GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

Eu am terminat anul de facultate cu bine.In mare masura am asigurat locul la bugetMomentan sunt stabil, chiar daca ieri am fost depresiv si trist mai toata ziua, in timp ce m-am plimbat 5 ore sa imi cumpar niste adidasi, dar fiind indecis, m-am intors cu mana goala acasa.In timpul vacantei voi ramane in Bucuresti, pentru a continua psihoterapia si datorita locului de munca pe care il am.Ma plictisesc teribil, iar caldura asta ma omoara.Seara, totdeauna ma simt mai bine.Ce ma enerveaza teribil e obsesia care nu ma lasa sa ma simt bine.Totdeauna cand ma simt mai relaxat si mai ok apare imputitul ala de gand care imi spune"nu-ti fa iluzii, va trece, e doar un amarat de sentiment".Din cauza asta ma plictisesc, orice fac e degeaba.Mai urmaresc pe youtube dezbateri, discutii, sfaturi despre OCD.
Sunt intr-un cerc vicios.Am devenit retras pentru ca am OCD, anxietate si depresie pe alocuri.Ma inteleg bine cu noul coleg de camera, dar cam atat.Cu colegii de facultate sau cu cei cunoscuti ma salut, mai schimb doua vorbe si atata tot.Am devenit trist si fricos;din cauza asta ma simt in plus cand sunt intre mai multi oameni.Daca sunt izolat, OCD nu se amelioreaza, ba chiar se inrautateste si astfel alerg in gol.Deocamdata doamna psihiatra e in vacanta dar va veni peste cateva zile.
Obsesiile mele sunt in legatura cu faptul ca sunt defect, anormal.Am o memorie foarte buna, care se transforma in obsesie.Anul trecut credeam ca nu am simturi;incercam sa ma intep cu ceva sa vad daca reactionez.Ma tem de oamenii destepti si de chestiunile de psihiatrie.Ma speriam de profesoara de filozofie in liceu, am avut si un cosmar cu ea.
Cand am aflat ca boala asta e incurabila a fost cireasa de pe tort.Peste 10-15 ani insa, sunt sigur ca se va gasi un remediu pentru boala asta nenorocita.

Peste 10 ani n-o sa mai gandesti asa Casyo.

Casyo acum abia invata cum sta treaba cu tulburarile psihice.E la stadiul in care cauta un quick fix. :))

Ce mai faci Andreea? Ai fost ceva mai tacuta astazi.Sper ca nu s-a intamplat nimic, sau ai avut un alt episod depresiv? :)

Stiu, Andreea ca eu nu sunt ceea ce gandesc..Nici tu nu mai gandesti ca acum 5 anu, dar asta nu inseamna ca esti bine.Boala se schimba, dar ramane...

Andreea, in 10 ani va gandi fix la fel, de ce crezi tu ca nu scapam de afurisita asta de boala?
Casyo, si eu la fel ca tine ma comport, schimb cateva vorbe si prefer sa fiu lasata in pace, mi se pare un consum mare de energie sa port o discutie, si am impresia ca pierd timpul.
Evident ca izolandu-te nu iti trece toc, dar nici in mijlocul multimii nu trece de asemenea.
Am ajuns sa rup legatura cu multe prietene, le gaseam nod in papura la fiecare, de fapt, nu aveam chef de ele (ca perfect, nu e nimeni).
Inca un aspect asemanator, si eu cam la fel fac shoppingul, ma invart, ma intorc, mi-e frica sa nu iau ceva ca apoi sa regret ca l-am luat, iar asta nu s-a intamplat numai o data, ci de mai multe ori. Si daca iau ceva, ajung acasa si nu imi mai place fug cu el sa il schimb.

Recunosc, de cand cu toc, personalitatea mea s-a modificat radical.Uneori parca nu ma mai recunosc.

