Exercițiul fizic este benefic în special pentru persoanele cu afecțiuni corelate cu stresul

©

Autor:

Exercițiul fizic este benefic în special pentru persoanele cu afecțiuni corelate cu stresul
Un studiu prezentat la ediția anuală a conferinței Colegiului American de Cardiologie tratează posibilitatea de dublare a beneficiului adus de exercițiul fizic aparatului cardiovascular în cazul persoanelor cu depresie sau anxietate, față de cel al persoanelor care nu suferă astfel de afecțiuni. Mecanismul din spatele acestui fenomen ar fi bazat pe stimularea unor zone cerebrale care combat stresul.
Eșantionul studiului a fost compus dintr-un număr total de 50.000 de participanți, dintre care 4.000 au suferit patologii cardiovasculare majore, precum infarctul miocardic sau angină pectorală. Analiza cercetătorilor a constat, inițial, în evaluarea riscului de apariție a acestor patologii în rândul persoanelor care prestau activitate fizică de cel puțin 500 MET, echivalentul a 150 de minute pe săptămână.

Cu toate acestea, aceștia menționează că, deși analiza a fost bazată pe un minimum de 500 MET, exercițiul fizic aduce beneficii asupra sănătății și persoanelor care nu ating acest prag. Conform echipei, aceste beneficii se încadrează în expresia „a împușca doi iepuri dintr-o lovitură”, întrucât se obțin o stare de sănătate generală îmbunătățită și se combat depresia și anxietatea, deopotrivă.

În continuare, studiul s-a bazat pe compararea riscului la persoanele afectate de depresie sau anxietate cu cei care nu erau în categoria de risc. Cercetătorii au arătat că, în urma începerii activităților fizice, riscul de a dezvolta diverse afecțiuni cardiovasculare a fost cu 22% mai mic la persoanele cu depresie și 10% la cele ce nu erau afectate astfel. De asemenea, diferența dintre riscul asociat celor care au făcut sport și al persoanelor care nu au făcut exerciții fizice a fost de 17%.

Doctorul Hadil Zureigat, cercetător la spitalul general Massachusetts și autor al studiului, afirmă că studiul nu sugerează un posibil beneficiul exclusiv pentru oamenii ce sunt afectați de depresie sau anxietate, întrucât exercițiul fizic are efecte pozitive asupra sănătății în general. În schimb, cercetarea atestă creșterea acestui beneficiu la aceste persoane, comparativ cu cei care nu prezintă afecțiuni de această natură.

Studiul vine în completarea unor cercetări anterioare ale echipei americane în care au analizat legăturile dintre aceste afecțiuni cauzate de stres și cele cardiovasculare. Prin intermediul imagisticii, echipa a observat că activitatea neuronilor ce sunt implicați în mecanisme legate de stres este crescută la pacienții cu depresie, ceea ce determină o predispoziție a acestora la afecțiuni cardiovasculare.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 28-03-2022 | creare: 28-03-2022 | Vizite: 396
Bibliografie
Exercise holds even more heart health benefits for people with stress-related conditions, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/03/220324104415.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum îmbunătățește sportul imaginea de sine?
  • Câte calorii consumi când mergi vs când alergi?
  • Precizia gadget-urilor sportive diferă în funcție de locul în care sunt plasate
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum