copilul meu este nervos
buna ziua.am un copil de 6 ani, este in clasa intai, este singurul copilpe care il avem, si a dezvoltat un comportament foarte ingrijorator pentru mine ca mama.Cand vine de la scoala nu vrea sa scrie temele cu mine.nu functioneaza nimic si daca insist si ridic tonul incepe sa tipe si mai tare plange si tipa incontinuu, striga sa-l las in pace, , mi-e frica de asemenea momente sa nu faca vreo boala cevadeja are astm alergic.Nu stiu cu ce sa-l linistesc nu merge cu nimic.Cu altcineva face temele iar la scoala este f cuminte si invata f bine..il iubesc foarte mult, si nu stiu ce semne sunt acestea oare mi-am pierdut complet autoritatea in fata lui?
13 comentarii
Buna seara, va scriu in speranta ca o sa primesc un raspuns incurajator..cu 4 luni in urma am inceput sa simt un fel de flegma la baza gatului care nu reuseam sa o scot deloc...am fost la doctorul de familie in repetate randuri dar imi spunea ca nu am nimic...Asa ca am tinut tratament cu amoxacilina 5 zile scapand de acea senzatie insa bucuria nu a fost prea mare deoarece dupa o saptamana a revenit iar..Apoi iar m'am dus la doctora de familie, precizez ca fumez si imi era foarte frica ca am ceva grav in gat. La fel mi'a spus ca nu am nimic ca sunt paranoica si mi'a dat un tratament de o saptamana cu ceofran parca nu mai tin minte oricum era ceva impotriva bacteriilor din gat. In zadar acest tratament.am fost pana la urma sa imi fac exudat faringian unde au spus ca nu am nimic.Nu mai suportam plangeam de nevi simteam ceva in gat si toata lumea spunea ca nu am nimic...De curand am fost la un ORL foarte bun cadru militar fiind, care imediat ce s-a uitat m-a sfatuit sa imi scot amigdalele. Zis si facut...am suportat durerile acum sunt in cea de-a-10-a zi de la operatie si nu mai am dureri dar mi se pare ca iar incep sa simt ceva in gat...asa este normal sa simt gatul uscat dupa operatie??? sau iar revine cosmarul.Precizez ca am 20 de ani... Si am o intrebare chiar daca nu este una tocmai in regula la cat timp dupa operatie pot fuma? Eu nu fumez mult insa acum trec printr'o perioada mai agitata cu licenta tentatia e mare si imi e sa nu fac vre-o prostie..
Buna Amedeea. Ai incercat sa vorbesti cu el (fara a il acuza sau a te simti tu vinovata) sa vezi din ce cauza nu vrea sa faca cu tine lectiile? Pe langa asta, poate o perioada ar fi util sa il lasi sa faca cu altcineva lectiile si tu sa ai alte activitati cu el.
Buna Soriana. Tigarile au ca efect secundar si exces de flegma, dar si vascozitate crescuta (flegma este foarte consistenta si mai uscata), rezultand de aici si gatul mai usca. Este alegerea ta sa iti faci rau cu buna stiinta, totusi in neconcordanta cu teama de a nu pati ceva rau.
va multumesc din suflet d-na doctor Olaru pentru ca ma ajutati, da, am incercat sa vorbesc cu el, are momente de tandrete cand vorbesc cu el, il intreb de ce nu scrie intot deauna cu mine, i-mi spune ca e plictisitor sa scrie cu mine, dar nu stiu de ce, poate ca sunt cam perfectionista si uneori il atentionez sa faca literele bine dar scrie 2-3 randuri si se incepe a uita pe sus, pe jos, parca anume vrea sa ma enerveze.Inainte era foarte politicos cu mine si ordonat pe cand acum este obraznic si nu mai foloseste formule de politete deloc, face mizerie in casa nu mai este atent la nimic.Totusi are si momente in care este calm ma saruta, ma cuprinde, etc.Daca vrea sa obtina ceva are un ton poruncitor, respira fortat si tipa daca nu-i indeplinesc dorinta.Acum de vreo 3 saptamani a inceput sa manance foarte mult, intr-una striga ca -i e foame, si se uita la desene animate prea mult.nu vrea sa schimbe canalul deloc.Nu-mi plac aceste "crize" de tipete care le face uneori, ba chiar m-am dus si la preot sa-i citeasca., iar maine merg la impartasit cu el si am vorbit cu preotul care este prietenul nostru, sa-l si spovedeasca,.Nu stiu ce sa fac cu el.Daca ma puteti ajuta cu un sfat v-as multumi foarte mult.Il iubesc teribil de mult, avem si un trecut zbuciumat, acum 3 ani am trecut prin inundatii f mari, ne-am imbolnavit cu totii de plaman de la mucegai si umezeala pentru ca am dormit pe jos mult timp, apoi a facut 3 pneumonii si tot am stat in spital, iar anul acesta in aprilie l-am operat de hernie, iarasi am trecut prin momente grele.Am fost protectoare cu el, nu prea s-a jucat pe afara cu bicicleta, trotineta, etc ca ceilalti copii pt ca transpira f mult si se racea f repede.incerc sa-i citesc acest comportament dar nu pot.Va multumesc.
