GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

@Anonim: Ceea ce ai descris tu acolo este TOC, daca este sa ne referim la denumirea oficiala. La nivel mai concret este vorba de trairea unor stari neplacute- anxietate si incercarea de a scapa si de a o controla. Adica, experimentezi o frica, o obsesie ( frica de oameni, de exemplu) si incerci sa fugi de aceasta prin mecanisme de control, evitare, verificare- compulsii ( eviti contactele cu oamenii, hipervigilenta la ceea ce cred oamenii despre tine, asigurarea ca oamenii nu au o parere negativa despre tine prin verificari si rectificari obsesive - sa spui, sa te comporti, sa te imbrati " corect", corect insemnand in asa fel incat oamenii sa nu aiba o parere proasta despre tine)
M-am confruntat o mare parte a vietii mele cu astfel de stari. Stiu cat de chinuitor este. Aveam senzatia ca traiesc intr-o cusca din care nu puteam nicicum sa ies. Tot ce imi doream era sa scap de acele ganduri care ma bombardau cu o viteza uluitorare si aveam senzatia ca daca nu pot face asta, tot ce e mai oribil mi se va intampla. Oamenii vor rade de mine in public, ma vor ridiculiza; nu voi putea sa am prieteni. Voi muri singur, in mizerie si durere. Stiu cat de groaznic este. Erau anumite zile cand abia asteptam sa ma culc sa pot avea cateva clipe de ragaz. Iar a doua zi, de cand deschideam ochii, o luam de la capat. Nu vedeam nicio scapare; orice incercam era in zadar, ba chiar inrautatea lucrurile. Poti citi poveste mea pe acest forum, la pagina 7.
Dupa ce am citit multe materiale despre anxietate si TOC, am inteles ca singurul lucru inteligent pe care il poti face in aceste momente este sa accepti in mod radical TOT ceea ce simti, experimentezi, traiesti si sa NU mai te angajezi in compulsii. Problema nu e anxietatea, ci incercarea de a scapa de ea, adica compulsia. Prin compulsii, ai un moment de liniste temporara, dar pe termen lung, anxietatea va creste exponential. Pentru ca tu ii transmiti un mesaj creierului, acela ca lucrurile de care te temi reprezinta reale pericole la adresa ta. Iar creierul iti trimite si mai multa frica, de care tu sa incerci sa scapi prin compulsii si astfel sa eviti consecintele lucrului de care iti este frica. Daca accepti neconditionat frica, obsesia- INCLUSIV CONSECINTELE (vei fi umilit in public, vei muri singur si fara prieteni), anxietatea va creste extraordinar pe termen scurt, dar pe termen lung creierul va intelege ca sunt lucruri pe care nu le mai consideri pericole si va inceta sa trimita obsesiile. Deci taie compulsiile si lasa obsesiile in seama lor (nu ai cum sa le controlezi). Pe termen lung, vei vedea ca se vor diminua. Si apoi angajeaza-te in ceea ce e valoros pentru tine- contactele cu oamenii, socializarea, citit, etc. Nu conteaza cum te vor vedea ceilalti, cum te vei simti-sunt lucruri pe care nu le poti controla iar incercarea de a le controla provoaca si mai multe probleme. Nu ai cum sa controlezi ce cred altii despre tine, sau cum te simti, ci modul in care te raportezi la ele.
Terapia cognitiv-comportamentala m-a ajutat mult, mai ales prin intermediul ACT- Terapia prin Acceptare si Angajament. Daca ai posibilitate, cumpara cartea:"Noua terapia prin acceptare si angajament- Steven C. Hayes" Personal, nu as fi avut cum sa depasesc obstacolele cu care m-am confruntat fara acea carte. Si nu au fost deloc usoare, crede-ma.
Cauta si un psihoterapeut cognitiv-comportamental. Daca nu esti multumit de unul, schimba-l. Exista psihologi buni care te pot ajuta. Acum, depinde de nivelul veniturilor tale.
Multa bafta.

Felicitari Casyo ai vorbit ca un profesionist eu te as sfatui sa iti schimbi specializarea.
Oameni buni fara medicamente nu veti putea ameliora starile prin care treceti.Un tratament luat corect va scuteste de multa suferinta.
Eu de exemplu functionez ca un om normal.Cu tratament.Am fost si la psiholog insa nu m a ajutat.Poate aici conteaza mult si pregatirea lui profesionala si experienta.
Totul e sa nu va dati batuti sa intelegeti doar ca sunt niste ganduri care vin si trec.Nu le dati importanta radeti de ele ironizati le si in felul asta le scade din putere.

