Rinofaringita acută

Rinofaringita acută definește apariția inflamației la nivelul faringelui și a căilor nazale și prezența simptomatologiei caracteristice într-un interval scurt de timp. Denumirea frecvent atribuită acestui tip de infecție este reprezentată de răceala comună.

Adesea, rinofaringita acută prezintă drept substrat patogenic infecția virală. În acest context, sunt incriminate peste 100 de virusuri. Conduita terapeutică recomandată vizează în majoritatea cazurilor tratamentul simptomatic, cel etiologic fiind indicat doar în prezența unei infecții bacteriene, cu posibila apariție a complicațiilor.

Rinofaringita virală acută este o afecțiune frecvent întâlnită, îndeosebi în rândul copiilor. Copiii care frecventează colectivitățile mari (școli, grădinițe) pot prezenta 6 până la 10 episoade pe an. Adulții, spre deosebire de copii, prezintă în medie 2-4 episoade pe an. (1), (9)  

Cauze și factori de risc

Cauza majoră incriminată în patogenia rinofaringitei acute este reprezentată de virusuri. Deși este cunoscută o varietate de peste 100 de virusuri, rinovirusurile sunt agenții patogeni care cel mai adesea duc la apariția tabloului clinic specific. Coronavirus, virusul sincițial respirator, adenovirusurile, enterovirusurile, virusurile parainfluenza pot provoca manifestările caracteristice rinofaringitei acute. (9)

Modalitatea de transmitere a germenilor se realizează pe cale aeriană, prin intermediul particulelor eliminate prin tuse sau strănut de către persoanele infectate sau prin contactul direct cu obiecte sau suprafețe contaminate. (2, 3) Un procent de aproximativ 25% prezintă infecția virusală în absența simptomatologiei caracteristice, această categorie reprezentând vectorul de transmitere al agenților patogeni. (4)

Susceptibilitatea la dezvoltarea rinofaringitei virale acute este determinată de prezența următorilor factori de risc:

• frecventarea grădinițelor și școlilor, precum și aglomerările urbane;
• fumatul activ sau pasiv;
• expunerea la fum, poluanți atmosferici sau substanțe toxice;
• situațiile și activitățiile stresante;
• sistemul imunitar deficitar, care implică prezența anumitor afecțiuni (HIV, SIDA, neoplasme) sau tratamentul imunosupresor, corticoterapia. (2)

Anatomie și patogenie

Din punct de vedere anatomic, elementele interesate în cadrul rinofaringitei acute sunt reprezentate de vestibulul nazal și faringe, componente ale tractului respirator superior. Cavitatea nazală prezintă rolul de a capta aerul și de a-l transporta către elementele tractului respirator inferior (trahee, bronhii, plâmâni), alături de faringe și laringe. Fosetele sunt delimitate de septul nazal. Anterior, porțiunea osoasă a cavității nazale poartă denumirea de apertura piriformă, iar inferior vestibulul nazal este delimitat de apofiza palatină a osului maxilar și de lama orizontală a osului palatin.

Posterior, fosetele nazele se continuă cu nazofaringele. Pereții laterali ai vestibulului nazal prezintă cornetele și meatele nazale, la nivelul cărora drenează sinusurile. (5) Pereții sunt tapetați de un strat epitelial pseudostratificat columnar ciliat, a cărei funcție principală este de a elimina particulele străine inhalate prin intermediul secreției de mucus. Faringele este un organ musculo-membranos care prezintă trei componente: nazofaringele (anterior comunică cu cavitatea nazală), orofaringele și hipofaringele (laringo-faringele). (6)

Rinofaringita acută presupune inflamația localizată la nivelul foselor nazale și faringelui și presupune participarea următoarelor mecanisme patogenice:

• pătrunderea agenților patogeni virali prin inhalație sau prin intermediul mâinilor contaminate (1 până la 30 particule virale sunt suficiente pentru apariția infecției);
• transportul particulelor prin fosele nazale către rinofaringe și implicit, țesutul amigdalian - la acest nivel sunt prezentați preponderent receptorii ICAM-1 de care se atașează particulele infecțioase;
• virusul este inclavat la nivel celular, unde are loc procesul de reproducție al materialului infecțios (distrugerea celulei determină eliminarea conținutului crescut de particule virale, care ulterior colonizează celulele intacte și produce inflamația mucoasei nazale și faringiene). (4)

Perioada de incubație, care implică efectuarea completă a unui ciclu viral reproductiv și eliminarea noilor componente virale la nivelul secrețiilor, este reprezentată de 8-12 ore. Apariția tabloului clinic caracteristic urmează după perioada de incubație și prezintă amploarea simptomatologiei într-un interval de 36-72 ore. (4)

Semne și simptome

Simptomatologia caracteristică răcelii comune este prezentată gradual de la debutul infecției. Simptomele predominante în intervalul 12-36 ore de la contractarea infecției virale sunt reprezentate de strănut, congestie nazală și rinoree apoasă. În rândul copiilor, nu este exclusă apariția fatigabilității, a durerilor în gât sau tusei și a cefaleei. Pierderea apetitului, durerile musculare sau subfebrilitățile pot surveni în anumite situații. (2), (3), (8)

Cascada simptomatologică tipică este adesea prezentată într-un interval de aproximativ 36 până la 72 ore. Cu toate acestea, rezoluția procesului inflamator și a simptomelor este decelată în maximum 7 zile. Mici excepții se aplică acestei reguli, simptomele, în special accesele de tuse, fiind prezente o perioadă mai îndelungată. Conform unui studiu privind durata rinofaringitei virale acute în rândul copiilor, un procent de 50% a prezentat remiterea simptomatologiei într-un interval de 10 zile. În plus, persistența simptomatologiei este recunoscută și în rândul adulților. Un copil poate prezenta episoade tusigene sporadice pe o perioadă de aproximativ 3 săptămâni de la remiterea simptomelor tipice însoțitoare, spre deosebire de un adult în rândul căruia tusea poate fi decelată timp de 18 zile. (1)

Tabloul clinic prezentat poate varia, însă printre simptomele cele mai frecvent întâlnite în rândul sugarilor se numără: iritabilitatea, congestia nazală, subfebrilitatea. Simptomatologia atipică poate fi reprezentată de apariția vărsăturilor sau scaunelor diareice. Rinofaringita virală acută poate fi manifestată în rândul copiilor și adolescenților prin intermediul următoarelor: congestie nazală, rinoree apoasă, lăcrimare excesivă, strănut, tuse, cefalee, subfebrilități, frisoane, dureri musculare, ușoară stare de oboseală. (9)

Diagnostic

Diagnostic clinic și paraclinic

Datele anamnestice și clinice sunt suficiente pentru diagnosticul pozitiv de rinofaringită virală acută. Investigațiile paraclinice nu sunt necesare în astfel de situații. Necesitatea lor este indicată în cadrul suspiciunii apariției unor complicații sau în situația unui diagnostic incert (infecții bacteriene, alergii respiratorii). (2), (9)

Diagnostic diferențial

• Infecția de etiologie bacteriană reprezintă principalul element de diagnostic diferențial, evoluția și tratamentul acesteia fiind în opoziție cu aspectul evolutiv și terapia indicată în cadrul infecției virale.
  
• faringita acută de etiologie bacteriană prezintă un tablou clinic nespecific, diagnosticul de certitudine fiind realizat datorită efectuării investigațiilor paraclinice specifice (exudat faringian sau testul antistreptolizina-O, necesar pentru diagnosticul retrospectiv al infecției cu streptococul beta-hemolitic de grup A). Agenții patogeni bacterieni responsabili de apariția faringitei acute sunt: streptococul de grup A, C sau G, Arcanobacterium haemolyticum, Neisseria gonorrhoeae, Yersinia enterocolitica. (10)
  
• Infecția cu streptococ beta-hemolitic de grup A presupune decelarea la examenul obiectiv a următoarelor semne: limfadenopatie cervicală anterioară, peteșii palatine, edem și eritem faringian, exsudat al amigdalelor palatine, edemațierea uvulei palatine. Complicațiile infecției cu acest germene bacterian sunt reprezentate de febra reumatismală și glomerulonefrita poststreptococică. (7)
• Mononucleoza infecțioasă (boala sărutului) frecvent întâlnită în cadrul categoriei de vârstă de 15-30 ani, prezintă drept manifestări clinice specifice durerile în gât, sindromul febril, starea generală alterată. Limfadenopatia cervicală posterioră este adesea decelată la examenul obiectiv. Absența acesteia poate infirma diagnosticul. Hepatosplenomegalia poate fi de asemenea, prezentă. În urma tratamentului antibiotic cu amoxicilină sau ampicilină, erupțiile maculo-papulare își fac apariția în 90% din cazuri. (7)
• Alte afecțiuni considerate în diagnosticul diferențial al răcelii sunt astmul bronșic și alergiile de tip respirator. (3)

Tratament

Scopul principal al terapiei în rinofaringita virală acută este reprezentat de ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea stării generale. Chiar și în lipsa tratamentului, tabloul clinic se remite într-un interval de aproximativ 10 zile. Infecțiile de natură virală nu necesită astfel, antibioterapie, singurul tratament recomandat fiind cel simptomatic.

Tratamentul simptomatic constă în administrarea decongestionantelor nazale, a medicației antalgice și antitusive și a antihistaminicelor. Decongestionantele nazale facilitează respirația și elimină disconfortul cauzat de congestia nazală. Utilizarea acestora pentru o perioadă mai lungă de 3 zile poate determina reapariția congestiei nazale și înrăutățirea simptomelor. Contraindicațiile sunt reprezentate de prezența afecțiuniilor cardiace, hipertensiunii arteriale, diabetului zaharat sau glaucomului. (2)

Medicația antiinflamatorie nonsteroidiană, îndeosebi piroxicamul, și-a dovedit eficacitatea prin ameliorarea simptomatologiei de tip respirator (obstrucție nazală și rinoree, disfonie) și a simptomelor generale (cefalee, disfagie). (11) Antalgice precum aspirina, paracetamolul, ibuprofenul sunt recomandate. Administrarea aspirinei este contraindicată copiilor deoarece poate declanșa apariția sindromului Reye. (2)

Evoluție și prognostic

Prognosticul este excelent, specifică rinofarongitei virale acute fiind remiterea simptomatologiei într-un interval de aproximativ 7-10 zile. În anumite situații pot surveni complicații: sinuzita, otita, bronșita, pneumonia sau evoluția nefavorabilă a unei afecțiuni respiratorii preexistente (astm bronșic sau emfizem) . (2)