casnicie... sau nu

Numele meu este Adrian, am 27 de ani si sunt casatorit de aproape 4 ani. Acum o luna sotia mea a nascut o fetita, pe Maia... Imi pare rau sa spun asta dar de atunci au aparut probleme in familia mea. Sa nu ma intelegeti gresit... pe Maia am iubit-o din primul moment. In schimb in viata noastra a intrat cu picioarele soacra mea. Initial am inteles ca sotia mea are nevoie de ajutor... dar lucrurile au denaturat. Au inceput sa apara discutii intre mine si soacra mea pe tema copilului (ex: temperatura in camera copilului eu 22-24 grade, ea 25-27). De la aceasta discutie inofensiva aparent, au inceput sa apara din partea ei reprosuri de genul: "Vrei sa faci experimente cu copilul!, Ai un suflet nenorocit!"etc. Eu pur si simplu nu am facut decat sa-i dau argumente din carti si de pe Internet. Ca si completare i-am spus ca nu trebuie sa dezvoltam o atmosfera tensionata in casa pentru copil si pentru ca exista posibilitatea ca sotia mea sa faca o depresie, in conditiile in care abia nascuse (a stat la maternitate decat 2 zile). Raspunsul a fost ca vorbeste cat vrea ea de tare, nu cat de tare vreau eu, copilul oricum nu aude in primele zile de la nastere.
Din acel moment eu m-am retras, am incercat sa evit orice conflict singurele mele griji fiind sotia si copilul. Sotia mea mi-a spus ca are nevoie de ajutor si am inteles.
Eu vedeam ca sotia mea devine din ce in ce mai speriata, cateodata plangea fara motiv. astfel mi-am propus ca seara cand vin de la lucru (in jur de 7 seara) sa stau mai mult langa ea (ea in tot acest timp a dormit cu soacra mea). Dupa jumatate de ora timp in care m-am simtit fantastic langa sotia si fiica mea, soacra mea a venit la noi in camera si m-a intrebat pe un ton imperativ daca mai am de gand sa stau mult acolo pt ca ea e obosita si vrea sa se intinda... :) in conditiile in care noi locuim intr-un apartament cu 4 camere. Am evitat conflictul gandindu-ma la sotia mea. Dupa aproape 2 ssaptamani intr-o noapte pe la ora 3 ma trezesc cu soacra mea langa mine care era tare deranjata ca am inchis usa la camera in care dormeam. Mi-a reprosat ca i-am inchis usa in nas, ca vreau s-o dau afara din acasa, etc... oare a tras concluzia pana la 3 dimineata? Am intrebat-o pe sotia mea ce se intampla. a spus ca i-am dat de inteles mamei ei ca vreau s-o dau afara din casa si ca tinde sa-i dea dreptate. In acel moment pur si simplu m-am prabusit. In timp ce soacra-mea tot comenta, eu m-am imbracat si am plecat... nu am mai rezistat.
Dupa o ora dupa ce am plecat sotia mea a inceput sa ma sune, sa-mi spuna ca mamei ei ii este rau, ca i-a crescut tensiunea si ca vrea sa vin acasa. Nu i-am dat nici un raspuns, nu vroiam sa ma intorc, era mult prea liniste in masina langa padure la periferia orasului... pur si simplu nu stiam ce sa fac. In cele din urma mi-a dat mesaj ca mama ei a plecat si ca trebuie sa vin acasa pt ca ii este frica... a ramas singura cu Maia.. fata noastra. M-am intors... Am chemat-o pe mama sa stea cu sotia mea. Mama a stat o saptamana. In tot acest timp soacra mea a tinut sa vina sa spele copilul, fapt cu care sotia mea a fost de acord, justificand ca nu vrea s-o supere pe mama ei.
Mentionez ca: i-am explicat soacrei mele ca niciodata nu am vrut s-o dau afara din casa, ca poate veni sa vada copilul oricand doreste, etc. Ea in schimb a insinuat ca vreau ca eu s-o determin pe sotia mea sa aleaga dintre mine si parintii ei si sa-i indepartez pe parintii ei.
Dupa plecarea mamei mele iar soacra mea a venit la noi si a stat o saptamana.
Mici amanunte: soacra mea sta la 5 min distanta de noi, cu toate astea sta la noi 24/24. Nu asta conteaza, dar pur si simplu sotia mea este speriata pt ca ii tot spune mama ei ca va pierde laptele, ca plange copilul prea mult (lucru total neadevarat... a si recunoscut cca ei nu-i place cand plange copilul pur si simplu) ca daca vom scoate copilul afara va contacta o raceala, cand i-a cazut buricul a fost o tragedie (nu stiu ce problema a vazut... s-a dovedit a fi nimic) etc, etc.
Am incercat sa vb cu sotia mea, i-am propus sa crestem copilul singuri, i-am explicat ca ea se descurca excelent, ca o iubesc. I-am propus sa dormim amandoi cu copilul, sa-i facem amandoi baie, sa-l ingrijim noi.. sa ne bucuram de copilul nostru, sa fim o famile. Mi-a spus sa mai astept... nu poate sa o supere pe mama ei.

A trecut o luna. Tot am incercat solutii, abordari. Rabdarea s-a cam terminat. nu ma deranjeaza neaparat soacra mea, ci faptul ca nu inteleg de ce sotia mea nu vrea sa ne crestem copilul ca o familie normala, dc nu se vad unele sentimente materne. (ea 2 sapt nu i-a dat copilului decat sa suga, soacra mea nu i-a dat voie s-o tina nici in brate, durerea e ca nici nu a deranjat-o). Incerc sa inteleg. imi dau seama ca influenta mamei este veche... poate si copilul oare l-a dorit. soacra mea a insistat sa facem un copil, eu nu am fost de acord la inceput... apoi cand am fost pregatit am fost de acord.. oare sotia mea a fost de acord cu adevarat?
Pe copil nu l-am scos afara.afara acum ninge, au fost zile de primavara pana acum.

Soacra mea este MEDIC PEDIATRU (mi-a spus ca am jignit-o cand am spus despre temperatura optima in camera copilului ). care nu a mai profesat de vreo 7 ani. Nu e pensionara. Are 56 ani.

Chiar am nevoie de ajutor. Nu mai gasesc solutii. I-am propus sotiei mele sa cerem ajutorul unui psiholog. a refuzat. Deja ma gandesc la divort si nu-mi place ideea

adrian

prima oara m-am amuzat citind mesajul tau (imi imaginam ce haos a creat in casa voastra o fiinta atat de mica:) dar mi-am dat seama ca pt tine problema e serioasa, nu atat venirea copilului pe lume cat implicatiile ce deriva din acestea...si aici am senzatia ca problemele existau deja, copilul a fost doar catalizatorul...

dar s-o luam cu inceputul:

sotia ta pare a fi intr-adevar f dependenta de mama ei, iar venirea unui copil implica responsabilitati uriase carora nu e pregatita sa le faca fata (mai ales fiind primul copil). pe decalta parte soacra a sesizat f bine vulnerabilitatea ei si si-a "reinsusit" rolul de mama-dictator pe care si-l pierduse o data cu casatoria fiicei si plecarea din casa/apartamentul parintesc

e bine sa intelegi ca aceste probleme le apartin si ele trebuie sa isi rezolve aceste probleme in ritmul lor ( cu sau fara ajutor specializat de la un psiholog) tu aici nu prea poti sa intervii, esti victima colaterala:) trebuie sa ai rabdare la putetea infinit si sa-i oferi sotiei o oaza de liniste si suport atunci cand are nevoie, dar sa nu pui presiune suplimentara asupra ei pt ca efectul e dezastruos. ai incredere in ea ca o sa-si rezolve aceasta problema, tu asigura-te doar ca i-ai comunicat si a inteles modul in care esti tu afectat de situatie

e posibil ca venirea pe lume a acestui copil sa fi declansat si in tine activarea unor probleme vechi nerezolvate in legatura cu relatiile tale cu proprii parinti, responsabilitatile vietii de familie largita, noul rol de tatic si tot ce aduce cu sine acesta: mai putin timp liber pt tine, mai putina atentie din partea sotiei, sacrificii mai mici sau mai
mari pe toate planurile. prin urmare nu ar strica putina introspectie si o discutie sincera cu partenerul.

daca nu sunt probleme majore in cuplu, eu cred ca timpul le va rezolva pe toate iar aceasta experienta de proaspat parinti va cimenta si mai mult cuplul vostru

va doresc sa redeveniti cat mai curand o familie fericita!

Sunt constient ca sotia mea este elementul cheie in acest conflict... problema e ca mi-a marturisit ca numai mama ei o poate linisti si ca nu vrea sa o supere. De aici in colo nu vad ca ea sa ia o atitudine in ceea ce priveste situatia in care ne aflam. Discutii sincere... am incercat o gramada...si tot incerc la infinit... nu vrea sa comunice.
Rolul de tatic nu ma sperie, nu m-a speriat niciodata... Sacrificiile si responsabilitatile nici atat... fac totul pt copilul meu cu cea mai mare bucurie. In ceea ce priveste parintii mei... nu cred ca este cazul sa vb de probleme nerezolvate. pur si simplu nu le vad... ei intotdeauna mi-au oferit sustinere cand le-am cerut ajutorul, fara implicatii "voluntare" din partea lor.
Daca rezolvarea conflictului depinde de sotia mea.. atunci finalul nu-l vad prea fericit.
Incerc sa ma gandesc la solutii.

