Relatia perfecta se destrama..

Buna seara. Am 26 ani si sunt casatorita de 4 ani. Eu si sotul meu suntem prieteni de 12 ani. Am fost in aceeasi clasa in liceu, si cei mai buni prieteni. El s-a indragostit de mine inca de la inceput, dar eu il vedeam ca pe un frate. Eram interesata de alti baieti, iar el m-a inteles si mi-a ramas alaturi ca si prieten. Am avut o relatie de 3 ani jumate in liceu - facultate, cu un alt coleg de clasa, relatie despre care mi-a spus ca nu o sa tina mai mult de 4 ani. Eu eram convinsa ca va fi ok si ca va dura mult mai mult. Dar s-a dovedit ca avea dreptate.. Tipul era foarte gelos, posesiv, ne certam aproape zilnic, am avut mult de tras cu el. Din cauza acestei relatii mi-am pierdut prietenii, inclusiv pe actualul sot, mi-am pierdut simtul umorului, tot ce am avut pana atunci.. In fine.. Dupa ce m-am despartit de respectivul gelos, mi-am amintit ce mi-a spus cel mai bun prieten al meu 'sa ma cauti dupa 3-4 ani sa imi spui daca am avut dreptate.' Zis si facut. Asa am reluat prietenia pe care o pierdusem. Doar ca, aceasta prietenie, s-a transformat in dragoste, pasiune. Am avut probleme inca de la inceputul relatiei, ai mei nefiind de acord. Au fost discutii interminabile, certuri, injuraturi, amenintari la adresa amandurora din partea lor, lucruri care s-au terminat cu fuga mea de acasa. Ne-am casatorit civil la 1 luna dupa ce am fugit de acasa, pe ai mei i-am anuntat cu 3 zile inainte (poate credeti ca am fost cam dura, dar relatia pe care am avut-o cu ei timp de 22 de ani mi-au permis sa fac asta). Am crezut ca totul s-a rezolvat, e roz, e lapte si miere.. Dar m-am inselat.. Nici pana in ziua de astazi nu au acceptat ca suntem casatoriti, ca avem viata noastra.. Relatia cu sotul meu, a fost perfecta, din toate punctele de vedere.. Intelegere, respect, iubire, totul. Am fost dati drept exemplu de catre prietenii nostri peste tot. Nu ne-am certat niciodata in toti acesti ani, a fost mereu armonie si veselie. Doar ca, in ultimul an s-a intamplat ceva.. Am uitat sa comunicam, sa vorbim vrute si nevrute, sa traim pentru noi.. Am intrat in monotonie. Nu vorbeam decat putin despre munca si cam atat.. Ne-am adunat puterile pentru a ajuta niste prieteni la nevoie, sa ajutam cateva persoane din familie.. De fiecare data cand aveam putin timp liber, il iroseam pentru a ajuta pe cineva sau pentru a ne face datoria morala fata de familie. N-am mai avut ocazia sa ne petrecem timpul doar noi 2. Serviciul lui destul de solicitant, al meu la fel, in putinul timp pe care il aveam seara acasa, mancam si dormeam. Partidele de sex au devenit din ce in ce mai putine si mai problematice.. In ultima jumatate de an, la putin timp dupa ce ne apucam de treaba, murea.. Initial am zis ca e din cauza oboselii, a stresului.. Dar problema a persistat. Am incercat sa stau de vorba cu el, mi-a spus ca nu stie ce se intampla. Am lasat problema asa, crezand ca se va rezolva. Intre timp, au aparut alte probleme in jurul nostru. A murit unchiul lui, lucru ce l-a afectat foarte tare, in aceeasi perioada tatal lui a decis sa plece de acasa cu o alta femeie. Casa in care stam este a mamei mele, care a facut un imprumut la banca si a pus-o garantie. Tot in aceeasi perioada am aflat ca nu mai are posibilitatea sa plateasca ratele si in ceva timp este posibil sa o pierdem.. Tot cam atunci am aflat ca voi ramane fara job pt ca se desfiinteaza firma.. Au venit cam toate deodata. Si ne-au afctat.. Destul de rau. Tot in aceeasi perioada ne-am decis sa ajutam o prietena la greu. Este colega cu el de serviciu, este din provincie si statea in Bucuresti la iubit. Doar ca s-au despartit si ne-am gandit sa o luam la noi acasa, sa nu ajunga pe strazi. In perioada in care a stat la noi, sotul meu m-a cam ignorat.. A vorbit mai mult cu ea, ii dadea mai multa atentie, ea a spus anumite lucruri care mi-au dat de gandit, s-a impus in casa mea si a incercat sa ma dea laoparte, lucruri care m-au deranjta la acea vreme.. Si am reactionat impulsiv, m-am certat cu el, i-am cerut socoteala, fara sa ma gandesc ca de fapt nu are nimic cu ea ci doar sta de vorba.. Asta se intampla prin luna mai - iunie. In luna iulie discutiile au degenerat, i-am cerut fetei sa isi gaseasca un alt loc sa stea pt ca noi acum avem niste probleme si trebuiesc rezolvate in 2, a inteles si de la 1 august a plecat. Tin sa mentionez ca de la inceputul anului am tot incercat sa vorbim si sa vedem ce se intampla cu noi. Si discutiile au degenerat atat de tare incat el a ales sa se mute la ai lui si sa ma lase singura.. Abea acum, in ultimele zile am reusit sa mai vorbim si sa incerc sa aflu ce s-a intamplat.
Mi-a spus ca din cauza lipsei de timp in 2 s-a ajuns aici, ca nu mai poate sa se culce cu mine (de fapt nu doar cu mine, ci ca nu mai simte nevoia sa faca asta), ca nu vrea, peste ani si ani, sa ajungem sa ne certam ca ai lui (tatal lui s-a intors acasa dupa vreo 2 saptamani..), ca nu vrea sa pierdem prietenia de 12 ani pe care o avem in urma. Ba spune ca ar vrea sa incercam sa reparam, ba ramane blocat pe ideea ca nu se mai poate, ca nu mai vrea si nu mai poate si nu mai vrea.. La un moment dat mi-a spus ca simte ca este intr-o depresie, dar nu ar accepta ajutor de la un specialist. Nu stie de ce a ajuns la toata treaba asta, nu se intelege pe sine. Mi-a spus ca a ajuns sa ma iubeasca ca pe o sora, nu are nimic de reprosat la aresa mea, si ca totul este din mintea lui, din cauza lui. In perioada aprilie-mai am incercat sa concepem un copil, prin iunie vorbeam de nunta, pe care pana acum nu am avut posibilitatea sa o facem.. Iar acum.. suntem despartiti..Vorbim de 4-5 ori pe zi la telefon (el ma suna), ne mai vedem la 2-3 zile. Chiar astazi am mai discutat despre noi si situatia noastra. Spune ca ar vrea sa reluam totul, dar ca nu stie cum, nu vede nici o solutie. Mi-a spus ca este o separare, o incercam si pe asta sa vedem cum ne simtitm. Ca este prima relatie de lunga durata si poate nu stie cum sa reactioneze. Ca simte ca are nevoie de timp sa se refaca si sa ii fie dor de mine. Ca nu stie de ce s-a ajuns aici. S-a inchis in el, nu a vrut sa comunice, nu vrea in continuare sa comunice. Ca eu trebuie sa trec peste, si sa fiu puternica. Ma gandesc ca toate evenimentele de la inceputul anului si pana acum l-au afectat mult. nici eu nu stau mai bine.. Nu am prieteni, nu am cu cine sa vorbesc, imi pierd casa in curand, mi-am pierdut jobul, cu parintii nu pot vorbi pentru ca nu ar intelege niciodata.. Si acum mi-am pierdut si sotul.. Si nu as putea sa trec peste.. Este singura persoana din viata mea care intr-adevar merita toata atentia mea.. Este acel 'the one' pe care toata lumea il cauta. simt ca trebuie sa il ajut, dar nu stiu cum.. Am incercat pana acum sa fac multe lucruri, dar nimic nu a ajutat..
Sper sa nu va fi plictisit cu toata povestea mea. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva si incerc sa cer ajutor..
Va multumesc pentru rabdare si pentru eventuale raspunsuri.

Nu a fost corect si nici moral din partea lui sa te lase singura tocmai acum cand ai aceste probleme financiare. Adica ar fi trebuit macar ca si un simplu prieten, sa te ajute si sa ramana langa tine pana treci acest hop. Spui ca voi ati fost alaturi de anumite persoane cand erau la greu, chiar mentionai cazul colegei lui care a stat o perioada la voi. Este interesant cat devotament poate avea pt prieteni si tocmai pe cea cu care a trait atatia ani de zile o lasa la greu. Sfatul meu este sa te aduni, sa fi puternica si sa iti cauti un loc de munca pt a-ti ocupa timpul si a-ti alunga gandurile. Iesi in oras, chiar si de una singura, la plimbare sau invita o fosta colega, prietena cu care ai putea povesti lucruri interesante si creaza-ti propria viata fara el. Sa stai sa il astepti sa se decida sau sa isi revina, nu este o optiune favorabila pt tine. In scurt timp vei afla ca are pe altcineva si numai tu vei avea de suferit. Incearca sa nu ii mai raspunzi la telefon de fiecare data, ignora-l si vezi ce reactie are. Cea mai importanta esti tu si indiferent de probleme si suferinte, trebuie sa fi puternica deoarece viata este scurta si este pacat sa o irosesti asteptandu-l ce acest the one care atunci cand aveai mai mare nevoie de el, si-a luat hainutele si a fugit la mama. Gandeste la rece si fi egoista. Tu meriti ceva mai bun! Si eu am fost parasita acum 5 ani, tot asa intr-o perioada foarte grea. El nu zicea ca ma mai iubeste dar nici nu nega, ma tinea pe loc. Am pierdut un copil, eram in deceptie si totodata vroiam sa o luam de la capat si avem o relatie frumoasa. Absenta si indiferenta lui s-a dovedit a fi o pustoaica de 19 ani pt care m-a si parasit rapid fara niciun regret sau respect. Am suferit mult, am plans iar el ma suna de cateva ori pe saptamana deoarece spune el, doar cu mine putea fi deschis si sincer. La inceput am acceptat in speranta ca se va intoarce la mine pana intr-o dimineata cand m-am trezit cu dureri de cap (plansesem toata noaptea) si am realizat cat sunt de fraiera ca imi irosesc tineretea pt un dobitoc. Din acea zi nu i-am mai raspuns la telefon, am inceput sa ies mai des in oras chiar si singura si am reluat legatura cu prieteni si colegi. Abia dupa vreo 3 ani am legat o relatie cu un barbat insa nu regret, au fost 3 ani de libertate, relaxare si rasfat. Desi ni se pare imposibil sa fim singure, este mult mai bine decat sa fim inselate sau ignorate. Dumnezeu sa te ajute sa gasesti calea cea buna pt tine. Te pup!

As minti sa spun ca nu ma ajuta in continuare sau nu imi este alaturi. De fiecare data cand am avut o stare mai proasta m-a ajutat sa trec peste. Salariul lui tot in casa ajunge, pentru platit facturi si datorii. Imi lasa bani, imi mai aduce mancare de la ai lui, mai merge cu mine la cumparaturi.El este in continuare langa mine, chiar daca nu fizic.
Nu prea mananca decat fortat de imprejurimi, nu vorbeste cu nimeni, nu iese afara, merge la munca, ajunge acasa si se culca. Este foarte obosit. Cand ma vede ma ia in brate si ma strange cu atata dor.. La un moment dat mi-a spus chiar ca nu vrea sa ne certam si sa sufar eu din cauza acelei disfunctii. Desi intotdeauna am incercat sa il ajut, sa vorbesc cu el. Sufera in tacere, si asta o stiu de la mama lui, care este singura persoana cu care pot vorbi..

intrebare:
CUM de NU te ajuta nimeni (din cei pe CARE i-ati ajutat SI voi)...?
ACUM cand esti pe cale de-ati "pierde"casa?!?
cele bune,

"Prietenul la nevoie se cunoaste" In cazul de fata este foarte adevarat.. Singura care ne mai este aproape este acea colega pe care am gazduit-o.. In rest.. toti au fugit..

Bine a zis @ sebesul - prieteni de ajutor, au plecat cu totii... asa prieteni... Mai bine sa fiti mai egoisti amandoi pe viitor decat asa.
Problema la voi pare sa fie cea la pat decat de intelegere. El se simte aiurea ca nu mai corespunde si se retrage, te evita pentru ca nu stie ce se intampla. Ar fi bine de vorbit cu cineva in domeniu. Ca femeie, ai o gramada de metode sa-l tii in priza. Vorbeste la un cabinet de profil. Daca el refuza, macar mergi tu si vezi ce e de facut. Poate el stie mai multe si de asta vrea sa nu mai vorbeasca cu tine.

Ii vorbesc ca la inceput, ma port cu el ca la inceput, ii fac mici surprize.. Lucrurile astea nu le-am pierdut niciodata. Ultimul biletel de dragoste.. in urma cu 1 luna si jumatate.. cam asa.

1) o alta partenera - nu este cazul. In primul rand nu are timpul necesar, iar in al doilea rand nu ar avea pe cine. Sau poate ma insel..
2) masturbare excesiva - nici aici nu este cazul. La un moment dat chiar i-am sugerat sa incerce si asta dar mi-a spus ca nu simte nevoia de a face sex. Pur si simplu refuza orice ajutor.

Cat despre feminitate, recunosc, am avut o perioada in care am cam neglijat acest aspect..
Am sa incerc sa merg la medicul de familie sa stau de vorba, sa ma indrume undeva si sa vad ce pot face singura.

Va multumesc din suflet pentru raspunsuri.