Zgomotul de fundal i-ar putea împiedica pe copiii mici să învețe noi cuvinte
©
Autor: Airinei Camelia

Acest studiu s-a desfășurat la Universitatea Wisconsin-Madison și a fost publicat în revista Child Development.
Studiile privind impactul zgomotului de mediu sugerează că un nivel prea mare poate afecta copilul, atât cognitiv, cât și psiho-fiziologic, fapt reflectat în nivelul scăzut al performanței școlare și în creșterea nivelului de cortizol și a frecvenței cardiace. Totuși, multe studii despre învățarea cuvintelor se desfășoară în condiții de laborator, în liniște. Studiul de față s-a axat pe învățarea cuvintelor, încercând totodată să reproducă mediul zgomotos de acasă sau la școală. 106 copii cu vârste între 22 și 30 de luni au luat parte la trei experimente în care au fost învățați denumirile unor obiecte nefamiliare, apoi au fost testați. Copiii mai întâi au ascultat propoziții cu două cuvinte noi, apoi au fost învățați căror obiecte corespund cele două cuvinte, apoi au fost testați cu privire la capacitatea de a-si aminti cuvintele.
În primul experiment 40 de copii (22-24 luni) au învățat cuvintele pe fundal zgomotos mai puternic sau mai slab. Doar cei care au învațat pe zgomot de fundal scăzut și-au reamintit cuvintele. Al doilea experiment a avut aceleași condiții, doar vârsta copiilor fiind ceva mai mare: 28-30 luni. Rezultatul a fost același.
În al treilea experiment 26 de copii au auzit două cuvinte noi în liniște, apoi au fost învățați despre semnificația a patru cuvinte (cele anterioare, plus două noi) pe un fundal zgomotos redus. Copiii au învățat noile cuvinte și semnificația lor doar atunci când li s-a explicat întâi în liniște.
Rareori copiii învață în liniște totală, însă încercările de a reduce zgomotul de fundal și evidențierea chestiunilor importante îi poate ajuta pe copii să învețe, chiar și în condiții de mediu zgomotos.
Sursa: MedicalXpress
Data actualizare: 23-07-2016 | creare: 23-07-2016 | Vizite: 2415
Bibliografie
Background noise may hinder toddlers' ability to learn words, link: http://medicalxpress.com/news/2016-07-background-noise-hinder-toddlers-ability.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Semne care pot indica o posibilă întârziere a dezvoltării mintale la copii mai mici de un an
- Modelele de somn neregulate pot avea consecințe negative asupra sănătății cardiovasculare a adolescenților
- Noi cercetări pun sub semnul întrebării ce știam până acum despre plânsul copiilor
- Efectele negative ale consumului de alcool în timpul alăptării, evidențiate de un studiu efectuat pe șoareci
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Ingrijorare autism sau alte probleme la copil de 2 ani si jumatate
- Nu rosteste consoana R
- 1 an si 8 luni si nu isi da drumul la vorba
- Autism ????
- Despre mers si vorbit la bebelus
- Fetita mea de 3 ani nu vorbeste bine
- Intazaiere de limbaj