Multumesc mult pentru sfaturi

Buna Adrian.Parerea mea este sa ai un picut de rabdare, poate chiar mai mult...fiindca sunt sigura ca in timp ce bebelul o sa creasca, sotia ta nu va mai fi atat de speriata.Iar faptul ca soacra ta este si medic-pediatru, nici nu-i de mirare de ce sotia este atat de atasata de ea.Scoate-ti ideea divortului din cap, pt ca nu este cazul.
Cu rabdarea treci si marea, asa ca ramai alaturi de sotia si fetita ta, pt ca vor avea mare nevoie de tine.

Buna ziua.Ma numesc Angelica am 27 de an isi am un bebelus de un an si jumatate.Sunt impreuna cu sotul meu de 12 ani.Pa sa raman insarcinata am crezut ca il cunosc foarte bine si il vedeam ca viitor tata aproape perfect.Insa pe perioada sarcinii s-a schimbat foarte mult...era mai nervos avea chiar si iesiri nerovoase destul de grave atat la adresa mea cat si la parintii mei.(locuim cu parintii mei).Dupa ce am nascut m-a ajutat foarte mult cu copilul..(schibat, spalat, lapte, papa, etc), insa face totul mecanic si aproape fortat parca.Este din ce in ce mai stresat mai nervos parca ca o bomba cu ceas.Refuza comunicarea cu mine cu copilul cu parinti imei..sa.Spune ca din cauza serviciului, din cauza stresului cu banii din cauza stresului cu casa pe care o construim in prezent etc.Ma intreb insa ce legatura au toate astea cu faptul ca nu vrea sa petyreaca timpul liber pe care il are cu copilul, , ca nu are nici o placere sa iasa cu el in parc..si iese mai mult fortat de mine, ca are momente cand plange bebe si el in loc sa il ia in brate sa il mangaie tipa la el ca la un om mare si il tranteste in pat, , spunand ca este prea alintat.Marea mea problema este comportamentul lui fata de copil.Eu am inceput serviciul si mama mea are grija de bebe.Pana azi nu mi-a zis nimic de sotul meu in ideea sa nu ma supere sau sa nu creeze probleme in casnicia mea..insa azi am aflat niste lucruri care ma pun foarte serios pe ganduri.Mi-a zis mama ca l-a surprins de mai multe ori cu rabufniri nervoase pe copil.Ex:bebe vroia la el in brate...el fiind la calculator..sotul meu s-a enervat ca cel mic plangea si a inceput sa tipe la mama ca sa il ia de langa el ca el are treaba la calculator)jucandu-se)...dupa care alt ex:schibatul de pampers...copilul se mai zbate mai tipa(ca aproape toti cpii de altfel)si el se infurie atat de rau ca il zmanceste efectiv si il strange asa de tare de picioruse ca imi zice mama cateodata are impresia ca il invinetestedeci se enerveaza exterm de repede la orice si nu se mai poate abtine fata de copil..sau alt ex:cel mic mai are dureri de burtica si ami are niste crize specifice de plans...si sotul im loc sa il linisteasca il ia din pat mai mult zmuncit il duce la baie si ii arunca apa rece pe fata si cel mic plange si mai rau.si multe..multe altele).Nu stiu cum sa pun proiblema cul el.Asi vrea sa discut dar nu stiu cum...pt ca aceste lucruri se fac din suflet(schimbatul plimbatul timpul petrecut..etc)ci nu fortat cum le face el.M-am gandit serios si la o despartire pt ca nu intelege ca nu imi doresc pt aceste copil un astefel de comportament.I-am spus sa fie mai rabdator ca inca nu intelege ca este prea mic...tot degeaba.Vorbeste cul el de parca ar avea 20 de ani si parca copilul face totul intentionat sa-l supere pe el.Efectiv nu stiu cum sa abordez problema.Am vb de mai multe ori cul si degeaba...face o zi doua dupa care revine la.ce este.Mai ciudat este ca mama spune ca in momentul cand vin eu acasa el il schimba atitudinea in bine fata de copil...insa cum plec sau sunt la servici este foartye dur cu bebe..Ii este jena de mine?sau ce?Sincer nu am incredere sa il las singur cu bebe...fara mama.Ma gandersc cand vom fi numai noi la casa noastra cum va fi?Cand eu voi fi la serv si el va fi cu copilul acasa cum s eva comporta? cum va fi acest copil marcat de atitudinea lui si de furia lui permanenta?multumesc