Medicamente antidepresive?

Aprob ce a spus Luciano, daca se simte bine asa, e f bine si daca nu are alte efecte naspa, pana la urma berea poate fi si ea un medicament natural, si asa ia Cipralex deci e bine totusi, pana la urma si atatea restrictii deprima, avem si noi voie sa traim.

Clara, cunostinta ta avea psihoza, luciano nu are asa ceva.

Ceapaev, nu faci nici o schizofrenie, atatia oameni in razboi au stat nedormiti si nemancati luni de zile si n-au mai facut, deci geneticul e regula orice ar fi.
Evident ca unii fac si din nimic daac au genetica propice pentru aceasta boala.

Azi am fost la medic din nou si m-a pus pe:
Zoloft 50 mg/zi, Spitomin ca si data trrecuta urcat pana la 30 mg.zi treptat, si Bubropiona 150 mg prima saptamana si apoi cate 300 mg.
Daca merge, scoate Zoloft peste o luna, daca nu merge retragem incet medicatia pana la zero sa vedem ce se intampla, apoi bagam altceva.
Dr House, ce parere ai ?

@ luciano34

Daca pe prospectul tuturor medicamentelor pe care le luam noi scrie ca este interzis consumul de bauturi alcoolice atunci maxim o bere este mai mult decat suficient.
Daca in loc sa ceri un tratament corespunzator cu care sa te simti bine, vrei sa dai si in alcoolism, si sa faci si psihoza sa ajungi pe la Obregia in camasa de forta, atunci bea cate beri si cat alcool consideri tu.
Nu ai de ce sa vii sa ne ceri noua parerea pe forum.
Autodistruge-te daca asa iti place si crezi ca e bine.

Clara asa e.

Cititi cu mare atentie prospectul de la medicamente, uneori cu alcol poate fi mortal sau alte reactii caci din Dumnezeu nu te mai ajuta.

Daca chiar ii merge cu alcol, ii va merge dar nu mult timp, barbate stai linistit daca nu ai chef sa te bucuri de viata.

am baut 4 beri si ma simt nr 1.e viata mea si fac se vreau.nu ti am cerut tie parerea ci lui costy.pe prospectul de cipralex scrie clar, poate reactiona cu alcoolul.eu cred ca nu o mierlesc de la bere, eu nu beau vin si nici tarie.alcoolic nu devin, sunt fff calculat.era vo doctorita pe antena 2 sin buc care a spus ca cei mai inteligenti oameni fac depresie si atacuri de panica.iti doresc sanatate !

Mda, asa se spune ca cei inteligenti fac depresie dat fiind ca ceilalti nu prea au treaba cu multe lucruri asa ca nu ii deranjeaza prea multe, au o viata simpla si sunt multumiti asa, ceilalti mereu vor altceva, ceva mai bun, m ai confortabil, isi bate mintea cum sa ajunga acolo si de aici uneori probleme.

Luciano, daca nu bei tarie si nici vin, iar cu berea esti calculat si stii sigur ca nu ajungi sa progresezi fara sa-ti dai seama ar fi okey zic eu. Totul e cand te uiti in urma cu 6 luni sa nu constati ca de la 2 beri ai sjuns la 3 si de la 3 la 4.
Sigur ca este doar o parere, tu judeci, analizezi, si in primul rand te consulti cu medicul si ii spui ca dupa 4 beri te simti bine si vezi ce spune, in final faci cum spune medicul, nu trebuie sa te iei dupa mine ca poate parerea mea este proasta.
Eu in general am fost mai flexibil si pot sa socot ca poate unora nu le face rau daca beau 1-2 beri si iau AD-uri, depinde de organism, dar asa de bine poate sa si faca rau asa cum scrie acolo chiar daca pe moment nu apar probleme, pot apare in timp.
Ideea este ca eu cred ca tu ai avea doar anxietate fara depresie, alcool iti ia teama si de aia te simti bine probabil, asa cum face si o benzodiazepina gen Diazepam, Xanax, Lexotan, Rivotril, etc, insa astea pot da dependenta si nu se folosesc pe termen lung contra anxietatii.
Cel mai bun tratament pe termen lung contra atacurilor este evident cu antidepresive.

Spun atentie pentru ca si eu acum 3 ani dupa ce am facut socul anxios si depresiv, cand mancam ceva bun eram in al noulea cer in special cand luam Rivotril si la 2 ore beam lapte cu cacao, incet incet ma indreptam catre ceva naspa de tot, imi dadeam seama insa totusi nu aveam ce face, am inceput sa mananc din ce in ce mai mult si din ce in ce starea era mai proasta si chiar daca ma simteam bine 1-2 chiar si 5 ore, apoi picam in depresie si anxietate urat de tot, ma culcam pe o ureche ca nu-mi mai trebuie mie tratament daca ma simt bine cu o masa buna.

NU !

O bere maxim.

Nu 1-2 beri maxim.
Si nici 1 - 4 beri maxim. 'Cu 4 ma simt excelent.'.

Asta e o prostie.

Ti-o faci cu mana ta, tinere. O sa ajungi rau.

@ luciano 34

Uite aici raspunsul lui Okto de pe Topicul Antidepresivele si alcoolul

Nu amestecaţi medicamentele cu alcoolul. În primul rând, alcoolul deprimă SNC. În primă fază pare că are acţiune opusă, dar de fapt inhibă centrii autocenzurii. În al doilea rând, este metabolizat de ficat. La fel şi multe dintre medicamente. Însă ficatul produce doar o anumită cantitate de enzime care, legate fiind de alcool, nu mai pot metaboliza medicamentele crescând cu mult timpul în care aceste circulă prin sânge şi poate, de asemenea, potenţa foarte mult efectul lor. Vă daţi şi singur seama că poate fi fatal în cazul medicaţiei psihotrope :).

Nu luaţi somnifere cât timp consumaţi alcool sau nu consumaţi alcool cât timp luaţi somnifere. Şi zolpidemul, şi alcoolul sunt deprimante şi îşi sporesc reciproc intensitatea.

" Zolpidem is not to be taken with alcohol. Caution is needed with other CNS depressant drugs. Limit use to four weeks maximum under close medical supervision."
Zolpidem nu trebuie luat împreună cu alcoolul. E nevoie de atenţie atunci când e combinat cu alte deprimante ale SNC. Trebuie luat pe o perioadă de maximum 4 săptămâni sub supraveghere medicală strictă.

Alcohol has cross tolerance with GABAa receptor positive modulators such as the benzodiazepines and the nonbenzodiazepine drugs. For this reason, alcoholics or recovering alcoholics may be at increased risk of physical dependency on zolpidem

De aici înţeleg că că riscul de a dezvolta dependenţă fizică (mult mai urâtă şi periculoasă spre deosebire de cea psihologică) de zolpidem este mult crescută în cazul consumului de alcool, ultimul având afinitate faţă de aceeaşi receptori cu care interacţionează şi benzodiazepinele, respectiv unele dintre non-benzo's.

[...]Zolpidem combined with alcohol, opiates, or other CNS depressants may be even more likely to lead to fatal overdoses.

Zolpidem combinat cu alcoolul, opiaceele sau alte deprimante pot conduce la doze letale în organism.

Deprimant nu înseamnă neapărat că produce depresie, ci că scade activitatea corticală. După cum am spus, la început pare că, din contră, alcoolul te face mai "energic", mai vesel, dar asta doar pentru că inhibă/deprimă centrii autocenzurii. Cu alte cuvinte, tatăl dvs. nu se mai cenzurează (dacă cântă atunci când e băut ) şi e vesel pentru că îşi dă seama de felul diferit de-a se manifesta, dar cum cenzura nu mai funcţionează (deci, nici constrângerile morale nu mai există), îl amuză şi mai tare. Numai faptul că râzi de unul singur, atunci când eşti beat, te face să râzi şi mai mult. Asta pentru primele 60-90 de minute. După ce efectul trece, urmează apatia. Unii încep să plângă după ce cu puţin timp înainte au râs în hohote.

Nu spune nimeni că nu aveţi voie să beţi o bere în weekenduri sau un păhărel (şi nu am cum să subliniez cuvântul) de tărie, dar e recomandat să nu consumaţi alcool când luaţi medicamente, mai ales pentru psihic. Cel puţin, nu când încă vă simţiţi rău (fie din cauza tulburării afective, fie din cauza medicamentului).

Venlafaxina are efecte secundare urâte (mai ales greaţa de la început), dar ajută destul de mult după două luni de tratament. Efectele pozitive se pot face simţite şi mai târziu.

Rasarit de soare vazut din gradina casutei mele de vacanta pe care tocmai am terminat-o...


http://imageshack.us/photo/my-images/203/71137414.jpg/

http://imageshack.us/photo/my-images/6/48442353.jpg/

http://imageshack.us/photo/my-images/99/43243212.jpg/


Satisfactia este imensa pentru ca este facuta 100 % numai din munca mea. A fost greu, uneori cumplit de greu, dar de-acum am si placerea de a savura rezultatul.

Urmeaza, desigur, si altele...


Daca gandesti optimist, esti vesel, muncesti cu drag si ai MEREU teluri, faci sport, mananci sanatos, te autoeduci si te perfectionezi in fiecare zi, incerci mereu sa-ti depasesti limitele si sa nu intri in vreun cerc vicios... daca iti traiesti viata frumos si nu ti-o irosesti in prostii sau lamentari.. daca stii sa te ridici de jos oricat de grea a fost lovitura...daca mintea si sufletul iti sunt pline de ganduri bune.. daca iti gasesti un echilibru in toate.. daca ai obiective permanente si planuri pentru fiecare bucatica de viata... DACA STII CU ADEVARAT CE VREI TU DE LA VIEÈšIŞOARA TA...

..atunci niciodata nu te vei imbolnavi de nimic si vei fi stapanul vietii tale!

Medicamentele nu pot stopa evolutia unei boli, nici vorba sa o vindece! Ele nu sunt bune decat pentru oprirea unei crize puternice, pe un termen scurt, dar in rest nu fac decat sa intarzie efectele groaznice ale unei tulburari psihice! Atat.


Nimic pe lumea asta nu te vindeca decat deciziile bune, corectarea cu ajutorul unui psihoterapeut exceptional a ceea ce s-a strambat daca s-a intervenit in psihicul tau, iesirea din mediul care te-a distrus si INDREPTAREA PROFUNDA SI RADICALA A VIETII!



Restul sunt baliverne.

Frumos rasaritul de soare, insa de ce nu ne arati si casa ? De unde stim noi ca ala e chiar rasaritul de soare pozat de tine din fata casei facute de tine ?

Asa e normal sa fie cum zici tu in mod norma, insa la unii nu e asa, nu stau sa-ti mai explic ca nu ai sa pricepi niciodata.
Dar de fapt hai sa-ti mai explic asa, deci depresia si anxietatea ori schizofrenia sau TAB apar ca efecte ale lipsei de adaptare a individului, deci in momentul in care ce ni se intampla depaseste puterea de adaptare, apare suferinta deci depresie sau alte afectiuni psihice. Un om normal se adapteaza si nu apuca niciodata sa faca depresie, noi nu putem, iar asta nu poti controla.
Medicatia adevarat ca nu rezolva problema ci doar incearca sa elimine efectele lipsei de adaptare, uneori se rezolva partial, alteori nu se rezolva deloc, daca nu se modifica ceva in creier sa devenim adaptabili, nu prea avem sanse asa cum trebuie, si cum nu se poate modifica, asta e.
De ex m-a parasit iubita, asta e, sufar putn dar trece, unul neadaptat face depresie.
Sau tot nu ai inteles ?

AAA si inca ceva, te iubesc muult de tooot, imi era dor de tine.

Pai cum naiba sa se adapteze un om care consuma atatea glucide ? Normal ca organismul isi cheltuie toate resursele ca sa compenseze aceste adevarate tsunamiuri metabolice.
Altii rezolva problema chiar consumand foarte multe grasimi, proteine in cantitati relativ normale si carbo doar din frunzele pentru salate si ce mai este prin castraveti sau alte legume.

Ciorapel

Am inceput sa te recitesc, multe din mesajele tale enunta niste adevaruri de care uitasem in mod paradoxal. Incep sa rad prin casa si sa ma intreb: 'Cum de nu mi-am dat seama ?' Psihoterapie redusa la termeni atat de simpli, ca oricine ar putea intelege cam ce ar trebui facut :))

EDIT: Iti si multumesc pentru efortul depus pentu a scrie aici pe forum !

Nu are nici o legatura cu glucide-le, eu eram inadaptat cu mult inainte sa mananc atatea dulciuri. Pofta de dulciuri a aparut cand a aparut depresia si anxietatea, deci prima data a fost inadaptarea, a doua oara depresia, a treia oara consum de dulciuri ca metoda de compensare. Daca organismul e destept nu se munceste sa metabolizeze nimic in exces, nu asimileaza toate dulciurile, asa ca excesul se duce la toilet.

salutare !
ce mai faci costi, cum esti si ce tratament iei acuma?
eu am urmat 3 sapt omega 3 + vit E, asa : 3 pastile de omega 3 1000 mg pe zi + 3 pastile de vit E pe zi ! insa nu am avut nici un efect, apa de ploaie

adrian2011

iti dau un mesaj privat

***************
Costy2007

ai lasat un oarecare spatiu pentru ideea ca ai putea gresi ??
Se spune ca pentru a putea ajuta oamenii trebuie sa-i iubesti. Eu nu am un suflet atat de mare ca sa pot ajuta in felul asta, in schimb ma pricep destul de bine in abordarea stiintifica (aspectele de baza).
Daca ai fi mai flexibil in gandire ai avea mult de castigat.

Ce am spus eu si ce ai spus tu, nu are nici o legatura.
In plus ma intreb cum sa scapi de dependenta de mancat daca nu mai ai motivatie si vointa ?! Asta mai bine ai raspunde daca stii. Eu am recunosut ca sunt dependent de mancat, insa nu stiu cum sa scap de asta.
Deci apare o agitatie urata care te impinge sa mananci dulciuri dar in acelas timp nimic nu te opreste sa faci asta, nu ai puterea sa te opui chiar daca constient stii ca nu e bine, trebue sa si simti motivatie ca sa ai vointa.
Cum se rupe cercul ?! De Cacao am scapat ce-i drept, dar am scapat pentru ca, cu Zoloft nu am mai avut stari din alea critice care cereau Cacao, deci pana la urma tot medicatia e cheia, nu de alta dar am avut perioade cand m-am simtit mai bine si am simtit motivatie sa nu mananc asa si chiar am reusit sa nu o fac. Deci poate nu e dependenta ci depresia face asta in sine.
Acuma fac tratament cu Zoloft 1 x 50 mg/zi, Spitomin 30 mg/zi si Bubropiona 2 x 150 mg/zi si am teama mai tare.

Este evident ca trebuie sa pui ALTCEVA in loc. Ar fi excelent daca cineva apropiat te-ar remorca intr-un spatiu mai de doamne ajuta, in afara orasului, ceva care ar schimba total peisajul comparativ cu ce ai vazut in ultimul timp. Iar in timpul asta sa iti ajuti organismul metabolic reducand carbohidratii pana la cei proveniti din salate si niste legume.
Si in loc sa te recompensezi cu mancare, intamplator sa fie prin zona o gacica apetisanta.

Iti pot si argumenta de ce ar ajuta varianta reducerii carbohidratilor. Omul nu este conceput sa consume alimente cu indice glicemic ridicat, niste carbo cum sunt de ex cei din cartofi sau prajituri ( chiar si fara zahar) cresc glicemia mult prea repede. Organismul ofera imediat un shot de insulina, fiindca inca esti tanar nu vor fi probleme cu nivelul insulinei. Mult prea repede devii hipoglicemic si se simte nevoia unui raspuns adaptativ, iar suprarenalele vor incerca sa rezolve acest lucru prin secretia de cortizol. Sablonul asta se mentine de-a lungul zilei fiindca atunci cand devii hipoglicemic, vei simti nevoia inca unei portii de cartofi prajiti, cola sau gogosi cu gem sau ce mai consuma omul neinstruit la ora actuala.

Mai sunt si alte mecanisme implicate in patologia poftei de mancare, dar pentru asta ar trebui sa ma platesti. Nu e cazul sa scriu mai mult.

De fapt un om depresiv nu ar trebui sa-si cheltuie resursele pentru a se adapta variatiilor glicemiei, este cea mai mare greseala. Toate asteea inseamna uzura consecventa a creierului, a pancreasului, favorizarea a tot felul de boli.
La inceput am mentionat niste conditii IDEALE ! SI cum probabil ca nimeni nu are vreun interes sa ti le asigure, mai ramai doar tu insuti care te-ai mai putea ajuta. Insa la un moment dat am vazut ca ti-ai cheltuit banii pe chimicale ca Stratera... Tu fo faci, tot tu o tragi :))

Nu am hipoglicemii ca m-am testat deci dupa mese-le bogate in carbo chiar cand mi se facea pofta de ceva, deci faza aia se taie ca am luat-o si eu in calcul, nu trebuie sa te platesc pe tine pentru asta. Este de la psihic clar pe fond depresiv si anxios, ca dovada ca daca psihicul e mai bun, nu am pofta de dulciuri nici 3 zile la rand si pot sta doar pe legume si ce trebuie desi fac efort la sala, asa ca nu are treaba cu glicemia.
Sa pun ceva in loc e corect insa usor de spus greu de facut, in momentul in care vointa si motivatia e blocata, ai nevoia urgent de ajutor din afara, altfel nu ai cum sa vrei sa lupti, sau chiar daca vrei, constati ca nu ai energie, te oboseste, nu stiu daca tu poti intelege chestia asta.
Odata rupt cercul, poti si singur sa faci ce trebuie, asa ca e nevoie de o Strattera sau altele de genul pana atunci.
Am stat de vorba cu medicul si a fost si el de parerea asta, daca era asa simplu cum zici, ar fi zis ca tine.

Pai bine, scaderea glicemiei exista, dar nu atinge un nivel abisal fiindca este compensata de raspunsul adaptativ, si nu mai apuci sa vezi pe ce ti-ai cheltuit hormonii !
Concret ma refer ca cei care tin dieta ketogenica au un control mult mai bun al poftei de mancare.
Sigur, nu este intrutotul din cauza glicemiei, insa ar fi inutile alte explicatii, fiindca se pare ca stii ce ai de facut :))

Ne 'auzim' peste ani... oare care din cele doua organe va ceda ? Deocamdata uneori dau rateuri suprarenalele si esti obosit, dar te recuperezi, ' ce pana mea, stiu ce-i mai bine pentru mine'. Asa dupa vro 45 de ani... daca nu faci vreun cancer, pancresul va ridica din umeri: de ce ti-ai batut joc de mine atatia ani ?!? (: Evident, sper ca te vei reveni mult mai repede la realitate. Oricand poti cauti pe google despre cea ce am vorbit pana acum.

Buna ziua, sunt practic stupefiat de ce se intampla aici. Se fac scheme de tratament, se recomanda tratamente, incredibil. Stimati domni, stimate doamne este clar stiut ca medicatia psihiatrica alopata da dependenta, dar nu asta este problema. Problema este cu cata usurinta fac recomandari persoane neavizate. Dragi oameni, pentru fiecare dintre problemele dtra de sanatate exista specialist.este foarte greu de pus un diagnostic in psihiatrie, iar simptomatologie precum si prognosticul sunt diferite. Nu este mai usor sa va informati la specialisti. Cu respect,

Ceapaev tu inca nu ai inteles ce am zis eu, pana la urma nu ma mai intereseaza ce zice pancreasul peste 10 ani daca eu nu ies din depresie acuma, ca s-ar putea sa nu mai apuc, si pana la urma pancreasul se poate adapta marindu-si si nr de celule beta dar si volumul lor, se intampla chiar la gravide asta, si la caini, chiar cainii care au mancat f putine glucide au pancreasul mai lenes, iar pentru a prevenit instalarea rezistentei la insulina, se face miscare, eu nu zic ca este bine sa mancam multe dulciuri, insa ma refer in cazuri de forta majora cand nu ai ce sa faci, nu e o pofta de mancare normala, e o agitatie urata, un disconfort ca faci orice sa scapi de el, nu depinde de tine, tu gandeste-te ca ma mentin in forma inca de 3 ani, deci am facut ce am putut cat am putut eu in situatia asta, daca nu faceam chiar nimic, as fi avut acum 150 kg. De multe ori nu dorm noptile ca sa ma mai abtin macar o zi doua, insa nu poti sta asa in continuu ca innebunesti.

dr carlogogorita, orice parere e bine venita si de la specialisti si de la amatori dat fiind ca depresia si anxietatea este destul de complicat de tratat, din pareri una poate fi buna pana la urma, si medicii dau tratament, nu au altceva de facut, si ei propun o schema, o incearca sa vada daca merge sau nu, noi aici de fapt dam pareri din experienta sau din ce am citit in in literatura de specialitate, la final tot cu medicul se discuta tot si el ia o decizie in acest sens.
Daca e depresie + anxietate diagnosticul se pune relativ repede dupa simptome.
De ex eu am fost la doi medici pana acum de 1 an jumatate, nici un tratament nu da rezultate cum trebuie, normal ca intreb peste tot poate apare vreo idee cumva. Pana la urma medicul avand atatia pacient nu poate sa fie atent chiar la toate detalii-le, mai punem si noi mana si mai citim ca poate cine stie.
In primul rand la mine nici un medicament nu a umblat pe anhedonie si apatie (lipsa motivatiei), iar cele ce au umblat ba au mai luat frica si anxietatea dar m-au bagat in depresie de abia mergeam, ba a mai atenuat depresia in sens ca nu mai eram asa trist, abatut si cu lentoare motorie dar m-a agitat dand nervi, teama, anxietate, neliniste, tensionare urata. Iar ceva negativ, luand tratament de fiecare data ajungeam la o stare urata de nu o mai puteam suporta, in special pe partea anxioasa si iritabila, deci nu a fost din ce in ce mai bine asa cum ar fi trebuit nici dupa 6 saptamani.

Vreau sa va impartasesc din experienta mea.Acum 6 ani am fost diagnosticata cu tulburare depresiva psihotica, mi s-au prescris:solian, anxiar, romparchin si ceva de somn, luam un pumn de pastile in fiecare zi.Dupa o internare de o luna si 3 de tratament acasa ma simteam mai rau.Am schimbat medicul, m-am internat iar, mi-a scos solianul care ptr mine era o catastrofa prin efectele secundar pe care le avea(tremuram fara sa ma pot controla), am scapat si de somnifer si am mai facut tratament 5 luni cu mirzaten si nu mai tin minte cu ce.M-am simtit bine si pot spune ca mi-am revenit numai datorita medicului care mi-a redus medicatia.Acum 4 luni am avut o recadere, in sensul ca am cazut iar in depresie ptr ca nu mi-am gasit un loc de munca pana acum si imi este foarte greu sa ma descurc.Aveam de ales :ma internez iar in spital dar toate sansele de a mai avea un serviciu deveneau nule sau ma ajut singura.Nici la medicul de familie n-am mers ptr ca secretul profesional nu este respectat.M-am tratat cu extract - sunatoare, sedatif pc, passiflora, ulei de catina, omega 3 si multe ceaiuri de sunatoare.Acum ma simt foarte bine, evit conflictele, gandesc pozitiv, incerc sa alerg, sa fac sport, ma sustine f mult sotul si fiul meu.Ma felicit ca am reusit sa rezist tentatiei de a ma interna, cu toate ca simteam nevoia protectiei si ajutorului pe care il ai in spital, si faptului ca am descoperit sunatoarea.Va doresc multa sanatate!

E bine ca la tine a mers cu asa ceva, mai buna Sunatoarea decat medicamente.

si eu am luat capsule de sunatoare, vreo cateva zile intradevar mia fost chiar bine apoi mi-am revenit la starea mea initiala, adica rea

Salut,
Eu am ajuns aici din pura intamplare, in sensul ca, am avut in ultima vreme in viata niste evenimente care m-au adus intr-o stare foarte proasta, poate pare stupid sa ma simt in felul in care o fac din cauza unei despartiri, insa chiar nu stiu ce e cu mine in momentul asta... adica sunt constienta ca sunt foarte suparata, dar nu m-am gandit ca as putea fi intr-o stare de depresie pana cand nu m-a atentionat o amica...

am citit pe net despre ce simptome are aceasta afectiune si sunt cateva in care ma regasesc 100%... adica:

- tristete, goliciune, deznadejde, lipsa sperantei sau indiferenta;
-aici nici nu se pune problema, ma simt la paman, nu am niciun pic de optimism desi in general eu sunt o persoana foarte binedispusa care vede intodeauna partea plina a paharului, nu imi pasa de nimic, nu imi vine sa depun niciun pic de efort, nici macar in legatura cu aspectul meu fizic, cu toate ca mereu am grija de cum arat, cum ma aranjez etc...imi vine sa plang si daca ma intreaba cineva ce fac...

- lipsa interesului fata de toate activitatile agreate in trecut;
-eu ador sa gatesc, orice, oricat, oriunde.acum nu suport nici macar sa ma uit la o emisiune despre gatit

- Iritabilitate si anxietate;
-am uneori momente cand incep sa ma invart prin camera, nu pot sa respir, ma agit si ametesc, pt ca simt o nevoie acuta sa fac ceva care sa schimbe situatia si nu am nicio idee ce as putea face...desi in mod normal sunt calma si ma inteleg f bine cu oamenii din jur, acum ma enerveaza orice fel de comentariu si ridic tonul la oricine si ma cert pt orice motiv, desi mereu sunt constienta ca am reactionat gresit, niciodata nu gasesc forta necesara sa imi cer scuze macar

- Adoptarea cu greu a deciziilor.
am fost la magazin si voiam sa imi cumpar un suc, nu stiam ce fel de suc sa imi iau si am fost bucuroasa cand nu aveau decat un singur fel pt ca nu a mai fost nevoie sa ma hotarasc eu... nu mai am pofta de mancare deloc, mananc cam o data pe zi si atunci orice as manca mi se face rau, am slabit aproape 5 kg in 2 saptamani, m-am gandit sa imi cumpar ceva de mancare de la o patiserie si erau atat de multe chestii acolo ca nu m-am putut hotari ce sa iau, asa ca am plecat fara sa mai cumpar nimic.

