Somnambulismul

Somnambulismul (sleepwalking) reprezinta o tulburare de somn din grupul parasomniilor, care consta in comportamente si miscari complexe initiate in timpul somnului NREM (non-rapid eye movement).

Tablou clinic

Somnambulismul se poate manifesta clinic de la o simpla ridicare din pat a pacientului, pana la mersul inafara casei. Pacientul are ochii deschisi de obicei si este dificil de trezit, iar cand este trezit, el este confuz si are amnezia evenimentului (episodul de somnambulism). Comportamentul pacientului afectat de aceasta tulburare de somn poate fi calm sau agitat, uneori chiar violent. Poate contine activitati normale sau inadecvate (urinarea intr-un dulap, aruncarea de la fereastra etc). Uneori se poate solda cu vatamarea pacientului sau a celor din jur. Durata episodului poate fi de la cateva minute la peste o ora. In acest timp pacientul poate desfasura activitati complexe cum ar fi condusul unei masini. Comportamentul violent pare a fi mai frecvent la sexul masculin.

Somnambulismul este mai frecvent la copii (prevalenta maxima fiind la varsta de 8-12 ani), se produce in stadiul de somn NREM profund (somnul cu „unde lente”) si apare de obicei in prima treime din noapte. In general, somnambulismul se amelioreaza odata cu varsta, prin scaderea in frecventa a episoadelor si dispare in adolescenta.

Copiii care sufera de somnambulism pot asocia si alte parasomnii (somnilocvia-vorbirea in somn sau pavorul nocturn). Adultii care sufera de somnambulism au aceasta tulburare din copilarie si foarte rar se intampla sa apara somnambulismul la varsta adulta.

Somnambulismul poate fi o tulburare acuta (dureaza sub 1 luna), subacuta (dureaza intre 1-3 luni) sau cronica (dureaza peste 3 luni).

Cauze si factori de risc

Factorii predispozanti pentru episoadele de somnambulism pot fi:

• privarea de somn
• febra
• unele medicamente
• apneea obstructiva de somn
• stressul
• consumul de alcool
• hipertiroidismul
• traumatismele craniene
• encefalitele
• migrena.

Exista o predispozitie familiala. Daca niciunul din parinti nu a suferit de somnambulism sunt sanse de aproximativ 20% pentru copil sa prezinte astfel de episoade, daca amandoi parintii au suferit de somnambulism sansele cresc la 60%-70%.

Complicatiile somnamulismului pot aparea in timpul episodului sau in afara lui:

• izolare sociala
• traumatisme ale pacientului sau ale persoanelor din jur
• tentative de omucidere sau sinucidere (foarte rar).

Diagnostic

Diagnosticul diferential se face cu alte afectiuni ale somnului:

• alte parasomnii: pavorul nocturn
• tulburari de somn REM
• dissomnii: sindromul de alimentare/foame nocturna
• apneea obstructiva de somn
• crizele epileptice nocturne.

Criterii de diagnostic in somnambulism (conform ICSD, clasificarea internationala a tulburarilor de somn):

• pacientul are comportament ambulator
• tulburarea debuteaza in perioada prepubertala
• caracteristici asociate: 1. dificultate in trezirea pacientului in timpul episodului de somnambulism si 2. amnezia episodului
• episoadele apar in prima treime din noapte
• polisomnografia demonstreaza debutul in stadiul profund de somn nonREM
• pot fi prezente alte afectiuni medicale sau psihiatrice dar ele nu pot fi incriminate pentru simptomatologia pacientului
• comportamentul ambulator nu se datoreaza unei alte tulburari de somn (tulburarea de somn REM, pavorul nocturn, etc.).

Pentru diagnostic sunt necesare criteriile A, B si C.

Polisomnografia:

Nu este obligatorie in stabilirea diagnosticului, dar atunci cand este necesara evidentiaza comportamentul ambulator in stadiul 3 de somn nonREM, in general in primele cicluri ale noptii. Inregistrarea EEG demonstreaza absenta elementelor epileptiforme sau a descarcarilor epileptice si prezenta de ritmuri mixte (delta, theta, alfa si beta) in diferite patternuri. De cele mai multe ori, diagnosticul se face pe baza anamnezei si a examenului clinic, dar atunci cand sunt probleme de diagnostic diferential sau un raspuns terapeutic inadevat, devine importanta inregistrarea polisomnografica. Ea poate evidentia si prezenta altor tulburari de somn asociate, cum sunt apneea obstructiva de somn, tulburarile de somn REM sau crizele epileptice.

Tratament

In general, se adreseaza tehnicilor de igiena a somnului si evitarea factorilor precipitanti (privare de somn, infectii, febra, traumatisme, stres emotional). Agentii farmacologici (benzodiazepine, antidepresive) se recomanda doar atunci cand somnambulismul se manifesta prin comportamente violente sau care pun in pericol viata pacientului si care nu se amelioreaza la masurile generale de terapie, cand frecventa episoadelor este foarte mare sau cand implica complicatii psihosociale (izolare).