Depresie

As dori sa spun, inainte de toate, ca ma simt putin ciudat in a spune urmatoarele lucruri pe un forum, pentru ca nu am mai facut asta niciodata.De fapt, nu prea vorbesc despre aceste lucruri.Inca chiar m-ar ajuta cateva sfaturi.
Povestea aceasta nu ma priveste pe mine, ci pe mama mea.Sufera de depresie de cateva luni.Totul a inceput in toamna anului trecut, cand in urma stresului provocat de boala unei rude si pe fondul unei boli de stomac, s-a schimbat.Aproape ca nu mai era ea.Si-a pierdut orice chef de viata, nu mai are niciun tel, ne spune tot timpul ca simte o durere sufleteasca.Problema cu stomacul cred ca s-a rezolvat, insa cea de ordin...sufletesc, nu in totalitate.De atunci a mers la mai multi medici.I s-au prescris diferite tratamente, a schimbat diferite tratamente, unele naturiste, etc.A facut analize si totul a iesit bine, din cate am inteles.In iarna, dupa ce a urmat unul din tratamente, a inceput sa se simta mai bine, era vizibil progresul, insa spre primavara a inceput din nou regresul.Tot timpul are o fata trista, si toata lumea din jurul ei ii spune ca trebuie sa lupte, sa zambeasca mai des, si este constienta de acest lucru, insa tot timpul se gandeste numai la boala ei.Isi inchipuie ca este extrem de bolnava, si chiar si medicul psihiatru i-a spus ca nu este asa, ca este parerea ei, ca nu are nimic altceva inafara de aceasta depresie.Noi am incercat si inca incercam sa o facem sa se simta mai bine, sa ii dam putere, dar vedem ca ea in majoritatea timpului se gandeste numai la starea aceasta, si nu cred ca ii face deloc bine.Nu stiu ce am mai putea face.La ultimul control, medicul i-a explicat ce provoaca aceasta stare si etc, ea a afirmat ceea ce i se spunea, a inteles, insa cum s-a intors acasa a revenit la vechea ei stare si la aceleasi ganduri.Tot timpul este trista.Noi nu ne-am pierdut speranta, inca luptam.Insa vorbeste aproape tot timpul despre aceasta boala.Isi imagineaza ca vrem ca ea sa dispara, ca nu mai are niciun rost, etc, si incercam sa o facem s ainteleaga ca nu este deloc asa.La inceput am pus acest regres pe seama asteniei de primavara, insa nu mai stim ce sa mai credem.A cautat si ea informatii pe internet despre depresie, despre tratamentul actual, etc.Dar vedem ca nu mai are in ea niciun chef de viata, comparativ cu femeia plina de viata care era inainte.Isi face griji si mereu se gandeste ca nu va mai fi ca inainte.Nici noi nu stim ce sa mai facem.Stiu ca acum ia, pe langa altele, si Coaxil.
Noi speram, speram in continuare.Ne-am gandit ca poate ar fi mai bine sa stea internata, sub supravegherea permanenta a medicului, macar pt putin timp.
A mers si la diferiti preoti, se roaga des, nu si-a pierdut credinta, se roaga, si ne rugam pentru ajutor.
Insa, ce am mai putea face?Incercam si noi sa mai gasim putere pt a o ajuta...Am uitat sa precizez ca sufera de insomnie.I s-au prescris medicamente si pt asa ceva.Nu mai doarme in mod natural cred ca de la inceputul iernii.Plus ca au mai survenit si certuri datorita faptului ca nu inceteaza sa se gandeasca la starea ei.Ce am mai putea face?

Pe langa toate astea citeste prospectele la toate medicamentele, maia les reactiile adverse, isi face mereu griji.Daca iesim in oras, sau afcem ceva impreuna vedem ca nu are niciun chef, este iritata, etc.

ar putea cineva sa imi dea un sfat, ceva?

buna sim3d

eu cred ca problema mamei tale este mult mai profunda, iar decesul rudei apropiate a fost doar factorul declansator. Nu stiu exact ce se petrece in sufletul ei, dar cred ca e vorba de o reasezare a valorilor de pana acum

si-a dat seama de cat de fragila si scurta e viata, poate se gandeste ca si viata ei a cam trecut si se uita in urma cu regret, i se pare ca e data la o parte din suvoiul vietii si nu mai are puterea si vointa tineretii

nu stiu ce varsta are mama ta, dar banuiesc ca e un amestec intre regretul de a nu fi facut destul si faptul ca acum nu mai e folositoare nimanui... intr-un fel e impacarea cu varsta a treia si neajunsurile ce provin de aici... cu totii o sa trecem prin asta si cred ca n-o sa fie usor sa ne impacam cu ideea

poate ar fi bine sa discute cu persoane care au trecut prin etapa asta si au reusit sa se adapteze, poate ar fi bine s-o implicati mai mult in viata voastra si sa-i cereti sfatul, ajutorul in diverse probleme ca sa vada ca ea inca este importanta pt voi, s-o lasati sa aiba grija de nepoti ( daca e cazul) ca sa se simta utila si ca va poate fi de folos.

din pacate, e si un mic santaj aici: de pe urma depresiei si bolii de stomac are si un beneficiu: voi toti sunteti ingrijorati pt ea, ii acordati atentie si atunci cumva, inconstient se complace in aceasta postura de victima.

niste sedinte de psihoterapie cu o persoana bine pregatita ar ajuta-o sa-si revina mai mult decat o mie de tratamente psihiatrice.
iti doresc multa intelepciune in a face ce e mai bine dar dar ai grija sa-ti pastrezi echilibrul si sa nu te invinovatesti pt aceasta situatie!