Noi perspective privind modul în care expunerea la frig influențează apetitul

©

Autor:

Noi perspective privind modul în care expunerea la frig influențează apetitul
Oamenii de știință de la Scripps Research au identificat anumite circuite cerebrale responsabile de inducerea apetitului crescut la mamifere atunci când sunt expuse la temperaturi scăzute.
Studiul, publicat în Nature, dezvăluie că un anumit grup de neuroni acționează ca un „comutator” pentru acest răspuns de foame indus de frig la șoareci. Descoperirea nu numai că aruncă lumină asupra mecanismului de bază al creșterii apetitului legat de frig, dar este, de asemenea, promițătoare pentru potențiale terapii menite să îmbunătățească sănătatea metabolică și să faciliteze pierderea în greutate.

Cercetătorii au observat că mamiferele ard în mod natural mai multă energie pentru a-și regla temperatura corpului în medii reci, ceea ce duce la o foame sporită și comportamente de hrănire. Cu toate acestea, mecanismul de control precis care guvernează acest fenomen a rămas evaziv. Utilizând tehnici avansate, echipa a investigat activitatea neuronală din creier în timpul expunerii la rece și în condiții calde.

Principalele constatări ale studiului

  • Șoarecii au prezentat un comportament intensificat de căutare a hranei după o întârziere de aproximativ șase ore după expunerea la temperaturi scăzute, ceea ce indică faptul că schimbarea comportamentului nu este doar un răspuns direct la senzația de frig.
  • O regiune specifică a creierului, talamusul, a afișat o activare mai mare în condiții de frig, în special un grup de neuroni cunoscut sub numele de nucleul xifoid al talamusului de linie mediană.
  • Activitatea neuronilor nucleului xifoid a crescut în condiții de frig chiar înainte ca șoarecii să treacă de la torporul indus de frig la căutarea activă a hranei.
  • Activarea artificială a acestor neuroni a condus la o creștere a comportamentului de căutare a hranei, în timp ce inhibarea activității lor a dus la scăderea comportamentului de căutare a hranei, în special în condiții de frig.
  • S-a descoperit că neuronii nucleului xifoid se proiectează către nucleul accumbens, o regiune a creierului asociată cu semnale de recompensă și aversiune, inclusiv comportamentul de hrănire.

Descopeririile studiului oferă noi perspective asupra interacțiunilor complexe dintre reglarea temperaturii, apetit și sănătatea metabolică, cu posibile aplicații pentru viitoare intervenții terapeutice.

sursa: News Medical
foto: Neuronii din nucleul xifoid sunt activați de frig (verde). Un subset din această populație (roșu) implusionează animalul să mănânce mai mult la frig. Credit: Scripps Research

Data actualizare: 18-08-2023 | creare: 18-08-2023 | Vizite: 425
Bibliografie
Study sheds light on how cold temperatures affect appetite, link: https://www.news-medical.net/news/20230816/Study-sheds-light-on-how-cold-temperatures-affect-appetite.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • HAPIfork – furculița inteligentă care îți monitorizează porțiile
  • Legătura dintre sport și scăderea apetitului explicată
  • La adulții tineri, glucoza și sucroza influențează diferit hormonii implicați în reglarea apetitului
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum