Semne de afectare pulmonară - când ar trebui să ne adresăm unui medic pneumolog

©

Autor:

Semne de afectare pulmonară - când ar trebui să ne adresăm unui medic pneumolog

O introducere în bolile plămânului:

Bolile bronho-pulmonare reprezintă una din cele mai comune probleme de sănătate la nivel mondial, afectând sute de milioane de persoane. Patologia respiratorie este și una dintre principalele cauze de deces, OMS înregistrând peste 4,5 milioane de decese în anul 2016, la nivel mondial, doar din cauza bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) și a cancerului bronhopulmonar.

Cele mai des întâlnite patologii pulmonare sunt:

  • boala pulmonară obstructivă cronică,
  • astmul bronșic,
  • bronșita cronică,
  • pneumoniile bacteriene,
  • tuberculoza,
  • cancerul bronho-pulmonar și
  • fibroza pulmonară (chistică, idiopatică).


Afecțiunile bronho-pulmonare definesc un grup de boli care se manifestă la nivelul aparatului respirator, cu afectarea căilor respiratorii, a parenchimului pulmonar sau a vascularizației pulmonare. Fumatul, poluarea atmosferică, infecțiile sau fondul genetic se află printre principalii factori de risc asociați acestor boli.

Simptomele din bolile respiratorii pot varia de la o persoană la alta (ca intensitate a manifestării, ca gravitate) și se pot modifica de-a lungul timpului. În cazul afecțiunilor cronice, simptomele au de regulă o evoluție treptată și se înrăutățesc progresiv, în timp ce bolile acute sunt însoțite de simptome care variază în intensitate, de la ușoare până la severe.

Deși fiecare boală are niște caracteristici particulare, există totuși o serie de simptome comune, precum:

  • tuse persistentă (productivă - mucus, puroi, sânge sau seacă),
  • dispnee (senzație de lipsă de aer, de sufocare; respirație dificilă, îngreunată),
  • wheezing (respirație șuierătoare),
  • durere în piept (localizată sau difuză; constricție toracică; senzație de apăsare; cu caracter de junghi; însoțită de o limitare a expansiunii cutiei toracice, cu respirație superficială),
  • cianoză tegumentară (transformarea nuanței pielii, care poate deveni albăstruie, din cauza lipsei de oxigen; localizare periorală, la nivelul extremităților).


Principalele semne și simptome ale bolilor respiratorii:

Durerea toracică poate fi localizată sau difuză, poate avea caracter de junghi (exemplu: în pneumonie), înțepătură, arsură sau gheară, fiind comună pentru patologia cardiovasculară (angină, IMA), pulmonară, neurologică (nevralgie intercostală), reumatologică (sindrom Tietze-inflamație dureroasă aparută la nivelul coastelor și cartilajelor acestora), infecțioasă (zona zoster) sau gastroenterologică (boală de reflux gastroesofagian).

Durerea de tip pleuritic este în mod tipic latero-toracică, modificată de poziţie şi exacerbată de tuse, strănut, râs, mișcări ale trunchiului şi inspir profund. Durerea toracică pleuritică apare brusc, la inspir şi expir, şi poate fi intensă, ascuţită (caracter tăios), lancinantă (ca o înjunghiere, ca o lovitură de pumnal) sau cu caracter de arsură.

Tusea reprezintă un act reflex (de apărare), produs de iritarea căilor respiratorii, care constă în expulzarea (eliminarea) conținutului arborelui traheo-bronșic (aer, secreții, corpi străini). Importantă este durata tusei (acută/cronică), modul de debut, intensitatea acesteia, existența factorilor de ameliorare/agravare, dacă este însoțită de expectorație (sânge, spută purulentă, mucus) sau nu și dacă există simptome asociate.

Hemoptizia reprezintă tusea cu sânge (în cantitate variabilă) și se poate datora inflamației căilor respiratorii cu ruperea unor vase de sânge de la nivelul mucoasei. De asemenea, este întâlnită în tuberculoza pulmonară și în cancerul bronho-pulmonar.

