In ultimele luni trec printr-o perioada foarte grea, sper sa nu cad in vreo depresie

Buna ziua! In ultimele luni trec printr-o perioada foarte grea si sper sa nu cad in vreo depresie.
Sunt impreuna cu o fata de 2 ani de zile. Ne iubim foarte foarte mult si avem foarte mari planuri de viitor(casatorie, copii casa etc). Ea este cu 1 an jumate mai mare dekt mine, dar nu conteaza, lumea spune ca eu par mai mare. Ne-am cunoscut in orasul in care dadusem la facultate. Ea este dintr-un oras, eu din altul, dar ne-am cunoscut la Brasov acolo unde eram noi la facultate. La inceput totul foarte foarte frumos ne intelegeam de minune( bine si acum ne intelegem dar sunt unele chestii la care voi ajunge un pic mai departe in acest mesaj). Dupa doar 2 luni am prezentat-o parintilor care le-a placut foarte foarte mult de ea, si ei de ai mei. Dupa jumatate de an eu am avut niste probleme si a trebuit sa renunt la acea facultate, ceea ce m-a facut sa ma intorc inapoi in orasul meu inapoi cu parintii acasa. Acea ruptura a fost foarte foarte grea, avand in vedere ca ea era la facultate la Brasov si nu era din acelasi oras cu mn. In cursul saptamanii era la facultate la Bv, iar in weekend mergea la ea acasa. Am crezut ca ne vom despartzi atunci. Dar Dumnezeu cred k ne-a vazut cat de mult ne iubim si ne-a lasat o portitza deschisa in care ne puteam vedea vineri seara cand ea pleca de la Bv si se oprea la mine, apoi pleca la acasa a doua zi dimineatza. Asa s-a intamplat timp de 1 an cand am simtit ca nu se mai poate face nimic, ca e foarte greu, dar ne-am strans puterile si ne-am incurajat reciproc si am dus-o asa pana cand ea a terminat la Bv anul si a optat pentru masterat la mine in oras, unde si eu am inceput din nou facultatea. Dumnezeu ne adusese pana la urma in acelasi oras. Problema a fost ce era de facut atunci. Bun, suntem in acelasi oras, dar nu o puteam lasa sa opteze pentru camin, ci aveam de gand sa o aduc la mine acasa langa parintii mei. Eu nu stiam ce vor spune parintii mei si nu prea aveam curaj sa le spun. Pana la urma, mama a fost cea care a sunat-o si i-a zis sa vina sa stea la noi. A acceptat fericita dar cam dupa 2 luni de stat aici in casa, au inceput discutiile.
Ea e o fata foarte harnica, iubitoare, intelegatoare, simtita, ce sa mai, o iubesc enorm. Foarte rar ne certam, dar si atunci cand ne certam dupa maxim 1 ora ne impacam.
Ea lucreaza ceva part time si este la master, eu sunt doar student la zi si in curand imi voi cauta ceva dar tot asa la program redus(mentionez ca am mai lucrat 1 an in comert inainte de facultate, dar am renuntat pentru a putea face fata la facultate de zi).
Dupa cum spuneam dupa 2 luni au inceput discutiile, si nu intre noi, ci de la parinti catre noi.
Timp de 4 luni incontinuu mama, tata nu vor sa o mai primeasca; tot timpu imi spun ca sa isi caute camin la anul, sa nu mai stea aici, ca nu face nimic(si face ce e de facut pentru camera in care stam, vine cu mancare de acasa, ea incearca sa fie buna tot timpul cu ai mei), dar ai mei tot nu le convine ceva. Tot timpul imi reproseaza ca a gasit nusht ce fir mai lung in baie, ca n-a pus samponu la locul lui in baie, ca nu mananca ce i se pune in fatza, ca sa nu mai tzina lumina aprinsa dimineata la baie, ca nu o ajuta pe sora mea la engleza cand vrea ea, ca de ce si-a uitat nu stiu ce foaie in bucatarie si nu a pus-o la locul ei, ca ei nu mai suporta si nu vor sa mai stea aici. Mai rau e faptul ca au inceput sa imi reproseze si mie lucruri despre mine; imi spune in fiecare zi sa fac curat in camera(chiar fac, e camera mereu luna, dar mereu imi reproseaza orice chichitza). SIncer cred k nu mai suport, nu mai pot rezista. Ma cert cu ei tot timpul. Ei imi spun pe de o parte desprea ea, ea imi spune despre ei pe de alta parte, toate se sparg in capul meu. Cred k voi ceda nervos.
Ea acum vrea sa renunte la jobul pe care il are si sa dea la titularizare pentru un post de profesoara si nu stie ce sa aleaga orasul in care sta ea sau tot in oras aici, asta presupunand sa stea tot la mn pana ne vom muta impreuna in cativa ani, ea stiind ca parintii mei nu prea mai vor sa stea aici. Eu nu stiu ce sa ii raspund. daca ii zic sa ramana aici voi innebuni de la atatea certuri si scandaluri cu ai mei, daca ii zic sa dea la ea ca ai mei nu prea mai vor si ca ne vom muta impreuna in 2-3 ani, la fel imi va fi greu sa stau departe de ea si nu stiu unde se va ajunge. O iubesc foarte mult si avem planuri foarte mari impreuna, dar nu stiu ce sa faca. Va rog ajutati-ma sa iau alegerea ce mai buna!