Buna seara. Din ceea ce descrieti reiese ca el e dispus sa faca lectiile cu dvs, doar ca cerintele dvs s-ar putea sa fie ceva mai ridicate decat este el capabil sa indeplineasca si atunci incearca sa inlature critica pe care i-o adresati. La varsta de 6 ani inca e foarte greu sa scrie din punct de vedere fiziologic pentru ca inca nu este destul de dezvoltat corporal si neurologic pentru aceste miscari fine de scris. E necesar sa aveti multa rabdare si sunt necesare si foarte multe exercitii.
Va propun ca in loc sa il criticati sa il incurajati, sa accentuati ceea ce face bine, sa il laudati si atunci cand nu ii iese. Foarte multi parinti cad in plasa propriei nevoi de fi apreciati si recunoscuti ca buni, mai ales cand copilul incepe scoala, ca si cum ei ar merge la scoala si ar primi calificative si nu copilul lor.
In ceea ce priveste crizele de contestare ale autoritatii sunt normale, pentru ca la varsta aceasta 6-9 ani ele apar. Asta nu inseamna ca e necesar sa le si acceptati. Puteti sa apelati la preot daca pe dvs va ajuta, dar asta nu va absolva in a fi ferma si perseverenta. Va propun ca oricat ar tipa de tare si de mult sa fiti ferma in decizie si sa ii aratati ca dvs decideti.
Va propun ca in loc sa il criticati sa il incurajati, sa accentuati ceea ce face bine, sa il laudati si atunci cand nu ii iese. Foarte multi parinti cad in plasa propriei nevoi de fi apreciati si recunoscuti ca buni, mai ales cand copilul incepe scoala, ca si cum ei ar merge la scoala si ar primi calificative si nu copilul lor.
In ceea ce priveste crizele de contestare ale autoritatii sunt normale, pentru ca la varsta aceasta 6-9 ani ele apar. Asta nu inseamna ca e necesar sa le si acceptati. Puteti sa apelati la preot daca pe dvs va ajuta, dar asta nu va absolva in a fi ferma si perseverenta. Va propun ca oricat ar tipa de tare si de mult sa fiti ferma in decizie si sa ii aratati ca dvs decideti.
va multumesc foarte mult doamna doctor, si sarut mana pentru raspuns, , as vrea sa cred ca este o perioada trecatoare, si am sa incerc sa fiu ferma in fata lui pentru ca e clar; mi-am pierdut autoritatea.Despre dezvoltarea lui fizica si psihica nu este problema, are cam 120 cm si 30 kg, deja citeste cursiv fara ca eu sa fac vreo presiune asupra lui, ((a invatat la calculator) dar la gradinita nu prea era pus la scris si cred ca s-a invatat lejer.Sau este chiar cum spune el, se plictiseste cu adevarat pentru ca el deja stie anumite lucruri, si totusi nu l-am invatat scrierea de mana pentru ca fiecare invatator are stilul lui de scriere.La scoala mi se spune ca se descurca perfect, e activ, sociabil, interactioneaza in timpul orelor si foarte atent la tot ce se discuta.
O sa ascult intocmai sfaturile dumneavoastra, o sa-l pun la scris cu sotul meu pentru o perioada si o sa incerc sa ma impun in fata lui.
O sa ascult intocmai sfaturile dumneavoastra, o sa-l pun la scris cu sotul meu pentru o perioada si o sa incerc sa ma impun in fata lui.
Amedeea, spuneai ca inainte te respecta si era ascaultator. Ma intreb oare, ce s-a intamplat intre timp?
Scoala poate fi ceva foarte stresant pentru cei mici, poate ar fi de ajutor sa renunti la critici si sa pui mai mult accent pe laude si recompense. De exemplu, isi termina tema sau face un exercitiu bine, felicita-l. Scrie frumos un rand, spune-i ca iti place cum a scris. Ca sa eviti pe cat posibil ca el sa se uite pe pereti, stabileste obiective mici cu el: cand termina 10 randuri de scris, are 5 minute de pauza. Cei mici isi pierd concentrarea repede. Daca-i epxlici ce beneficii va avea de pe urma acelui mic obiectiv, va avea mai multa motivatie sa se tina de treaba.