Stridorul reprezintă un zgomot sau un sunet anormal, cu tonalitate înaltă, care este audibil cel mai frecvent în inspir. Poate fi muzical sau aspru, și este produs de obstrucția parțială a căilor respiratorii superioare extratoracice, la nivel supraglotic (faringe), glotic, subglotic (laringe) sau traheal.

Wheezing-ul sau respirația șuierătoare este un zgomot respirator muzical, cu timbru ascuțit, care indică cel mai adesea obstrucția parțială sau îngustarea căilor aeriene mici, prin secreții, inflamație sau corpi străini. Poate fi perceput (auzit) de pacient, dar și de anturaj.

Dispneea este o senzație de respirație neplăcută sau incomodă, experimentată și descrisă diferit, în funcție de cauză.

Apneea reprezintă întreruperea involuntară (inconștientă) a respirației, cu durată variabilă (câteva secunde, putând ajunge și până la un minut). Cel mai frecvent apare în timpul somnului (SAS-sindrom de apnee în somn) la persoane obeze, cu deviație de sept, care sforăie.

Tahipneea reprezintă o respirație cu frecvență crescută (peste valoarea normală de 14-16 respirații/minut), fiind întâlnită în criza de astm, în forme decompensate de BPOC, în atacuri de panică și în alte situații asociate cu o scădere reală (sau fictivă) a concentrației O2 în sângele arterial.

Ortopneea reprezintă dificultatea pacientului de a respira în decubit dorsal (culcat), preferând să stea în șezut la marginea patului (poziție care ameliorează dispneea). De asemenea, acești pacienți dorm cu mai multe perne sub cap, iar dispneea dispare sau diminuă la trecerea din clinostatism în ortostatism.

Afecțiuni bronho-pulmonare, cauze și simptome specifice:

1. Astmul bronșic:

Astmul este o afecțiune caracterizată prin obstrucția (îngustarea) căilor respiratorii (datorită inflamației) care poate ceda atât spontan, cât și sub tratament specific.

În țările dezvoltate, aproximativ 10% dintre adulți și 15% dintre copii prezintă astm. Cei mai mulți dintre pacienții cu astm sunt atopici, prezentând frecvent rinită alergică și/sau dermatită atopică.

Simptomele respiratorii comune ale astmului sunt: wheezing (respirație șuierătoare), dispnee (imposibilitatea de a inspira suficient aer, asociată cu senzație de strângere în piept) și tuse. Acestea variază la fiecare pacient și se pot modifica fie spontan, fie în funcție de vârstă, anotimp și tratament. Simptomele se agravează în timpul nopții și, dacă trezesc pacientul din somn, indică un control inadecvat al astmului.

La examenul clinic este important să se evalueze insuficiența respiratorie, inclusiv tahipneea, utilizarea mușchilor respiratori accesori și cianoza.

Teste funcționale pulmonare utile în diagnosticarea astmului sunt spirometria și testele de provocare bronșică.

În funcție de severitate, astmul bronșic poate fi: ușor intermitent, ușor persistent, moderat persistent, sever persistent, foarte persistent.

Crizele de astm sunt perioade de agravare acută a simptomelor astmului, care pot pune în pericol viața pacientului. Acestea sunt de obicei declanșate de o infecție virală a căilor aeriene superioare, iar simptomele sunt dispneea accentuată, wheezing și senzație de constricție toracică. La examenul fizic se pot evidenția: puls paradoxal, tahipnee, tahicardie și hiperinflație pulmonară. Tratamentul principal: doze crescute de beta-agoniști cu durată scurtă de acțiune și corticosteroizi.

Factorii care duc în general la declanșarea astmului sunt alergenii, praful, poluarea, stresul, aerul rece sau exercițiile fizice. Cauzele exacte ale apariției astmului bronșic nu sunt cunoscute, însă se consideră că genetica joacă un rol important, de aceea riscul de declanșare a bolii crește dacă există cazuri de astm în familie. În același timp, alți factori de risc pot fi alergiile, obezitatea, fumatul, expunerea frecventă la poluanți.

