Febra recurenta

Notiunea de febra recurenta se refera la doua entitati clinice, generate de catre patogenul Borrelia. Este vorba de febra recurenta transmisa de catre paduche si febra recurenta transmisa de catre capuse.

Febra (lat. febris = friguri), reprezinta cresterea temperaturii centrale a organismului uman peste valoarea de 37 grade Celsius, considerata ca fiind valoarea fiziologica. Cand vorbim despre subiectii umani, temperatura organismului poate varia fiziologic, in jurul valorii de 37 grade Celsius, in anumite conditii – sarcina, in functie de varsta sau in functie de sex. De aceea este mai corect sa consideram ca fiind o stare febrila atunci cand temperatura organismului depaseste 38 grade Celsius.

Situatiile in care temperatura organismului se situeaza intre valorile de 37 - 38 grade Celsius pot fi catalogate ca fiind stari subfebrile (subfebrilitati). Pentru febra mai poate fi utilizat si termenul de hipertermie. Aparitia febrei se datoreaza dezechilibrului proceselor de termoreglare: productia de caldura vs. pierderea de caldura de la nivelul organismului.

Boreliozele reprezinta un grup de boli febrile, determinate de infectia cu patogeni apartinand genului Borrelia – microorganisme spiralate. Aceste boli sunt caracterizate de alternanta dintre perioadele febrile si perioadele apiretice (lipsite de febra). Borelioza mai este cunoscuta si sub denumirea de febra recurenta sau spirocketoza recurenta. Febra recurenta este acea situatie patologica, caracterizata printr-o evolutie cu accese febrile, care se repeta periodic, dupa anumite perioade de remisie totala. In timpul perioadei de infectie, spiroketele pot fi detectate in sange (spiroketemie), iar pacientul prezinta febra.

Sangele infectat cu spirokete este foarte contagios. Febra recurenta transmisa cu ajutorul paduchilor este produsa de catre patogenul Borrelia recurensis. Febra recurenta transmisa de catre capuse este determinata de catre o tulpina patogena, denumita Ornithodoros. Boreliile sunt bacterii anaerobe si patogene, care fac parte din familia Spirochetaceae.

Exista 15 specii de Borellia, care pot determina imbolnaviri gazdei umane; infectiile sunt transmise prin intermediul artropodelor – vectorul infectios. Rezervorul infectios poate fi cel uman sau poate fi reprezentat de anumite specii de rozatoare. Febra recurenta se manifesta atat pe teritoriul Asiei, cat si pe teritoriul Americii, Africii si inclusiv pe teritoriul Europei.

Asa cum deja am amintit, Borelliile sunt bacterii gram-negative flagelate si microaerofile, care au o crestere destul de lenta. Ele se dezvolta cel mai bine la o temperatura de incubatie situata intre valorile de 30-35 grade Celsius. Patogenii transmisi prin intermediul capuselor pot fi cultivati mult mai usor in laborator, pe medii speciale, in timp ce spiroketele transmise de catre paduche sunt mult mai greu de cultivat in conditii speciale de laborator.

Exista o multitudine de tulpini de Borrelia, care se diferentiaza intre ele printr-o serie de antigeni. Foate important este faptul ca, datorita posibilitatilor de recombinare genetica, pot aparea tot timpul noi tipuri de Borrelia. Variabilitatea acestora se datoreaza modificarilor genetice aparute la nivelul moleculelor de ADN ce codeaza antigenele patogenilor (aceste antigene sunt in realitate proteine de suprafata). Astfel, datorita acestor variatii antigenice, patogenii sunt capabili de a eluda mecanismele sistemului imunitar – aceasta este si explicatia recurentei acestor infectii.

Febra recurenta poate fi transmisa cu ajutorul paduchilor, deoarece acest artropod se infecteaza cu spiroketele continute in sangele unei gazde umane infectate. In astfel de cazuri, gazda umana reprezinta un rezervor de infectie. Zdrobirea acestor paduchi, care contin spiroketa in hemolimfa, va conduce la contaminarea unei alte gazde umane. Pericolul de infectie este cu atat mai mare atunci cand integritatea tegumentelor sau mucoaselor este afectata – escoriatii (zgarieturi la nivelul pielii) sau leziuni ale mucoaselor.

Patogenii vehiculati de catre paduchi nu sunt transmisi gazdei umane prin intermediul muscaturii, ci mai degraba prin intermediul fecalelor artropodelor. Durata de viata a paduchilor este destul de scurta, iar in absenta gazdei umane pe care o paraziteaza, acestia nu pot supravietui. Paduchii pot transmite infectia cu spirokete la oricare tip de pacient, indiferent de varsta acestuia.

Febra recurenta, transmisa de catre paduche, s-a manifestat ca o boala cu caracter epidemic mai ales in regiunile care au fost zguduite de conflicte armate sau dezastre naturale. Pe teritoriul Europei, boala s-a manifestata mai ales in zonele defavorizate, urbane – ghetouri ale muncitorilor. Mii de cazuri de decese, provocate de catre febra recurenta au fost inregistrate in Europa, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Din fericire, febra recurenta transmisa de paduche a fost eradicata odata cu imbunatatirea conditiilor de viata din mediul urban si rural. In prezent mai exista focare endemice de boala in unele regiuni ale Africii – regiunea Etiopiei, acolo unde boala are cea mai crescuta incidenta in randul barbatilor fara locuinta (pentru care masurile de igiena individuala sunt dificil de aplicat si mentinut).

S-a constatat ca febra recurenta nu reprezinta un pericol de imbolnavire pentru turistii care viziteaza regiunile endemice, si nici pentru cei care vin in contact ocazional cu persoanele bolnave, insa risc de imbolnavire il prezinta personalul care ingrijeste un pacient cu febra recurenta transmisa de catre paduche.

Febra recurenta mai poate fi transmisa, asa cum deja am precizat, si prin intermediul capuselor cu carapace moale ; infectarea acestor artropode se face in momentul hranirii cu sangele animalelor bolnave – patogenul aflandu-se in sangele acestora, situatie cunoscuta sub denumirea de spiroketemie.

Febra recurenta transmisa de catre capuse este o zoonoza (boala transmisa de la animal la om), rezervorul acestor boli fiind reprezentat de catre rozatoare si unele specii de iepuri. In capuse, borreliile se localizeaza mai ales la nivelul glandelor salivare si la nivelul ovarelor. Infectia este transmisa catre o gazda umana sanatoasa, in timpul procesului de hranire al capuselor, prin intemediul lichidului salivar si al lichidului coxal.

Mai mult decat atat, daca anumite capuse sunt bolnave, patogenii pot fi transmisi catre urmatoarele generatii de capuse (catre descendenti). Aceste capuse au o rezistenta deosebita in mediul exterior, ele pot supravietui pe o perioada de cativa ani, doar cu ajutorul unor mese sanguine ocazionale. Hranirea cu sange a capuselor se petrece mai ales pe parcursul noptii. Gazda umana nu resimte in mod obisnuit durere. Procesul de hranire al capuselor nu dureaza foarte mult, maxim trei sferturi de ora. Faptul ca aceste artropode se hranesc mai ales noaptea face ca detectarea lor sa fie destul de dificila in unele situatii.

Cea mai crescuta incidenta pentru febra recurenta transmisa prin capuse se inregistraza pe teritoriul Africii, dar si in unele regiuni mediteraniene sau in regiunile Asie de Est. Boala se poate manifesta izolat sau poate afecta mai multi indivizi din cadrul aceleleasi familii. Chiar si dupa eradicarea focarelor infectioase, capusele moi pot provoca infectii repetate. In regiunile endemice din Africa, pe timpul zilei, capusele moi raman ascunse in crapaturile caselor sau podelelor, acestea iesind din ascunzatoare doar noaptea, cand trebuie sa se hranesca.

Eradicarea rozatoarelor din perimetrele locuibile a fost corelata in unele studii cu cresterea incidentei bolii in randul oamenilor, aceasta deoarece rozatoarele reprezentau un rezervor si o sursa de hrana pentru capusele moi, care acum erau nevoite sa se orienteze catre alte rezervoare.

Patogenie si cauze

Patogenii au capacitatea de a traversa membranele mucoase si tegumentare, ajungand in sangele gazdei umane. Concentratia plasmatica a patogenilor in perioadele febrile este deosebit de crescuta. In timpul perioadelor afebrile, spiroketele se pot cantona la nivelul unor organe, precum: ficat, splina, sistem nervos central sau chiar la nivelul maduvei osoase. Cu cat concentratia de patogeni in plasma sanguina a gazdei umane este mai crescuta, cu atat mai severe vor fi simptomele din perioada activa a bolii. Inca nu a putut fi elucidat rolul unor endotoxine in determinarea simptomatologiei clinice, din boala activa.

