Nu mă înțeleg deloc cu părinții mei

Bună ! Am 19 ani și mă simt din ce în ce mai izolată și neînțeleasă de familie. Sincer, am fost un copil model pentru frații mei și mi-am ascultat părinții mereu, nu le-am ieșit din cuvânt și am încercat cât se poate de mult să-i fac fericți și să nu-i dezamăgesc. Din această cauză nu le-am cerut niciodată bani să ies afară sau de haine, machiaje etc, foarte rar s-a întâmplat acest lucru în 19 ani. Nu mi-am făcut un iubit sau să ies cu prietenii pentru că ei de fiecare dată îmi certau frații că fac asta, chiar și pe sora mea mai mare. Și mereu îi interoga, îi judeca etc. Nu am vrut să fie și cu mine la fel, așa că am așteptat să împlinesc 18 ani ca să primesc mai multă încredere din ei, știind că nu am fost un copil rău, singura problemă pe care o aveau cu mine era că mă jucam la calculator. Dar, niciodată nu au înțeles de ce o făceam. Să vă spun, sunt slabă de când mă știu, criticată am fost oriunde, față de aspectul fizic, și de prieteni și de familie și de străini. Nu mi-a păsat chiar așa mult, știam că dacă vreau, pot să-mi revin oricând fizic. Deși era cam greu cu certurile din casă și țipetele mamei mele isterice. Am crescut într-un mediu foarte gălăgios, o mamă nemulțumită și care se plânge de absolut orice. Ei sunt autoritari și dacă le ieși din cuvânt îți strici orice relație cu ei, ești considerat oaia neagră și se leagă mult mai rău de tine, chiar încep să te și jignesc.
În fine, după ce am împlinit 18 ani, am crezut că o să primesc încredere și mai multă susținere din partea familiei mele. Ceea ce nu s-a întâmplat. Cel puțin la Facultate era un coșmar, tot timpul îmi aruncau vorbe ”nu mă face de râs” ”tu să înveți, că nu te-am trimis acolo să te distrezi” ”îmi consum banii pe tine degeaba” ”nu o să iei examenele”. Lucru care m-a derutat știind că eu am învățat foarte bine în liceu, școală, chiar dacă la Bacalaureat am luat o notă mică din cauza neatenției și stresului, pur și simplu nu mai rezistam situației de acasă, așa că nu am putut nici să învăț cum trebuie la cel mai important examen, greșeala mea, dar mi-am asumat-o și am trecut peste. M-au deranjat extrem de mult cuvintele părințiilor mei și am încercat să-i înțeleg, chiar dacă sufeream enorm de mult. Tot ce mi-am dorit de la ei a fost doar înțelegere, respect și susținere. Le-am acceptat sfaturile, i-am ascultat foarte mult, spre deosebire de frații mei, dar tot ce am primit au fost răni dureroase.
În iarna anului 2016, am avut o problemă cu apartamentul, mai exact o problemă cu caloriferul acestuia. Eu stăteam cu o colegă și fata aceea era leneșă, murdară și ieșea mereu noaptea. Pentru mine era ceva WOW că o lăsau părinții. Oricum nu m-am plâns de asta, voiam să-mi fac părinții fericiți. Așa, caloriferul era stricat, curgea apă din el și mirosea urât, eu le-am spus a lor mei despre asta, și colegei mele de apartament, care ”a vorbit” cu proprietara despre problemă. Într-o noapte m-am săturat de mirosul îngrozitor și am cerut ca proprietara să vină să rezolve caloriferul, ceea ce s-a întâmplat. Toată vina a căzut asupra mea, că eu am stricat caloriferul, parchetul etc. Nu mă așteptam ca străinii să mă creadă, dar măcar familia mea să o facă. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta, jignită și umilită în fața unor străini. Atâta ură nu am simțit niciodată față de apropiații mei. M-am simțit trădată enorm ! Pur și simplu m-au distrus în momentul acela, iar acasă când am ajuns eram judecată și criticată non-stop. Nu era noapte fără să nu plâng. Timp de 2 luni dormeam și mâncam fiindcă mi-au luat orice legătură cu exteriorul. Nu știu cum am rezistat, dar a fost o experiență neplăcută și am realizat că în lume singura persoană în care poți avea încredere ești tu, și să nu ai așteptări de la absolut nimeni.
M-am întors înapoi la Facultate ca să primesc telefonul și laptop-ul și ca jignirile să se oprească pentru un moment. S-a întâmplat asta, m-au lăsat o lună sau două.
Vara a venit problema angajării, nu mă deranja să muncesc, dar voiam să o fac unde îmi plăcea mie. Chiar mă săturasem să stau acasă, făceam curat non-stop, în cameră stăteam cu soră-mea care nu făcea nimic și se plângea ca mama mereu. Toți se considerau maturi, doar eu eram copilul imatur fiindcă nu aveam o viață socială, că eu nu știu ce e în lume și că nu o să mă descurc niciodată singură.
Am luat decizia să mă angajez, chiar dacă lor nu le place unde vreau, și anume ca și Cameristă pe sezon. Înțeleg că sunt unele riscuri, dar nu mai vreau să stau în casa asta deloc. Simt că înnebunesc, mă distrus psihic și fizic. Vă rog nu vreau să-mi recomandați să merg la psihoterapeut. Nu am bani și nici nu vreau să vorbesc cu familia mea din nou, am făcut-o deja de prea multe ori și e inutil. Îmi doresc doar să plec de aici și să îmbrățișez viața cu tot cu defectele ei, vreau să simt că trăiesc.

Poti sa lucrezi dar sa nu iti lasi facultatea. Inconjoara-te de prieteni, multi, putini, cati ai, sa te ajute sa treci mai usor prin viata. Restul se vor regla in timp de la sine.
Bafta multa iti doresc si Dumnezeu sa te ocroteasca!

stiu prin ce treci, prin asta trec si eu, dar sunt singur la parinti. Mereu m-au criticat parintii, m-au subestimat, mai ales ca orice as face, tot nu pot sa fac nimic, pe langa ei ma critica si bunica mea, din partea tatalui, care e singura in viata dintre bunici si tot ma compara cu verisoara mea, ca doar suntem singurii nepoti. Mereu ma compara cu verisoara mea si imi zice ”Ea cum a putut sa fie asa buna la invatatura?”, ”Tu ai note mici, ea are note mari”. Mereu au aparut critici orice as face, dar la mine mama ii mai suna si pe colegii mei sa se bage in treburile mele. Chiar in liceu cand vorbeam cu o fata, trebuia sa merg cu ea intr-o excursie si mama a sunat-o si i-a zis ca nu mai merg. Tot timpul m-am certat cu parintii mei, imi gasesc mereu defecte, pe langa asta si bunica mereu gaseste sa ma compare cu verisoara mea, care e mai buna la invatatura ca mine, dar ea frecventeaza cluburile si se duce in discoteci, iar cand ii spun asta nu ma crede, dar imi gaseste defecte. Parintii mei la fel s-au bagat in toate treburile mele si peste tot, ma bat la cap sa imi caut un loc de munca, eu vreau sa caut sa lucrez ca sofer undeva. Ocazional mai sunt si cantaret bisericesc, am fost si dascal la 2 biserici, dar tot ma criticau parintii.
Nu mai gasesc nici o solutie decat sa plec de acasa sa ma duc sa lucrez in alt oras, ca nu vreau sa ies din tara

Felicitari gigicus pentru tot ce ai realizat pina acum! Nu ii baga in seama pe cei care te critica.
Mult succes in continuare!