Durere de dinti la plombe interdentare
Am avut niste carii interdentare atât în partea dreapta cât și în partea stângă, ambele extrem de aproape de nervi. Medicul stomatolog mi a pus un material care protejează însă după câteva zile molarul din partea stanga s a innegrit. Acum ceva vreme am inceput sa simt durere la rece, cald, dulce in ambele parti unde am avut carii. Am făcut mai multe radiografii si nu pare a fi nimic în neregulă, medicul stomatolog mi a sugerat să schimb pasta de dinti spunând că am o hipersensibilitate dentară, am folosit Sensodyne rapid relief o luna si nimic, durerea încă persista. După toată această încercare de a scapa de durere, medicul mi a spus că trebuie să scoată materialul si sa il înlocuiască. Am cerut părerea unui alt medic stomatolog iar răspunsul a fost același. Intrebarea mea este de ce dintele si a schimbat culoarea si de ce e nevoie ca medicul sa faca din nou aceeași procedură dacă prima dată nu a funcționat? Este normal sa simt durere după astfel de intervenții? Nu a lucrat bine medicul sau sunt dintii mei prea sensibili? Multumesc!
2 comentarii
Buna ziua,
ne puteti pune si noua o radiografie aici? Nu reusesc sa mi dau seama din ce spuneti dumneavoastra care ar fi problema plus ca schimbarea materialului nu consider ca ar fi o solutie, desi nu stiu ce materiale s au folosit si vi s au pus.
Trebuie analizata mult mai bine situatia.
O zi buna!

http://oi65.tinypic.com/2a6tgzo.jpg
Este vorba de premolarul 1 sau 2, nu mai stiu exact, atat in stanga cat si in dreapta. In partea stanga a aparut si o coloratie la cateva zile dupa plomba. Nu stiu ce material a folosit medicul stomatolog insa mi-a spus ca este un material foarte bun care apara foarte bine. Ma puteti ajuta cu o opinie, cam despre ce ar fi vorba? Si mai ales, de ce dintele si-a schimbat culoarea daca medicul meu stomatolog presupune ca totul ar fi in regula? Multumesc!

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 25Toti dintii mi se cariaza la radacina
- 4probleme cu giniga... cred!
- 6De ieri ma doare unul din dintii din fata! pls! ce fac?
- 8Care e durata de viata a unei plombe?
- 3aseara o plomba mai veche mi-a cazut cu o bucata din dinte
- 3replombare masea dupa 20 ani
- 6durere masea de minte?
- 6Masele cariate... durere
- 4Durere masea cu nervi scosi
- 3masea umflata dupa ce a fost plombata
- 3Probleme cu o masea plombata
- 1Durere la maseua de minte
- 2Infectie?...Obraz umflat.
- 9dureri dantura
- 1durere care nu cedeaza
- 1Durere ureche
- 4Durere dinte ce urca spre nas
- 5Durere radacina dentara in partea de jos
- 1Durere alternanta a dintilor
Mai multe informații despre: Plombele dentare durerea de dinti
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: