Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Buna la toata lumea. In primul rand vreau sa-mi cer scuze ca intru atat de rar dar din pacate am foarte multe pe cap si mi-e imposibil sa le fac pe toate asa cum mi-as dori :(.

Prozac
"Amy m-am gandit si am tot contemplat si am ajuns la concluzia seaca, ca asta e menirea floricelei respective sa infloreasca, apoi sa "moara" si apoi iarasi si tot asa. Asta e menirea ei./
Nu stiu cum naiba sunt revelatiile astea, ca eu ca fire is tare seaca, adica foarte pragmatica" - e foarte bine sa fi pragmatica dar important e ca ai inteles ce era de transmis - menirea este de a trai pur si simplu - nu trebuie sa existe un alt sens mai palpabil sau altceva. Ideea e sa ne bucuram de fiecare lucru frumos din viata noastra.

Sophie13 - imi plac mult de tot explicatiile tale. Sunt atat de clare si de elocvente :) Ma bucur mult ca fratele tau e ok si c-ai reusit sa-i fi alaturi.

Andrei - "Amy, in legatura cu tema tin minte ca Octavian Paler a fost intrebat odata care este dupa parerea lui sensul vietii si raspunsul lui a fost "viata insasi".Nu sunt eu vre-un mare filozof dar raspunsul mi s-a parut genial.Calatoaria e cea care conteaza si nu destinatia.Si calatoria poate fi placuta chiar si pentru noi tocaitii daca invatam sa privim lucrurile din perspectiva asta" - ai gasit esenta - despre asta era vorba. Si e normal sa fi cand sus, cand jos - cu totii suntem asa pentru ca asta inseamna sa fi om si sa reactionezi la ceea ce se intampla in jur.

Wild_rose_crisis - "dar ceva mi-a intunecat lumina...si iubirea...si nu stiu ce." - asta este boala. Si fie ca e depresie, fie ca e TOC - sunt foarte perverse pt ca prin tot ceea ce te indeamna sa faci se autointretin, isi fac culcusul si mai moale. Iar ca sa iesi din groapa asta sau din roata asta "ca un soricel care cu cat da mai tare cu atat ameteste mai rau si nu reuseste decat sa se afunde si mai mult" trebuie urmata o anumita disciplina, sa nu mai asculti de emotii pt ca ele nu sunt bune - sunt expresia bolii si nu esti tu. Nu tu esti bolnava, nu tu esti problema ci ai anumite probleme, ai o anumita anxietate sau o anuita depresie dar viata ta, fiinta ta nu se rezuma la asta - e doar o parte, doar o etapa.

pulberedestele

imi pare rau sa aud cate probleme are tatal tau. Nu e deloc usor sa ai atatea dureri si putine bucurii si totusi sa vrei sa traiesti mai departe. Important e ca a inceput sa-si reia vechile obiceiuri. De la o anumita varsta degradarea e ireversibila si depresia e tot mai pregnanta dar exista totusi solutii. Ma refer la medicatie dar si la alte aspecte cum ar fi metodele de activare coportamentala. Trebuie sa-si gaseasca ceva de facut, sa-si gaseasca un rost cat ar fi de mic, sa se simta util si apreciat, iubit.

Legat de depresia ta - eu sunt psiholog si nu vreau sa-mi dau cu parerea despre medicatie. Pot sa-ti spun totusi ca exista si alte remedii iar psihoterapia da rezultate f bune - mai ales ca ameliorarile sunt de durata. Iti recomand asadar sa mergi la un psihoterapeut. Acolo vei identifica cauzele bolii, factorii care o mentin si care o fac sa reapara si vei putea invinge depresia cu adevarat.

Si acum o prima tema pentru cei care sufera de TOC sau NOC, cum ii spun eu.
De obicei cei care au TOC considera ca a gandi ceva e cam acelasi lucru cu a face acea actiune si de aici temerile voastre. Fenomenul asta se numeste "fuziunea gand-actiune". Ce nu stiti e ca lucrurile stau exact pe dos. Cu cat te gandesti mai mult la ceva, cu atat scade probabilitatea de a-l face. Sa va dau un exemplu: daca va supara cineva f tare dar nu indrazniti sa-l confruntati in mod direct, va ajuta f mult sa va inchipuiti ce i-ati spune, cum l-ati confrunta - in felul acesta se reduce nevoia de a face acel lucru si cade probabilitatea de a-l face si in realitate.

Oricum, ca sa va convingeti singuri de acest fenomen aveti mai intai o tema de facut si apoi o sa discutam.
Timp de 10 sile vă rog să vă gândiţi zilnic, câte 10 minute, la idea că veţi câştiga la Loto. Din 3 in 3 zile vă rog să analizaţi dacă gândindu-vă că aţi câştigat la Loto chiar s-a întâmplat acest lucru :)

Mult spor si ne auzim.

Buna la toata lumea. Va sugerez sa vedeti pe you tube doc."Sfidatorul"(23 de parti) este vb despre adevaratul dusman: mintea superficiala ! Vizionare placuta si sper sa va fie util!

Hei salutare,
Uite scot si eu nasul din ale mele si mai intru pe aici.
Amy, ma bucur ca am prins ideea, nu mi se intampla prea des si iti multumim de intervenitie. De asemenea si dl doctor.

Eu de cand sunt acasa, sunt okei, am avut si zile proaste dar nu exagerat Multumita lui Dumnezeu.Incerc cat pot sa-mi gasesc cat mai multe proiecte sa-mi tina mintea ocupata sisa-mia duca si ceva banuti.
Insa am sentimente de culpa, ca totusi era mai bine daca stateam la munca :(
Da, imi lipseste socialul, dar munca de acolo nuuuuuu?! Departe de mine.
Faza tare e ca persoana care a venit in locul meu a si demisionat, declarand ca daca mai sta se strica de cap. Deci, am avut dreptate! Era stresul enorm pentru banuti foarte putini.

Altfel sunt bine si astept cu nerabdare Sarbatorile.
Voi?
Ia hai va invit la un raport mic
Pai se poate asa ceva?!
Prozac va pupa pe toti!

Hei, in fuga scriu trei randuri ca am fost prinsa cu treaba si plecata din oras. Wild Rose, n-am mai vorbit cu terapeuta, dar in seara asta am intalnire cu ea si mi-am scris pe mana sa nu uit s-o intreb. Pup la toata lumea

Amy,
ma bucur nespus ca exista un psihoterapeut printre noi si iti multumesc mult pentru randurile frumoase.Ai dreptate, tatal meu trebuie apreciat si iubit, mai ales ca este un om deosebit, care merita asta.Nici la 81 de ani nu si-a pierdut umorul, ba chiar are niste remarci spumoase cateodata, semn ca inca functioneaza bine sau macar "ceva" inca mai functioneaza.Eu sper ca daca ii vom lua si proteza auditiva isi va regasi un pic locul in mediul din jur, asa este pierdut in liniste.
In privinta mea, iti pot spune ca am facut psihoterapie in spital si erau momentele mele placute de relaxare si de evadare dintr-un univers ostil parca, percepeam spitalul ca pe un loc de recluziune, desi m-am internat, bineinteles, de bunavoie.Am beneficiat si de un psiholog clinician cu multa experienta, o doamna de exceptie, cum rar se mai gasesc.Avea mare incredere in testele proiective si mai ales pe baza acestora mi s-a facut profilul psihologic(scriu aici doar concluzia:tendinta la recurenta a depresiei).
Multumesc pentru sfaturi, in orasul meu sunt putini psihologi care au facut specializare in terapii cognitiv-comportamentale, dar sper sa gasesc unul.

Wild Criss, iata contactul unei doamne psiholog din Iasi: Cristina Ciornei: 0723 270 777 sau 0742 840 689. Aceasta doamna face parte din grupul de formare in terapii cognitiv comportamentale al Asociatiei de Terapii Cognitiv Comportamentale din care face parte terapeuta mea. Sper sa te ajute mult si iti doresc multa sanatate. Si tie si la bebe!

salut dragii mei!buna Prozac, Sophie, Andrei si tuturor celorlati prieteni de aici.am intrat ce-i drept cam rar, v-am citit posturile si, vroiam sa va spun ca acum 2 zile am suferit o interventie chirurgicala cu anestezie totala.va spun sincer ca m-am dus cu o frica nebuna, plangeam, parca nu vroiam sa mai fac operatia respectiva de frica, o frica groaznica cu atacuri de panica si toata suita de simptome.m-am urcat pe masa implorand doctorii sa imi faca ceva, un calmant ca sa pot sa depasesc aceasta frica irationala, ma rog totul a decurs bine iar dupa hai sa zic ca in prima zi eram extrem de ametita iar ziua urmatoare seara am avut o cadere, imi simteam capul greu, imi vajaia capul nefiresc parca auzeam asa niste sunete ciudate, eram repet f confuza, m-am speriat tare tare siincepusem iar cu supozitiile tampite daca am innebunit daca sufar de vreo boala psihica, deci o frica teribila.am vrut sa va scriu pt ca aici gasesc suportul de care am neevoie.va multumesc ca mi-ati citit postul, am simtit nevoia sa ma descarc.offf m-am saturat de starile acestea, astept un raspuns.va pup pe toti, Sarit.P.S. imi cer scuze pt incoerenta cu care am scris acest post dar repet ma anima o frica si o stare anxoasa groaznica.

Sarit, am o prietena care s-a operat acum cativa ani si a reactionat exact ca tine.Era terorizata, plangea toata ziua dar e normal sa-ti fie frica, mai ales daca esti la prima interventie de genul asta si nu stii ce te asteapta.De la stresul asta s-au inrautatit si simptomele TOC-lui, dar pe masura ce te linistesti or sa dispara.
Ameteala si faptul ca iti simteai capul greu sunt efectele anesteziei dar dispar si astea in cateva zile.
O sa fie ok, ce a fost mai greu a trecut :-).

Andrei, mersi mult pt incurajari dar, zau azinoapte am zis ca innebunesc, auzeam vajaituri, mi se paruse ca a deschis cineva usa la bucatarie, parca auzeam si tv-ul, zic gata frate sunt schizofrenica incep sa aud zgomote, asa ciudat m-am simtit, o confuzie mentala, si acum mai am usoare urme, offfff tare panicoasa mai sunt.o zi fumoasa, frumoasa de tot

Salutare! observ ca starile urate sunt inca prezente la multi dintre voi, eu multumesc lui Dumnezeu sunt cat se poate de bine daca stau sa ma gandesc cum eram acu un an.OF DOAMNE!
Sper sa reusiti sa depasiti starile acestea, stau sa ma gandesc ce m-a ajutat, insa nu pot identifica nimic concret ci o multitudine de factori!!
PULBERE DE STELE m-ai cam speriat cu recidiva, si eu am avut pe la 21 de ani ceva asemanator cu ce am avut anul trecut, si am tras 2-3 ani pana am reveni pe linia de plutire, insa recaderea de anul trecut(dupa 8 ani), m-a speriat, si stau sa ma gandesc cat o sa imi tina binele??
habar n-am, sper ca Dumnezeu sa imi dea putere sa trec peste, chiar daca va mai fi, pentru ca e posibil...sau poate nu!
SARIT stiu ca e greu sa accepti ce iti spun, dar te rog gandeste-te ca ceea ce iti trece prin minte sunt doar ganduri si atat, ganduri mai ciudate, pe care nu le poti controla dar care nu reprezinta realitatea!
Nu lupta cu ele, accepta-le dar doar ca ganduri, pentru ca ele nu te reprezinta, si or sa treaca la un moment dat!
Multe salutari tuturor celor de pe acest forum, chiar daca scriu mai rar va citesc cu interes si sunt alaturi de voi!
Oare nu am putea pune bazele unei asociatii pentru toti cei cu probleme de ordin psihic, insa ceva care sa aduca ajutor real si suport nu doar formal si la suprafata.Parca e prea multa suferinta pe lumea asta si in tara asta!Plus, saracia...Pacat ca statul nostru " iubit si drag" nu e in stare sa ofere un cadru decent pentru problemele de genul asta!
In fine, poate exagerez, insa mai schimbam subiectul, poate mai uitam de suferinta!!
Va las si un link spre o melodie care mie imi place mult!
E mai patimasa insa mie imi place:http://www.youtube.com/watch?v=6AQFP9HDtDM

Sarit, draga mea eu ama vut 3 interventii majore de-a lungul TOCului, toate cu anestezie totala si soldate cu succes total, uite-ma ce bine scriu:))
Este cat se poate de reala teama ta de interventie, dar ai depasit-o si gata!
Iti repet, nu se innebuneste asa, doar ca ne-am gandit sau doar ca avem anxietate severa.
O sa-ti povestesc ceva: acum vreo trei ani auzeam noapte de noapte un ticait de ceas, ticaia al naibii doua secunde apoi se oprea brusc.
L-am auzit prima seara, apoi a doua data, in fine de multe ori. I-am zis sotului, zic uite eu aud un ticait asa tarziu in noapte, evident omu dormea adanc si nu-l auzise, dar nici nu parea ca ma ia in serios.
S-a intamplat totul vreo doua saptamani in care am crezut ca innebunesc, deoarece cautasem peste tot si nu gasisem nici un ceas, al sotului ca eu nu aveam, nu facea acelasi zgomot. Eram disperata si convinsa ca "aud" ticaituri, nah cum nimeni nu le auzea..iti dai seama.
Pina intr-o zi, mi-am adus aminte ca in debara era un saculet cu jucarii dale lui fii-miu si printre ele era acel ceas de copii cu ticaitul lui enervant.
Iti dai seama ce usurare...
Ai trecut peste operatie, e totul ok
Va pup

Sarit, linistete-te! Toata povestea asta e anxietate, zau! Cate zgomote mi-au trecut mie prin cap. aoleu, cand eram nedormita si vai steaua mea cel mai mic zgomot mi se parea ca e langa mine... Am trecut prin asta. Nu e bai!

Si am fost terorizata ani la rand de o chestiune pe care intr-un moment de maxima anxietate, printr-o stare de semisomnolenta, mi s-a parut ca o aud... M-am prins ca era de la anxietate, dar de fiecare data cand ma apucau bazdacii, ma gandeam la asta. Si uite, intr-o seara, chiar de vreo luna, eram atat de obosita, m-am pus in pat si eram convinsa ca nu dorm si ca ma fatzaii dintr-un loc in altul. Pana cand am auzit strigand pe fosta mea sefa la mine si m-am ridicat intreband-o pe sora-mea care se uita la TV langa mine daca m-a strigat. Si mi-am dat seama ca eu eram intr-un somn agitat, foarte usor si ca visam!!!! De f multe ori mi s-a intamplat sa mi se para ca aud zgomote. Toate astea sunt de la oboseala si de la anxietate, draga mea.

Eu, dupa ce m-am operat de apendicita, am plans cateva ceasuri pe zi de frica ca mor :-))))))) Si uite ca n-am mai murit! Sanatate, draga si recuperare usoara!