De cele mai multe ori, astmul apare în copilărie, însă se poate declanșa și mai târziu. Deși afecțiunea nu poate fi vindecată, medicamentele (bronhodilatatoarele - agoniști beta-adrenergici cu durată scurtă/lungă de acțiune) pot ajuta la controlul simptomelor, astfel încât majoritatea persoanelor care suferă de astm reușesc cu succes să țină boala sub control (compensată).

2. Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC):

BPOC este caracterizată prin inflamație persistentă a căilor respiratorii, respirație șuierătoare și prin obstrucția fluxului respirator, din cauza excesului de mucus. De altfel, în aproximativ 15% din cazuri, persoanele cu BPOC au și simptome de astm (sindrom de suprapunere sau sindrom overlap). BPOC este specifică vârstnicilor – așa-numiții „fumători de cursă lungă” sau persoanelor expuse cronic la poluare severă. De asemenea, condiția de BPOC implică asocierea a două tipuri de afecțiuni respiratorii: emfizemul și bronșita cronică. Emfizemul se instalează în urma distrugerii pereților alveolelor (distal de bronșiola terminală), ducând la reducerea fluxului de aer și a schimburilor de oxigen și de dioxid de carbon la nivel pulmonar. Bronșita devine cronică daca timp de cel puțin trei luni, în doi ani consecutivi, apar manifestări precum: tuse progresivă și cronică, cu eliminare de mucus și de spută, dificultăți de respirație (dispnee), lipsă de energie, pierdere în greutate, infecții respiratorii frecvente, reducerea oxigenării și a circulației pulmonare, cianoză.

Prevalenţa BPOC în lume este de 400 milioane indivizi; în Europa ea atinge 2,5-3% din populaţie. Prevalența bronhopneumopatiei cronice obstructive în Statele Unite ale Americii este raportată la aproximativ 15 milioane. În SUA, BPOC produce anual 70.000 de decese.

Simptomele comune sunt tusea și producerea de spută. Dispneea de efort este un simptom incapacitant al bolii, efortul care implică partea superioară a corpului fiind dificil pentru persoanele cu BPOC. În formele avansate de boală apare scăderea ponderală și cașexia. Hipoxemia și hipercapnia (cronice) pot duce la retenție de lichide, cefalee matinală, tulburări ale somnului, eritrocitoză și cianoză.

Exacerbările devin mai frecvente odată cu evoluția bolii, având ca factor declanșator infecțiile respiratorii (frecvent cu componentă bacteriană). Afectarea respiratorie din exacerbări presupune tahicardie, tahipnee, utilizarea mușchilor respiratori accesori, cianoză.

La examenul fizic se observă: torace în butoi, reducerea excursiilor diafragmatice, wheezing expirator, degete hipocratice.

Radiografia toracică poate evidenția hiperinflația, emfizemul și hipertensiunea pulmonară. CT toracică are sensibilitate mai mare în detectarea emfizemului. Stadializarea BPOC se bazează pe spirometria post-bronhodilatator. În BPOC raportul VEMS/CVF este mai mic de 0,7.

BPOC este o boală incurabilă, progresivă, cel mai adesea cauzată de fumat, deși are și o componentă genetică puternică.

Alți factori de risc includ: expunerea la fumul de țigară (fumatul pasiv), poluare, expunerea profesională la praf, fum și vapori.

Simptomele BPOC se agravează în timp, cu toate acestea, tratamentele (corticosteroizi inhalatori asociați cu beta-agoniști cu durată lungă de acțiune) pot ajuta la încetinirea progresiei afecțiunii.

3. Boala pulmonară interstițială:

Există mai multe boli pulmonare diferite care sunt grupate sub termenul generic de „boală pulmonară interstițială”. Această categorie include peste 200 de tipuri de afecțiuni pulmonare, cele mai frecvente fiind: sarcoidoza, fibroza pulmonară idiopatică, histiocitoza x, bronșiolita obliterantă.

