Derealizarea si Depersonalizarea

Depersonalizarea


se refera la impresia subiectiva de schimbare, redata de fiecare data, de fiecare individ, in mod diferit: senzatia ca totul este ireal sau straniu, stari ca de vis.

Aspectul este al unei persoane care gandeste si vorbeste destul de lent (oarecum opusul unui anxios), avand parca o legatura redusa cu mediul inconjurator.

Traiesc o stare ca de dedublare in care isi contempla propria existanta. Adesea sunt indecisi, cand trebuie sa ia o hotarare discursul lor abunda de argumente si contraargumente, de formulari de tip "da..., dar...".

Caracteristici:

- persoana simte ca propriile emotii, experiente sau ambele sunt distante, nu-i apartin sau sunt pierdute
- detasare sau instrainare de sine
- traieste automat, ca intr-un vis sau se priveste ca si cum ar fi intr-un film
- este un observator extern al propriilor procese mintale, corp, parti ale corpului sau amestecuri intre acestea
- lipsa de control asupra propriilor actiuni
- dualitatea sinelui, ca actor si observator
- este detasat de ceilalti
- este detasat de propriile emotii
- lipsesc reactiile emotionale, cu exceptia disconfortului legat de prezenta depersonalizarii - acesta fluctueaza in functie de gradul de obisnuinta al persoanei cu aceste manifestari.

Uneori apar trairi de desomatizare, subiectul acuzand modificari ale unor segmente corporale, mai ales ale extremitatii cefalice, figurii, dar si a schemei corporale in ansamblu.

Se asociaza ameteli, hipoestezie sau anestezie senzoriala, dispozitie depresiva, acuze somatoforme, teama de a nu innebuni, perceptia subiectiva a distorsiunii curgerii timpului.

Episodul se instaleaza destul de rapid, dar dispare treptat.

Apare in afectiuni psihiatrice diverse:

- schizofrenie la debut, in starile prodromale sau starile acute, mai ales daca asociaza sdr. de automatism mintal
- panica, anxietate generalizata, fobii
- tulburarea post traumatica de stres/istoric de trauma, de regula mai putin severa ca in cazul altor tulburari disociative
- tulburari disociative
- depresie
- nevroze
- trasaturi sau tulburari de personalitate narcisice sau borderline

Se intalneste si in:

- afectiuni insotite de durere cronica
- tulburari organice (epilepsie temporala, tumori cerebrale, migrena, hipotiroidism, encefalite, debut maladie Alzheimer, hipoglicemie, traumatisme craniene fara pierderea cunostintei - mai rar la cei cu pierderi de peste 30 de minute)

Se poate datora:

- anumitor medicamente (agenti colinergici) sau intoxicatiei sau sevrajului produs de droguri de abuz (marihuana, LSD, cocaine, mescalina)

La omul normal:

- stres important ( pierderile finanicare, a locului de munca sau a unor relatii interpersonale semnificative)
- oboseala crescuta
- transa hipnotica profunda, anumite tipuri de meditatii
- deprivare senzoriala
- privit excesiv in oglinda
- experiente amenintatoare de viata, inclusiv cele fara vatamarea organismului.

20% din cei cu depersonalizare cronica sunt rude de gradul I al unor pacienti cu schizofrenie sau tulburare afectiva bipolara. Se presupune ca starea cronica de frica mostenita de la rudele psihotice favorizeaza dezvoltarea ulterioara a depersonalizarii si derealizarii.

Dar, critica a ceea ce se intampla precum si capacitatea de testare a realitatii sunt mereu prezente si lipsesc interpretarile delirante sau halucinatiile.

Pentru pacienti este intotdeauna dificil sa relateze despre astfel de simptome: "ma simt ca si cum"-

" as sta inafara mea"
"as fi mort"
"nimic nu pare real", etc.

In depresie si anxietate relatarile sunt insotite de o participare afectiva intensa si uneori incarcata de dramatism.

In cazul depersonalizarii descrierile persoanelor afectate tind sa fie surprinzator de neutre, detasate, in timp ce subliniaza foarte clar cum viata lor este data peste cap.

Asa ca uneori nici evaluatorii nu prea acorda multa atentie acestor simptome.

Sentimentul detasarii din cadrul depersonalizarii poate fi dificil de tolerat, mai toti afirma ca ar schimba oricand simptomul acesta cu durerea fizica - macar ea ii (re)conecteaza de propriul corp.

Derealizarea

insoteste depersonalizarea si consta in trairi de inautenticitate a perceptiei ambiantei, care pare ca s-a schimbat, este perceputa ca prin ceata, sau ca ceva cu totul strain, insolit:

- obiectele, oamenii, mediul inconjurator sau o combinatie a acestora sunt percepute ca ireale, distante, artificiale, incolore sau lipsite de viata
- lumea ii pare ciudata, straina, ca intr-o reverie
- o alterare disociativa in perceptia mediului inconjurator
- obiectele par ca vazute de la mare distanta, bidimensionale, lipside de consistenta
- sunetele provin de departe, diminuate, estompate si distorsionate
- obiectele par ciudate la atingere
- culorile diminua si isi pierd vitalitatea
- fetele celorlati se modifica, devenind nefamiliare si inspaimantatoare
- lumea, toate actiunile si comportamentele isi pierd semnificatiile si scopul

Depersonalizarea ca simptom al bolilor afective, anxioase sau psihotice se remite odata cu tratarea eficienta a acestor tulburari.

Cea care apare in intoxicatie sau sevraj dispare odata cu trecerea acestora.

Sursa: https://ungureanucorneliu.wordpress.com/2013/06/14/depersonalizarea-si-derealizarea/

Buna! As dori sa imi spuneti cum pot vindeca depersonalizarea si deralizarea?

Mergeti la psihiatru si veti primi tratament.

https://ungureanucorneliu.wordpress.com/2013/06/14/depersonalizarea-si-derealizarea/
(C) 2013 dr. Ungureanu Corneliu, psihiatru, psihoterapeut
Publicarea completa sau partiala a acestui text nu este permisa fara acordul autorului.

Intervin cu o parere din experienta personala, in parte, in parte din ce am citit/vorbit cu cativa specialisti.
Repet..parerea mea, este ca aceste 2 situatii, derealizarea si depersonalizarea apar dupa o perioada intensa sau prelungita de anxietate. Persoana in cauza se analizeaza la maxim, gandurile se refera doar la cum ma simt, ce mi se intampla, deci totul f interiorizat, aatfel incat cu timpul se pierde din contactul cu lumea exterioara. Mai este si expresia 'esti in lumea ta'. O a doua cauza ar fi faptul ca organismul, creierul, mintea atinge un maxim de stress dupa care incearca sa se rotejeze creind o lume paralela, pe care de fapt noi o cladim sa fugim de ceea ce ne a declansat

...ce ne a declansat anxietatea de la inceput. Pornind de la cele 2 cauze, pot sugera 2 modalitati de imbunatatire a acestor stari, poate chiar vindecare. Prima, in plina criza de Dp/Dr, incercati sa va opriti din orice faceati si sa va alegeti 3 stimuli auditivi si 3 vizuali, si sa va focusati pe ei. De ex...esti in statie la autobuz cand intri intr o stare din asta...gasesti zgomotul unei masini, conversatia unor persoane din statie, latratul unui caine, si vizual...culoarea unei masini, hainele vecinei, reclama magazinului din colt. Dupa care in gand incepeti descrierea ananuntita a ce vedeti...de ex..reclama magazinului...ae 3 cuvinte, e scrisa cu rosu, e deasupra intrarii etc...cat mai in detaliu. Faceti asta de cateva ori pe zi, si in momentele de criza. Acum...plecand de la cauza a doua...ceva v a adus in starea de anxietate, si dp/dr, chiar daca pare aparuta din senin. Cel mai probabil nu situatiile stresante din viata dvs v au adus aici, cimodul in care le ati perceput, gandurile si emotiile generate atunci. Ati resimtit mai puternic socul evenimentelor decat alte persoane. Trebuie sa va analizati, sa scrieti un jurnal incepand cu prima situatie deranjanta...sa o etichetati si sa dati etichete la ce ati simtit si note de la 1 la 10...reprezentand cat de tare v a deranjat impactat. Luand o usor...cronologic...veti gasi..deacolo v au plecat gandurile..dar de ce asa..dece mie, vai cat sufar...fiecare dupa experiente. Dupa ce le gasiti arfi bine sa vorbiti cu un psihotrapeut sau sa va apucati sa cititi, fie si plecand de la acest forum.

Buna seara Maria sunt o pers distrusa de aceasta depersonalizare care a inceput in urma unui tratament cu Cipralex foarte puternica este aceasta stare mereu imi vin in minte ganduri ca nu sunt aici ca nu exist in aceasta realitate daca nu traiesc intr o realitate paralela vocea oamenilor imi pare distanta si totul in jur nu mai are sens ptr mine simt ca innebunesc complet as dori sas stiu ce tratament recomanzi doctorul mi a dat antipsihotic olanzapina si convulex mi a zis ca starea acesta este defapt un episod psihotic care s a blocat in mintea mea ca nu as exista sau ca nu mai sunt eu cu toate ca am ratiune si nu am vedeni sau sa aud lucruri care nu sunt. Sunt debusolat si nu stiu ce analize sa fac si daca esti draguta si un medic oriunde in tara care sa cunoasca mecanismele ciudate ale acestei fobii sau obsesii si un tratament oricat de putin mi ai da speranta.Dumnezeu sa aiba grija noastra o seara buna !

Nu ai nici un episod psihotic. Acela e format din deliruri si halucinatii vizuale, auditive, olfactive, tactile etc.
Derealizarea si depersonalizarea nu sunt nici fobii si nici obsesii.
Ia Omega 3 Omega 6 vegetal si lecitina sa iti hranesti creierul.
Ia tratamentul medicului si in cateva luni vor trece aceste stari. Nu sunt pe viata.
Evita emotiile, stresul si efortul peste puteri.
Vor trece dar in timp. Nu avea grija !

Multumesc Clara_p simt ca lumea se prabuseste in jurul meu parca as trai in alta realitate de abia mai rezist tu recomanzi sa iau antipsihoticul acela cu toate cu nu am episoade psihotice nu am vedenii sau alte lucruri doar simt o sfarseala si o durere ca lumea care odata poate pe care nu am iubit o cat trebuia simt ca o pierd si nu vreau asta in concluzie sa iau Olanzapina si convulexul sau sa iau doar Omega 3 Omega 6 vegetal si lecitina ??? Multumesc anticipat ! Cunosti un medic psihiatru bun in Bucuresti sau oriunde in tara care sa fi auzit de astfel de manifestare !!!! O seara frumoasa in continuare !

@ Octav85

Ti-am trimis mesaj privat. Apasa Modificati profilul dv caseta verde dreapta sus si apoi Mesaje.

Dragi tineri,

Aveti videouri multe cu Depersonalization / Derealization in engleza pe Youtube.

Ele nu va vor vindeca. Dar va vor face sa va intelegeti mai bine boala.
Trebuie mers la psihiatru pt medicatie.
Eu am avut aceste simptome la 16-19 ani, pe decurs de mai multe luni. Au cedat la tratamentul cu neuroleptic.
De atunci au mai aparut doar in episoade de cateva secunde, la eforturi prelungite, ignorabile. Acum am 38 de ani si nu va pot spune ca ma mai deranjeaza de vreo 20 de ani.

Deci stati calmi. Trec cu tratament.

Stiu ca e un subiect vechi, dar mi-ar placea sa vorbesc cu cineva care a trecut prin aceste stari de DP/DR, poate ne putem ajuta reciproc. Desi sunt in terapie acum, cred ca pe deplin intelesi nu vom putea fi decat de cineva care a mai trecut prin asa ceva.

Din pacate, sunt la al 2-lea episod de acest gen dupa foarte multi ani in care simptomele s-au remis total (e adevarat ca dupa aproximativ 2 ani, au disparut complet). Acum, in incercarea disperata de a gasi ajutor, m-am "afundat" si mai tare in aceste stari cand am citit despre "solipsism" sau "solipsism syndrome". Nu am gasit foarte multe despre acest subiect in romana. Daca nu stiti despre ce e vorba, nu recomand sa cititi, pentru ca va veti face, cu siguranta, mai mult rau.

Primul episod l-am avut in 2012, dar a fost asociat unei traume, tocmai de aceea, in momentul in care am trecut peste, nu credeam ca vor reveni vreodata, dar m-am inselat. E adevarat ca am avut parte de o perioada foarte stresanta, cu multe nemultumiri pe toate planurile, singuratate si izolare, intrucat traiesc intr-o tara straina, departe de familie si prieteni, dar in acelasi timp, as fi avut si destule motive sa ma bucur (sunt f aproape de a obtine un post intr-un domeniu in care mi-am dorit de foarte mult timp sa lucrez). Cu toate astea, nu ma pot bucura de nimic si cel mai dureros mi se pare cand sunt cu persoanele dragi, pentru ca tot ce simt e un gol interior imens si senzatia de a fi mereu "pe margine"... atat de rau, incat am impresia ca in orice minut am sa pierd total contactul cu realitatea, n-am sa mai pot functiona sau am sa ajung in imposibilitatea de a recunoaste lucruri/persoane, etc. Desi stiu ca e doar o senzatie, pentru ca am, din pacate, experienta episodului trecut.

Mentionez ca nu mai am atacuri de panica, ca in 2012, dar am o stare de fond de anxietate, cauzata de starile de derealizare si nu invers...

Intrebarile mele ar fi: Cum ati reusit sa treceti peste? Ce mecanisme de coping ati gasit folositoare (in ideea in care exercitiile pe care le fac acum ajuta doar pentru o durata scurta de timp). Cum va simtiti atunci cand sunteti cu familia/prieteni?

Multumesc frumos si multa sanatate si... rabdare... :)

Buna, ai reusit sa treci peste ?

Buna! Din pacate, nu... E mai rau ca niciodata, dar incerc sa fac unele schimbari, sa speram ca vor fi de folos. :)

Lasa mi un pm, eu nu pot sa ti dau

Chiar recent am postat si eu pe undeva pe aici legat de situatia mea. Adica in urma cu o luna si jumatate aproximativ, am cazut din nou in anxietate, dupa cativa ani, in care totul revenise la normal, si problema este ca a venit cu o forma ciudata de derealizare. Disperat am cautat sfaturi aici pe pe forum, si mi s-a recomandata combinatie intre tratament medicamentos si psihoterapie. Ei bine nu am facut nici una din ele, pentru ca, am invatat singur sa infrunt situatia. Nu este usor, stiu, am luat 2 saptamani liber de la facultate, pentru ca eram terminat total, 2 zile s-a format in capul meu o teama de a nu ma sinucide (voiam neaparat sa merg la psihiatrie in zilele alea), simteam ca totul s-a dat peste cap si ca nu mai am scapare, nici in oglinda nu ma puteam privi, mereu ma gandeam ca o sa inebunesc, mai ales ca incepusem sa citesc pe internet de schizofrenie si asa mai departe. Orice greseala faceam incepeam sa ma intreb ca de ce? Daca o iau razna deja? Ei bine, cum a spus, am vorbit cu ai mei, le-am spus situatia si mi-am luat 2 saptamani liber de la facultate si am mers acasa. E groaznica senzatia, stiu, mai ales cand, esti cu familia, cu cei dragi si tu te intrebi in sinea ta " Bai dar daca nimic nu exista? Daca totul e in capul meu? Care e scopul meu? " Toate intrebarile astea care sunt sigur ca si le pun toti care se confrunta cu aceasta problema. Vreau sa va spun ca, solutia sunteti voi. Nu va asteptati sa treaca in cateva zile sau saptamani, sau luni, NU! Incercati sa va obisnuiti cu gandul ca, trebuie sa luptati, ca voi nu cedati de la atat. Primul pas este sa nu va izolati, stiu ca pare imposibil in unele situatii, si ca simti ca si cum nici gura nu vrei sa o mai deschizi, dapai sa te deplasezi dar, eu consider ca e foarte iomportant sa incercati din rasputeri sa mergeti undeva cu prietenii, cu familia, faceti o activitate ceva, stiu ca pare imposibil si ca o sa spuneti ca, probabil eu nu am trecut exact prin ce treceti voi, dar credeti-ma, am trecut, toti trecem, ideea e sa va impotriviti gandurilor voastre anxioase si de derealizare. Invatati sa aveti rabdare, reluativa activitatile, nu va dati batuti. Nu pot spune ca mi-am revenit complet, dar sunt mult, mult mai bine decat acum 2-3 saptamani, si observ ca anxietatea dispare tot mai mult, problema mai mare e la derealizare, dar sunt sigur ca va trece si ea, pentru ca sentimentul asta il am doar cand nu am activitate, cand nu sunt captivat de ceva mai important. Inca o chestie, daca va este frica sa nu " o luati razna", ganditi-va ca asta nu sta in mainile voastre, ci daca e sa se intample, o sa se intample, nu cred ca putem preveni asta, asa mi se pare mie logic. As avea asa multe sa spun, dar nu vreau sa ma lungesc, daca cineva vrea sa discute despre acest subiect, astept pm. Nu sunt medic, vorbesc doar din experienta..

