând peste 280 de milioane de oameni. Cu toate că terapiile farmacologice și psihoterapia sunt tratamente standard, rata de răspuns este limitată – aproape 30% dintre pacienți nu răspund la primele linii de tratament. În acest context, activitatea fizică a fost propusă ca alternativă viabilă, având avantajul accesibilității, costurilor reduse și absenței stigmatizării sociale.

După articolul de referință din 2014 semnat de Wegner și colab., care a raportat un efect moderat al exercițiului asupra simptomelor depresive (d = -0.56), au fost publicate numeroase noi meta-analize care au încercat să clarifice atât dimensiunea efectului, cât și mecanismele implicate.

Despre studiu

Metodologie și selecția studiilor

Pentru această revizuire sistematică au fost incluse doar meta-analize publicate după iulie 2014, care analizează exclusiv studii clinice randomizate (RCT) privind efectele exercițiului fizic asupra depresiei la adulți între 18 și 59 de ani. Nu au fost incluse studii asupra copiilor, vârstnicilor, sau persoane cu comorbidități precum cancer sau depresie postpartum. În total, 11 meta-analize îndeplinesc criteriile de eligibilitate, incluzând 229 de studii individuale și un total de 16.255 participanți.

Evaluarea calității și riscul de părtinire

Doar două meta-analize au fost considerate de înaltă calitate, patru de calitate medie, iar cinci de calitate scăzută sau critică, conform scorurilor AMSTAR-2 și analizei riscului de părtinire (Cochrane Risk of Bias Tool). Dimensiunea efectului s-a dovedit sensibilă la calitatea metodologică: în analizele cu risc redus de părtinire, efectele exercițiului asupra depresiei au fost mai mici, dar încă semnificative.

Analiza statistică

•  Dimensiunea efectului agregat (SMD): -0.61 (95% CI: -0.78; -0.43), p < 0.01
•  Modelul aleator: SMD = -0.6056
•  Interval de predicție: \[-1.28; 0.068] – indicând variație semnificativă între studii
•  I² = 95.3% – eterogenitate înaltă
•  După ajustarea pentru publication bias, efectul scade la -0.2383 și devine nesemnificativ statistic

Rezultate

Comparația cu alte tratamente

Exercițiul fizic a avut efecte comparabile cu cele ale antidepresivelor și psihoterapiei în cazurile de depresie ușoară până la moderată. Nu a existat o superioritate clară, dar combinația între exercițiu și tratamentele standard a fost asociată cu beneficii suplimentare, inclusiv o mai bună complianță la medicație.

Tipuri de exercițiu și caracteristici

•  Exercițiile aerobe (alergare, mers, ciclism) au arătat cele mai consistente beneficii.
•  Exercițiile combinate nu au fost superioare celor aerobe singure.
•  Intervențiile de intensitate moderată și durată scurtă (≈45 minute, de 3 ori/săptămână) au fost asociate cu cele mai bune rezultate.
•  Exercițiile în grup par să aibă un impact mai mare decât cele individuale.

Diferențe între sexe

Deși atât femeile cât și bărbații beneficiază de pe urma exercițiului fizic, prevalența depresiei este mai ridicată la femei. În studiile dedicate, exercițiul a redus semnificativ simptomele depresive la femei de vârstă mijlocie și înaintată.

Mecanisme neurobiologice implicate

1. Axa HPA și cortizolul

Deregularea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenaliene este frecventă în depresie, fiind asociată cu secreție crescută de cortizol. Exercițiul cronic pare să normalizeze funcția acestei axe și să reducă nivelul de cortizol, în special la frecvențe de 3–5 sesiuni săptămânale.

2. Monoamine (serotonină, dopamină, noradrenalină)

Deși exercițiul este presupus să crească nivelul neurotransmițătorilor implicați în starea de bine, unele studii recente au arătat rezultate mixte, punând sub semnul întrebării ipoteza monoaminergică clasică.

3. BDNF (brain-derived neurotrophic factor)

Nivelurile de BDNF, scăzute în depresie, pot crește după exercițiu fizic, susținând neuroplasticitatea și îmbunătățirea funcției cognitive. Totuși, dovezile sunt eterogene și unele meta-analize nu au găsit creșteri semnificative în BDNF.

4. Endocannabinoizi

Studiile recente sugerează o implicare a sistemului endocannabinoid (AEA și 2-AG) în răspunsul pozitiv la exercițiu, cu niveluri crescute după activitate fizică. Această cale reprezintă o direcție promițătoare pentru viitoare tratamente.

Concluzii

• Exercițiul fizic are efecte pozitive mici până la moderate, dar consistente, în ameliorarea simptomelor depresive.
• Efectele sunt comparabile cu medicația și psihoterapia, fără a fi superioare, dar sunt semnificativ mai bune decât lipsa oricărui tratament.
• Exercițiul poate fi considerat o intervenție complementară viabilă, cu potențial de a reduce stigma și de a crește accesibilitatea tratamentului depresiei.
• Personalizarea programului de exercițiu (tip, intensitate, frecvență) este esențială pentru eficiență maximă, similar unei prescripții medicamentoase.
• Sunt necesare studii riguroase, de înaltă calitate, pentru a clarifica mecanismele implicate și relația doză-răspuns.

Recomandare practică:

Pentru adulții cu depresie ușoară până la moderată, se recomandă exerciții aerobice de intensitate moderată, 45 de minute, de 3 ori pe săptămână, într-un cadru monitorizat. Pentru cazuri mai severe, exercițiul fizic ar trebui integrat într-o abordare terapeutică combinată, incluzând tratamente standard.