Afectarea parenchimatoasă difuză este similară: apariția cicatricilor la nivelul țesutului pulmonar, care se inflamează și devine rigid. Țesutul cicatrizat se dezvoltă în interstițiu – spațiul pulmonar dintre alveole. Pe măsură ce cicatricile se extind, plămânii devin mai rigizi, deci nu se pot relaxa și contracta la fel de ușor cum se întâmplă în mod normal (scade elasticitatea și complianța pulmonară).

Simptome: tuse uscată, senzația de lipsă de aer în procesul de respirație, respirație dificilă (dispnee);

Factorii de risc asociați acestor boli includ: istoricul familial, fumatul, expunerea la azbest sau alți poluanți inflamatori, expunerea la radioterapie.

Din păcate, aceste boli nu sunt vindecabile, însă tratamentele existente ajută la încetinirea evoluției lor.

Vom discuta mai pe larg despre fibroza pulmonară idiopatică (FPI). Se mai numește pneumonie interstițială obișnuită, fumatul fiind un factor de risc. Se manifestă prin dispnee de efort și tuse neproductivă. La examenul fizic se evidențiază raluri crepitante difuz bilateral. Poate apărea hipocratismul digital. CT toracic de rezoluție înaltă evidențiază opacități reticulare subpleurale predominant în câmpurile pulmonare inferioare, cu aspect de fagure de miere în stadii avansate. Biopsia pulmonară chirurgicală este necesară pentru confirmarea diagnosticului. FPI răspunde slab la terapia farmacologică disponibilă.

4. Hipertensiunea pulmonară:

Hipertensiunea pulmonară este caracterizată de creșterea peste limitele normale a presiunii arteriale pulmonare medii (peste 25 mmHg în repaus sau peste 35 mmHg la efort). Atunci când etiologia este necunoscută se numește hipertensiune pulmonară primară (HPP). Incidența bolii este de 1-2 cazuri/milion de locuitori. Este de două ori mai frecventă la femei și este cel mai frecvent diagnosticată în jurul vârstei de 35 de ani.

Cauzele hipertensiunii pulmonare pot fi: respiratorii (boală tromboembolică cronică, BPOC, fibroză pulmonară, apnee în somn obstructivă, sindroame de hipoventilație alveolară cronică), cardiace (boli cardiace congenitale, insuficiență cardiacă cu debit crescut, persistența canalului arterial, șunt stânga-dreapta), boli ale țesutului conjunctiv (poliartrită reumatoidă, LES, vasculite, sclerodermie), boli infecțioase, medicamente și toxice (amfetamine, anorexigene, cocaină), hipertensiunea portală, policitemia vera.

HPP se caracterizează prin vasoconstricție de diferite grade, hipertrofia mușchiului neted și remodelare vasculară. Evoluția este spre hipertrofie ventriculară dreaptă, urmată de dilatarea ventriculului și insuficiență ventriculară dreaptă.

Simptome și semne: dispnee de efort cu caracter progresiv, fatigabilitate, lipotimie, hemoptizie (rar), disfonie (rar), turgescența venelor jugulare, hepatomegalie și edeme periferice (tardiv).

Prognostic: Pacienții netratați au o durată de supraviețuire medie de 2,5 ani. Supraviețuirea la 5 ani pentru pacienții tratați cu epoprostenol este 54%, în timp ce pentru minoritatea celor care răspund la blocantele de Ca este peste 90%.

Tratament: În HP secundară se tratează afecțiunea de bază. Pentru HPP se utilizează blocantele canalelor de Ca, epoprostenolul, bosentanul. Sildenafilul oral și L-arginina sunt în studiu. Tratament adjuvant: diuretice, warfarină. Transplantul pulmonar oferă singura șansă de vindecare.

