Oboseala legată de renunțarea la fumat: un predictor psihologic important al recăderii

Renunțarea la fumat rămâne o provocare majoră, în ciuda disponibilității tratamentelor bazate pe dovezi. Majoritatea fumătorilor își doresc să renunțe și aproximativ 40% încearcă anual, dar doar o mică parte reușesc să mențină abstinența. Studiul publicat în jurnalul Addiction a explorat rolul oboselii legate de renunțare (OLR) ca predictor psihologic al recăderii în fumat.
Oboseala legată de eforturile de renunțare este un construct care reflectă epuizarea emoțională cauzată de eforturile continue de a rămâne abstinent. Ea se distinge de sevraj sau pofta de fumat și este teoretizată ca o formă de epuizare psihologică acumulativă. Studiile anterioare au indicat că OLR este asociată cu scăderea motivației, a eficacității personale și cu un risc crescut de recădere, chiar și după dispariția simptomelor de sevraj.

Obiectivele studiului

Autorii și-au propus să:

• confirme că oboseala legată de renunțare prezice recăderea în fumat;
• evalueze dacă OLR este un predictor mai bun sau suplimentar față de alți indicatori ai dificultății procesului de renunțare, precum nevoia de a fuma (NDF) sau eficacitatea abstinenței (EA);
• determine dacă efectul predictiv al OLR este independent de timpul scurs de la renunțare și de utilizarea de produse cu nicotină (vaping);
• analizeze dacă timpul de la renunțare moderează efectul OLR asupra recăderii.

Metodologie

Studiul s-a bazat pe datele din International Tobacco Control Four Country Smoking and Vaping Survey (ITC 4CV), o cohortă reprezentativă de adulți din Canada, SUA, Anglia și Australia. Analiza a inclus 1914 participanți care renunțaseră la fumat înainte de una din primele trei valuri de colectare de date (2016–2022), totalizând 2715 observații longitudinale.

Măsurile cheie:

• Oboseala legată de renunțare (OLR): evaluată printr-un item unic („Cât de obosit ești de a încerca să rămâi abstinent?”), recodificat în 3 categorii: deloc, moderat și foarte obosit.
• Nevoia de a fuma (NDF): evaluată în ultimele 24 ore, recodificată în: nicio poftă, poftă moderată, poftă intensă.
• Eficacitatea abstinenței (EA): încrederea în menținerea statutului de nefumător, recodificată în 3 niveluri.
• Variabile de control: vârsta, sexul, educația, venitul, etnia, țara, timpul de la renunțare, utilizarea curentă de produse de vaping.

Rezultate

Statistici descriptive

• 28,4% au raportat OLR la momentul inițial.
• 9,2% au recăzut până la valul următor.
• Oboseala legată de renunțare și necesitatea de a fuma s-au corelat pozitiv (r = 0,42), iar ambele s-au corelat negativ cu eficacitatea abstinenței.

Analize inferențiale

Toți cei trei indicatori de dificultate a renunțării (OLR, NDF și EA) au fost semnificativ asociați cu recăderea. Însă, în modelele multivariate care au inclus toate aceste variabile împreună:

• OLR a fost singurul predictor semnificativ al recăderii (raport de șanse semnificativ chiar și după ajustare).
• Vapingul zilnic a fost asociat cu risc mai mic de recădere, dar acest efect s-a atenuat când s-a controlat OLR și timpul de la renunțare.
• Nu au fost identificate efecte interactive semnificative între OLR și timpul de la renunțare.

Interpretare

Rezultatele sprijină ideea că OLR este cel mai robust predictor psihologic al recăderii, depășind în valoare predictivă atât pofta de fumat, cât și eficacitatea percepută a abstinenței. Acest lucru sugerează că:

• pofta (NDF) ar putea conduce la OLR, care ulterior determină recăderea;
• EA reflectă parțial componenta motivatională afectată de OLR;
• OLR nu se reduce semnificativ în timp, ceea ce sprijină modelul de epuizare psihologică, nu cel de epuizare a autocontrolului.

Rolul vapingului

Vapingul pare să reducă OLR și să faciliteze abstinența, dar efectele sale nu sunt exclusiv mediate de OLR, ceea ce sugerează mecanisme adiționale, probabil legate de reducerea sevrajului.

Implicații clinice

Faptul că un singur item de evaluare a OLR prezice recăderea oferă un instrument simplu și eficient pentru screening-ul riscului. Evaluarea OLR ar putea fi integrată în consultațiile de urmărire pentru persoanele care au renunțat recent la fumat, cu posibilitatea de a oferi intervenții personalizate dacă nivelul de oboseală este crescut.

Limitări

• Rata mare de pierdere la urmărire (61%) reduce reprezentativitatea eșantionului.
• Măsurarea OLR cu un singur item poate subestima complexitatea constructului.
• Intervalul mare (până la 2 ani) între valuri face dificilă identificarea momentului exact al recăderii.
• Nu s-a analizat medierea efectelor NDF și EA prin OLR.

Concluzii

Oboseala legată de eforturile de renunțare reprezintă un predictor valoros și independent al recăderii în fumat, iar utilizarea sa ca instrument de screening ar putea contribui la identificarea precoce a persoanelor cu risc crescut. Deși este necesară confirmarea prin studii experimentale, aceste rezultate susțin utilitatea clinică a evaluării oboselii legate de renunțare și indică faptul că oboseala psihologică legată de menținerea abstinenței este o țintă intervențională relevantă.