M-am angajat am scapat de stressul de a nu avea un loc de munca.
De data asta la o firma de contabilitate :)

Salut
Stie cineva daca serocatul luat a la ong 50 mg /zi mareste tensiunea si pulsul in timp?
Astept raspunsurile voastre cu mult interes
Olandezul

Da. E posibil. Am o prietena care ia 60 mg pe zi si are pulsul marit. Dar ia medicamente pt puls.

Multumesc pt raspuns
care sunt medicamentele ?
Astept si alte info cu privire la tensiune si puls marit
STIMA,

D-le dr Ignat si parerea dvs VIS A VIS DE SEROXAT versus HiTA si puls marit m-ar ajuta mult
Multumesc anticipat

@Dr. Rares Ignat: Intr-o oarecare masura, da..si din urma conversatiilor psihoterapeutice. Dar eu nu am avut o experienta terapeutica prea fericita. Cel mai mult m-au ajutat, de departe video-urile lui Mark Freeman, un fost suferind de TOC si depresie care a impartasit prin intermediul canalului de youtube 'everybodyhasabrain' lucrurile care l-au ajutat in propria calatorie de recuperare. Experienta unei recuperari dintr-o afectiune psihica daca o pot numi asa, e un lucru care a contat foarte mult, pentru ca sfaturile lui erau foarte specifice, axate pe probleme cu cu care se confrunta majoritatea anxiosilor dar pe care, fara o anumit rafinament plasmuit de o anumita experienta, nu le poti observa.
Din punctul meu de vedere, psihoterapia nu ar trebui vazuta ca un remediu, ca o pastila care vindeca in mod miraculos toate problemele. Psihoterapeutul nu este un vindecator, ci doar o persoana care iti indica lucrurile pe care trebuie, in mod dureros de cele mai multe ori, sa le schimbi. Actiunea pe care o face pacientul reprezinta esenta schimbarii, asa cum sportul duce la imbunatatirea sanatatii fizice, nu faptul ca discuti cu un expert in sport, dar nu intreprinzi nimic.
Dar, in acelasi timp, acel expert trebuie nu doar sa aiba niste cunostinte teoretice despre sanatatea fizica, ci sa fie un practicant al acesteia, sa aiba o experienta traita. Un antrenor de fitness nu poate fi antrenor, chiar daca are 100 de diplome in domeniu dar nu are o experienta a ceea ce inseamna sa ajungi intr-o forma fizica buna. Cum sa stii sa explici unui invatacel sa depaseasca un obstacol, daca tu nu ai facut asta niciodata, ci doar ai cunostinte teoretice despre aceasta ? Cum sa inveti pe cineva sa schieze dar tu nu ai pus in viata ta schiurile in picioare, ci doar ai o diploma in asta si cunostinte despre marimea schiurilor, muschii implicati, caracteristicile pantei si ale zapezii sau alte detalii tehnice ? Or, eu nu am intalnit un psihoterapeut care sa aiba o asemenea experienta. Sfaturile erau cel mai adesea, bazate pe idei reproduse din cartile de specialitate, iar in multe cazuri, mai multe rau au produs, asa cum este, de exemplu cu dezbatutul fricilor sau temerilor 'irationale', de parca ar exista o entitate care sa certifice in mod concret daca ceva este rational sau nu.
Eu am mers doar la trei psihoterapeuti si chiar daca as fi mers la 30 si as fi avut aceeasi experienta sunt convins ca exista terapeuti buni, cu experienta, la care merita sa investesti bani si timp. Din punctul meu de vedere, un criteriu bun de triere ar fi gradul in care este dispus sa se implice concret aratandu-ti lucrurile pe care le-ai gresit si ce ar trebui sa faci. De asemenea, ar trebui sa creada in recuperarea ta, sa faca un plan de actiune, sa dea teme pentru acasa, nu asa cum fac din pacate, multi ( il citez pe primul meu terapeut, la care am mers un an ajungand mai rau decat la momentul inceperii terapiei) : "noi doar incercam sa te simti mai bine acum". Raspunsul a fost dat la intrebarea mea daca pot sa imi revin vreodata. Ori, facand iar tranzitia la exercitiul fizic, nu cred ca iti alegi un antrenor de fitness sau de culturism doar ca sa te simti mai bine atunci cand vorbesti cu el.