5. Fibroza chistică:

Este o boală monogenică și multisistemică a copilului și adultului caracterizată (la nivel pulmonar) prin boală pulmonară cronică (obstrucție și infecție cronică a căilor respiratorii. Este cea mai frecventă boală genetică (autozomală) gravă la populația europeană. Fibroza chistică sau mucoviscidoza modifică producția mucusului în organism. În loc să fie alunecoasă și cu o consistență apoasă, la cei care suferă de fibroză chistică secreția mucoasă este groasă, lipicioasă și în exces. Acest mucus se depune în plămâni îngreunând respirația și crescând riscul de infecții respiratorii. În momentul actual nu există o soluție pentru vindecarea fibrozei chistice, dar tratamentul ușurează simptomele și ajută la încetinirea progresiei. În Europa de Nord, incidența fibrozei chistice este de 1/2500.

Patogenia bolii presupune: secreții mucoase cu conținut scăzut de apă, incapacitatea eliminării secrețiilor mucoase, conținut crescut în electroliți al sudorii și al altor secreții seroase, infecții cronice limitate la nivelul tractului respirator.

Manifestările clinice în afectarea pulmonară: tuse, tablou de bronșită acută (bronhopneumopatie dispneizantă), episoade de insuficiență respiratorie cu exacerbări ale simptomatologiei (cianoză, dispnee cu Ortopnee, wheezing, limitarea semnificativă a efortului, accentuarea expectorației), insuficiență respiratorie cronică (cord pulmonar cronic).

Complicații: atelectazii lobare sau segmentare (în 5% din cazuri), bronșiectazii, hemoptizie, pneumotorax (incidența crește cu vârsta, este mai frecvent la nivelul plămânului drept), infecții respiratorii repetate (determină agravarea simptomatologiei) - bacteriene (80% din puseele infecțioase sunt determinate de S. aureus, H. influenzae, P. aeruginosa, Burkholderia cepacia), virale (virusuri cu tropism respirator), fungice – Aspergillus fumigatus.

Diagnostic pozitiv: Test genetic pozitiv sau Testul sudorii pozitiv plus un criteriu din următoarele: boală pulmonară cronică obstructivă, insuficiență pancreatică exocrină, istoric familial de fibroză chistică.

Tratament:

  • Îmbunătățirea clearence-ului căilor respiratorii prin percuție toracică și drenaj postural;
  • Scăderea vâscozității mucusului cu ajutorul mucomodificatorilor (cale generală: N-acetilcisteina, ambroxol; nebulizări: deoxiribonucleaza (DN-aza) -Pulmozyme);
  • Tratamentul infecției cu antibiotice (bactericide, doze mari, adaptate germenului, conform antibiogramei). Administrarea este per os în infecțiile cu S. aureus sau H. influenzae și intravenoasă în infecțiile cu P. aeruginosa. Exemple: lactamine + aminoglicozid, chinolone,
  • antibiotice în aerosoli (colistin, tobramicin, aztreonam);
  • Diminuarea inflamației cu ajutorul antiinflamatoarelor nesteroidiene (Ibuprofen);
  • Transplant pulmonar.

6. Pneumonia acută și cronică:

Pneumonia este o infecție a parenchimului pulmonar, ce poate afecta unul sau ambii plămâni. Este caracterizată de inflamație și exudat seros sau purulent, inclusiv la nivel alveolar, fiind manifestată prin tuse productivă (cu expectorație mucopurulentă/purulentă), junghi toracic, dispnee, febră și frisoane. Este produsă de bacterii, virusuri sau fungi. Bacteriile tipice sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa și Klebsiella pneumoniae. Microorganisme atipice implicate în apariția pneumoniei sunt: Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae, specii de Legionella și virusuri (virusul gripal, adenovirusuri, virusul sincițial respirator). Patogenii noi identificați sunt hantavirusurile, metapneumovirusurile, coronavirusul care produce sindromul respirator acut sever (SARS) și tulpinile comunitare de Staphilococcus aureus rezistente la meticilină (MRSA). Severitatea pneumoniei variază de la moderată la foarte severă (amenințătoare de viață). Persoanele cu risc, la care pneumonia poate avea o evoluție nefavorabilă, sunt sugarii, copiii mici (până la 2 ani), cei peste 65 de ani, cei cu comorbidități (boli cronice-astm bronșic, BPOC, afectare cardiacă), pacienții spitalizați, fumătorii și imunosupresații.

