La varsta de 15 ani tatal ei a incercat sa o violeze... Acum are depresie?

31-03-2011
horhemar
Nu este medic/terapeut
horhemar
Ma adresez pe acest forum in speranta ca voi putea gasi un raspuns si un ajutor !

Sotia mea lucreaza pe vase de croaziera de o 11 ani loc in care ne-am cunoscut acum 6 ani si am ramas impreuna locuind de 1, 6 ani suntem casatoriti legal ! povestea a inceput acum o luna cand sotia mea era in vacanta ! MI-a declarat intr-o seara ca nu stie ce se intampla cu ea dar simte ca s-a racit de mine ! Normal ca prima intrebare a mea a fost (TI-AI GASIT PE ALTCINEVA ?).raspunsul din partea ei a fost NU.dar simte ca ceva anormal se intampla cu ea si nu poate explica ! simte ca nu mai are nici un sentiment fata de mine si nu suporta sa fie atinsa de nici un barbat inclusiv eu. in aceiasi seara, am aflat de la ea ca la varsta de 15 ani tatal ei a incercat sa o violeze. incercari care sa--au intins pe o perioada de aproape 1 an. mama ei a aflat foarte tarziu de acest episod tragic, dar nu a facut nimic in sensul de a o duce la un psiholog. tin sa mentionez ca sotia mea a mai fost casatorita in urma cu 8 ani si aceleasi simptome fata de fostul ei sot au dus la un divort eminent. starile care le acuza acum sunt foarte multe ;-doreste sa fie singura, sa nu vorbeasca cu nimeni, are mencarimi pe toata suprafata corpului, nu poate dormi noaptea trezindu-se, se enerveaza foarte usor, a slabit fara a tine o cura de slabire, este panicata ca daca ramane acasa nu va avea ce sa manace.gandurile ei sunt foarte pesimiste in general si imi spune tot timpul ca nu stie ce vrea de la viata, ca e constienta ca ia decizii gresite dar probabil ca isi va reveni ! oricum a tinut sa ma asigure ca nu este nimic din vina mea ci doar ea este defecta si nu vrea sa fie o povara in viitor.e constienta ca ceva nu este in regula si are nevoie de un doctor dar nu am reusit sa o determin sa mergem impreuna la un Psiholog, motivatia ei fiind ca nu vrea acum ci cand se va intoarce din urmatorul voiaj!. comunic cu ea de 2 saptamani pe E-mail si simt ca ceva este grav ! are momente cand imi scrie coerent si momente cand nu o recunosc.
nu stiu ce ar trebui sa fac !
as fi recunoscator daca as primi un raspuns de specialitate !
6 comentarii
0
31-03-2011, ora 17:00
useranonim
Nu este medic/terapeut
useranonim
Bună horhemar,
Încep prin a-ţi spune că nu sunt specialistă, dar că ştiu cât de bine face să îţi răspundă cineva, să ai dovada că în spatele monitorului este cineva care citeşte cu interes povestea ta şi ar vrea să-ţi întindă o mână de ajutor.
Povara pe care o poartă soţia ta este una grea şi nici nu vreau să mă gândesc la cât de greu îi vine. Şi eu pe la vârsta de 14-15 ani am fost atinsă de un unchi, doar pe spate, dar cu o notă de sexualitate şi pe la 17 ani un bărbat a încercat nu ştiu dacă neapărat să mă violeze, dar să mă atingă şi blocându-mi mâinile am trăit cel mai inimaginabil sentiment de teamă şi repulsie. De aici îţi pot spune că înţeleg într-o oarecare măsură prin ceea ce trece soţia ta.
Ar fi fost mai indicat să fie ea cea care scrie povestea, vreau să spun că punând-o pe "hârtie", recunoscându-şi-o şi acceptând-o ar fi mai uşor să o depăşească. Să ştie că sunt şi alte persoane care au trecut prin asta şi totuşi reuşesc să meargă înainte.
Va trebui să aibă puterea de a vorbi cu un specialist pentru că evenimentele şi mai ales cele cu o astfel de notă din copilărie ne marchează o viaţă întreagă şi ne afectează calitatea vieţii dacă nu ştim cum să le depăşim, cum să le abandonăm trecutului.

Simptomele descrise vag de tine pot fi cele ale unei depresii. Fii alături de ea, arată-i că o iubeşti, că o înţelegi, că vrei să o ajuţi, iar ea să aibe încredere într-un specialist. Oamenii aceştia au competenţa de a îi ghida paşii în direcţia cea bună.

Curaj şi sper să treacă!
0
31-03-2011, ora 17:06
horhemar
Nu este medic/terapeut
horhemar
Multumesc user anonim si am sa incerc sa o determin sa-si scrie toata viata asa cum si-o aduce aminte si apoi sa consultam un specialist ! intradevar imi face bine ca mi-ai scris ! sper sa depasesc acest moment deosebit de grav pentru ea !
0
31-03-2011, ora 17:15
useranonim
Nu este medic/terapeut
useranonim
O să le depăşească, trebuie doar să îşi dorească să lase în urmă cele petrecute.
Şi eu am nişte probleme din copilărie, chiar urâte care mă urmăresc până şi în ziua de azi, mă afectează şi îmi influenţează viaţă. Am şi probleme cu anxietatea, oarece fobie socială şi uneori depresii, confuzie, pierderea "direcţiei", a sensului, dar vorbesc mereu cu soţul meu, am un fel de jurnal public, aici pe site şi toate astea mă ajută. Vreau să fiu bine, să fiu liberă ca pasărea cerului, viaţa să fie prezentul şi gândul bun al viitorului.
Dar tot atât de bine precum întrezăresc aceste lucruri frumoase ştiu că nu va fi posibil fără o confruntare directă, o încheiere a socotelilor cu trecutul. Poate că ar trebui să îi strige omului acela tot răul pe care l-a făcut, să îi spună tot ce are pe suflet, să-l confrunte şi să-l înfrunte. Din punctul meu de vedere ar fi cheia spre un prezent liniştit.
0
31-03-2011, ora 17:31
horhemar
Nu este medic/terapeut
horhemar
problema este ca nu mai are cui sa strige pentru ca el a murit ! ea a ramas cu trauma pe care cred ca greu poate sa o spuna cuiva ! nici mie nu mi-a povestit amanuntit !
0
18-04-2011, ora 18:07
Psiholog Simina Munteanu
Psihologie, Sibiu
Psiholog Simina Munteanu
Buna ziua,

Chiar daca v-ar povesti acel episod, asta nu ar conduce neaparat la imbunatatirea starii ei si a situatiei in cuplu. Astfel de evenimente cu potential traumatic ridicat necesita multa atentie in gestionarea lor si, de cele mai multa ori, insotire de specialitate.
Pe de alta parte, dvs. doar presupuneti efectele acelui episod fara a avea confirmarea sotiei in acest sens. Din pacate, diverse forme ale abuzului fizic reprezinta o practica mai raspandita decat s-ar crede si, fara a diminua potentialul distructiv al acestuia, trebuie sa stiti ca sunt multe persoane care il depasesc intr-un mod adaptativ.
Comportamentul prezent al sotiei poate avea o legatura cu aceasta experienta, insa care este natura acestei legaturi nu se poate sti in absenta relatarilor ei.
La fel, nu se poate formula un diagnostic in baza a ceea ce dvs. sustineti ca observati in comportamentul ei. Sunteti in mod direct afectat, prin urmare putem presupune ca observatiile dvs. nu pot fi chiar unele detasate si lipsite de temeri si dorinte proprii. Diagnosticarea indirecta se bazeaza pe relatarile mai multor apartinatori, tocmai pentru ca cel care formuleaza diagnosticul sa poata sintetiza cateva aspecte comune.

Pe de alta parte, mai exista un aspect important. Dvs. va comportati ca si cum ea singura nu ar fi capabila sa aiba grija de ea, insa din ceea ce spuneti reiese ca de fapt nu sunteti de acord cu ceea ce sotia considera ca fiind important vizavi de propriile nevoi. Dvs. considerati ca este important sa consulte un psiholog cat mai curand, pe cand sotia considera ca este mai important sa-si continue contractul. Cu alte cuvinte, este posibil sa aveti perceptii diferite asupra gravitatii starii ei si implicit asupra necesitatii interventiei.
Intrucat decizia de a se ingriji de sanatatea ei ii apartine in intregime, tot ce va ramane de facut este sa va gestionati propriile reactii vizavi de alegerile ei si sa cautati sa intelegeti ce v-a condus pe dvs. in aceasta situatie, precum si ce anume va mentine.

Numai bine!

Psiholog clinician,
Simina Munteanu
0
18-06-2011, ora 18:03
manolik
Nu este medic/terapeut
manolik
buna ziua
am o fiica de 23 de ani, in anul 2010 februarie - martie a cunoscut un baiat in varsta de 28 ani care a cerut-o dupa 4 luni in casatorie. ea era dupa o relatie foarte grea cu un baiat care devenise posesiv dar de care ea s-a rupt f greu. a acceptat cerea in casatorie noi (parintii) normal am acceptat ptr ca asta am simtit noi ca isi dorea sa faca. totul a fost cum a vrut ea la nunta sotul ei i-a dat libertate totala de a iesi cu prietenele fara a-i cere socoteala, a rasfatat-o dar iata ca dupa nunta au inceput mici discutii (mentionez ca ei lucreaza impreuna) de la mici discutii de genul vreau acum copil (spunea ea) el mai spunea ca ar trebui sa mai astepte si tot asa acum ea a constatat ca ii cade f rau parul, plange mereu, nu poate sa manance, nu poate sa doarma, spune tot timpul ca pe nimeni nu intereseaza de ea, (si credeti-ma atat din partea noastra cat si a sotului ei are cea mai mare atentie si rasfat), spune ca se autodistruge si a hotarat sa se mute la bunica ei deoarece nu vrea sa stie tatal ei ca a plecat de la sotul ei ptr o perioada, chiar astazi mi-a zis ca ar vrea sa plece sa nu mai auda de nimeni si de nimic.. intrebarea mea este daca are o usoara stare de depresie sau este stresata cum o pot ajuta din umbra?. in momentul de fata ia B complex 100 / 1capsula pe zi si foloseste o crema pe baza de petrol pentru par.
va rog sa ma ajutati sau sa imi dati un sfat. suntem toti terminati.
va multumesc
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomanda un Psihoterapeut sau cauta unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care va prezinta peste 2500 de terapeuti din Romania. Avantajul acestui site este ca pune mare pret pe recomandarile pacientilor. Gasiti prezentari detaliate ale serviciilor psihologice, cititi recomandari, va puteti programa online. In plus, exista o sectiune cu o multime de articole interesante si teste psihologice.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.