Kolya, care e bre obsesia ta?
Si multzu pt cantecel, dar nu am boxe aici la servici.
Tu lucrezi tot in contabilitate? Hai, acu k ne-ai zis catzi anisori ai, ne poti spune si acest mic secret ;)).
Mie job-ul asta mi se potriveste ca o manusa, iar atunci cand am decis sa urmez ase-ul, nu aveam cum sa stiu ca voi avea toc :)), ironia sortzii..

Eu cred ca Andreea are dreptate;peste zece ani nu voi mai gandi asa...la mine obsesiile se schimba o data la cateva zile.Ma rog, nu am inceput tratamentul, sper sa aiba efecte benefice.In 10 ani, la cum evolueaza stiinta sunt sigur ca se va gasi un leac pentru aceasta boala nenorocita.
In primavara am luat o pereche de adidasi de la Deichman, iar apoi i-am schimbat de 6 ori, pe motiv ca mi se pareau prea mari, prea mici, ca au defecte, etc. :)

Doamne, am avut comentariul cu numarul 666, bine ca nu am obsesii legate de numere. :))

666, the number of the beast ;))

Eu am avut aceasta obsesie cu parul de mica, desi la inceput nu s-a manifestat asa ca acum, de aceea spun ca peste 10 ani vei gandi la fel.
Si da, e posibil sa ti se schimbe obsesiile, dar mie cel putin nu mi s-au schimbat, sa zic in acest caz ca era o parere subiectiva.

e mult mai bine in cazul tau..

Nu stiu cat de bine e, avand o singura obsesie, de fapt doua ca sa socotesc si pe cea cu greutatea, pt ca tot nu ma simt bine.
Am tot schimbat antidepresivele intr-o veselie, daca am dat de unul cu care imi era bine, ma ingrasa, si iar a trebuit sa renunt la el, aveam la un moment dat si o anxietate de ma speriam si cand suna telefonul, iar cel mai rau este partea cu izolatul, fobia sociala.
Iar compulsia ma tinea cateva ore in fata oglinzii pana aveam senzatia de voma, si tot nu reuseam sa fiu multumita si sa imi vad de celelalte treburi.

Iti spun eu, bine e sa nu ai deloc toc. :)

mie nu mi se intampla chiar asa..La mine, in momentele grele apare anxietatea si ma doare foarte tare capul, ma simt ametit si am vederea incetosata.Bine, am stat si eu vreo 2 ore sa imi fac o poza pt. facebook, dar pentru ca nu imi placea cum imi sta parul am renuntat...

Deci tu nu prea ai compulsii.
As vrea si eu sa scap macar de compulsie.
Migrene am de 10 ani, ma tineau cate 2 zile si erau/sunt ff puternice, nu treceau cu nimic, acum am descoperit medicamentul sumacta (sumatripan), si reusesc sa le calmez. Pana sa il gasesc imi luam concediu si zaceam cate doua zile la pat din cauza lor, si nu prea era convenabil..
Dar migrenele la mine nu sunt pe fond nervos (nu mereu), de cele mai multe ori sunt hormonale.

in momentele mai bune am si complusii..in momentele rele pure obsession.

Din punctul meu de vedere, compulsia e groaznica..

Si pure obsession e foarta urata..au fost momente cand gandurile erau asa de puternice, incat nu puteam face nimic.Sa nu mai vorbesc de gandurile rele fata de ceilalti sau fata de mine.In ambele situatii e foarte greu, dar speram ca in viitor sa se gaseasca un tratament incat aceasta boala sa fie vindecata complet.

Ambele sunt groaznice...Fiecare crede ca el sufera cel mai mult.Cand vorbesc cu mama imi zice ca e invidioasa pe mine, pentru ca ea se simte foarte rau, are insomnii, pleaca pe strada pe la ora 2 noaptea, plange cel putin de doua ori pe saptamana.Ea nu ma intelege pe mine, asa cum nici eu nu o pot intelege in totalitate pe ea...Ea a fost diagnosticata cu schizofrenie, dar eu am dubii legate de acest lucru.Ea nu are halucinatii, nu aude voci, doar e foarte nesigura si crede ca a pacatuit in viata si de asta se simte asa rau.