Pneumonia clasică are un pattern lobar și o evoluție în 4 faze:
1. edem cu exudat proteic și bacterii la nivel alveolar;
2. hepatizație roșie-exudatul din alveole conține eritrocite și neutrofile;
3. hepatizație gri-neutrofilele și depozitele fibrinoase sunt abundente, eritrocitele au fost lizate și degradate, iar bacteriile au dispărut;
4. rezoluție-predomină macrofagele, iar debriurile de neutrofile, bacterii și fibrină au fost eliminate, sub forma răspunsului inflamator.

Semnele și simptomele din pneumonie variază de la moderate la severe, depinzând de agentul etiologic, vârstă și stare generală de sănătate. Unele simptome ale pneumoniei pot fi similare cu cele din răceală sau gripă, dar persistă mai mult. Pneumonia se manifestă frecvent prin: durere toracică cu caracter de junghi, de tip pleuritic, localizată de partea cu pneumonia, care se accentuează la inspir (profund) sau efort de tuse; confuzie sau alterarea stării mentale (la vârstnici); tuse care este de obicei productivă, cu eliminarea unei spute vâscoase ce poate fi mucoasă, purulentă (de culoare gălbuie), roșiatică sau cu striuri sangvine; astenie fizică; febră, transpirații, frisoane; greață, vărsături sau diaree; mialgii; artralgii; dispnee (datorită accentuării durerii la inspir, respirația devine mai superficială). Mai rar, temperatura corporală poate fi mai scăzută decât în mod normal, în special la persoanele peste 65 de ani sau la imunosupresați. Nou-născuții și sugarii pot fi asimptomatici, sau pot prezenta vărsături, febră, tuse, agitație sau astenie, dispnee, inapetență.

Pneumonia primară virală gripală este cea mai rară și cea mai severă complicație pulmonară. Se manifestă ca o gripă acută care nu se vindecă, ci progresează implacabil, cu febră persistentă, dispnee și chiar cianoză. Sputa este în cantitate limitată, dar poate conține sânge. La debut sunt evidente puține semne fizice. În cazurile avansate (severe) pot fi identificate raluri difuze la auscultație, infiltrate interstițiale difuze pe radiografia toracică și sindrom de detresă respiratorie acută (cu hipoxie). Culturile virale din secrețiile respiratorii și parenchimul pulmonar au un titru crescut de virusuri. Formele fatale sunt caracterizate de inflamația septurilor alveolare, edem și infiltrație cu limfocite, macrofage, celule plasmatice și neutrofile, trombi de fibrină în capilarele alveolare sau membrane hialinice eozinofilice care căptușesc alveolele și ducturile alveolare.

Pneumonia bacteriană secundară apare după gripa acută. Îmbunătățirea stării generale timp de 2-3 zile, urmată de reapariția febrei, tusei productive cu spută purulentă și semnelor fizice și radiologice de condensare pulmonară. Cei mai frecvenți patogeni bacterieni sunt Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus și Haemophilus influenzae. Aceștia colonizează nazofaringele și produc infecția în urma modificărilor apărării bronhopulmonare. Această pneumonie răspunde la terapia cu antibiotic, instituită rapid.

Pneumonia mixtă viro-bacteriană este una din cele mai frecvente complicații pneumonice din cursul epidemiilor de gripă. Constă într-o progresie graduală a bolii acute sau o îmbunătățire tranzitorie a simptomatologiei, urmată de exacerbare clinică, cu manifestări clinice de pneumonie bacteriană. Culturile din spută pot conține virus gripal de tip A și un patogen bacterian. Radiografia toracică surprinde infiltrate neuniforme sau arii de condensare. Implicarea pulmonară este mai puțin extinsă decât în cazul pneumoniei virale, iar infecția bacteriană din cadrul pneumoniei mixte poate răspunde la antibiotice adecvate.