continuare-
Raspunsul a fost dat la intrebarea mea daca pot sa imi revin vreodata. Ori, facand iar tranzitia la exercitiul fizic, nu cred ca iti alegi un antrenor de fitness sau de culturism doar ca sa te simti mai bine atunci cand vorbesti cu el, ci puneti la cale un plan prin care sa ajungi la rezultatele dorite.
Nu spun ca terapeutul ar trebui sa garanteze recuperarea pacientului; ar fi utopic, dar ar trebui sa si-o propuna.
Exista un alt pericol legat de cautatul terapeutului potrivit. Anxiosii sunt foarte buni la cautarea lucrurilor "perfecte", acelea care sa ii scape de toate problemele. In aceasta idee, cauta in nestire pe internet nu in ideea de a gasi un terapeut bun, ci avand dorinta de a gasi terapeutul "perfect", sa aiba acel sentiment de siguranta, de asigurare ca nu gresesc, ca au ales potrivit. Adica, in loc sa isi serveasca interesele, se angajeaza in batalii interminabile si tot mai crancene cu propriile sentimente neplacute. De multe ori, se lasa batuti pentru ca nu au gasit; alteori, incearca pe rand dar la primul semn de neplacere, renunta. Alteori, fac greseala mea, mergand timp de un an la terapeut chiar daca nu au fost inregistrate progrese, ba din contra, pentru ca ma gandeam ca "e un tip de treaba, vorbeste frumos; ma simt bine", dar neluand in considerare scopul meu concret pentru care am ales acel terapeut.
Nu e o misiune usoara sa alegi un terapeut, dar merita sa faci eforturi in directia asta. Trebuie sa iti asumi ca nu te poate scapa nimeni de stari neplacute sau ganduri; tine de tine daca alegi sa te lupti cu ele si implicit sa le intensifici.Trebuie sa accepti ca nimic durabil nu se obtine peste noapte. Cu toate acestea, e bine sa stii de ce ai ales acel terapeut, care e scopul tau si sa fii dispus sa faci schimbari, chiar daca sunt neplacute. De asemenea, e bine sa constientizezi ca terapeutul e doar o persoana simpla, nu un vindecator miraculos.
Asta e ceea ce cred eu si corespunde cu experienta pe care am avut-o. Nu spun ca e corect sau ca s-ar putea sa nu ma insel. Fiecare e liber sa interpreteze totul in acord cu ce crede ca e bine pentru sine.

dR iGNAT MULTUMESC PTR RASPUNS

Nu mai zice nimeni nimic. Sa inteleg ca sunteti bine cu totii?
Prozac ce mai faci? Ai renuntat la medicatie? Eu mai iau doar 2 pastile de cipralex pe saptamana.Sunt din nou in remisie si sper sa fie cat mai lunga perioada sau poate scap definitiv de TOC. Sper ca pana la vara sa renunt la tratament. Numai bine va doresc!

Toata lumea e bine? Pe voi va influenteaza starea vremii in TOC, adica este mai activ sau nu prea are de a face ?

Cred ca vremea are si ea influenta. Zilele astea m-am simtit mai rau. Sper sa-mi revin odata cu zilele insorite. De fapt am redus si medicamentele. Acum mai iau doar 2 pastile de cipralex pe saptamana...

Buna tuturor! Sunt noua printre voi, e prima mea postare..desi sunt veche in astfel de probleme.Va mai citeam din cand in cand..dar acum am decis sa aplez la voi pt o parere...Povestea mea e lunga..In 2007 pe fondul unei oboseli ft mari, combinata cu muuuuulta munca si final de facultate, plus o alimentatie nesanatoasa am facut primul atac de panica. Initial s-a crezut ca e cadere de calciu, asa ca dupa vreo luna de calciu intravenos si intramuscular, magneziu si odihna, neavand nici o ameliorare...practic nu mai stateam pe picioare, nu mai ieseam din casa, aveam palpitatii si frica continua.am ajuns la psihiatru...diagnostic depresie anxioasa cu atacuri de panica, tratament cu CIPRALEX si Xanax...In urmatorii 4 ani mi-am revenit gradual, putin cate putin, practic am luat viata si activitatile normale de la 0..Am reinvatat sa traiesc, am schimbat locul de munca...am ajuns sa ma simt suficient de bine incat sa am o viata aproape normala.Spun normala, pt ca eram dependenta de pastile, frica unui nou atac o tineam mereu in spate ca o umbra, amenintatoare, gata sa loveasca si eu ma simteam expusa, in pericol de a fi lovita si de a lua cosmarul de la capat.nu stiam nimic despre atacul de panica..desi credeam ca stiu multe...E de zis ca mama a trait mereu asa, cu frici, nu iese in lume, frici de moarte, etc. -eu asa mi-o amintesc de mica, dar nu stiam detalii-o vedeam doar ca nu poate fi ca toate mamele, credeam ca nu e in stare si nu se straduieste destul, dar nu stiam mai mult. Revenind la mine, dupa 4 anieram un om cu o viata relativ normala, functional vb, dar dependenta de pastile.L-am cunoscut apoi pe actualul sot, si m-m mutat in It.El nu a inteles deloc problemele mele, mereu ma judeca si m-a "fortat" oarecum sa incerc sa renunt la pastile...discursul fiind referitor la o eventuala sarcina, la normalitate etc. Asa ca am inceput din 2012 si am lasat gradual tratamentul, iar odata cu 2013 am renuntat complet, ramanand insarcinata. Bebelenu a rezistat, sarcina s-a oprit in evolutie, dar eu reusisem sa stau fara nici o pastila 3 luni, doar cu valeriana, asa ca am vazut ca se poate si am decis sa continui. De atunci am inceput sa invat tot mai multe despre anxietate, despre simtome, cum se tin sub control, cum se depasesc crizele...am avut caderi, am avut si cateva atacuri de panica mai mici, m-am folisit de cateva pasitile de xanax cand simteam ca nu pot fara...dar am mers inainte...am dus o sarcina la capat, am trecut prin operatie de pretumora col...am invatat sa ma controlez cat mai mult...Problema e ca dupa nasterea baiatului in 2015, cam la o luna, au inceput primele ganduri intruzive...Daca o sa-mi perd controlul si ii fac rau...tot felul de ganduri, in momente diferite, in care imi veneau in cap modalitati de a-i face rau lui bebe. Avand problema de anxietate, am fost asistata in sarcina de un psiholog, asa ca am dat fuga la ea, speriata si i-am zis ce se intampla. Mi-a explicat ca e un lucru care se intampla unora dintre femei dupa nastere, mai alesc celor ca mine cu istoric de anxietate, ca nu e un pericol real pt bebe, si ca in functie de cat de dese si intense sunt aceste ganduri, vom vedea daca e cazul de terapie sau nu..Am continuat sa lupt singura, fara tratament, imi ziceam ca sunt prostii..am citit pe net, articole, in toate limbile pe care le stiu...am vazut ce inseamna, ca are atata lume problema asta, sub atatea forme si de intensitati diferite..Vreme de un an si vreo 3 luni gandurile veneau din cand in cand, uneori le depaseam usor, alteori mai greu...uneori ziceam simplu ca e prostia mea, alteori cautam pe net asigurari ca nu e un pericol pt bebe...Apoi am ramas insarcinata, din nou..M-am speriat gandindu-ma ca la finalul sarcinii voi avea ganduri cu ambii copii..e un chin sa traiesti asa...asa ca am cerut din nou asistenta psihologica in sarcina, doar ca psihologa era alta...Dupa 3 intalniri a zis ca preventiv, ca sa nu ajung la un nivel prea mare de anxietate la finalul sarcinii ar fi bine sa vad un psihiatru care sa-mi prescrie o oarecae medicatie..Am fost de acord, doar ca psihiatrul a zis ca singurele pastile acceptate in sarcina ar fi din categ antidepresivelor...care fac efect in timp..pe cand anxioliticele sunt de evitat. Asa ca de comun acord am amanat momentul medicatiei..pana cand situatia ar fi cerut-o in mod imperios. Intre timp, pe fondul unor complicatii, am piedut apa la 21 sapt, si era risc de avort..mi-au chemat imediat psihiatrul si psihologul, ziceau ca dat fiind ca voi naste la 21 sapt copilul nu va rezista, totul era o trauma, era si riscul depresiei postpartum...asa ca au initiat terapie cu Zoloft 50 mg zi si Diazepam 3 ori cate 20 picaturi. Am trecut prin zilele alea de chin, fetita nu a rezistat, eu am facut hemoragie si am pierdut 2 l de sange..m-am reprins cat de cat si dupa 3 zile m-au trimis acasa, cu indicatia de a continua terapia. Astea toate s-au intaplat pe 2 aprilie..acum nici o luna. Ajunsa acasa, aveam vreo 5 zile de cand incepusem sa iau Zoloft, am avut niste stari de anxietate ingrozitoare..nu puteam sa stau nici in pat, nici sa dorm..groaznic. Am sunat medicul, a zis sa iau in loc de diazepam xanax de 0, 25 cate 2 pastile, de 3 ori pe zi. Eu dupa o pastila jumatate, zici ca eram pe alta lume..Urma ca in 2 zilesa fie inmormantarea fetei...si eu nu puteam sta nici pe picioare..Am decis sa nu mai iau Zoloft, sa iau doar cate o pastila de xanax, sa vad cum e...sI surpriza, am fost suficient de bine sa fac fata la tot ce a urmat, Apoi a venit saptamana mare, am ajuns si la psihiatru, i-am zis cum procedasem si i-am zis ca daca nu crede ca situatia mea o cere in mod absolut, as vrea sa incerc orice pana la medicatie-respectiv psihoterapie online, si cu psihologa in spital-iar daca simt ca nu mai pot, vedem cum facem cu pastilele. Ganduri au mai fost, chiar un episod mai nasol, apoi m-au luat durerile peste tot-cred ca mai mult de la anxietate decat reale, apoi iar simtomele de panica..Azi am vazut din nou psihiatrul, care a parut ft ingrijorat de episodul cu gandul fata de copil..a zis ca sunt lucruri serioase care trebuiesc tinute sub control..l-am intrebat daca crede ca sunt un pericol pt puiul meu, si a zis ca dat fiind ca vreau sa vb desprea asta si ca mise pare ceva grav, care ma sperie, nu crede ca sunt un pericol, dar in functie de cat de intense ca durata si preocupare sunt gandurile, si de cat de dese, trebuie vazut sa fie controlate...Ca ar fi buna ceva terapie, doar ca eu nu pot acum din cauza efectelor adverse greu de controlat, care stiu ca dureaza doar cateva sapt, dar daca eu sunt singura cu copilul, sotul fiind la munca, cum fac sa am grija de copil singura cu toate simptomele alea? Asa ca am ramas tot asa, si ne vedem pe 15 mai eu incepand si discutiile cu psihologa de sapt viitoare. Pupaza peste colac, sotul m-a intrebat de ce sunt preocupata, si cand am inceput sa-i zic ce a zis dr, a zis ca el nu stie ce fac singura acasa cu bebe, de de sunt sau nu in stare, ca intr-o zi o sa ma trezesc.-dar nu a continuat...apoi a zis ca voia sa zica ca o sa faca dr raport sa ne ia copilul ca o sa ma considere periculoasa pt el...Eu ma simt pierduta...ma gandesca ca daca am ceva mai grav..daca dr e preocupat ca as putea sa-i fac ceva puiului meu? Ce e de facut? Stiu ca voi majoritatea mergeti pe pastile si psioterapie, dar oare nu as putea sa ma controlez singura, cum am invata cu atacul de panica?...Iertati postarea lunga, trebuia sa explic tot...astept o parere...Multumesc!!!