Ar fi multe de spus, dar rabdarea este esentiala in educarea copilului. Evita sa-l lasi sa te vada cu nervii intinsi. Daca te simti depasita de situatie, mergi undeva sa te linistesti pentru cateva minute si apoi explica-i calm ce iti doresti. Asigura-te ca a inteles ce l-ai rugat si nu uita sa faci mereu diferenta dintre el ca persoana si copilul tau, si comportamentele care nu iti plac. Poti dezaproba ceea ce face, dar fara a-l face sa se simta rejectat si neiubit.
Scoala poate fi ceva foarte stresant pentru cei mici, poate ar fi de ajutor sa renunti la critici si sa pui mai mult accent pe laude si recompense. De exemplu, isi termina tema sau face un exercitiu bine, felicita-l. Scrie frumos un rand, spune-i ca iti place cum a scris. Ca sa eviti pe cat posibil ca el sa se uite pe pereti, stabileste obiective mici cu el: cand termina 10 randuri de scris, are 5 minute de pauza. Cei mici isi pierd concentrarea repede. Daca-i epxlici ce beneficii va avea de pe urma acelui mic obiectiv, va avea mai multa motivatie sa se tina de treaba.
Ar fi multe de spus, dar rabdarea este esentiala in educarea copilului. Evita sa-l lasi sa te vada cu nervii intinsi. Daca te simti depasita de situatie, mergi undeva sa te linistesti pentru cateva minute si apoi explica-i calm ce iti doresti. Asigura-te ca a inteles ce l-ai rugat si nu uita sa faci mereu diferenta dintre el ca persoana si copilul tau, si comportamentele care nu iti plac. Poti dezaproba ceea ce face, dar fara a-l face sa se simta rejectat si neiubit.
Incerc din rasputeri diferite metode D-na doctor, dar nu reusesc.Copilul meu este din ce in ce mai nervos, ma dezaproba la tot ce i-i spun, refuza tot ce i-l rog sa faca, acum i-am spus ca nu mai pot si o sa merg in italia la lucru sa ramana singur cu bunicii, a fost afectat, a plans si mi-a spus ca ma iubeste, sa nu plec.Ne-am impacat dar daca ceva nu-i convine incepe sa maraie, parca e o locomotiva.Eu ma supar si plang pana ma ia criza de astm.Ma doare atat de mult neascultarea lui ca ma astept ca intr-o zi sa mi se opreasca inima si gata.Chiar nimic nu functioneaza.Il laud ca e bun la scoala, il recompensez pentru fiecare FB. dar nu stiu ce sa fac cu nervii lui.Teme nu are multe de facut, doamna invatatoare le da putin, cate 5 randuri la abecedar si 5 randuri la matematica..I-am mai dat cate o palma la fundulet, plange, se supara si ma face apoi sa plang si eu si sa i-mi para rau.Iubirea noastra e la vedere, i-i spun mereu ca i-l iubesc, i-i spun ce pacat este sa nu asculti parintii, , degeaba.I-am sters un post de desene animate unde se vorbea foarte urat pentru ca este nervos, a pornit-o si mai rau.Azi spre exemplu are liber de la scoala, sta acasa, de dimineata s-a trezit la 7.30, si nimic nu i-a convenit.Bluza nu sta bine, pantalonii nu-s comozi, l-am schimbat de vreo 3 ori, degeaba ainceput sa urle, sa se tranteasca pe jos, i-am tras doua la fund, a inceput mai tare.L-am luat apoi cu forta in brate sa discutam ce se intampla, mereu ii spun ca suntem prieteni si vreau sa stiu de ce este nervos.Stiu ca tehnica strangerii in brate functioneaza de multe ori, dar m-a lovit cu pumnii pana i-am dat drumul.In cele din urma l-am dus la sotul meu la servici si l-am lasat acolo sa ma linistesc..M-as duce la un medic, dar mi-e frica sa nu ii dau ceva sa-l afecteze neurologic.Eu am facut postliceala de asistent social, am facut multa psihologie, in special a copilului, am invatat multe dar tot ce aplic nu functioneaza.Chiar nu credeam ca mie mi se poate intampla.Si sunt atat de bolnava..incat mi-e frica sa nu ramana singur la toate supararile care mi le face.Chiar sunt disperata si am nevoie de ajutor.Oare nu sunt o mama suficient de buna?
Am sa incerc sa va raspund la fiecare problema in parte:
"acum i-am spus ca nu mai pot si o sa merg in italia la lucru sa ramana singur cu bunicii, a fost afectat, a plans si mi-a spus ca ma iubeste, sa nu plec."
De obicei este bine sa ne uitam la notivele pentru care un parinte alege sa reactioneze intr-un anume fel fata de copilul sau. Ma intreb oare ce v-a facut sa-i spuneti ca o sa plecati.