- sentiment de vinovatie sau inutilitate
nici nu stiu ce exemplu sa dau aici, dar sentimentul e prezent cu siguranta, nici nu ma mai uit in oglinda.

- tendinte sinucigase/contemplare asupra mortii
nu m-am gandit sa imi tai venele, dar in mod cert m-am gandit ca poate e mai bine sa traversez strada fara sa ma uit daca vine vreo masina...

nu stiu ce sa fac, am incercat sa stau de vorba cu unii prieteni si nu mi-am facut decat rau pt ca am simtit ca nu ma intelege nimeni, ca toata lumea ma acuza ca sunt suparata, cand nu am nevoie decat de cineva care sa ma asculte si atat... poate cineva sa imi dea un sfat, va rog? sau macar sa imi spuneti un specialist pe care l-as putea contacta...
Multumesc mult,

@ dutchess01

Daca starea dureaza de mai mult de doua saptamani, s-ar putea spune ca ai depresie.
Mergi la medicul psihiatru macar pentru o mica discutie.

nu stiu ce sa zic...adica acum starea asta dureaza de 2 spatamani plus sau minus vreo 2 zile...dar ma gandesc ca am mai trecut exact prin aceeasi chestie cu cateva luni in urma cand am fost despartita de logodnicul meu, atunci timp de vreo 2 luni am tot tinut-o asa...apoi ne-am impacat, au fost toate bune si frumoase o vreme dupa care in fix 2 saptamani am ajuns de la planuri de nunta la el avand o relatie cu alta tipa...iar eu ma simt pt a nu stiu cata oara folosita si buna de nimic...
acum incerc sa ma autobinedispun ca sa zic asa, sa imi spun ca totul o sa fie bine si etc, dar am un sentiment de repulsie de propria mea persoana... si nu gasesc de una singura un raspuns rational la toata treaba asta...

dutchess01,

orice sfat/ parere poate suna banal, inutil daca esti prins in mrejele negre ale depresiei - cea mai oribila boala de care trebuie tare de tot sa ne ferim.

Insa oricine poate fi lovit de ea daca nu-si gestioneaza resursele fizice si psihice. Poate fi o predispozitie genetica - insa cu atat mai mult ar trebui sa fim f atenti cu echilibrul nostru - sa adoptam o stare de liniste si detasare fata de tot si de toate.

Adesea comitem excese cu sau fara voie, si nu realizam care sunt urmarile. Din pacate, oamenii profunzi - inevitabil, au un traseu extrem de sinuos.

Daca reusim sa ne autoeducam adoptand un stil de viata sanatos, ba sa ni-l asimilam organic acel stil ! indiferent ca apelam la o religie, sau ne cautam prieteni de la care luam ce nu avem.
Nu avem altceva de facut, decat sa folosim intreaga noastra inteligenta cu scopul de a ne salva sanatatea, de alupta impotriva tendintei de boala a organismului.

In structura mea, am si eu destule pct slabe (dar cred ca nu doar eu sunt un om imperfect - totusi, mereu mi-am dorit cu puterte sa uit defectele ( sa mi le desfiintez prin uitaresi ignorare! inlocuind cu ce vine de la Hristos)
Din cauza asta -- chiar daca am fost rau interpretata - am facut multe schimbari in viata mea -- pe cont propriu, am invatat multe si m-am transformat mult in acelasi timp.

Am descoperit acolo unde nici nu ma astepatam -- la acei oameni simpli, apparent banali ba chiar fara prea multa carte - un mod de viata rupt din rai, si m-am alaturat lor. Si am avut numai de castigat. Am lasat la o parte mandria mea, constiinta calitatilor mele care nu faceau decat sa ma tina izolata intr-un turn de ffildes
despartita de semeni - prin faptul ca ma consideram superioara lor -- desi in realitate eram f jos pe scara vietii. Coborandu-ma pe mine, jos, f jos la la picioarele Crucii - Am fost mai apoi ridicata...

