Factorii implicați în recăderea pe termen lung în tulburarea de consum de alcool

Deși cercetarea din ultimele decenii a clarificat relativ bine mecanismele implicate în recăderea precoce în tulburarea de consum de alcool (TCA), există foarte puține date empirice despre recăderea pe termen lung, survenită după unul sau mai mulți ani de remisie completă și susținută. Acest gol de cunoaștere este cu atât mai important cu cât datele epidemiologice sugerează că riscul de a îndeplini din nou criteriile de TCA se apropie de cel al populației generale abia după aproximativ cinci ani de abstinență continuă.
Un studiu publicat în Frontiers in Public Health și-a propus să documenteze sistematic natura, frecvența, potența și dinamica temporală a factorilor care preced recăderea pe termen lung, cu scopul de a identifica semnale de avertizare clinic relevante ce pot fi monitorizate în cadrul îngrijirii pe termen lung a persoanelor aflate în recuperare.

Modelele clasice ale recăderii în TCA s-au concentrat predominant pe fazele timpurii ale recuperării, când vulnerabilitatea este explicată prin disfuncții neurobiologice post-abstinență, reactivitate la stimuli condiționați și instabilitate emoțională. După ani de abstinență, însă, aceste mecanisme sunt probabil mai puțin relevante, pe fondul recalibrării neurofiziologice și al decondiționării comportamentale.

În acest stadiu tardiv al recuperării, recăderea pare să fie mai strâns legată de procese de autoreglare, coping, identitate personală și adaptare la evenimentele de viață, precum și de modificări în utilizarea serviciilor de suport pentru recuperare. Totuși, până în prezent, aceste ipoteze au fost slab documentate empiric.

Despre studiu

Cercetarea a inclus 50 de adulți cu istoric de TCA care au îndeplinit următoarele criterii: o perioadă de cel puțin un an de remisie completă, urmată de o recădere în ultimii cinci ani, și reintrarea într-o fază de abstinență sau remisie precoce (minimum 90 de zile) la momentul evaluării.

Designul a fost mixt, cantitativ–calitativ, bazat pe interviuri semi-structurate detaliate, completate de chestionare standardizate. Participanții au fost intervievați cu privire la schimbările survenite în cele 12 luni anterioare recăderii, în patru domenii majore:

• Biologic și sănătate (somn, energie, durere, medicație, consum de alte substanțe).
• Psihologic (sănătate mintală, impulsivitate, satisfacție de viață, focus pe recuperare).
• Social (izolare, pierderi, schimbări ocupaționale, expunere la alcool).
• Servicii de suport pentru recuperare (tratament, participare la grupuri de suport, consiliere).

Pentru fiecare factor raportat, participanții au indicat momentul apariției și gradul în care considerau că acesta a contribuit la recădere, pe o scală de la „nu a contribuit” la „a contribuit definitiv”.

Rezultate

Profilul participanților

Vârsta medie a participanților a fost de aproximativ 40 de ani, cu o distribuție relativ echilibrată pe sexe. Majoritatea aveau un nivel educațional mediu sau ridicat, erau angajați și raportau venituri mici spre moderate. Aproximativ două treimi aveau un diagnostic psihiatric de-a lungul vieții, iar jumătate utilizaseră anterior medicație psihotropă.

Factorii cel mai frecvent raportați înainte de recădere

Cel mai frecvent și cel mai potent factor identificat a fost scăderea focusului pe recuperare. Acest element a fost raportat de majoritatea participanților și, atunci când a fost prezent, a fost considerat aproape invariabil ca având un rol direct în recădere.

Alți factori frecvenți au inclus:

• Agravarea simptomelor de sănătate mintală.
• Izolarea socială și singurătatea.
• Reducerea participării la grupuri de suport (de exemplu, organizații de tip mutual-help).
• Scăderea satisfacției de viață și a încrederii în menținerea recuperării.

Potența factorilor de risc

Deși unele modificări biologice, precum scăderea energiei sau tulburările de somn, au fost raportate frecvent, acestea au fost rareori considerate ca fiind cauze directe ale recăderii. În schimb, factorii psihologici și cei legați de serviciile de suport au avut cea mai mare potență, fiind frecvent evaluați ca „definitiv contributivi”.

Anumiți factori mai rar întâlniți, precum durerea fizică persistentă sau consumul recreațional de alte substanțe, au avut o potență ridicată atunci când au fost prezenți.

Agregarea factorilor de risc

Participanții au raportat, în medie, patru factori distincti care au contribuit definitiv la recădere, acoperind de obicei mai mult de un domeniu. Mulți au descris o acumulare progresivă de vulnerabilități, sugerând un proces de tip „cascadă”, mai degrabă decât un eveniment declanșator singular.

Dinamica temporală

Analiza temporală a arătat o creștere progresivă, pe parcursul anului anterior recăderii, atât a numărului de schimbări raportate, cât și a certitudinii cu care acestea erau considerate cauzale. Această tendință a fost mai evidentă pentru factorii psihologici și cei legați de suportul pentru recuperare, în timp ce factorii biologici au avut o distribuție temporală mai constantă.

Cauza principală a recăderii

Atunci când au fost rugați să identifice un singur motiv major al recăderii, majoritatea participanților au indicat factori din domeniul psihologic (în special simptome de sănătate mintală și pierderea focusului pe recuperare) sau social (izolare, expunere crescută la alcool). Factorii biologici și cei legați de servicii au fost rar menționați ca motiv unic principal.

Interpretare

Rezultatele sugerează că recăderea pe termen lung în tulburarea de consum de alcool este mai puțin legată de vulnerabilități biologice reziduale și mai mult de eroziunea treptată a vigilenței cognitive față de recuperare, combinată cu stresori psihologici și sociali. Scăderea importanței identității de „persoană în recuperare” și retragerea din rețelele de suport pot crea un context în care consumul de alcool devine din nou o opțiune percepută ca acceptabilă.

Aceste constatări sunt congruente cu teoriile autoreglării, copingului, identității sociale și economiei comportamentale, mai degrabă decât cu modelele centrate pe sevrajul prelungit sau reactivitatea la stimuli condiționați.

Limitări

• Eșantion redus, nereprezentativ pentru populația generală cu TCA.
• Design retrospectiv, susceptibil la biasuri de memorie și interpretare.
• Imposibilitatea stabilirii relațiilor cauzale ferme sau a secvențelor temporale exacte.

Concluzii și implicații clinice

Studiul evidențiază existența unor semnale de avertizare recognoscibile în anul anterior recăderii pe termen lung în tulburarea de consum de alcool, în special scăderea focusului pe recuperare, agravarea simptomelor psihice, izolarea socială și reducerea utilizării serviciilor de suport. Integrarea acestor indicatori într-o abordare de monitorizare pe termen lung, inclusiv în asistența primară, ar putea permite intervenții preventive înainte de reapariția consumului problematic.

Rezultatele susțin necesitatea unei perspective de management cronic al tulburării de consum de alcool, în care recuperarea este văzută ca un proces dinamic ce necesită reevaluare și ajustare continuă, chiar și după ani de remisie aparent stabilă.