Buna dimineata,
dl.DR.are mare dreptate...
si pt.asta ma alatur d-lui si-ti dau si eu un sfat,
ORI te muti cu ea la camin SAU in gazda
-ORI va casatoriti..

O parere, de mama:
- mutati-va frumos...undeva...impreuna..si VEI VEDEA CUM, vor mai ceda si ai tai, parinti..

Un sfat:
-pana vei lua o hotarare, incearca sa accepti TOATE criticile: aduna TU dupa ea, tot ceea ce nu-i convine mamei tale, urmareste TU ce a lasat sau n-a lasat la locul ei, ...repeta si pt.ea:" multumim...cu placere..va rog..."..e chiar asa de greu?.
POATE au si dreptate, dar, sunt sigura ca-i iubesti si pe parinti si pe ea: accepta de dragul tuturor, un compromis:
-fa TU tot, ceea ce ti/ vi se reproseaza...si fa ca EI-parintii tai..NU vor mai zice nimic,..
chiar..sa fiu rea, oare?!?
-intreaba-i: mami, tati, e bine cum am facut NOI?...mai avem ceva de facut???...si fa ce-ti vor zice...odata..de 2 ori..se se vor satura..vor vedea ca, TU, doresti binele..pt.TOTI..

P.S.
ASTA DACA,...nu cumva, te-ai indepartat si tu de ei, ...urmare situatiei..si atunci..plecati..

Iti doresc FERICIRE si O zi faina!

pai problema asta e. Noi chiar vrem chestia asta, toate lucrurile ne trimit catre chestia asta, dar deocamdata nu suntem stabili dpv profesional, financiar...asta ne tine in loc

Buna ziua! Revin cu amanunte! Sunt pur si simplu daramat. O sa reiau de unde am ramas. Dupa cum am spus prietena mea a dat la titularizare si a ales pana la urma orasul de unde este ea. De fapt, preda la o scoala de la tara dar face naveta la ea acasa in fiecare zi. Precizez ca intre orasul meu si al ei sunt 60 km. Cum va spuneam, in ciuda certurilor si discutiilor interminabile, a reprosurilor si nu mai zic cate si mai cate, am ales ca ea sa se duca la ea in oras, iar dupa 1 an dupa o mica stabilizare din partea amandurora ne-am planuit sa ne mutam impreuna.
Iar acum, cred ca am avut una din cele mai proaste decizii din viata mea. Dupa doar 2 sapt de knd s-a mutat, am simtit-o cum s-a integrat in viata pe care o are la scoala de acolo, pe mine incepand usor, usor sa ma ignore. NU am vrut sa bag de seama(am crezut k e incurcata cu treburile de aklo), in tot acest timp i-am promis ca in urmatorul an ne vom muta impreuna etc. Reamintesc ca am trecut prin foarte, foarte multe lucruri impreuna( in 3 ani cat altii in 10). AM promis ca vom infrunta toate greutatile impreuna si ca vom lupta pana la capat! Dupa cum spuneam, dupa aceste 2 sapt am inceput sa simt o mare raceala... nu mai vorbim la telefon atat de des, nu mai ne spunem vorbele dulci care ne ridicau moralul in orice situatie, ca dupa un timp eu tot incercand sa readuc armonia, ea mi-a spus ca simte un sentiment foarte ciudat de instrainare care vine involuntar. Mi-a spus ca dupa ce am stat 1 an impreuna, iar acum ea sa se mute este ca si cum am divortat. Sunt constient perfect de aceste lucruri, am incercat sa ii reamintesc de toate promisiunile si de greutatile pe care le-am infruntat, dar o simt ca nu mai vrea sa lupte, si nu o mai simt deloc aproape. De fiecare data cand ii spun ca de ce nu da un semn de viata nimic, se rasteste la mine, imi zice ca nu trebuia sa ii dau drumu de langa mine, am impresia ca vrea sa ma faca sa imi para rau cu orice pret ca am lasat-o sa plece. SI stiu ca am gresit foarte foarte tare, nu-mi vine nici mie sa cred ce am facut, dar a trecut o luna si jumatate si ne-am vazut doar de 2-3 ori. Cand insist sa ne vedem sau sa vorbim la telefon ca sa reusim sa mentinem flacara aprinsa, imi spune ca nu are timp, ca are treaba, in loc sa simt ca ii este dor de mine si ca vrea neaparat sa ne vedem. Sa nu mai zic ca de o luna de zile nu am mai auzit cuvantul "te iubesc" care inainte era la ordinea zilei si chiar de cateva ori pe zi!
Iar acum simt ca totul e in pragul colapsului. Mentionez ca aveam clipe extraordinar de minunate impreuna, ne-am spus niste vorbe care nu prea le mai auzi in ziua de azi in viata altor cupluri. Iar acum parca i-a sters totul cineva cu buretele. Nu imi vine sa cred kt de usor a putut sa uite. Daca ii readuc aminte de aceste lucruri se da in alta vorba sau imi zice ca nu trebuia sa o la sa plece. Inainte cand eram la distanta, vorbeam cate o ora la telefon, acum vorbim de max 2 ori pe zi si kte 2-3 min max si alea parca trase de par.
Nu imi mai povesteste absolut nimic din ce se intampla zi cu zi, care inainte eram prima persoana careia ii spunea, acum nu mai stiu absolut nimic, doar elemente vagi.
Precizez cand ea a plecat, nimeni din familia mea nu a mai contactat-o( d o luna jumatate), si se simte f prost sa mai vina la mine stiind situatia prin kre a trecut. Sunt f furios pe parintii mei pentru felul cum au tratat-o in ultimul timp( spre ex daca o intreaba cnv pe mama ce mai face "nora ta" ii raspunde raspicat persoanei ca "nu ma intereseaza" -- si asta cu mine de fata :(( e groaznic
Iar acum simt ca nu mai rezist, ca am un cutit infipt in inima, si doamne ajuta sper sa nu cad intr-o depresie.
Deci ce credeti? Ce se intampla cu prietena mea? Si-o fi gasit pe altcineva? Ce sa fac in situatia asta? Am investit toata dragostea in ea. Ce sa fac in legatura cu parintii mei in situatia asta?
ASTEPT NEAPARAT UN RASPUNS. va ROG DIN SUFLET. Multumesc

imi pare foarte rau pentru tine dar din pacate ai ales gresit cand ai lasato sa plece.trebuia sa fii alaturi de ea atunci cand ea a inceput ceva nou in viata ei sa devina profesoara.sa va intalniti exact cum va intalneati inainte chiar daca ppoate ziua nu va intalneati cu treburi dar cel putin noaptea erati unul langa celalalt care eu cred ca lucrul acesta este important pentru o femeie.cu gestul acesta i-ai aratat ca nu faci totul pentru ea cred ca s-a simtit respinsa si tinand cont si la cum se compoarta ai tai cu ea si stiind ca nu prea o suporta imagineazati ce era in sufletul ei.nu zic fiecare persoana are greselile ei, nu suntem perfecti si poate si parintii tai au dreptate dar stand in casa parintilor tai si devenand situatia asa eu cred ca a trecut printr-o situatie foarte grea.gandestete tu sa fi fist la ai ei acasa si sa patesti asa...greu!tu nu ai fost pregatit ca barbat sa iti iei responsabilitatea de a va muta impreuna cum ti s-a mai spus si mai sus nu astepta bani daca este dragoste si intelegere treci peste orice si reusesti daca asta va doreati impreuna.trebuia sa va mutati impreuna undeva voi doi fara sa te certi cu ai tai sa tii legatura si sa zicem daca nu mergea relatia te intorceai inapoi.trebuia sa fiti impreuna sa fii langa ea si sa o sustii si poate ti-am mai spus ziua fiecare era preocupat cu ale lui fiecare cu facultatea munca etc..dar cand venea noaptea sa fi fost amandoi unul langa celalalt nu sa va desparta 60 km. poate are prea multe pe cap cu noua munca si ziua nu prea poate sa vorbeasca sa se gandeasca dar iti spun eu ca atunci cand se pune pe capul pe perna sigur inainte sa inchida ochii se gandeste la tine macar 2 min daca intradevar tea iubit sau te iubeste in continuare si sigur ii pare rau ca "atunci" erati bine va iubeati si erati impreuna erai langa ea si acum din cauza celor intamplate sunteti despartiti.Gndestete bine ce trebuie sa faci ce iti spune sufletul pentru ca daca o sa continuati la distanta asta o sa o pierzi si daca intradevar dragostea voasta era asa cum ai spus mai sus si va intelegeati de minune nu se merita sa o pierzi!!altii vor sa intalneasca o persoana intradevar sa o iubeasca cu adevarat si sa traiasca o dragoste asa de frumoasa si cu bune si cu rele te pup si sper din suflet sa gasesti un raspuns sa treci peste si sa va gasiti echilibrul care l-ati avut odata

exact aceleasi lucruri mi le-a spus si ea sau cel putin asta m-a facut sa inteleg. situatia e grea, nu mai imi impartaseste nimic din tot ce face, nu mai imi spune nimic din planurile p care le are, parca as fi un amic cu care vorbeste de maxim de 1-2 ori pe zi (la tel bineinteles). SIncer nu gasesc nicio solutie, am invartit-o pe toate partile. Pana nu se termina anul scolar nu am ce sa fac... si 1 an... sa stam iar separati e ffff greu :(. am NEVOIE de o solutie, un sfat ceva va implor. sunt constient de ceea ce am fkt, de gresheala, de absolut tot, i-am spus si ei chestia asta.

Muta-te cu ea, du-te dupa ea acolo, nu are rost sa traiesti cu regrete. Ia-ti un job normal si stati cu chirie undeva, intr-o garsoniera, va veti descurca. Eu acum 6 ani cand am venit in Bucuresti, studenta, m-am descurcat singura, am inchiriat o garsoniera si am reusit, cu greu, dar singura sa traiesc. Va fi greu la inceput dar lupta pentru dragostea voastra, e pacat.. Succes!