Ibuprofenul administrat pe termen lung poate dăuna persoanelor cu osteoartrită
©
Autor: Domșa Dariana

Osteoartrita, considerată cea mai comună formă de artrită, afectează aproximativ jumătate de miliard de persoane de pe întreg globul. Caracterizată prin inflamația articulației și dureri articulare persistente, osteoartrita apare cel mai des la nivelul mâinilor, șoldurilor și genunchilor. Persoanele cu osteoartrită apelează adesea la medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, pentru a obține o ameliorare a durerilor. Deși eficiente în reducerea severității inflamației și a durerilor articulare, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene ar putea provoca o serie de efecte adverse pe termen lung, inclusiv în ceea ce privește progresia osteoartritei, lucru sugerat anterior de cercetători.
În cadrul studiului actual, cercetătorii eu evaluat modul în care tratamentul cu AINS afectează structura articulațiilor, cât și potențiala asociere dintre utilizarea acestor medicamente și sinovita (inflamație a membranei care acoperă interiorul capsulei articulaţiilor mobile). Puțin peste 1.000 de persoane, dintre care 277 diagnosticate cu osteoartrită moderată până la severă și tratate cu AINS timp de cel puțin un an între momentul inițial și la patru ani de la începerea urmăririi, au fost incluse în analiza finală. Toți participanții la studiu au fost supuși unei evaluări RMN 3T a genunchiului la momentul începerii studiului și la finalul celor patru ani de urmărire.
Rezultatele au arătat că medicamentele analgezice antiinflamatoare nu oferă niciun beneficiu pe termen lung în ceea ce privește inflamația. Mai mult decât atât, inflamația articulară a fost mai severă la finalul perioadei de urmărire, comparativ cu momentul inițial, la participanții care au luat AINS.
sursa: News Medical
Data actualizare: 28-11-2022 | creare: 28-11-2022 | Vizite: 537
Bibliografie
Anti-inflammatory pain relievers may worsen inflammation in osteoarthritis, https://www.news-medical.net/news/20221121/Anti-inflammatory-pain-relievers-may-worsen-inflammation-in-osteoarthritis.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Electricitatea ar putea ajuta la accelerarea vindecării rănilor
- Proteine neuronale detectabile în sânge ar putea estima vârsta biologică mai multor specii
- Profilarea moleculară ar putea prezice răspunsul la tratamentul artritei reumatoide
- Terapie inovatoare pentru repararea leziunilor măduvii spinării
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Osteoartrita coxo-femurala stanga, secundara stadiul 2, dupa un traumat.vechi de cap femural
- Osteoartrita coxo-femurala stanga in stadiul 2, posttraumatica. Am nevoie urgenta de protezare???
- MBST-® Terapia prin rezonanta magnetica pentru a trata osteoartrita?
- Sarcina incipienta
- Prevenirea si tratarea Osteoartritei
- Bolile reumatice se pot incadra in pensia de invaliditate?
- Flamexin poate sa influențeze rezultatul anticorpii ANA?