Melatonina ca instrument diagnostic și terapeutic în lupusul eritematos sistemic (LES)

Un studiu publicat în Current Molecular Pharmacology la data de 2025 a analizat relația dintre melatonină, sistemul imunitar și procesele oxidative și modul în care acestea influențează lupusul eritematos sistemic, inclusiv forma sa severă, nefrita lupică. Cercetarea arată că melatonina, datorită proprietăților sale antioxidante și antiinflamatorii, poate avea un rol important în diagnosticul și tratamentul adjuvant al acestei boli autoimune complexe.

Context

Lupusul eritematos sistemic reprezintă o afecțiune autoimună cronică caracterizată prin producerea de autoanticorpi, apariția complexelor imune și afectarea multiorganică. În patogeneză se intersectează factori genetici, dezechilibre hormonale, factori de mediu și dereglări ale răspunsului imun. Stresul oxidativ și producția excesivă de specii reactive de oxigen joacă un rol central în deteriorarea tisulară, declanșarea autoimunității și progresia nefropatiei lupice.

Numeroase studii experimentale au arătat că melatonina, un hormon produs în principal de glanda pineală, dar și de alte organe, are efecte antioxidante, imunomodulatoare și antiapoptotice. În modelele murine de lupus indus cu pristane, melatonina reduce nivelurile de citokine proinflamatorii, stresul oxidativ și deteriorarea renală. Studiile clinice disponibile, deși limitate, au sugerat un potențial rol în scăderea markerilor de stres oxidativ și, în unele cazuri, ameliorarea calității vieții.

Despre studiu

Structura și sursele de date

Studiul este o revizuire narativă care analizează literatura publicată privind melatonina și rolurile sale în lupusul eritematos sistemic, cu accent pe:

• mecanismele moleculare ale melatoninei (antioxidante, antiinflamatorii, antiapoptotice);

• dovezile preclinice din modele animale de lupus și nefrită lupică;

• date clinice privind nivelurile serice ale melatoninei în lupus;

• studii clinice privind administrarea melatoninei ca terapie adjuvantă.

Autorii menționează multiple investigații experimentale și clinice, inclusiv:

• studii privind activitatea melatoninei asupra celulelor T helper, T regulatory și asupra factorilor inflamatori precum interleukinele și interferonul gamma;

• analize asupra stresului oxidativ în lupus (malondialdehidă, glutation, enzime antioxidante);

• studii genetice privind receptori ai melatoninei (MTNR1B) și enzime ale căii metabolice a melatoninei (AANAT);

• un trial clinic randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, efectuat între 2019–2020, cu 32 participanți, care a evaluat 10 mg melatonină administrată zilnic timp de 12 săptămâni.

Mecanisme analizate

Revizuirea detaliază mecanisme cheie prin care melatonina ar putea afecta lupusul:

• Efecte imunomodulatoare prin influențarea raportului Th1/Th2, reducerea citokinelor precum interleukina 6 și interleukina 13, creșterea interleukinei 2.

• Efecte antioxidante prin stimularea enzimelor antioxidante (superoxid dismutază, catalază, glutation peroxidază) și reducerea malondialdehidei.

• Reglarea apoptozei și a funcției mitocondriale, inclusiv reducerea expresiei proteinei proapoptotice Bax.

• Modularea inflamației renale prin inhibarea căilor TGF-β1, interleukina 6, NF-κB și inflamozomul NLRP3.

• Influența asupra proceselor de fibroză, reducând evoluția către scleroză glomerulară și transformări tubulointerstițiale.

Date genetice și variabilitate interindividuală

Studiul include analiza polimorfismelor genetice MTNR1B și AANAT, asociate cu susceptibilitatea la lupus și cu fenotipuri clinice mai severe. De asemenea, autorii discută variabilitatea nivelurilor de melatonină la pacienții cu lupus, influențate de:

• ritmul circadian;

• sex și vârstă;

• metodologiile de măsurare;

• stadiul bolii;

• tratamente imunosupresoare.

Rezultate

1. Nivelurile serice ale melatoninei în lupusul eritematos sistemic

• Numeroase studii au identificat niveluri scăzute de melatonină la pacienții cu lupus, în special la femei.

• Unele analize au arătat corelație inversă între melatonină și activitatea bolii, sugerând posibila valoare diagnostică și prognostică.

• Alte studii nu au identificat diferențe semnificative, variabilitatea fiind atribuită:

  • momentului recoltării în raport cu ritmul circadian;

  • diferențelor metodologice;

  • eterogenității populațiilor studiate.

2. Dovezi preclinice privind efectele melatoninei în lupus și nefrita lupică

Rezultatele consistente în modelele experimentale includ:

• Scăderea citokinelor proinflamatorii (interleukina 6), asociată cu inhibarea progresiei nefropatiei lupice.

• Reducerea autoanticorpilor IgM anti-ssDNA și anti-histone.

• Creșterea numărului de limfocite T regulatory expresând FOXP3.

• Reducerea supraexpresiei BAFF, un factor major în hiperactivarea limfocitelor B.

• Scăderea malondialdehidei și creșterea glutationului, reflectând ameliorarea stresului oxidativ.

În modelele de lupus indus cu pristane:

• Administrarea de melatonină 10 mg/kg/zi timp de 6 luni:

  • a redus semnificativ inflamația renală;

  • a scăzut expresia TGF-β1 și interleukina 6;

  • a diminuat fibroza interstițială și apoptoza tubulară;

  • a normalizat arhitectura glomerulară și interstițială.

Studiile au arătat și:

• Reducerea activării inflamozomului NLRP3, considerat un mecanism-cheie în nefrita lupică.

• Ameliorarea sclerozei glomerulare, a expansiunii mezangiale și a deteriorării tubulare.

3. Studii clinice privind administrarea melatoninei

Trialul randomizat dublu-orb (32 pacienți, 10 mg melatonină zilnic timp de 12 săptămâni) a arătat:

• Nu s-a înregistrat modificare semnificativă a activității bolii comparativ cu placebo.

• S-au observat scăderi semnificative ale malondialdehidei și îmbunătățirea activității antioxidante.

Aceste rezultate sugerează că melatonina:

• poate reduce stresul oxidativ sistemic;

• poate avea potențial terapeutic ca adjuvant;

• dar efectul asupra activității clinice a bolii rămâne neconcludent.

În alte boli autoimune:

• în artrită reumatoidă, 6 mg melatonină/zi timp de 12 săptămâni → reducere semnificativă a malondialdehidei;

• în scleroză multiplă, melatonina a ameliorat funcțiile motorii, oboseala, durerea și somnul.

4. Importanța ritmului circadian în interpretarea datelor

Studiul subliniază că măsurarea melatoninei este extrem de sensibilă la:

• expunerea la lumină;

• momentul zilei;

• poziția corpului;

• frecvența recoltărilor;

• variațiile de fotoperiod.

Aceste aspecte pot modifica nivelurile detectate cu până la 80 %, explicând parțial rezultatele contradictorii.

Concluzii

Analiza datelor preclinice și clinice sugerează că melatonina are un potențial terapeutic semnificativ în lupusul eritematos sistemic și mai ales în nefrita lupică, prin:

• reducerea stresului oxidativ,

• diminuarea inflamației,

• modularea căilor asociate fibrozei și apoptozei,

• influențarea echilibrului limfocitelor T helper și T regulatory.

Rezultatele din modele animale sunt puternice și consistente, arătând o reducere clară a leziunilor renale. Rezultatele clinice sunt mixte: melatonina reduce markerii oxidativi, dar efectul asupra activității clinice a bolii rămâne incert. Sunt necesare studii suplimentare privind dozele optime, durata tratamentului și populațiile de pacienți care pot beneficia cel mai mult.