Spiroketele au capacitatea de a activa o serie de factori proinflamatori, si in acelasi timp, ele detin un factor termostabil raspunzator de aparitia manifestarilor febrile. Mai mult decat atat, spiroketele stimuleaza producerea de factori pirogeni (care determina febra) de catre leucocite si in acelasi timp, producerea de tromboplastina (factor implicat in coagularea sangelui, care contribuie la activarea trombinei). La randul sau, trombina stimuleaza transformarea fibrinogenului in fibrina. Fibrina este o proteina filamentoasa, deosebit de importanta in formarea cheagului sanguin, atunci cand apare o leziune vasculara.

De asemenea, infectia cu spirokete va conduce la eliberarea unor factori proinflamatori, deosebit de activi – citokine (molecule semnal inflamatorii), factorul de necroza tumorala (TNF), interleukina 6, interleukina 8 si proteina C-reactiva, care vor contribui la dezvoltarea unei reactii de tip Jarisch-Herxheimer. Reactia Jarisch-Herxheimer, reactie care poate aparea atunci cand este initiat un tratament cu antibiotice, pentru o boala infectioasa sau parazitara, datorata distrugerii agentilor patogeni si fenomenelor toxice si imunologice, care acompaniaza procesul de distrugere bacteriana sau parazitara.

Se pare ca majoritatea manifestarilor clinice ale febrei recurente au la baza tocmai cantitatea crescuta de mediatori proinflamatori de la nivel plasmatic. S-a observat faptul ca reactia de tip Jarisch-Herxheimer poate fi moderata prin administrare de meptazinol, un compus agonist opioid, care se pare ca supleiaza epuizarea opioidelor endogene, din timpul procesului inflamator.

Autopsia pacientilor decedati a condus la evidentierea unor modificari patologice diverse: marirea de volum a ficatului si splinei, prezenta edemului in diferite arii tisulare si hipertrofie in grade variabile a unor organe precum creierul, pulmonii sau rinichii. Splina continea multiple microabcese (colectii purulente mici), miocardul prezenta un proces de inflamator difuz si edem interstitial, iar ficatul multiple arii de necroza.

Focare hemoragice au fost evidentiate la nivelul meningelui, pleurei, inimii, splinei, ficatului si rinichiului. Exista situatii in care pot fi decelate cu ochiul liber anumite regiuni infarctizate de la nivelul splinei, inimii, ficatului sau creierului. Forme severe de boala (care pot conduce chiar si la decesul pacientului), sunt acompaniate in mod frecvent de icter – coloratia galbena a tegumentelor si mucoaselor, semn al unei grave afectari hepatice.

Semne si simptome

Atat febra recurenta transmisa de catre paduche, cat si febra recurenta transmisa de catre capuse determina o serie de manifestari clinice similare, gazdelor umane. Perioada medie de incubatie a bolii este de o saptamana – uneori aceasta perioada se poate extinde pana la trei saptamani. In majoritatea cazurilor, febra recurenta debuteaza brusc: pacientul prezinta febra ridicata, cefalee (dureri de cap), frisoane, transpiratii abundente, dureri musculare (mialgii), dar si dureri articulare (artralgii).

Durerile articulare pot fi deosebit de intense. Ele se localizeaza atat la nivelul articulatiilor mari, cat si la nivelul articulatiilor mici. Lipsesc semnele de artrita – semne de afectare inflamatorie a unei articulatii. Alte simptome de acompaniament sunt greturile, varsaturile, ametelile (vertij), tulburari ale somnului nocturn (cosmaruri), diminuarea apetitului, stare de apatie (dezinteres).

Manifestarile febrile sunt intense, pacientul prezentand febra de peste 40 grade Celsius. Febra poate fi insotita de delir si prostatie (semne de afectare a sistemului nervos central). De asemenea, se constata accelerarea batailor cordului (tahicardie) si cresterea frecventei respiratiilor (tahipnee). In unele cazuri, pacientii pot prezenta semne de afectare meningeala (meningism), precum si fotofobie (pacientul nu suporta lumina puternica). La nivelul globului ocular, membranele conjunctivale pot fi rosiatice, iar un ultimul stadiu de evolutie a bolii, sclerele prezinta o coloratie galbuie (icter scleral – semn de afectare hepatica).

Pacientul prezinta o senzatie de sete accentuata, deshidratare si o oarecare uscaciune a mucoasei bucale. La nivelul tegumentului trunchiului si membrelor, dar si la nivelul membranelor mucoase, pot aparea o serie de leziuni petiseale, atat in cazul febrei recurente transmisa de catre paduche, cat si in cazul febrei recurente transmisa de catre capuse. Tusea seaca poate fi prezenta, insa la ascultatia pulmonilor nu pot fi decelate zgomote patologice. Tot ca afectare pulmonara, unii pacienti pot prezenta dureri cu caracter pleuretic.

In faza incipienta a bolii, splina si ficatul pot fi marite de volum (splenomegalie si hepatomegalie) si dureroase la palpare. Foarte rar pot aparea focare hemoragice la nivelul tractului digestiv sau la nivelul sistemului nervos central, insa mult mai frecvent apar hemoragii la nivelul mucoasei nazale (epistaxis).

Alte categorii de complicatii, care pot aparea pe parcursul evolutiei bolii sunt: iridociclita, meningita, coma, parilizia anumitor nervi cranieni, pneumonia, miocardita si chiar rupturile de splina. Infectia care apare la o femeie insarcinata este deosebit de periculoasa, deoarece poate provoca avort spontan sau suferinta fetala. In absenta altor morbiditati de fond, complicatiile amenintatoare de viata se instaleaza foarte rar, mai ales daca infectia este diagnosticata corect si tratata cu promptitudine.

Daca nu se aplica un tratament adecvat, simptomatologia evolueaza si se intensifica pe parcursul primei saptamani. Dupa aceasta perioada, simptomatologia poate disparea brusc – moment corelat cu disparitia patogenilor din fluxul circulator. Daca se aplica un tratament cu unul dintre urmatoarele antibiotice: tetraciclina, eritromicina, cloramfenicol (antibiotice cu actiunea rapida) – reactia Jarisch-Herxheimer poate fi intensificata in decurs de cateva ore. De asemena, gravitatea acestei reactii, care se supraadauga peste simptomatologia obisnuita, poate fi strans corelata cu prezenta patogenilor in plasma sanguina a pacientilor.

In faza de frison a acestei reactii, se observa urmatoarele modificari patologice: accentuarea febrei, accentuarea ratei metabolice, cresterea frecventei respiratorii, cresterea debitului cardiac, cresterea rezistentei vasculare periferice, precum si scaderea presiunii de la nivelul sistemului circulator pulmonar. In aceasta faza, de cele mai multe ori pacientul prezinta hiperpirexie – o crestere a temperaturii organismului, peste valoarea de 41 grade Celsius. Febra ridicata va conduce la aparitia unor manifestari neurologice anormale – delir, stare de confuzie sau stare de agitatie psihomotorie. Febra poate fi tinuta sub control daca se recurge la realizarea de impachetari reci.

Dupa disparitia frisonului (aproximativ jumatate de ora), urmeaza faza de congestie, cand pacientul prezinta o scadere a temperaturii corporale, transpiratii abundente si scaderea tensiunii arteriale sistemice. Scaderea rezistentei vasculare periferice va conduce la o diminuare a eficientei perfuziei tisulare, chiar daca debitul cardiac se mentine relativ crescut. In aceasta perioada, destul de periculoasa pentru pacient, semnele vitale trebuie monitorizate cu foarte mare atentie – aceasta deoarece infectia se poate complica cu miocardita, hipotensiune arteriala sistemica si edem pulmonar.

Dupa aceasta perioada a bolii pacientul va fi extrem de epuizat si va avea nevoie de lungi perioade de somn. In primele saptamani de convalescenta pacientii mai pot prezenta usoare stari febrile, insa aceste situatii nu se coreleaza cu prezenta patogenilor in plasma sanguina.

Daca infectia nu este tratata, simptomele vor regresa dupa o perioada de timp variabila, care poate fi cuprinsa intre 7 – 9 zile. Recaderile bolii sunt mult mai frecvente in cazul febrei recurente transmisa prin intermediul capuselor. S-a constatat ca de fiecare data cand simptomatologia recidiveaza, febra este ceva mai scazuta, iar intervalele de afebrilitate se alungesc progresiv, odata cu trecerea timpului. Din pacate, apartitia unei infectii nu confera imunitate protectiva gazdei respective, tocmai din cauza variabilitatii antigenice a patogenilor de Borrelia.

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv de febra recurenta poate fi stabilit cu usurinta, atunci cand patogenii (spiroketele) sunt detectati in sange, in lichidul cefalorahidian sau in aspiratul de maduva osoasa. Examinarea microscopica in camp intunecat poate pune in evidenta prezenta spiroketelor mobile, in sangele proaspat recoltat de la pacient. De asemenea, patogenii pot fi usor observati pe frotiul de sange (frotiu = etalarea in strat subtire pe o lama, a unei picaturi de sange proaspat recolt) colorat specific. Patogenii pot fi identificati in sangele recoltat in timpul perioadelor febrile – mai mult de doua treimi dintre frotiurile de sange, realizate la pacientii cu febra recurenta, se pozitiveaza.

Spiroketele pot fi cultivate pe medii artificiale de laborator sau prin injectare in cavitatea peritoneala a soarecilor de laborator. De asemenea, tehnicile de serologie permit evidentierea anticorpilor specifici, indreptati impotriva unora dintre antigenii de suprafata ai spiroketelor – teste imunoenzimatice de detectie a anticorpilor. Variatia antigenica a spiroketelor (este vorba despre mutatiile pe care acestea le sufera in mod frecvent), precum si posibilele reactii incrucisate care pot aparea, pot influenta in sens negativ rezultatele testarilor serologice.

Alte modificari de laborator care pot aparea in cursul acestor infectii sunt nespecifice: cresterea numarului de leucocite circulante, cresterea usoara a bilirubinei serice, scaderea numarului de trombocite (trombocitopenie). Datorita afectarii echilibrului fluido-coagulant, timpul de sangerare si timpul de tromboplastina sunt modificate in sens negativ (sunt prelungite). Cantitatea de fibrinogen se pastreaza in limite normale, in timp ce procesul de fibrinoliza (distrugere a cheagului de sange) poate fi perturbat.

Pentru diagnosticul diferential al febrei recurente vor fi luate in considerare o serie de afectiuni care pot evolua sub forma unui sindrom febril: febra tifoida, salmonelozele, malaria, frigurile tropicale infectioase, infectiile cu arbovirusuri, tuberculoza sau leptospiroza. Retinem faptul ca febra recurenta transmisa de catre capuse poate provoca in faze incipiente ale bolii manifestari similare cu cele care apar in cazul febrei de Colorado trasminsa tot de catre capuse.

Tratament

Spiroketele care determina febra recurenta sunt sensibile la administrarea de antibiotice. Simptomele se pot remite foarte rapid, atunci cand se aplica un tratament cu unul dintre urmatoarele antibiotice: eritromicina, tetraciclina, cloramfenicol sau penicilina.

Detaliem in continuare schemele terapeutice care pot fi utilizate pentru tratamentul febrei recurente transmisa de purice si a febrei recurente transmisa de catre capse, in cazul unui pacient adult:

• febra recurenta transmisa de catre purice poate fi tratata: pe cale orala, prin adminstrarea intr-o singura doza a 500 mg eritromicina, sau 500 mg tetraciclina, sau 100 mg doxicilina, sau 500 mg cloramfenicol; pe cale parenterala, putem administra 500 mg eritromicina, 250 mg tetraciclina, 100 mg doxicilina, 500 mg cloramfenicol sau 600. 000 UI de penicilina G.
• febra recurenta transmisa de catre capuse poate fi tratata prin administrarea timp de sapte zile, a unor antibiotice, pe urmatoarele cai: pe cale orala, 500 mg eritromicina la fiecare 6 ore, sau 500 mg tetraciclina la fiecare 6 ore, sau 500 mg doxicilina la fiecare 12 ore, sau 500 mg cloramfenicol la fiecare 6 ore; pe cale parenterala putem administra 500 mg eritromicina la fiecare 6 ore, sau 250 mg tertaciclina la fiecare 6 ore, sau 100 mg doxicilina la fiecare 12 ore, sau 500 mg cloramfenicol la fiecare 6 ore, sau 600. 000 UI penicilina G pe 24 de ore.

In cazul febrei recurente transmisa de catre capuse, se recomanda ca tratamentul parenteral sa fie utilizat atunci cand medicatia orala nu mai poate fi tolerata de catre pacientul respectiv. In cazul copiilor mai mici de noua ani si in cazul femeilor insarcinate, se recomanda mai ales utilizarea eritromicinei si a penicilinei – medicamente de electie in aceste cazuri.

Nu se recomanda folosirea penicilinelor retard, administrate in injectii intramusculare, deoarece acestea vor prelungi timpul de distrugere al spiroketelor. In unele cazuri a fost pusa in evidenta o diminuare a reactiei de tip Jarisch-Herxheimer, atunci cand au fost administrate peniciline retard. De asemena, va fi evitata administrarea unei singure doze de penicilina, acest fapt favorizand aparitia recaderilor.

Dozele unice de eritromicina, tetraciclina sau cloramfenicol, s-au dovedit a fi eficiente in cazurile de febra recurenta transmise prin intermediul puricilor si mai putin eficienta in cazul bolii transmisa de catre capuse. Se recomanda ca boala transmisa de catre capuse sa fie tratata cu antibiotice, pe o perioada de cel putin sapte zile, in felul acesta este eliminata posibilitatea aparitiei recaderilor.

Se pare ca adminsitrarea de medicamente de genul antiinflamatoriilor steroidiene sau nesteroidiene nu va influenta in sens pozitiv tulburarile cardiorespiratorii. Totusi, s-a observat ca administrarea de hidrocortizon si paracetamol pot diminua intensitatea semnelor febrile.

Pentru combaterea reactiei de tip Jatisch-Herxheimer, se recomanda instituirea unui tratament de sustinere si implicit monitorizarea permanenta a functiilor vitale. Daca functia cardiaca este afectata, se va acorda o atentie sporita administrarii de lichide pe cale intravenoasa – pentru a nu supraincarca circulatia sistemica, mai ales daca functia de pompa a cordului este afectata. Heparina se pare ca nu este eficienta pentru controlul fenomenelor hemoragice. Administrarea de vitamina K poate fi utila pentru mentinerea echilibrului fluido-coagulant. Mare atentie va fi acordata manevrelor de ridicare a pacientilor din pat, deoarece in perioada febrila a bolii, se poate instala hipotensiunea ortostatica – periculoasa deoarece, poate induce lipotimie si lesin.

Febra recurenta transmisa de catre purice poate deveni fatala, mai ales pentru pacientii cu deficiente ponderale si imunitare severe (pacienti tarati). Daca tratamentul se aplica corect si rapid, mortalitatea in populatia generala este sub valoarea de 5%. Statistic, s-a constatat ca boala transmisa de catre capuse este mai putin grava comparativ cu boala transmisa de catre purice implicit si rata de mortalitate este mai scazuta in cazul febrei recurente transmisa de catre capuse.

Eliminarea situatiilor de genul supraaglomerarii locuitelor, a saraciei si a vagabondajului, va contribui in mod simtitor la scaderea incidentei febrei recurente transmisa de care purice. Foarte importante sunt si masurile de igiena corporala aplicate corect si repetat, precum si utilizarea de substante acaricide care sa distruga acesti vectori ai infectiei.

Diagnosticarea corecta si tratarea precoce a cazurilor de imbolnavire va conduce implicit la evitarea complicatiilor, precum si la stoparea raspandirii infectiei. Toate epidemiile care s-au manifestat la nivel global au fost combatute prin deparazitarea in masa a populatiei.

Dintre substantele care pot fi utilizate pentru deparazitarea obiectelor vestimentare si inclusiv a lenjeriei intime, amintim urmatoarele: lindan sub forma de pulbere 1%, malathion sub forma de pulbere 1% sau piretrina. Integritatea si functionalitatea surselor de apa intr-o populatie sunt foarte importante pentru prevenirea acestor infectii.

Pentru a asigura o protectie pe termen lung impotriva infestarii, hainele pot fi impregnate cu permetrin – substanta acaricida (care distruge acarienii). S-a dovedit faptul ca in cazul epidemiilor, terapia cu o singura doza de doxicilina, poate fi eficienta pentru prevenirea tifosului.

Pentru a preveni aparitia febrei recurente transmisa prin intermediul capuselor, se recomanda evitarea oricaror contacte cu rozatoarele sau veveritele posibil bolnave, precum si evitarea calatoriilor in regiunile endemice ale globului. De asemenea, vor fi luate masuri pentru a stopa patrunderea rozatoarelor in fundatiile, mansardele sau hambarele locuintelor. Acolo unde este nevoie, vor fi adoptate masuri pentru eradicarea cuiburilor de rozatoare.

Toate focarele de rozatoare sau capuse, din preajma locuintelor, pot fi tratate cu substante acaricide, pentru eradicarea definitiva: carbaril, diazion, clorpirifos, piretrina sau malation.

Indivizii care patrund in zone infestate cu capuse se pot proteja cu ajutorul hainelor ce impiedica accesul capuselor la piele sau prin impregnarea hainelor cu anumite substante cu actiune antiparazitara si acaricida – permetrin. Cazurile de febra recurenta trebuie raportate catre autoritatile de sanatate publica din regiunea respectiva – pentru declansarea achetelor epidemiologice care sa conduca la adoptarea unor masuri prompte de combatere a focarelor infectioase.