Da, ar fi bine.

Nu toate formele de schizofrenie au halucinatii auditive sau vizuale.
Dar ca sa se linisteasca in privinta diagnosticului, poate sa mai consulte un medic psihiatru.
Uneori, este bine sa afli inca o parere a unui alt specialist.

Nu vrea sa mearga la medic..spune ca doctorii ii fac mai rau.

Pai nu vrea pt ca este bolnava, refuzul de a merge la medic, ca ii face rau face parte tot din boala, ea probabil ca este desprinsa de realitate.
Medicatie presupun ca nu ia.
O duce pe picioare si se chinuie fara tratament, este practic descoperita in fata bolii.
Cu medicatie ar putea sa isi amelioreze mult situatia si sa duca o viata aproape normala.
Nu va mai luati dupa ea, mai ales tu, esti cel mai realist din familie, ia o decizie si mergi cu ea la dr, si cu fratele tau de asemenea.
E pacat sa se chinuie asa.

Crede-ma ca nu prea am ce sa fac, mai ales in situatia actuala.Tatal si fratele meu sunt la munca in Germania, iar mama mea e acasa cu ceilalti sapte frati.Deocamdata se simte bine.Eu trebuie sa raman in Bucuresti, ca sa sper macar la o ameliorare si la o viata cat de cat normala.Plus ca am si un loc de munca bunicel pe care nu vreau sa il pierd.Ce pot eu sa fac in situatia asta?Daca i-as spune, ea nu m-ar crede..spune ca a pacatuit, ca a facut lucruri rele.Apoi s-ar framanta zilele urmatoare incontinuu si s-ar simti rau.Cand ma simteam extrem de rau, acum 4 ani in loc sa ma duca la medic ma punea sa ma rog sau imi zicea sa fac treaba ca sa imi treaca.Spune ca asa i-a spus ei medicul psihiatru.Eu credeam ca am pacatuit grav si de asta ma simteam foarte rau.Cand eram mici ne tinea zile in sir in casa de frica celorlalti.Cu tatal meu nu am ce sa discut, el asteapta pana faci niste crize sau te simti extrem de rau ca sa faca ceva.Si din cauza asta, situatia mamei s-a inrautatit mult.

Se pare ca mama ta v-a tras dupa dansa in delir, de asta ati inceput si voi sa aveti probleme.
Voi nu ati crescut intr-un mediu familial sanatos.
Ar putea merge numai la consultatie, nu ar fi necesara si internare (cred eu), numai sa ii stabileasca un tratament pe care sa il si urmeze.
Insa cred ca este greu, dat fiind ca refuza sa creada ca ar avea ceva, si pe sus, nu ai cum sa o duci.

Ceilalti sapte frati cum sunt? Ma refer la partea psihica. Ma gandesc ca si pe ei ii educa in acelasi spirit al pedepselor si pacatelor.