Altfel, nu as fi reusit niciodata. De fapt orice stiinta, orice religie, arata acest drum. Foarte putini oameni pot trai in afara socialului ( de fapt acolo e Dumnezeu, in caldura din inimi ! - nu in zidurile reci, solitare si triste, nu ! )
Imi amintesc ca am studiat despre etapele dezvoltarii umane din cartea Emil - sau despre educatie de J J Rouseau - si am vazut ca omul e in totalitate un rezultat al factorilor ( interni si ext ) care actioneaza permanent asupra lui.

daca esti bolnav - cauta urgent sa-ti faci relatii, sa-ti cauti biserica ( prietenii ) si in acelasi timp sa gasesti ceva bun de facut cu talantul tau.pana la uitare. Si evident sa urmezi sfatul( medicatia) medicului tau. Dumnezeu sa ne ajute.

BLEUCIEL,

multumesc pt sfaturi, desi, intradevar, in momentul asta sunt destul de greu de urmat sau de deosebit care sunt cele demne de urmat si care sunt cele ce nu ar trebui urmate...din pacate, e usor de zis, greu de facut, cel putin pt mine in momentul asta, sper sa trec peste momentul asta cat mai repede, multumesc de incurajari, oricum.

:(

dutchess01

Se pare ca ai depresie, asa cum spune si Clara, daca in 14 zile nu trece, trebuie sa te duci la un medic psihiatru, sa-i spui simptome-le, iar el va decide ce trebuie facut, daca constata ca ai depresie, o sa-ti dea un tratament si incet incet ai sa iesi din situatia asta, dar daca ai mai avut si inainte, asta nu e bine, doua luni e deja mult daca zici ca atat a durat atunci.
Dat fiind ca, cauzele depresiei au trecut, e posibil sa raspunzi binisor la tratament.
De preferat e sa treaca si sa nu ai nevoie de nici un psihiatru.
Iar intr-o relatie ar trebui sa iei momentul in calcul si nu neaparat un viitor incert (ar fi ideal insa usor de spus greu de facut), pana la urma si el si tu v-ati simtit bine cat ati fost impreuna, tu spui ca s-a folosit de tine ca si cum tu nu te-ai fi simtit bine in relatia aia si te-ai fi sacrificat doar ptr placerea lui, adevarat ca o fi mintit, insa aia e, tu nu stii cum sunt unii barbati ?! Mint doar ca sa bage femeia in pat, apoi se schimba, ar trebui sa stii asta. Iar gandul la un viitor incert iti fura prezentul si nu e deloc bine. Sa iei de la o relatie partea buna doar si cam atat, ca uite pentru niste fraieri, dai de belea degeaba. Si daca te-ai fi casatorit cu acela crezi ca era asa bine ? Nu se stie, e una ce-ti imaginai tu, alta realitatea, poate era mai rau si nu ai pierdut nimic sa fi la cheremul lui, sa te intrebe de unde vii, de ce ai venit la ora cutare, ca mancarea nu e buna si asa mai departe. Daca pe tine te-a mintit, asa e caracterul, iar mai devreme sau mai tarziu si sotia lui va suferi f mult, poate mai mult ca tine.

costy2007

pai asta a fost problema de fiecare data, ca ne simteam extraordinar impreuna, dar de la o zi la alta ma trezeam cu niste pareri de genul "eu nu mai vad un viitor nu te mai iubesc, etc" ca apoi sa vina sa zica stii de fapt eu am fost un prostnsi te-am iubit mereu, nu am putut sa te uit, iarta-ma bla bla...iar eu credeam si acceptam toate chestiile pe care le-a facut cat timp eram despartiti desi ma durea sufletul cand ma gandeam...in fine, ultima oara s-a intamplat chestia asta acum 2 saptamanis i un pic...si cum spuneam am trecut de la planuri de nunta facute si discutate cu ai lui la el spunandu-mi ca o tipa pe care a cunoscut-o cu o zi inainte sa ne despartim este exact ceea ce vrea. acum problema mea e felul in care m-a facut sa ma simt, pur si simplu repectul meu de sine este absent total in momentul asta.din fericire mi-a mai ramas un pic de ratiune sa ma gandesc ca poate e mai bine sa trec acum prin ceea ce trec decat sa fi trecut mai tarziu prin cine stie ce...azi am o zi in care vad lucrurile ceva mai roz, o sa incerc sa vad cum ma simt peste vreo saptamana si in functie de ce va fi o sa vad exact daca e nevoie sa consult un specialist sau pot sa imi revin de una singura. Multumesc mult pentru sfaturi, chiar aveam nevoie sa simt ca ma asculta cineva :)