Longevitatea în declin: după un secol de progrese continue, speranța de viață dă semne de stagnare

Un studiu publicat la Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) pe 25 august 2025, realizat la Max Planck Institute for Demographic Research, evidențiază o schimbare semnificativă în tendințele de longevitate din țările cu venituri ridicate. Folosind multiple metode avansate de prognoză demografică, autorii arată că generațiile născute între 1939 și 2000 vor experimenta o încetinire semnificativă a câștigurilor în speranța de viață, în contrast cu creșterea constantă observată în secolul XX.

Context

De mai bine de un secol, speranța de viață a crescut constant în țările dezvoltate, în special datorită progreselor în sănătatea publică, nutriție, educație și tratamente medicale. Începând cu anii 1900, longevitatea cohortelor – măsurată ca durata medie a vieții persoanelor născute într-un anumit an – a crescut în mod aproape liniar. Această tendință a alimentat ipoteza unei creșteri nelimitate a duratei vieții.

Totuși, o parte din literatura recentă sugerează că longevitatea umană ar putea atinge un prag biologic și social, ducând la o încetinire a progreselor. În ultimele decenii, unele țări dezvoltate au raportat chiar stagnări sau inversări ale speranței de viață „de perioadă” (măsurată pe baza mortalității dintr-un anumit an calendaristic), însă nu era clar dacă acest fenomen afectează și speranța de viață „de cohortă”, care reflectă experiențele reale de supraviețuire ale generațiilor.

Despre studiul actual

Pentru a evalua dacă încetinirea speranței de viață se extinde și la nivelul cohortelor, autorii au analizat date demografice din 23 de țări cu venituri ridicate, utilizând informațiile din Human Mortality Database. Studiul a inclus generațiile născute între 1939 și 2000 și a combinat șase metode de prognoză a mortalității:

• Patru metode bazate pe perioade de timp, aplicate pe diagonala Lexis pentru a aproxima mortalitatea cohortelor:

  • Modelul Lee–Carter (LC)

  • Smooth Constrained Mortality Forecasting – CP-Splines (CPS)

  • Compositional Data Analysis (CoDa)

  • United Nations World Population Prospects (WPP 2024)

• Două metode specifice cohortelor:

  • Linear Lee–Carter (LLC)

  • Cohort Segmented Transformation Age-at-Death Distributions (C-STAD)

Analizele au fost efectuate separat pentru țara cu cele mai bune performanțe („best-practice”) și pentru media grupului („median forecast”), iar validitatea rezultatelor a fost testată prin metode bootstrap cu 100 de iterații pentru construirea intervalelor de încredere la 95%.

Pentru fiecare cohortă, mortalitatea a fost proiectată până la vârsta de 100 de ani, însă speranța de viață la naștere a fost calculată conform standardului demografic cu interval deschis la 85 de ani, pentru a asigura comparabilitatea cu studiile anterioare.

Rezultate

Rezultatele au fost remarcabil de consistente între metode, indicând o încetinire substanțială a câștigurilor de speranță de viață.

• Rata istorică de creștere a speranței de viață (pentru cohortele 1900–1938) a fost de 0,46 ani per cohortă.

• Pentru generațiile născute între 1939 și 2000, această rată a scăzut cu 37% până la 52%, în funcție de metoda folosită.

• Chiar și în scenariul median, încetinirea a fost estimată între 44% și 58%.

• Nicio cohortă analizată nu este prognozată să atingă o speranță de viață medie de 100 de ani, contrar așteptărilor formulate în anii 2000.

Analizele de decompoziție pe vârste au arătat că peste jumătate din această încetinire se datorează reducerii ritmului de îmbunătățire a mortalității la vârste sub 5 ani, iar peste două treimi este explicată de tendințele sub vârsta de 20 de ani.

Acest fenomen nu este o proiecție pur statistică, ci a fost deja observat în datele empirice existente – ceea ce indică faptul că un revers al tendinței este improbabil chiar și dacă modelele ar fi ușor pesimiste.

Discuție

Autorii subliniază că mortalitatea infantilă și cea la vârste fragede, care au fost motoarele principale ale progreselor în longevitate în secolul XX, au ajuns la un platou în majoritatea țărilor cu venituri ridicate. Odată ce mortalitatea în copilărie atinge niveluri extrem de scăzute, spațiul pentru îmbunătățiri suplimentare devine limitat.

Astfel, creșterile viitoare ale speranței de viață ar putea depinde mai mult de reducerea mortalității la vârste mijlocii și înaintate, de exemplu prin:

• tratamente medicale care întârzie îmbătrânirea biologică;

• controlul factorilor comportamentali de risc (fumat, obezitate, alimentație nesănătoasă);

• progrese în terapiile pentru bolile cardiovasculare, cancere și demențe.

Totuși, chiar și cu progrese medicale semnificative, cohorte deja născute probabil nu vor recupera ritmul de creștere observat anterior.

Autorii avertizează că aceste rezultate nu trebuie interpretate ca dovadă a unei limite biologice absolute a duratei vieții umane, ci ca un efect combinat al determinantelor biologice, sociale și economice.
Fenomenul observat reflectă nu doar o încetinire a speranței de viață de perioadă, documentată anterior în Statele Unite și alte țări dezvoltate, ci și o încetinire la nivel de cohortă, ceea ce sugerează o decelerare structurală a progreselor în longevitate umană.

Concluzii

Studiul publicat în PNAS aduce o schimbare importantă de perspectivă în demografia longevității. Pentru prima dată, analiza riguroasă a cohortelor născute între 1939 și 2000 arată că ritmul creșterii speranței de viață în țările dezvoltate încetinește semnificativ, în principal din cauza atingerii unui prag minim al mortalității la vârste fragede.

Deși viitorul ar putea aduce noi inovații medicale capabile să prelungească viața umană, pentru generațiile actuale este puțin probabil ca tendința de încetinire să fie inversată. Acest fapt are implicații majore pentru proiecțiile de longevitate, sustenabilitatea sistemelor de pensii și politicile de sănătate publică din deceniile următoare.