Al 2-lea frate e cel mai normal dintre noi.Nu are probleme psihice, are prieteni(poate si prietena) cu care se intelege bine.
A 3-lea e o sora.Ea e a doua mama din familie;face de toate.Din pacate, nu prea are prieteni, a devenit inchisa, introvertita.Mama cand se enerveaza o face in toate felurile, chiar daca e ultima din familie care merita asta.
De al patrulea frate am mai povestit.Are 13 ani si are tulburari grave de personalitate de mic copil;probabil e ceva genetic.Se sperie de caini si de intuneric si plange repede cand e enervat.De multi ani vorbeste singur, uneori chiar si pe strada.Nu se simte bine langa fete;cand eram mai mici ii aratam poze cu fete semidezbracate din revistele de moda si se enerva.Nu ii place sa vorbeasca despre problemele lui;se rusineaza repede.Banuiesc ca are un inceput de OCD.Seamana cel mai mult cu mine.
Al 5-lea frate seamana cu mine la temperament, are 10 ani si e vesel, vioi, energic, ca un calut caruia ii place sa zburde.Din pacate, a inceput sa devina fricos pentru ca are probleme la scoala cu cei de alta etnie care il asteapta pe drumul catre casa si ii cauzeaza necazuri.Cand ii spune tatalui meu de problemele pe care le are, acesta vine la scoala, se cearta putin cu invatatoarea, dar problema ramane nerezolvata.De multe ori ii spune ca el este de vina pentru ceea ce i se intampla.Vine acasa pe rute ocolitoare si se sperie si el de caini.
Al 6-lea frate are 8 ani si este mic de inaltime, anemic, foarte slab, dar extrem de energic.Cateodata ia o minge si se joaca de unul singur pe strada ore intregi.Ii place fotbalul foarte mult si e foarte inteligent.Nu are probleme cu colegii sau cu cei de varsta lui, se intelege foarte bine cu ei.
Al 7-lea frate este de fapt sora :)Are 7 ani, este calma si cam singuratica.Este fricoasa si destul de tacuta, chiar daca atunci cand era mai mica era incruntata si artagoasa.
Al 8-lea frate e blajin si bland.Seamana cu mama mea, langa care ii place sa stea de multe ori.
A 9-lea frate e si ea sora...E extrem de artagoasa, il bate pe fratele ei mai mare daca acesta ii ia vreo jucarie.Urla ca in gura de sarpe daca nu ii indeplinesti vreo dorinta.
In afara de al doilea si al 6-lea frate, toti sunt susceptibili de tulburari psihice intr-o masura mai mare sau mai mica.

Deci aproape toti au cate o problema.
Pacat de ei, de voi, ca ati venit pe lumea asta sanatosi, dar soarta v-a oferit un alt fel de viata.
Nu stiu ce sa zic, ar trebui toti care au cate o 'buba' sa fie consultati de medic, stand asa nu se va rezolva.
Si cum totul porneste de sus, ar trebui inceput cu mama.

Si de fapt daca ar fi sa merg pe fir, mama ta s-a procopsit cu problemele nervoase datorita tatalui tau.
Probabil a fost mai sensibila si a clacat in fata firii lui colerice.

Cântecul vi-l recomand tuturor, poate vă regăsiţi în el. Mi-am adus aminte de el când ai pomenit de suflete bătrâne în trupuri tinere. Eu câte-odată aşa mă simt, de parcă aş fi un boşorog de 80 de ani prins într-un corp de puştan. Şi, bineînţeles, câteodată mă simt şi ca un copil de 5 ani într-un corp de 30, mai ales când cedez şi dau curs complusiilor.
În ce priveşte obsesii/compulsii, am relatat în mai multe posturi despre ele, e suficient să citeşti să-ţi dai seama.
Nu vreau să par nesuferit, dar încep să-i dau dreptate şi lui Stevens, cînd scriu ceva, scriu pentru că am ceva de spus, nu fiindcă îmi place să pierd timpul aiurea. În postările dedicate lui Casyo, am relatat pe larg suferinţele mele, pe care apoi le-am comparat cu ale sale.
@Cătălina: Nu lucrez în contabilitate, sunt tehnoredactor de meserie, dar, deh, la patron faci de toate.
@Casyo: Îţi recomand să mai citeşti o dată postările mele dedicate ţie, mi se pare că ţi-au intrat pe o ureche şi ţi-au ieşite pe cealaltă. Te rog să le citeşti din nou, măcar din respect pentru dobitocul care şi-a răpit din timp să te ajute.
@Andreea: Ce se întâmplă cu tine?

@katy:exact...Ea nu a avut problemele astea pana sa se casatoreasca

@kolya:le-am citit, voi aplica ce mi-ai recomandat..E mai greu in cazul duhovnicului sau a unei persoane apropiate, pentru ca nu prea exista o asemenea persoana in viata mea...

Kolya, mai usor te rog. De unde stii tu ca nu a citit ce ai scris?

Si eu lucrez la patron, dar fac numai contabilitate :P.

Andreea, ce faci fata?

@kolya:sper ca nu te-ai suparat...