Cum iti revii dupa ce ti-a frant inima?

Am 36 de ani, un copil de 4 ani si sunt casatorita de aproape 8 ani...impreuna de 12 ani. Relatia noastra s-a racit de ceva timp, de fapt, el s-a racit de mine..am tot incercat sa-i arat ca-l iubesc, sa-l inteleg, sa ne fie bine..se pare ca n-a functionat..mi-a spus ca nu ma mai iubeste..nu asa cum a vrea eu..ci asa, ca pe mama copilului sau si ca se gandeste sa plece...ca dc pleaca ramanem o familie si ca nu fuge de responsabilitati. Mi-a rupt inima ! Acum o luna imi spunea ca ma iubeste si ca o sa-mi arate si acum...nu-l inteleg! a zis ca a incercat si ca nu poate...mi-a zis ca nu-i vorba de nimeni altcineva. Ca atunci cand e singur se simte mai bine, relaxat, iar cand e cu mine se simte de parca l-ar apasa o povara. Il iubesc ca proasta, la fel de mult ca acum multi ani, mor incet pe dinauntru si nu stiu cum as putea sa trec peste perioada asta!! el nu a plecat inca...e nehotarat...l-am rugat sa ne mai dea o sansa...e la fel de nehotarat..
Imi spune ce-mi spune si apoi ma strange in brate si ma pupa cand ma vede plangand si-mi zice ca nu suporta sa ma vada asa...nu-l inteleg! si pe mine ma chinuie! MA tine in suspans si chestia asta ma omoara incet, incet.
Daca ar pleca, nu stiu cum as trece peste! mi-e groaza de cum va suferi copilul, mi-e groaza ca n-o sa mai fie langa mine in pat, ca n-o sa-l mai pot atinge, ca se termina tot ce insemna viata noastra...plang intr-una..abia ma pot abtine in fata copilului si la munca, dar plang in masina si-mi vine sa plang pe strada, nu pot sa mananc, nu pot sa dorm, ma simt amortita si sfasiata pe dinauntru..daca mai si pleaca, mi-e teama ca o sa ma prabusesc..Stiunca nu merita, ca m-a facut sa sufar, as vrea sa-l urasc, sa-l dispretuiesc, dar nu pot!!! SUnt ca un caine batut, cersind mila de la calau!
Ce sa fac? cum o sa trec peste disperarea asta si peste durere? cum supravietuiesc! as face orice sa ramana, chiar si cu pretul unei casnicii in care stiu ca nusunt iubita, macar pt copil, , si ca sa-l vad langa mine..
Ajutati-ma cu un sfat, dati-mi o speranta...

Va multumesc pentru sfaturi! Asta incerc, mi- e foarte greu sa devin relaxata, fac eforturi..imi vine sa plang des si eu insami am necaz pe asta..cu psihologul..e greu..nu accepta asa solutie..am mai pus problema, desi e un tip educat si cu scoala...eu am facut terapie acum 2ani, mi- a facut f bine atunci.dar tot eu am incercat..desi era evident ca si el avea nevoie..AM Incercat sa-l conving sa nu renunte, sa realizeze ca nu merita sa dea cu piciorul la tot ce avem, ca poate isi mai gaseste in el motive sa nu renunte la tot ce avem..dar nu stiu nici macar daca vrea. Si e f ciudat, e distant cu mine in gesturi, dar vorbim normal si face planuri de Sarbatori in 3. Cum vine asta? parintilor lui nu le- a zis nimic, nimeni nu stie, decat ai mei care la rugamintea mea se poarta normal cu el, iar eu, in tot timpul asta trebuie sa ma port normal..mi- e teama ca daca ii dau ultimatum, asta asteapta, ca sa zica ca eu i-am cerut-o, sa aiba o scuza ca sa nu- si asume raspunderea plecarii...ma tot intreb daca asemenea comportament nu arata ca are pe cineva..si de-aici distantarea asa brusca..el zice ca nu..dar parca face eforturi sa se cenzureze cu mine, cu noi..

Ai accepta pretul unei casniii in care nu esti iubita? Cand apar copii, nu e bine. Daca cei doi parteneri de viata, nu se inteleg, daca apar conflicte, lipsa de afectiune, indiferenta intre ei e foarte grav. Copilul oricum exagereaza orice traire a parintilor, si o indiferenta il da peste cap cu totul! Trebuie sa fie o intelegere buna intre parteneri pentru a fi bine.
Incearca sa-ti dai seama din discutiile mai vechi cu el, ce iti reprosa, ce nu-i mai placea. Discutiile de acum 2 luni, sau mai mult. Ar fi bine de vorbit cu un psiholog, amandoi. Daca nu, macar tu sa incerci sa-ti dai seama de ce se intampla.
Este nehotarat, oscileaza intre ceva si ceva. Ar putea fi o perioada de liniste, poate este coplesit de prea multe, poate nu se simte implinit cu anumite lucruri sau poate fi vorba si de altcineva. El stie ce-i oferi tu si copilul si la ce se gandeste el. Decizia ii apartine. Nu te invinovati, ca nu tine de tine, tine de el. Poti sa incerci sa vorbesti cu el o data, de doua ori, sa il iei cu calm si sa incercati sa ajungeti la o intelegere. Sa vezi unde nu mai este bine pentru el. Daca nu merge asa, lasa-l in liniste.

Va multumesc pentru raspunsuri.

Asa este, nu stiu daca as putea trai intr-o casnicie in care sa nu fiu iubita.. insa nu pot accepta ideea ca el chiar nu ma mai iubeste...mi-e imposibil sa accept..si nu stiu ce sa-i dictez inimii si cum sa fac sa pot vedea realitatea. Mi-e teama ca ma agat de ceva ce nu mai exista..si daca totusi...?? el nu zice nimic si mi=e si frica sa-l provoc la discutii..mi-e teama ca astfel il determin sa ia o hotarare radicala si nu vreau!
In lumea mea ideala as avea 2 variante : ori sa ajung eu sa nu-l mai doresc/iubesc, traind in continuare asa, si atunci sa fie mai usor sa-l las sa plece, ori 2. el sa-si revina la sentimente mai bune si sa decida ca ma vrea in viata lui in continuare...oare exista si asemenea minuni?? deja varianta asta mi se pare aproape imposibila..
V-am mai zis ce om nehotarit si introvertit este? el nu a vorbit nici cu ai lui despre asta, dar sa-l conving sa mearga la psiholog?!...si da, eu sunt hotarata sa incep sa merg saptamana asta la cateva sedinte de terapie, mi-e teama ca dc nu o fac o sa cad si mai rau in depresie..si nu mai suport sa-mi plang de mila, desi nu ma pot opri oricate motive mi-as crea in minte ! pur si simplu nu pot sa accept ca omul pe care il iubesc si imi e alaturi cu zi si noapte de 12 ani nu ma mai vrea! imi revin in minte toata viata noastra, toate intamplarile frumoase, toate amintirile...si nu pot sa accept ca s-a terminat!..poate nu s-a terminat...As vrea sa stiu cum si-au revenit altii din asemenea trauma? cum poti sa-ti continui viata?cand tot ce-ti doresti e el, langa tine ?

Ai rabdare si vezi cum merg lucrurile. El stie ce persoana esti, cunoaste situatia din punctul lui de vedere. Vorbeste cu un psiholog, poate te ajuta mai mult. E usor de zis cu rabdarea, foarte greu de facut. Nu ai cum sa-i faci pe plac, pe moment, pentru a-l tine langa tine.
Fa-i ceva ce-i face placere. De exemplu - mie mi-ar place sa imi faca prietena/iubita/sotia o mancare special pentru mine. Nu trebuie sa fie ceva deosebit, ceva cotidian. Sa lucrez, ea sa fie libera si cand ma intorc acasa, mancarea gata. Sa ma puna la masa. M-ar topi lucrul asta. Nu ar trebui sa-mi zica ceva, nici nu e prea mult de zis.
Sau, daca ai putin timp liber, arata-i ca ai grija de el si de casa. Calca-i o camasa preferata, cumpara-i un desert preferat si lasa-l uitat in frigider, cumpara un articol vestimentar si spune-i ca tu crezi ca i-ar sta bine si de asta ai facut gestul. Ia un fular si spune-i ca te-ai gandit ca erau vechi restul si ca i-ar sta bine asa. O propozitie, 2 cuvinte, ajung. Sa nu mai vina alta si nu deschide dubiecte de tensiune.
Il stii mai bine, fa ceva pentru el, un lucru marunt, dar care l-ar bucura.
Incearca sa iesi cu el din mediul asta, casa, familie, copil. Posibil sa-l apase. Iesiti amandoi la o plimbare prin oras/parc de 2-3 ore. Nu trebuie sa-i zici nimic, doar o plimbare. Eventual un loc mai retras, la un suc, o cafea. Nu porni discutia despre subiecte de cearta sau nerezolvate. Vorbeste despre vreme, cum arata casele/blocurile, despre cainii de pe strada, aiureli.
Lasa-l pe el sa deschida subiecte mai problematice. Daca nu vrea deloc sa vorbeasca, mai vorbeste aiureli, mai pauza. Si tacerea e un raspuns! Daca incepe sa vorbeasca si el aiureli, continua si tu. Sa nu vina de la tine, intrebari grele pentru amandoi!
Nu-l sufoca cu toate astea! O zi ii faci ceva frumos, o zi pauza, alta zi o plimbare. Mai mult de atat nu ai ce face.
Undeva, s-a rupt ceva in comunicarea dintre voi! Asta e foarte aiurea si trebuie sa ajungeti din nou sa comunicati. Cat de introvertit ar fi, tot iti va spune ceva.

Cum si-au revenit altii din trauma... Aici e belea pentru unii, si pentru mine. Depinde de persoana. Nu te gandi inca la asa ceva! Eu, m-am luat cu munca, caut prieteni cat mai multi, familia sa fie alaturi, incearca sa nu te gandesti la asa ceva, sa ai mereu activitati cat mai multe. Pentru unii chiar e foarte greu. Eu nu am fost om vreo 5-6 luni, nu am stiut de mine, nici acum nu-s toate apele limpezi. Trebuie sa fii mai tare pentru ca ai si un copil, si nu trebuie sa te vada asa, oricum te simte. Lasa astea, incearca sa-i faci ceva pe plac, dupa aia vezi ce si cum.

Va multumesc pentru sfaturi. Incerc sa le pun in practica.
Intre timp parintii lui si un prieten f apropiat care face parte din familie au incercat sa vorbeasca cu el. Refuza. Alor lui le-a dat de inteles ca n-are de gand sa faca nimic drastic...parerile tot mai multe din familie vin ca ar fi in depresie..culmea! acum tot eu sa-mi fac griji pentru el cand el ma trateaza ca pe colega de apartament!
Am zis ca-l las in pace, sa faca ce vrea, nu mai incerc sa ma apropii de el, imi vad de casa, de copil, ma imbrac si arat f bine, nu-l mai sun, nu-l mai bat la cap. Dar ii fac de mancare, ma ingrijesc de el, discutam subiecte inofensive..el..are perioade cand comunica, vine singur sa vorbeasca si perioade cand nu vorbeste nimic, cu nimeni, are privirea pierduta parca.. Nu stiu daca fac bine ce fac..mi-e teama sa insist prea mult sa discutam iar, dar nici asa...ma ingrijoreaza starea lui..Vin Sarbatorile, el trage mai mult la tara, la ai lui, toti 3, desi mie imi spune sa fac cum vreau, adica daca vreau sa vin sau nu.. MI-e teama sa incerc iar, dar tare l-as mai intreba odata daca nu vrea sa vada un psiholog. Desi mi s-a spus ca fortat nu e o solutie, ca trebuie sa vada el aceasta necesitate..
Nu stiu ce sa cred si cum sa procedez in continuare. Fac bine ce fac acum ?? Multumesc din suflet!

Faci bine. Nu-l mai forta cu psihologul, nu-l mai presa cu nimic. E prea inchis in el deocamdata. Lasa-l sa faca si el un pas, un gest.