Amenintarile, mai ales cele insotite de o reactie emotionala puternica, actioneaza mai mult impotriva educatiei. Un copil cu tulburari de comportament invata din amenintarile parintilor ca nu este iubit si acceptat, si ca la nevoie poate ameninta si el, sau ca poate avea accese de furie. Cedand in fata plansului lui il invatati sa planga pentru a obine ceea ce isi dorest sau sa evite ceea ce nu isi doreste. De aceea este important ca parintele sa fie atent atunci cand ii vorbeste copilului despre consentele negative care se vor intampla daca el repeta comportamentul nedorit. In primul rand pedeapsa nu trebuie sa fie prea mare sau sa se intample prea des, si in al doilea rand parintele trebuie sa respecte pedeapsa promisa pentru altfel ii va da de inteles copilului ca, chiar daca face ceva gresit, pana la urma parintele va ceda si nu il va mai pedepsi. Ceea ce-l va incuranja sa repete comportamentele indezirabile.
"Eu ma supar si plang pana ma ia criza de astm.Ma doare atat de mult neascultarea lui ca ma astept ca intr-o zi sa mi se opreasca inima si gata."
Probabil ca ar fi mult mai bine daca nu ati mai avea iesirile acestea in fata lui.
Este de inteles cum de va puteti simti asa de frustrata si ranita, dar daca aveti iesiri dintr-acestea in fata lui si el va va copia comportamentul si va ajuge sa simta foarte multe emoti negative. In plus, daca va realiza ca reactiile dvs. sunt infuentate de ceea ce face el, va aparea sentimentul de vinovatie si din cauza acestui sentiment este foarte posibil sa isi inrautateasca comportamentul. Desi poate suna ca un paradox, sentimentul de vinovatie nu este foarte eficient in corectarea comportamentelor indezirabile.
"I-am mai dat cate o palma la fundulet, plange, se supara si ma face apoi sa plang si eu si sa i-mi para rau."
Si iarasi, nici palma la fund nu ajuta, si nici faptul ca apoi incepeti sa plangeti si sa va para rau.
Un copil cu tulburari de comportament are nevoie de un parinte ferm, stabil emotional (macar de fata cu el), dar in acelasi timp intelegator si iubitor.
Imi imaginez ca trebuie sa va fie foarte dificil si ca uneori va simtiti depasita de situatie si ca aveti nevoie de intelegere. Poate ca v-ar fi de ajutor fie niste sedinte de psihoterapie, fie niste discutii deschise cu niste prieteni apropiati, care nu va judeca si care va sustin. Cum este viata dvs. personala? Cat timp va acordati? Timpul rezervat noua este ceva esential fara de care nu putem functiona in parametrii normali. Cat timp va rezervati pentru a avea grija de propria persoana si pentru a va satisface placerile?
"Azi spre exemplu are liber de la scoala, sta acasa, de dimineata s-a trezit la 7.30, si nimic nu i-a convenit.Bluza nu sta bine, pantalonii nu-s comozi, l-am schimbat de vreo 3 ori, degeaba ainceput sa urle, sa se tranteasca pe jos, i-am tras doua la fund, a inceput mai tare."
Si aici ar fi multe de spus.
In primul rand, v-as intreba de ce i-ati cantat in struna si l-ati schimbati de trei ori. In al doilea rand, ma intreb oara daca sunteti constienta de ciclul acesta pe care se pare ca l-ati transformat in rutina: mai intai va osteniti sa-i faceti toate mofturile, apoi deveniti frustrata si-i trageti doua la fund. Poate ca ar fi timpul sa incercati o tactica noua. Nu este nevoie sa-l schimbati de trei ori, asa cum nu este nevoie sa incepeti sa va cretati cu el despre cat de greu de satisfacut este. Este destul de mare sa se schimbe de unul singur, iar asa il veti invata sa devina mai responsabil. Si este dreptul lui sa se planga, asa cum este si dreptul dvs. sa-i ignorati aceste iesiri mofturoase. Daca nu va mai primi atentia pe care probabil o cauta cand sa plange, cu timpul (nu imediat, deci este necesar sa aveti rabdare) si el va inceta sa se mai planga atat.
"L-am luat apoi cu forta in brate sa discutam ce se intampla, mereu ii spun ca suntem prieteni si vreau sa stiu de ce este nervos.Stiu ca tehnica strangerii in brate functioneaza de multe ori, dar m-a lovit cu pumnii pana i-am dat drumul."
Deci tehnica strangerii in brate este pur si simplu de sine statatoare, si chiar nu este indicat ca in acelasi timp sa-i vorbiti. Probabil de-aia a si avut reactia asta. Cand are un acces de furie, poate fi de folos sa-l tineti in brate (numai daca dvs. sunteti calma) fara sa-i vorbiti, doar pentru a-l potoli si pe el.