Nu toate pastilele iti dau efecte secundare in primele saptamani. In functie de pacient. Eu am incercat 4 tipuri si nu mi-au dat nici un fel de efect secundar. Medicatia combinata cu terapie ar fi excelenta pt tine.

Buna Laura.
Din cate stiu gandurile obsesile, impulsurile oricat de oribile ar fii nu se adeveresc. Nu stiu de ce medicul tau era ingrijorat cred ca ar trebui sa il schimbi. Si eu tot acelas tip de obsesii am dar cu tratament e k.
Mai multe cred ca pot sa te sfatuiasca ceilalti colegi cu state vechi.
Capul sus esti ok.

Buna Laura! Sunt de aceeasi parere cu Cristy2000 si cu literatura de specialitate care spune ca astfel de ganduri intruzive nu se implinesc niciodata. Am avut aceleasi obsesii cu privire la fetita mea. Imi era frica sa raman singur cu ea in casa de frica sa nu-i fac vreun rau. Cu cat ma gandeam mai mult cu atat gandurile veneau mai des si mai puternice. Am inceput sa le ignor, nu este asa usor dar am observat ca pe masura ce nu le dau importanta, intensitatea lor scade. Acum nu mai am asemenea ganduri si cand ma gandesc la cum erau imi vine sa zimbesc. Am luat si tratament cu CIPRALEX, acum sunt deja la doar 2 pastile pe saptamana dar vreau sa renunt definitiv. Deci iti recomand sa mergi la un medic adevarat, care stie meserie si cerei sa-ti prescrie un anti depresiv din grupul ISRS. Vei vedea ca simptomele si gandurile se raresc. Si inca ceva, evita pe cat poti situatiile stresante, s-a demonstrat ca stresul accentueaza gandurile intruzive. Multa sanatate! Nu-ti mai face probleme, n-o sa faci niciodata ceva rau copilului...

Multumesc pentru răspunsuri si încurajări...e posibil ca reactiile adverse sa mi le fi creat singura, pt ca as vrea sa evit terapia, si stiind ca am avut ovcrestere a anxietatii cand am inceput prima data cu Cipralexul am fost singura ca voi pati la fel si acum...Despre medic cecsa zic...suntem in It, nu-mi permit sa merg in privat, asa ca merg la stat, iar aici m-au repartizat unui medic de la centrul de sănătate mintala, cred ca aleatoriu...la fel si cu psihologa, merg la psihologul sectiei de neonatologie din spital( fiind considerata pacient postpartum cu trauma, datorita pierderii copilului)...in privat costurile sunt intre 60-100 eur/sedinta de 50 min, ceea ce nu-mi permit dat fiind ca munceste doar sotul...gandurile sunt prezente si dese, mai mult simt ca mi le fac singura ca un fel de autoanaliza...gen ma stiu cu problema asta, si stiu ca pot apărea gandurile...si parca le creez singura innanumie momente...gen urc scările cu bebe in brate, si stiind ca am boala asta imi zic, daca chiar ai vrea sa-i faci rău l-ai putea scapa din brate, s-ar lovi etc., apoi imi zic ca e o prostie, ca eu nu vreau asta...e ca si cand îmi zic singura genul asta de lucruri ca sa mi dau singura raspunsul si sa ma asigur mereu ca n-as face ceva copilului.Parca cele mai multe situatii si gânduri vin in acest fel.gânduri care sa ma lovească de nicăieri am avut doar de câteva ori...dar cred ca si ce fac eu e tot un fel de TOC...sper...Am sa discut cu pdihologa încă odată, apoi vad cum fac...ma gândeam si la psihoterapia online, pe skype, cred ca ar fi mai ok sa vb cu un psiholog in limba mea, ass pot explica mainclar ce simt...Si îmi e frica si de psihiatru...cine stie in ce m-am băgat mergând aici...poate chiar ma va interpreta ca un pericol pt copil si daca mai punem ca i-am zis si ca relatia cu sotul nu e grozava, ca dupa nadterea lui bb l-au apucat nistecrize de furie, nu ne-a lovit pe noi, dar facea urat...poate chiar ne trezim cavtrimit serviciile sociale sa ne ia copilul...suntem si străini...stiu eu cum gestionează ei totul...sau poate e anxietatea care ma face sa mi fie frica, nu stiu.oricum vreau sa fac ce e bine pt copil, in primul rând, si trebuie sa fim bine ca sa i fim alături...ma ingrozeste gândul de a rămâne fara el...