Da, stiu exact despre ce vorbesti (toate gandurile alea existentiale parca iti intaresc si mai mult senzatia de irealitate)... Pacat ca cei care trecem prin asa ceva suntem in majoritate tineri, din cate observ, cand viata ar trebui sa fie cu totul altfel.. Clar izolarea nu este o solutie, dar nici sa faci ceva nu prea iti vine. Cel putin mie... si din pacate, aici unde sunt acum, nici nu prea am posibilitatea sa NU ma izolez.In plus, e foarte deranjanta lipsa emotiilor fata de ceilalti. Cel putin, mie mi se intampla... Sper sa te simti mai bine si sa nu dureze prea mult pana poti sa-ti recapeti viata in adevaratul sens al cuvantului. Si absolut, numai tu te poti ajuta cel mai mult!.

Grup facebook: Depersonalizare si derealizare Romania(DPD) rep o comunitate unită ptr a încercă, macar si paleativ sa reușim a avea o viata normala si cu această boală care nu este decât un simptom clar al anxietatii si depresiei va asteptam cu drag ! O zi frumoasa in continuare !

Depersonalizarea ca simptom al bolilor afective, anxioase sau psihotice se remite odata cu tratarea eficienta a acestor tulburari.

La mine au aparut starile acestea recent dupa ce am luat dostinex ca sa scad prolactina care era dubla decat limita normala (de la antipsihotice). Imi place ca am slabit de cand am scazut prolactina i nlimtie nromale dar nu-mi place felul in care percep lumea.. parca as trai intr-un univers paralel. :(

Buna! Si eu m-am confruntat cu tulburarea de depersonalizare si derealizare, a inceput acum 4 ani. Mi-am pus singura diagnosticul, dupa multe cercetari pe internet, fiindca nimeni n-a stiut sa-mi spuna ce am (medicul de familie m-a trimis la psiholog si dupa 2 sedinte, ca nu mi-am permis mai mult, tot n-am aflat nimic). Ce pot sa spun.. Prima experienta a fost inspaimantatoare, incepusem sa cred ca am tumoare pe creier. Toti cei pe care-i intrebam daca au auzit de aceste simptome se uitau la mine ca la felul 14. Prietenul meu nu m-a crezut in primele 3 experiente, imi tot zicea ca-s obosita, poate exagerez, pana cand a patra oara s-a intamplat de fata cu el. Am fost concediata de la munca, dupa numai 2 zile, din cauza lipsei de concentrare... Vad insa ca simpomele mele difera umpic de tot ce-am citit pe internet, adica eu una nu ma pot concentra la ce se intampla in jurul meu, adica poti sa vorbesti cu mine cat vrei in acel moment ca nu stiu ce-mi zici, nu pot sa fiu atenta si-ti raspund ce cred ca e corect, cand defapt zic o prostie. Prietenul meu mi-a zis ca la un moment dat, in timp ce el incerca sa-mi distraga atentia tinandu-ma de vorba, am zis ceva in nu stiu ce limba, a zis ca nici macar nu stia daca e vre-o astfel de limba. Si pe langa asta, mie mi se intampla ca atunci cand ma lua acest "atac de panica" sa simt un miros puternic, intepator, pe care doar eu il simteam si devenea din ce in ce mai intens pana cand nu mai puteam sa suport, iar atunci totul inceta usor pana cand imi trecea. Toata experienta nu dura mai mult de 1 minut. Nu stiu cum insa dar au incetat simptomele acum 1 an si ceva, fara sa iau niciun tratament, nimic. Am observat ca aveau loc pe fond de stres, panica si desi am mai fost stresata si-n ultima vreme cu munca sau alte probleme, nu am mai avut aceasta tulburare de depersonalizare si derealizare, posibil pentru ca ma adaptasem, nu ma mai speriam asa rau cand ma lua, nu le-am mai dat asa multa importanta. Sper nici sa n-o mai am. Mult noroc!