"M-as duce la un medic, dar mi-e frica sa nu ii dau ceva sa-l afecteze neurologic."
De ce sa-l duceti la medic? Copilul nu este bolnav, are doar o problema de comportament. Este adevarat ca unii parinti prefera sa le dea copilului tratament psihiatric, dar acest lucru nu este recomnadat, mai ales pentru problema care se pare ca o are copilul dvs. Puteti cauta un psihoterapeut in orasul dvs. care va poate ajuta cu aceasta problema, sau puteti dvs. de una singura sa va modificati atitudinea si comportamentul fata de el, ceea ce-l va determina si pe el sa se schimbe. Probabil ca va fi necesar sa vorbiti si cu sotul pentru ca impreuna sa puneti la cale un plan pe care apoi sa-l puneti in functiune.
"Chiar nu credeam ca mie mi se poate intampla.Si sunt atat de bolnava..incat mi-e frica sa nu ramana singur la toate supararile care mi le face.Chiar sunt disperata si am nevoie de ajutor.Oare nu sunt o mama suficient de buna?"
Daca mai sunteti si bolnava, cu atat mai mult va fi necesar sa faceti ceva sa nu va mai lasati afectata de aceste probleme. Este dificil sa fii parintele unui copil cu un asemenea comportament, dar puteti sa faceti multe pentru a va recastiga controlul aspura propriilor emotii si reactii. Faptul ca sunteti depasita de situatia actuala nu va face o mama rea. Dovada ca sunteti o mama buna este ca faceti ceva si cereti sfatul altor persoane.
"acum i-am spus ca nu mai pot si o sa merg in italia la lucru sa ramana singur cu bunicii, a fost afectat, a plans si mi-a spus ca ma iubeste, sa nu plec."
De obicei este bine sa ne uitam la notivele pentru care un parinte alege sa reactioneze intr-un anume fel fata de copilul sau. Ma intreb oare ce v-a facut sa-i spuneti ca o sa plecati.
Amenintarile, mai ales cele insotite de o reactie emotionala puternica, actioneaza mai mult impotriva educatiei. Un copil cu tulburari de comportament invata din amenintarile parintilor ca nu este iubit si acceptat, si ca la nevoie poate ameninta si el, sau ca poate avea accese de furie. Cedand in fata plansului lui il invatati sa planga pentru a obine ceea ce isi dorest sau sa evite ceea ce nu isi doreste. De aceea este important ca parintele sa fie atent atunci cand ii vorbeste copilului despre consentele negative care se vor intampla daca el repeta comportamentul nedorit. In primul rand pedeapsa nu trebuie sa fie prea mare sau sa se intample prea des, si in al doilea rand parintele trebuie sa respecte pedeapsa promisa pentru altfel ii va da de inteles copilului ca, chiar daca face ceva gresit, pana la urma parintele va ceda si nu il va mai pedepsi. Ceea ce-l va incuranja sa repete comportamentele indezirabile.
"Eu ma supar si plang pana ma ia criza de astm.Ma doare atat de mult neascultarea lui ca ma astept ca intr-o zi sa mi se opreasca inima si gata."
Probabil ca ar fi mult mai bine daca nu ati mai avea iesirile acestea in fata lui.
Este de inteles cum de va puteti simti asa de frustrata si ranita, dar daca aveti iesiri dintr-acestea in fata lui si el va va copia comportamentul si va ajuge sa simta foarte multe emoti negative. In plus, daca va realiza ca reactiile dvs. sunt infuentate de ceea ce face el, va aparea sentimentul de vinovatie si din cauza acestui sentiment este foarte posibil sa isi inrautateasca comportamentul. Desi poate suna ca un paradox, sentimentul de vinovatie nu este foarte eficient in corectarea comportamentelor indezirabile.
"I-am mai dat cate o palma la fundulet, plange, se supara si ma face apoi sa plang si eu si sa i-mi para rau."
Si iarasi, nici palma la fund nu ajuta, si nici faptul ca apoi incepeti sa plangeti si sa va para rau.
Un copil cu tulburari de comportament are nevoie de un parinte ferm, stabil emotional (macar de fata cu el), dar in acelasi timp intelegator si iubitor.
Imi imaginez ca trebuie sa va fie foarte dificil si ca uneori va simtiti depasita de situatie si ca aveti nevoie de intelegere. Poate ca v-ar fi de ajutor fie niste sedinte de psihoterapie, fie niste discutii deschise cu niste prieteni apropiati, care nu va judeca si care va sustin. Cum este viata dvs. personala? Cat timp va acordati? Timpul rezervat noua este ceva esential fara de care nu putem functiona in parametrii normali. Cat timp va rezervati pentru a avea grija de propria persoana si pentru a va satisface placerile?
"Azi spre exemplu are liber de la scoala, sta acasa, de dimineata s-a trezit la 7.30, si nimic nu i-a convenit.Bluza nu sta bine, pantalonii nu-s comozi, l-am schimbat de vreo 3 ori, degeaba ainceput sa urle, sa se tranteasca pe jos, i-am tras doua la fund, a inceput mai tare."
Si aici ar fi multe de spus.
In primul rand, v-as intreba de ce i-ati cantat in struna si l-ati schimbati de trei ori. In al doilea rand, ma intreb oara daca sunteti constienta de ciclul acesta pe care se pare ca l-ati transformat in rutina: mai intai va osteniti sa-i faceti toate mofturile, apoi deveniti frustrata si-i trageti doua la fund. Poate ca ar fi timpul sa incercati o tactica noua. Nu este nevoie sa-l schimbati de trei ori, asa cum nu este nevoie sa incepeti sa va cretati cu el despre cat de greu de satisfacut este. Este destul de mare sa se schimbe de unul singur, iar asa il veti invata sa devina mai responsabil. Si este dreptul lui sa se planga, asa cum este si dreptul dvs. sa-i ignorati aceste iesiri mofturoase. Daca nu va mai primi atentia pe care probabil o cauta cand sa plange, cu timpul (nu imediat, deci este necesar sa aveti rabdare) si el va inceta sa se mai planga atat.
"L-am luat apoi cu forta in brate sa discutam ce se intampla, mereu ii spun ca suntem prieteni si vreau sa stiu de ce este nervos.Stiu ca tehnica strangerii in brate functioneaza de multe ori, dar m-a lovit cu pumnii pana i-am dat drumul."
Deci tehnica strangerii in brate este pur si simplu de sine statatoare, si chiar nu este indicat ca in acelasi timp sa-i vorbiti. Probabil de-aia a si avut reactia asta. Cand are un acces de furie, poate fi de folos sa-l tineti in brate (numai daca dvs. sunteti calma) fara sa-i vorbiti, doar pentru a-l potoli si pe el.
"M-as duce la un medic, dar mi-e frica sa nu ii dau ceva sa-l afecteze neurologic."
De ce sa-l duceti la medic? Copilul nu este bolnav, are doar o problema de comportament. Este adevarat ca unii parinti prefera sa le dea copilului tratament psihiatric, dar acest lucru nu este recomnadat, mai ales pentru problema care se pare ca o are copilul dvs. Puteti cauta un psihoterapeut in orasul dvs. care va poate ajuta cu aceasta problema, sau puteti dvs. de una singura sa va modificati atitudinea si comportamentul fata de el, ceea ce-l va determina si pe el sa se schimbe. Probabil ca va fi necesar sa vorbiti si cu sotul pentru ca impreuna sa puneti la cale un plan pe care apoi sa-l puneti in functiune.
"Chiar nu credeam ca mie mi se poate intampla.Si sunt atat de bolnava..incat mi-e frica sa nu ramana singur la toate supararile care mi le face.Chiar sunt disperata si am nevoie de ajutor.Oare nu sunt o mama suficient de buna?"
Daca mai sunteti si bolnava, cu atat mai mult va fi necesar sa faceti ceva sa nu va mai lasati afectata de aceste probleme. Este dificil sa fii parintele unui copil cu un asemenea comportament, dar puteti sa faceti multe pentru a va recastiga controlul aspura propriilor emotii si reactii. Faptul ca sunteti depasita de situatia actuala nu va face o mama rea. Dovada ca sunteti o mama buna este ca faceti ceva si cereti sfatul altor persoane.
Buna ziua. Am un baietel de 1an si 10 luni si atunci cand nu i se fac voile sau nu primeste ceea ce vrea se enerveaza foarte tare si tipa si plange foarte rau si se tranteste pe jos si isi da foarte des cu capul de parchet sau de usa. Nu stiu cum sa procedez sa-l clmez. Am incecat sa-l iau in brate dar urla si mai tare. Am incercat sa-i explic calm ca nu e bine sa faca asa dar glasul lui acopera vocea mea. In cele din urma ajung sa-mi pierd rabdarea si ii dau la fund si il pedepsesc lasandu-l singur in camera spunand-i ca voi veni la el cand tace dar tipa si mai tare si da cu capul in usa. Ma ingrijoreaza situatia si ma tem ca il vor afecta atatea lovituri la cap. Mentionez ca la 9-10 luni a cazut cam de la 1metru inaltime si s-a lovit la frunte. I s-a umflat foarte tar fruntea si am fost internata in spital pentru investigatii. Nu i-au gasit nimic dar ma intreb daca nu cumva totusi... va rog ajutati-ma cu un sfat. Multumesc
Buna ziua doamna Gabriela. Din cate cunoasteti si dumneavoastra, pentru disciplinarea copilului aflat in jurul varstei de 2 ani exista un registru amplu de mijloace, bataia fiind unul dintre aceste mijloace, insa nu tocmai potrivit. Din cate spuneti, dumneavoastra aplicati numai o pedeapsa fizica usoara, urmata de lasarea copilului singur. Din pacate faptul ca iesiti din camera poate fi interpretat de copil ca un posibil abandon, ceea ce accentueaza si mai mult furia sa. Este precum un bulgare de zapada, la inceput este mic, apoi pe masura ce este rostogolit la vale el devine din ce in ce mai mare. Din cate ati scris dumneavoastra, nu am inteles exact daca ordinea comportamentelor dumneavoastra este aceeasi in fiecare situatie (1. luat in brate, 2. explicarea cu calm, 3. pierderea rabdarii, 4. palma la fund 5. parasirea camerei). Procedati de fiecare data la fel? Si daca da, cam cat timp dureaza aceste etape? ma gandesc ca daca de fiecare data procedati la fel, copilul deja s-a obisnuit cu comportamentul dumneavoastra. Credeti ca ati putea schimba ordinea sa vedeti ce se intampla?
Sau sa incercati mai intai sa ii distrageti atentia. Iar maniera prin ras si buna dispozitie poate fi potrivita. Dumneavoastra stiti ca rasul este contagios, nu? Faceti ceva hazliu in acel moment si vedeti ce se intampla. Impiedicati-va, faceti-va ca va loviti si plangeti sau spuneti-i ceva interesant. Ar fi bine sa aveti de fiecare data pregatita o intamplare pe care sa i-o povestiti sau sa ii reamintiti de ultima jucarie cumparata care probabil sta intr-un colt si plange. Fiti creativa, incercati mai multe variante si vedeti ce iese.
In general, la fel ca si starea de buna dispozitie si starea de nervozitate este contagioasa. Prin urmare este firesc ca in acele momente sa nu va arda de ras. Insa este important sa veniti in replica la comportamentul copilului cu calmul dumneavoastra.
De asemenea, pe termen lung ganditi-va la un mod in care puteti penaliza fiecare greseala a copilului, iar dupa consumarea pedepsei este important sa reluati repede bunele relatii. Ar fi preferabil ca pedeapsa sa aiba loc cu dumneavoastra langa copil, pentru a evita crearea sentimentului de abandon care nu numai ca poate traumatiza pe termen lung, insa si accentueaza starea de furie. Interdictiile folosite in anturajul copilului trebuie sa fie ferme si clare. De asemenea, e important ca fiecare membru al familiei sa fie de acord cu acele interdictii si sa le aplice consecvent.
Alt element important este ca in fata unor gesturi sadice ale copilului sa nu ii raspundeti cu aceeasi moneda, chiar daca gestul dumneavoastra nu pare sa aiba acelasi sadism (spre exemplu sunt convinsa ca dumneavoastra nu v-ati lovi cu capul de perete, nu?). Puteti sa-i vorbiti cand este calm si linistit de consecintele loviturii la cap. Puteti gasi exemple, ii puteti arata alti copii loviti si sa va intrebati cu glas tare 's-a lovit oare intentionat la cap? Eu nu cred, ce copil si-ar dori sa-si faca atat rau. Inventati, fiti creativa. Negativismul nu se poare rezolva decat prin caldura si permanenta suplete educationala. Eu personal nu cred ca acest comportament sa fie cauzat de acea lovitura de la varsta de 10 luni. Eu cred ca este un comportament dobandit in timp in urma caruia copilul spera sa aiba anumite beneficii. Si probabil ca le-a si avut.
Incercati ce v-am spus si spuneti-mi ce ati reusit. Mult succes.
Sau sa incercati mai intai sa ii distrageti atentia. Iar maniera prin ras si buna dispozitie poate fi potrivita. Dumneavoastra stiti ca rasul este contagios, nu? Faceti ceva hazliu in acel moment si vedeti ce se intampla. Impiedicati-va, faceti-va ca va loviti si plangeti sau spuneti-i ceva interesant. Ar fi bine sa aveti de fiecare data pregatita o intamplare pe care sa i-o povestiti sau sa ii reamintiti de ultima jucarie cumparata care probabil sta intr-un colt si plange. Fiti creativa, incercati mai multe variante si vedeti ce iese.
In general, la fel ca si starea de buna dispozitie si starea de nervozitate este contagioasa. Prin urmare este firesc ca in acele momente sa nu va arda de ras. Insa este important sa veniti in replica la comportamentul copilului cu calmul dumneavoastra.