7. Cancerul bronho-pulmonar:

Cancerul bronho-pulmonar (carcinomul pulmonar) este principala cauză de deces prin cancer, atât în România, cât și în lume. În SUA boala produce aproximativ 157.200 de decese pe an. Carcinomul pulmonar este o tumoră malignă a plămânului, în mod uzual diferențiat în carcinom cu celule mici (small cell carcinoma), respectiv carcinom fără celule mici (non-small cell carcinoma). Fumatul de țigarete, inclusiv fumatul pasiv, este factorul major de risc pentru majoritatea tipurilor histologice. Expunerea profesională la radon, un produs natural al degradării radiumului și uraniului, este cel mai important factor de mediu incriminat la nefumători.

Simptome și semne: Aproximativ 25% din carcinoamele pulmonare sunt asimptomatice și sunt depistate accidental la un examen radiologic toracic. Simptomele și semnele apar datorită efectelor locale ale tumorii, extinderii regionale și metastazelor. Sindroamele paraneoplazice și simptomele sistemice pot apărea în orice stadiu evolutiv. Cele mai frecvente semne și simptome sunt:

  • tuse,
  • dispnee (mai rar, prin obstrucția căilor aeriene, atelectazie de compresiune, limfangită carcinomatoasă, paralizie diafragmatică prin afectarea nervului frenic sau pleurezie neoplazică),
  • febră (datorită pneumoniei postobstructive), durere toracică difuză sau localizată, hemoptizie (nu este foarte frecventă, în cantitate redusă),
  • durere pleuritică, disfonie (prin compresiunea nervului laringeu recurent),
  • sindrom de venă cavă superioară (prin compresiunea/invazia VCS, manifestat prin cefalee, senzație de cap plin, edem facial/în pelerină, dispnee în decubit dorsal, congestie facială),
  • sindrom Pancoast (durere la nivelul umărului și a membrului superior, slăbiciune/atrofie a musculaturii mâinii ipsilaterale),
  • sindrom Horner (ptoză palpebrală, mioză, enoftalmie, anhidroză),
  • pericardită constrictivă,
  • tamponadă cardiacă,
  • simptome gastrointestinale și insuficiență hepatică (metastazele hepatice),
  • confuzie, afazie, convulsii, pareze, paralizie, grețuri sau vărsături (metastaze cerebrale),
  • dureri osoase severe și fracturi patologice (metastaze osoase).


Diagnostic: Radiografia toracică este examinarea inițială și poate evidenția o masă solitară sau multifocală, un nodul pulmonar solitar, mărirea de volum a hilului, lărgirea mediastinului, îngustarea traheei și a bronhiilor, atelectazie, infiltrat parenchimatos persistent, o leziune cavitară, o pleură îngroșată sau o colecție pleurală inexplicabilă. La CT se observă aspecte caracteristice utile în confirmarea diagnosticului, examinarea CT având rol și în stadializarea tumorii. Diagnosticul de certitudine este obținut prin examen histopatologic.

Prognostic: Rezervat chiar și cu tratamentele noi. În medie, pacienții cu NSCLC netratați supraviețuiesc 6 luni. Pacienții în stadiul de boală extinsă a SCLC au un prognostic rezervat, cu o rată de supraviețuire la 5 ani sub 1%. Durata medie de supraviețuire pentru boala în stadiu limitat este 20 de luni, cu o rată de supraviețuire la 5 ani de 20%. La cei cu NSCLC, rata de supraviețuire la 5 ani depinde se stadiu, de la 60-70% în stadiul I la 0% în stadiul IV.

Semne de alarma. Necesitatea adresării la medicul pneumolog:

Modificarea caracterului tusei (lătrătoare, cu timbru metalic), modificări ale vocii, scădere ponderală importantă într-un timp relativ scurt, tuse cu sânge (hemoptizie), modificarea cantității/caracterului sputei (spută mucoasă care devine purulentă, eliminarea de spută în cantitate mare), febra, frisonul, transpirațiile nocturne, accentuarea dispneei, disfonia, durerile toracice de intensitate mare (ca un junghi), tusea seacă persistentă care nu răspunde la tratament medicamentos, tusea seacă (neproductivă) care devine umedă (productivă).

