Mecanismele neurobiologice ale dependenței de jocuri de noroc, evidențiate prin imagistică cerebrală multimodală

Un studiu realizat la University of Turku și publicat în ianuarie 2026, sub forma unei teze de doctorat în neuroștiințe clinice, a analizat mecanismele neurobiologice implicate în tulburarea de joc de noroc, utilizând mai multe tehnici avansate de imagistică cerebrală. Cercetarea arată că această afecțiune este asociată cu modificări măsurabile ale rețelelor cerebrale implicate în autocontrol, recompensă și formarea obiceiurilor.

Rezumat

• Tulburarea de joc de noroc afectează aproximativ 1–2% dintre adulți la nivel global și este prima dependență comportamentală recunoscută oficial în ghidurile de diagnostic.

• Studiul a identificat alterări funcționale și structurale ale circuitelor fronto-striatale, implicate în controlul impulsurilor și procesarea recompensei.

• Conectivitatea redusă între cortexul frontal dorsolateral și nucleul accumbens poate explica dificultatea de a opri comportamentul de joc.

• Reactivitatea crescută la stimuli asociați jocului de noroc în striatul dorsal este similară cu cea observată în dependențele de substanțe.

• Rezultatele sugerează noi direcții terapeutice, inclusiv stimularea cerebrală non-invazivă și intervenții farmacologice țintite.

Context

Tulburarea de joc de noroc este caracterizată prin pierderea controlului asupra comportamentului de joc, cu consecințe negative semnificative asupra funcționării sociale, profesionale și emoționale. Similaritățile clinice și neurobiologice cu dependențele de substanțe au condus la recunoașterea sa ca dependență comportamentală. Studiile anterioare au indicat rolul central al circuitelor fronto-striatale în reglarea impulsivității, a luării deciziilor și a procesării recompensei, însă mecanismele precise implicate în tulburarea de joc de noroc au rămas insuficient caracterizate.

Despre studiul actual

Cercetarea a fost realizată de Albert Bellmunt Gil, în cadrul tezei sale de doctorat, și a utilizat două seturi de date independente, incluzând persoane diagnosticate cu tulburare de joc de noroc și participanți sănătoși, ca grup de control.

Metodologie

• Participanți: adulți cu tulburare de joc de noroc comparativ cu voluntari sănătoși.

• Tehnici utilizate:

  • imagistică prin rezonanță magnetică structurală, pentru evaluarea modificărilor anatomice;

  • imagistică funcțională, pentru analiza activității cerebrale și a conectivității între regiuni;

  • metode de evaluare a semnalizării chimice cerebrale, cu accent pe sistemele serotoninergic și opioidergic.

• Regiuni de interes:

  • lobul frontal, în special cortexul frontal dorsolateral, implicat în autocontrol și luarea deciziilor;

  • striatul, inclusiv nucleul accumbens și striatul dorsal, esențiale pentru recompensă și formarea obiceiurilor.

Analizele statistice au urmărit corelațiile dintre conectivitatea cerebrală, răspunsul la stimuli asociați jocului de noroc și markerii neurochimici, evidențiind relații consistente între aceste niveluri de analiză.

Rezultate

Alterări ale circuitelor de control și recompensă

• S-a observat o conectivitate redusă între cortexul frontal dorsolateral și nucleul accumbens, un nod central al sistemului de recompensă.

• Această slăbire a conexiunilor fronto-striatale poate contribui la dificultatea de a inhiba comportamentul de joc odată ce impulsurile sunt declanșate.

Reactivitate crescută la indicii asociate jocului

• Persoanele cu tulburare de joc de noroc au prezentat un răspuns cerebral mai intens în striatul dorsal la stimuli legați de joc, comparativ cu grupul de control.

• Acest tipar este similar cu cel descris anterior în dependențele de substanțe, unde indiciile asociate drogului declanșează activarea circuitelor de recompensă și obicei.

Modificări structurale și neurochimice

• Au fost identificate anomalii structurale în cadrul circuitului fronto-striatal, care pot reprezenta fie o vulnerabilitate preexistentă, fie consecința expunerii prelungite la comportamentul de joc excesiv.

• Conectivitatea anormală a fost asociată cu funcția serotoninei și cu reactivitatea la nivelul sistemului opioidergic cerebral, sugerând un substrat neurochimic complex al tulburării.

Implicații terapeutice

Rezultatele oferă o bază biologică solidă pentru dezvoltarea unor intervenții mai bine țintite:

• Stimularea cerebrală non-invazivă, utilizată deja în alte tulburări neuropsihiatrice, ar putea viza circuitul fronto-striatal identificat.

• Implicarea serotoninei și a sistemului opioidergic sugerează un potențial rol al tratamentelor farmacologice care modulează aceste sisteme, deși sunt necesare studii clinice randomizate pentru validare.

În ansamblu, datele susțin ideea că tulburarea de joc de noroc nu este o problemă de voință, ci o afecțiune asociată cu modificări reale ale structurii și funcției cerebrale. O mai bună înțelegere a acestor mecanisme poate contribui la reducerea stigmatizării și la dezvoltarea unor strategii de prevenție și tratament mai eficiente.