De asemenea, pe termen lung ganditi-va la un mod in care puteti penaliza fiecare greseala a copilului, iar dupa consumarea pedepsei este important sa reluati repede bunele relatii. Ar fi preferabil ca pedeapsa sa aiba loc cu dumneavoastra langa copil, pentru a evita crearea sentimentului de abandon care nu numai ca poate traumatiza pe termen lung, insa si accentueaza starea de furie. Interdictiile folosite in anturajul copilului trebuie sa fie ferme si clare. De asemenea, e important ca fiecare membru al familiei sa fie de acord cu acele interdictii si sa le aplice consecvent.
Alt element important este ca in fata unor gesturi sadice ale copilului sa nu ii raspundeti cu aceeasi moneda, chiar daca gestul dumneavoastra nu pare sa aiba acelasi sadism (spre exemplu sunt convinsa ca dumneavoastra nu v-ati lovi cu capul de perete, nu?). Puteti sa-i vorbiti cand este calm si linistit de consecintele loviturii la cap. Puteti gasi exemple, ii puteti arata alti copii loviti si sa va intrebati cu glas tare 's-a lovit oare intentionat la cap? Eu nu cred, ce copil si-ar dori sa-si faca atat rau. Inventati, fiti creativa. Negativismul nu se poare rezolva decat prin caldura si permanenta suplete educationala. Eu personal nu cred ca acest comportament sa fie cauzat de acea lovitura de la varsta de 10 luni. Eu cred ca este un comportament dobandit in timp in urma caruia copilul spera sa aiba anumite beneficii. Si probabil ca le-a si avut.
Incercati ce v-am spus si spuneti-mi ce ati reusit. Mult succes.
Mentionati ca ati "Ëœincercat sa-i explicati calm ca nu e bine sa faca asa dar glasul lui acopera vocea dvs"â„¢. Oare cum ar fi daca ati incerca sa va inarmati cu mai multa rabdare, si in urmatoarele 3 interactiuni cu el sa ii dati un exemplu de cat de inteleapta poate fi o mama ce-i doreste binele copilului ei. Daca plange, si are si el un motiv sa fie frustat, aratati copilului ca intelegeti de ce plange, ca intelegeti ca e suparat si sunteti alaturi de el, dar in acelasi timp incercati cu mult calm sa-i explicati care ar fi beneficiile lui (nu ale dvs) daca ar face asa cum "Ëœar fi bine sa faca"â„¢. Deja de la varsta de 2 ani copiii incep sa inteleaga tot mai bine relatia efort- recompensa daca sunt utilizate propozitii simple si daca va simte suficient de aproape sufleteste. E adevarat, e un efort semnificativ din partea dvs, dar daca investiti mai mult efort acum, urmeaza sa scutiti mult mai mult efort in perioada de dezvoltare ce va urma.
Poate va este de folos in educarea lui si acest articol despre rasfat (link mai jos) - http://psihoterapiefamilie.ro/blog/rasfatul-educarea-copilului-se-face-echipa/
Dr Rares Ignat - psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala
Poate va este de folos in educarea lui si acest articol despre rasfat (link mai jos) - http://psihoterapiefamilie.ro/blog/rasfatul-educarea-copilului-se-face-echipa/
Dr Rares Ignat - psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala
Va multumesc frumos pentru sfaturile pline de intelepciune si caldura. Am procedat cum v-am descris in mesajul anterior, de 3 ori pana acum si de fiecare data mi se parea ca nu rezolv nimic... De aceea am inceput sa ma documentez pe internet si asa am ajuns la dumneavoastra. Va trebui sa ma inarmez cu multa rabdare si sa pun in aplicare sfaturile dumneavoastra. Multumesc inca o data pt ajutor.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 18Tulburari obsesivo-compulsive (OCD). Exista medici in Cluj care trateaza aceasta boala?
- 2cum pot convinge (sau forta) un tanar de 19 ani sa se consulte psihologic sau psihiatric?
- 5Soacra mea ma acuza ca i-am facut vraji baiatului ei
- 5Mama a inceput sa exploareze blocul, sa sune la politie, doarme afara, lasa totul deschis
- 5de ceva timp se poarte foarte ciudat si este foarte deprimata
- 5copil de un an dependenta de mama
- 9retard psihic sever
- 4Comportament deviant la copil de 8 ani
- 4subiect comportament deviant al unei adolescente de 16 ani.
- 13Ce sa fac cu fiul meu?
- 13Cum sa scap de gandurile eronate si urate?Problema
- 11Am un baiat de 13 ani cu probleme de comportament atat acasa cat si la scoala
- 25probleme psihice si de comportament
- 2Obsesie.. nume de actori si comportament ciudat
- 4nu mai pot... de cateva luni sunt nebuna, agresiva, ma musc si ma zgarai
- 6prietenul meu sufera si a devenit agresiv
- 2Singuratate/ sentiment de gol interior
Mai multe informații despre: Comportamentul agresiv la copilul mic tulburarea de comportament
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: