Rolul dopaminei în relațiile de cuplu și destrămarea acestora

Un studiu recent efectuat de cercetătorii în neuroștiință de la Universitatea Colorado Boulder a investigat modul în care creierul uman răspunde la relațiile de cuplu și la ruptura acestora, concentrându-se pe rolul dopaminei, un neurotransmițător asociat cu plăcerea. Studiul a fost realizat pe popândăii de câmp, care sunt printre puținele mamifere (3% până la 5%) ce formează legături monogame.
Cercetarea sugerează că, atunci când suntem în preajma partenerului sau ne dorim să fim cu acesta, creierul produce mai multă dopamină, hormonul care induce plăcerea. Această reacție este similară cu cea declanșată de dorința pentru zahăr, nicotină sau cocaină. În schimb, când relația se încheie, „amprenta chimică” unică a partenerului dispare.

Zoe Donaldson, autorul principal al studiului, afirmă că această descoperire oferă o „semnătură biologică a dorinței”, explicând de ce dorim să fim cu unele persoane mai mult decât cu altele. Studiul a utilizat tehnologie neuroimagistică avansată pentru a măsura activitatea din nucleul accumbens, o regiune a creierului responsabilă pentru motivarea căutării lucrurilor plăcute, în timp ce un popândău încerca să ajungă la partenerul său.

Rezultatele au arătat că, atunci când popândăii depuneau eforturi pentru a se reuni cu partenerul lor, nivelul de dopamină în creier era semnificativ mai mare comparativ cu situația în care partenerul era înlocuit cu un alt individ. Aceasta indică faptul că dopamina joacă un rol crucial în menținerea legăturilor de dragoste.

Într-un alt experiment, cuplurile de popândăi au fost separate pentru patru săptămâni, după care, la revedere, s-a observat că intensitatea răspunsului de dopamină fusese considerabil redusă, semn că legătura emoțională se estompează odată cu timpul.

Aceste descoperiri ar putea avea implicații importante pentru oameni, sugerând că creierul are un mecanism înnăscut pentru a ne proteja de dragostea neîmpărtășită și că există potențialul de a dezvolta terapii noi pentru persoanele care au dificultăți în formarea relațiilor apropiate sau pentru cei care se luptă să depășească pierderea unui partener. Autorii studiului subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare pentru a determina cât de bine se pot aplica rezultatele obținute la popândăi la om.

sursa: Science Daily
foto: CU Boulder Today