Forța musculară ridicată a fost asociată cu un risc mai mic de diabet de tip 2 (studiu din UK Biobank)

Diabetul zaharat de tip 2 reprezintă o provocare majoră de sănătate publică, cu o prevalență în continuă creștere la nivel global. Estimările arată că până în anul 2045, peste 780 de milioane de persoane ar putea fi afectate de această boală. Dezvoltarea diabetului de tip 2 implică o combinație complexă între factori genetici și stilul de viață, iar intervențiile asupra factorilor modificabili devin esențiale pentru prevenție.
Un element central în acest context este activitatea fizică, cu beneficii demonstrate asupra sensibilității la insulină și metabolismului glucozei. Forța musculară, ca indicator al condiției fizice, a fost asociată anterior cu un risc redus de diabet zaharat tip 2. Totuși, nu era clar până acum dacă acest beneficiu se menține indiferent de predispoziția genetică a fiecărui individ. Studiul realizat în cadrul UK Biobank și-a propus să investigheze exact această relație: cum se intersectează forța musculară și riscul genetic în apariția diabetului zaharat tip 2.

Forța musculară este considerată un marker esențial al sănătății metabolice. Cercetări anterioare au arătat că persoane cu o forță musculară mai mare prezintă un risc mai scăzut de a dezvolta diabet zaharat tip 2, independent de vârstă, compoziție corporală sau alți factori comportamentali. În paralel, susceptibilitatea genetică la diabetul zaharat tip 2, determinată prin scoruri de risc poligenic, cuantifică impactul mai multor variații genetice asociate cu boala.

Deși unele studii au analizat interacțiunea dintre activitatea fizică și riscul genetic în apariția diabetului, niciun studiu anterior nu a explorat în mod specific modul în care forța musculară poate influența riscul de diabet zaharat tip 2 în funcție de predispoziția genetică. Studiul din UK Biobank umple acest gol, oferind o perspectivă unică asupra potențialului rol protector al forței musculare.

Despre studiu

Cercetarea a inclus peste 141.800 de participanți cu vârste între 40 și 69 de ani, toți din populația de origine europeană albă a Regatului Unit. Au fost excluse persoanele cu diabet preexistent sau cu valori inițiale patologice ale hemoglobinei glicozilate ori ale glucozei. Participanții au fost urmăriți pe o perioadă medie de 7,4 ani, iar în această perioadă au fost identificate 4.743 de cazuri noi de diabet zaharat tip 2.

Forța musculară a fost evaluată obiectiv prin măsurarea forței de strângere a mâinii cu ajutorul unui dinamometru. Pentru a ține cont de dimensiunea corporală, cercetătorii au utilizat forța relativă a prinderii (raportată la masa corporală slabă).

Riscul genetic de diabet a fost calculat folosind un scor de risc poligenic, bazat pe 138 de variante genetice asociate cu boala, stabilite prin studii de asociere la nivelul întregului genom.

Participanții au fost împărțiți în categorii de risc genetic (scăzut, mediu și ridicat) și în trei niveluri de forță musculară (scăzută, medie și ridicată), pentru a analiza atât efectele independente, cât și combinațiile acestor două variabile asupra riscului de diabet.

Rezultate

Studiul a identificat rezultate clare și consistente:

• Persoanele din cel mai înalt tertil al forței musculare au avut un risc cu 44% mai mic de a dezvolta diabet, comparativ cu cei din cel mai scăzut tertil (HR: 0,56; 95%CI: 0,52–0,60).
• Această relație protectoare s-a menținut chiar și după ajustarea pentru riscul genetic de diabet, ceea ce sugerează un efect independent al forței musculare.
• În același timp, persoanele cu risc genetic crescut au prezentat o probabilitate de 2,4 ori mai mare de a dezvolta diabet față de cele cu risc genetic scăzut (HR: 2,39; 95%CI: 2,17–2,63).

Analiza combinată a arătat însă diferențe importante:

• Persoanele cu forță musculară scăzută și risc genetic ridicat au avut cel mai mare risc de diabet, cu un HR de 4,60 (95%CI: 3,80–5,57), comparativ cu grupul de referință (forță musculară ridicată și risc genetic scăzut).
• Chiar și în cadrul fiecărei categorii de risc genetic, forța musculară mai mare a fost asociată cu un risc mai scăzut de diabet.
• Interacțiunea dintre forța musculară și riscul genetic a fost semnificativă atât pe scala aditivă (p = 0,010), cât și pe scala multiplicativă (p = 0,046), indicând că efectul protector al forței musculare este mai pronunțat la persoanele cu risc genetic mai scăzut.

Estimările pentru riscul absolut la 8 ani au oferit perspective interesante:

• Persoanele cu risc genetic ridicat, dar cu forță musculară ridicată, au prezentat un risc absolut de 2,47% pentru diabet, mai scăzut decât persoanele cu risc genetic mediu sau scăzut, dar cu forță musculară redusă.
• Această constatare sugerează că, dintr-o perspectivă de sănătate publică, creșterea forței musculare poate reduce riscul absolut de diabet, chiar și la persoanele cu risc genetic ridicat.

Concluzii

Acest studiu oferă dovezi solide că menținerea sau îmbunătățirea forței musculare este o strategie eficientă pentru prevenirea diabetului zaharat de tip 2, indiferent de predispoziția genetică. Deși efectul protector al forței musculare este mai vizibil la cei cu risc genetic scăzut, beneficiile se extind și la persoanele cu risc genetic ridicat, care, de altfel, ar putea obține cele mai mari câștiguri în termeni de reducere a riscului absolut.

Rezultatele susțin necesitatea unor intervenții țintite de întărire musculară, inclusiv exerciții de rezistență, în cadrul strategiilor de prevenire a diabetului, în special pentru persoanele identificate cu risc genetic crescut. Acest demers ar putea avea un impact semnificativ asupra sănătății publice, contribuind la încetinirea creșterii alarmante a incidenței diabetului zaharat de tip 2.

Autorii subliniază necesitatea unor studii clinice viitoare pentru a valida aceste constatări și pentru a evalua mai precis în ce măsură antrenamentele de forță pot reduce riscul de diabet la persoanele cu susceptibilitate genetică variabilă. Implementarea acestor programe ar putea transforma modul în care gestionăm riscul de diabet, orientându-l spre o abordare personalizată și proactivă.