Urgențe respiratorii. Semne și simptome de gravitate:

Urgențele respiratorii pot varia de la dificultatea de a respira (dispnee), la întreruperea completă a respirației (apnee). Etiologia este variabilă, dar cel mai frecvent cauzele țin de tractul respirator sau de plămâni.

Numeroase boli cauzează tulburări respiratorii de intensitate variabilă și, deși patogenia lor este diferită, evaluarea și terapia de urgență sunt similare. Printre aceste boli sunt:

  • bolile pulmonare obstructive (emfizemul, bronșita cronică, astmul),
  • pneumonia,
  • tromboembolismul pulmonar,
  • edemul pulmonar,
  • pneumotoraxul spontan,
  • sindromul de hiperventilație,
  • epiglotita,
  • tusea convulsivă,
  • fibroza chistică,
  • expunerea la toxice și
  • infecțiile respiratorii virale.


Dispneea, zgomotele anormale la nivelul căilor aeriene superioare, bradi/tahipneea, excursiile costale de amplitudine redusă indică un aport insuficient de oxigen către celule (hipoxie). Acestea împreună cu alte semne și simptome pot fi produse de obstrucții ale fluxului aerian în porțiunile superioare sau inferioare ale tractului respirator sau de acumularea de lichid, respectiv colabarea alveolară cu alterarea schimbului de gaze. Dacă respirația și schimbul de gaze nu sunt eficiente, deficitul de oxigen va determina o moarte celulară progresivă. Celula hipoxică are o funcție anormală, spre exemplu celulele cardiace hipoxice generează tulburări de ritm (aritmii).

Semne și simptome întâlnite în insuficiența respiratorie:

  • dispnee,
  • neliniște,
  • bradi/tahicardie,
  • modificări ale frecvenței și profunzimii respirației,
  • modificări de culoare ale tegumentelor,
  • zgomote respiratorii anormale,
  • dificultate sau imposibilitate de a vorbi,
  • tiraj (suprasternal, supraclavicular, subclavicular, intercostal),
  • alterarea statusului mental,
  • respirație abdominală,
  • tuse excesivă (cu sau fără eliminare de spută),
  • poziţia trepiedului (poziţia şezândă, aplecat înainte),
  • saturația în oxigen (măsurată prin pulsoximetrie) sub 94%.


Respirația dificilă poate rezulta prin îngustarea semnificativă a bronhiolelor generată de inflamație, edem sau contracția stratului muscular de la acest nivel, elemente ce caracterizează bronhoconstricția sau bronhospasmul. Această îngustare a bronhiolelor determină creșterea rezistenței la flux, cu creșterea dificultății inspirului și expirului și asocierea wheezing-ului. În aceste episoade de respirație dificilă se recomandă inhalarea unor aerosoli bronhodilatatori, care relaxează și deschid bronhiolele, determinând o creștere a eficienței respiratorii și ameliorarea simptomatologiei.


Data actualizare: 11-11-2020 | creare: 18-03-2019 | Vizite: 2126
Bibliografie
- What are the most common respiratory diseases encountered in clinical practice?, https://erj.ersjournals.com/content/46/suppl_59/PA3864
- Dan L. Longo, Anthony S. Fauci, Dennis L. Kasper, Stephen L. Hauser, J. Larry Jameson, Joseph Loscalzo, Harrison Manual de Medicină, ediția a 18-a, pag. 907-939.
- Mark H. Beers, Robert S. Porter, Thomas V. Jones, Justin L. Kaplan, Michael Berkwits, Manualul Merck de Diagnostic și Tratament, ediția a XVIII-a, pag. 381-484, 503-509
- Joseph Loscalzo, Harrison Pneumologie și Terapie Intensivă, ediția a II-a, pag. 66-210
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Indicatori clinici pentru depistarea cu acuratețe a pneumoniei (Studiu)
  • Simptome pe care bărbații nu ar trebui să le ignore
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.