LAURA IOANA din ce descrieti dumneavoastra este suta la suta vorba despre TOC. Aveti si obsesii si compulsii, mai mult de natura mentala. Obsesia este ca puteti sa scapati copilul din brate si sa-l raniti etc, compulsia este ca, va ziceti in minte, "e o prostie, ca eu nu vreau asta" si asa aceste lucruri se intretin una pe alta. Deci incepeti prin a stopa compulsiile. Nu mai ziceti in minte acele fraze. Cand urcati scarile incercati sa va ganditi la cu totul altceva. O sa fie putin mai greu la inceput dar se poate. In mintea dumneavoastra s-au creat niste automatisme si un cerc vicios din care nu puteti iesi. Aceste lucruri se intampla mai ales din cauza lipsei de serotonina de la nivel cerebral... Deci incercati ce v-am zis, cand va vine in minte gandul intruziv incercati sa va ganditi la altceva. Nu mai ziceti formula respectiva pentru ca pe moment se pare ca atenueaza anxietatea si va ofera o anumita siguranta dar pe termen lung intretine anxietatea. Va doresc multa sanatate si curaj. Va spune unul care a trecut prin asa ceva nu care doar vorbeste sa se afle in treaba.

Laura, trebuie sa stii ca compulsiile si ruminatiile nu trec cu nici o consiliere in nici o limba, poti eventual intelege cauza si mecanismul lor dar de disparut nu dispar decat cu tratament medicamentos potrivit asa cum a spus initiatoarea subiectului de nenumarate ori !

Salutari Katalyna ! Intra la consiliere, asteapta pacientii pe hol ! :)

Da, buna seara, va Multumesc pt răspunsuri...deocamdata am inceput de vreo 2 sapt un program de psihoterapie online...nu pot spune daca da sau nu roade pt ca inca ma acomodez cu sistemul...am găsit oricum explicatii interesante la anxietate si panica, mi s-a explicat sibdespre toc si un exercitiu cebar trebui facut..acum nu stiu ce sa zic, nu pot sa contrazic pe nimeni...dat fiind ca pana acum n-am încercat psihoterapia, am decis sa încerc, sa vad daca si in ce fel functioneaza la mine...eu mi-as dori sa trec peste problema mea fara medicatie...vreau sa cred ca am forma maibusoara de toc..si ca voi reusi..acum fac aceasta incercare, apoi voi vedea☺ va mai tin la curent.Multumesc inca o data, si multa sanatate si liniste tuturor!!

Gata Steve ma prezint la raport.
Am vrut demult sa mai intru dar mi am schimbat oarecum prioritatile in sensul ca in loc sa intru pe forum intram pe codul fiscal sau pe ordinul 1802.Sunt destul de neinformata la capitolul fiscalitate si cum gestionez 9 firme nu imi permit sa dau gres.Este ft greu drumul pe care am.pornit si colegele ft rautacioase nu sunt prea dispuse sa iti arate asa ca ma descurc singura.Nu sunt nici aici fericita evident dar ajung din pacate la concluzia ca job=chin dezamagire si munca 12 ore..
Laura povestea ta seamana oarecum cu a mea mai putin pierderea sarcinei.Eu nu am mai avut curaj sa mai fac inca un bebe.Cand ma uit in urma la ceea ce gandeam mi se pare o gluma proasta.Partea asta cu raul facut copilului dureaza cat e bebe.Dupa ce creste si nu mai depinde de tine gandurile se atenueaza pana la disparitie.Asta e vestea buna pe care ti o pot da.Deci rabdare.
In privinta sotului tau ca nu intelege boala iti pot spune ca nu e cazul sa ii mai spui nimic asa este si al meu.Gaseste o alta persoana cu care sa discuti eventual un psihoterapeut.Ei nu vor intelege in veci aceasta boala..
Steve the greatest tu ce mai zici te ai reinventat :))

Hallo Katy, imi pare bine sa te revad pe forum si imi parr rau pt ce patimesti la job, eu credeam ca esti ocupata sa-ti sapi o piscina in noul apartament ! :)

Nu m-am reinventat, am fost surghiunit de administratie pe telefon !
Asta este viata pe pamant, fa binele si asteapta-te la ce e mai rau ! Lumea e condusa de Satan si milioanele lui de servitori mai mici, rar mai gasesti o persoana care sa-si merite numele de om ! Printre altele democratia ne-a adus libera circulatie si dreptul..dracusorilor ! Acum au si dreptul de a protesta public fara nici o autorizatie, dupa o masa grea cu carnati ies la proteste pt "drepturile" lor ! :))

Steve stii tu vb aia sadesti vant culegi furtuna..
Inca nu m am apucat de sapat piscine momentan ma multumesc cu cada din lipsa de...timp..:)