Anxiar si Cipralex
Bună ziua! Ma numesc Ioana și am 18 ani. Acum 4 zile am fost la psihiatru pentru ca aveam palpitatii, ameteli, dureri de cap, vărsături, simțeam că mă sufoc. Bineînțeles ca am vizitat mai întâi doctorul și după un set de analize mi s-a spus că am rinosinuzita, dar că vărsaturile, palpitatiile, senzația de sufocare, lipsa poftei de mâncare pot fi semnele unor atacuri de panică. La mine un atac de panica se manifesta astfel: simt o căldură puternică la nivelul capului, inima începe să îmi bată atât de tare încât simt ca imi va ieși din piept, corpul mi-l simt ca arde, simt ca transpir chiar de nu o fac si in încheiere vomit, apoi mai durează 10 minute de palpitatii si teama, și trece. Cu asta m-am confruntat zilnic de pe data de 25 încoace. Si asa am ajuns eu la psihiatru unde dupa o discuție de 15 minute s-a ajuns la concluzia ca sufăr de anxietate si ca am atacuri de panică. Dna. Psihiatru mi-a prescris Cipralex pe care il iau jumătate dimineața, jumătate la prânz, și Anxiarul pe care il iau cu o jumătate de oră înainte de culcare. Bun, de cand am inceput sa le iau m-am simțit mai binișor, dar de fiecare dată când mă trezesc, după un somn de prânz sau cel de noapte, simt o senzație puternică de greață și inima imi bate foarte tare, simt si o frică și am gânduri nașpa. Am luat legatura cu d-na Psihiatru și mi-a spus să îmi iau pastilele in timp ce mănânc, dar tot asa ma simt dimineata. Este normal? Sau ar trebui să îmi schimbe tratamentul?
5 comentarii
Sa faci un control si la fiere. E posibil ca de acolo sa plece starea si anxietatea sa faca restul.
Este normal sa te simti asa 3-4 saptamani, pina ramai doar pe efectele pozitive ale Cipralexului.
Buna ziua.
Aceleași simptome aproape la fel le am si eu Ioana de aproape 6 luni, numai ca eu am incercat mai multe tratamente date de diferiți medici pana sa ajung la psihiatru. Acum iau escitalopram la fel jumătate dimineata si jumatate la prânz și anxiar o jumătate seara. Am o lună deja de tratament dar nu am o prea mare ameliorare. Sper ca la tine sa si faca mai repede efectul, la mine nu prea vrea. Am această ameteala de care nu scap si o stare de agitație, neliniște in corp. În schimb am mai scapat de stările de voma si chiar vomitat se intampla mai rar. Sanatate multa
Aceleași simptome aproape la fel le am si eu Ioana de aproape 6 luni, numai ca eu am incercat mai multe tratamente date de diferiți medici pana sa ajung la psihiatru. Acum iau escitalopram la fel jumătate dimineata si jumatate la prânz și anxiar o jumătate seara. Am o lună deja de tratament dar nu am o prea mare ameliorare. Sper ca la tine sa si faca mai repede efectul, la mine nu prea vrea. Am această ameteala de care nu scap si o stare de agitație, neliniște in corp. În schimb am mai scapat de stările de voma si chiar vomitat se intampla mai rar. Sanatate multa
Buna ziua! Ma numesc Robert, am 33 de ani si sufar de anxietate, atacuri de panica si Tulburari obsesiv compulsive. Am facut dealungul anilor numeroase tratamente. Xanax, Doxepin, Fevarin, Seroxat, Stimuloton.Tratamentul cu Fevarin a fost singurul care m-a ajutat oarecum desi am cazut in extrema cealalta.prea multa energie...prea mult curaj. Am incetat tratamentul acum 10 ani. Am rezistat fara niciun tratament pana anul trecut in mai cand mi-a fost prescris Anxiar, tratament pentru 30 de zile 3 pe zi iar pe urma la nevoie. Asa am ajuns sa iau anxiar 1 tableta de 1mg pe zi de aproape 9 luni.Am incercat de nenumarate ori sa reduc si sa renunt la ele dar de fiecare data aveam/am ameteli, senzatie de lesin, dezechilibru, insomnie, confuzie, anxietate, ganduri negative...parca traiesc intr-o lume virtuala. De curand am fost la un Dr. Psihiatru cu scopul de a renunta la Anxiar si a scapa de sevraj.Mi-a prescris Adjuvin 50mg 1/2 dimineata, Trittico150mg 1/3 si Anxiar 1mg 1/2 seara.Trittico ma ajuta sa dorm binisor...adjuvin-ul nu simt ca ma ajuta deloc. Acum sunt mult mai ametit si mai Anxios. Voi scapa vreodata de sevraj? E bun tratamentul? Ce sa fac? Va multumesc anticipat.
Deocamdata luati tratamentul acesta o luna si apoi mergeti lunar la psihiatru pentru adaptarea schemei la modul in care va simtiti la momentul respectiv. Rezultatele cu aceste medicamente nu se vad peste noapte. Aveti rabdare.
Daca a trecut deja o luna de la ultimul tratament eu l-as ruga pe psihiatru sa ma treaca pe Fevarin cu care v-ati simtit bine.
Daca a trecut deja o luna de la ultimul tratament eu l-as ruga pe psihiatru sa ma treaca pe Fevarin cu care v-ati simtit bine.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 17medicamente naturiste sau alopate pt depresie?
- 16Seroxat, Elicea, fara efecte
- 7Tulburare de panica
- 10Anxietate, atacuri de panica, depresie
- 15medicamente incurcate
- 2Xanax
- 2Pareri tratament olanzapina!!
- 1Prozac și cipralex
- 1Rispolept Consta - Este mai bun decat picaturile cu acelasi nume teoretic?
- 6Aveți chef de viața cu antipsihotice luate?
- 7Eglonyl - are ca efecte secundare oprirea menstruatiei?
- 1Risperidona sau paliperidona?Rispolept Constă sau Xeplion?
- 9Se poate lua Cebrium in continuu?
- 0Durere inima De ce
- 3Schema tratament: Seroxat, Depakine, Rispolept
- 10Schizofrenie
- 3Constipație anafranil
- 3Avc?
- 4Slăbire după antidepresive
Mai multe informații despre: medicamente psihiatrice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