Buna tuturor, sunt noua pe acest forum si nu sufar de TOC, am intrat aici pentru mai multe informatii despre aceasta afectiune care se pare ca il chinuie pe logodnicul meu.Am spus se pare pt ca nu a consultat un medic de specialitate decat acum cativa ani, mai precis in 2005.Cum se manifesta afectiunea la el si cum am dedus eu ca ar fii vb de TOC din ce m am documentat pe net.Dc sunt alte parei va rog sa ma informati.Sfera permanent de teama de a nu face rau cuiva in special celor dragi, se teme de cutite sau alte obiecte ascutite, esarfe, nu suporta sa auda la tv stiri despre crime, violuri sau sa citeasca asa ceva in presa.E perfect lucid, stie ca aceste ganduri nu l caracterizeaza, vrea sa scape de el dar nu reuseste
Dupa ce gandurile dispar apare sentimentul de vinovatie, ii este frica sa nu inebuneasca.Intensitatea episoadelor variaza, sunt momente cand poate controla "gandurile negre"cum le spune el prin puterea minti, isi spune ca aceste ganduri nu au nicio logica, sens el nu ar face niciodata asa ceva si atunci ii dau pace si alte episoade, in special cand este singur, cand il coplesesc, atunci iese la plimbare sa si limpezeaza mintea.In 2005 cand a consultat medicul i-a fost prescris un tratament cu lexotan si sevarin, nu -mi amintesc dozele, a mers o singura data deoarece medicul nu i-a spus sa revina, poate a considerat cu nu sufera de ceva grav.A urmat tratamentul un an de zile dar fara sa l respecte cu strictete, lua cum considera el si mai mult pt linistea lui, sa stie ca ia ceva si asa cum a fost urmat a dat randament si s a simtit perfect imi spunea pana in primavara anului 2009 cand au reaparut gandurile.Fara sa consulte un doctor a reincept tratamentul asa cum il urmase el odinioara fara sa respecte vreo regula fara prea multe rezultate de data asta.L-am sfatuit sa mergem impreuna la un doctor dar nu este prea hotarat de frica sa nu i spuna ca are vreo afectiune psihica grava, ii este frica sa nu-i spuna ca este schizovrenic chiar dc nu manifeste niciul din simtomele despre care am citit pe net, sau aceasta afectiune este tot o forma de schizofrenie dar cred ca vb prostii, informati-ma va rog, sunt destul de stresata si nu stiu cum sa l ajut, ma gandesc sa ne casatorim si nu stiu cum va afecata aceasta afectiune viitorii copii.
El are 27 de ani, este un barbat inteligent, are un job solicitant(manager it-ist la o firma, lucreaza si 12 ore pe zi fara ca aceasta afectiune sa-i afecteze capacitatea de munca), in cea mai mare parte a timpului este vesel, sociabil, ii place sa iesim in oras, singuri sau in grup dar are momente cand apar gandurile, obsesiile, nu stiu cum sa le numesc si apar de obicei seara cand ajunge acasa, in timpul zilei spune ca uita, are de lucru, nu are timp de prostii, dar seara cand ajunge acasa(noi nu locuim impreuna inca)ma suna si este stresat sa nu inceapa obsesiile de a face rau mamei, bunicului, pisicii desi e perfect constient ca nu ar fii instare dar spune ca sunt cateodata atat de reale incat se ridica din pat si iese la plimbare de frica.
Am scris atat de mult, sper sa aveti rabdare sa cititi si sa mi dati informatii, sfaturi despre ce credeti ca se intampla desi stiu ca cel mai bine este sa consulte un medic.Agitatia mea, pt ca si pe mine ma afecteaza starile lui s-a declansat odata cu o afirmatie facuta azi de el, nu a fost prima data cand imi povesteste de obsesiile lui dar parca azi m-a afectat mai tare si m-a indemnat sa mi fac cont aici si sa cer pareri.Am mers intr_un magazin unde el mi-a facut cadou niste haine, mi a spus sa aleg ce-mi place, printre produsele alese se afla si o esarfa pe care el mi a zis sa mi -o platesc eu, ca lui ii este frica de asa ceva, sa nu cumva sa mi faca rau cu ea, dupa a urmat sentimentul de vinovatie ca a gandit ca ar putea sa mi faca rau.Eu stiu ca nu ar putea sa faca rau cuiva, el stie asta si cu toate astea gandurile negre il afecteaza cand nu se asteapta.
Pt toti cei care au rabadare sa citeasca tot astept sfaturi, informatii, mai ales dc aceasta afectiune se transmite la copii.Va multumesc.

buna la tuturor, iulia din punctul meu de vedere ca sufar si eu de toc eu cred ca da este vb de asa ceva, linisteste aceste tulburari sunt cele mai simple din sfera psihiatriei, eu zic sa mergeti cu incredere la un specialist.veti vedea ca se poate rezolva, va doresc numai bine, nu si nu cred ca se trasmite, din cate cred eu aceasta tulburare dispare odata cu inaintarea in varsta, cel putin asa am auzit, va pup

Dragii mei, va multumesc e

dragii mei prieteni, Prozac, Sophie, Indic39 si, tuturor celor de pe acest forum.va multumesc din toata inima pt solidaritatea voastra, e minunat sa vezi ca exista Oameni pe lumea asta care rezoneaza cu tine si problemele prin care treci, sincer am si varsat o lacrima ca deh sunt mai impresionabila si, mai ales dovezile de omenie fie ele vorbe de incurajare sau orice altceva ma misca enorm.ma ajuta mult incurajarile voastre pt ca sincer trec si printr-o pasa mai putin placuta dar, promit ca ridic capul si o sa fie bine.va sarut cu drag pe toti si sa aveti un sfarsit de saptamana linistit si senin.Sarit.

multumesc vivi86 pentru raspuns, am si eu momente cand sunt ingrijorata de aceste ganduri ale lui dar am convingerea ca totul va fii bine mai ales ca nu sunt constante si nu vb tot timpul despre asta, probabil vb cu mine cand simte ca il coplesesc.In multe situatii chiar uit si nu mai dau importanta dar cand il vad iar trist si abatut.stii cum e, oricum multumesc pt sfaturi si informatii si mai astept si pe altii

si mai am o intrebare, aceste medicamente Lexotan si Sevarin sunt prescrise in afectiuni usoare, sunt uzuale si le foloseste multa lume?el le cumpara cu reteta de la medicul de familie

Buna iulia, iubitul tau pare sa aiba o tulburare de anxietate cu ganduri intruzive. Astea cu violenta si asa mai departe. Pare a fi TOC. Din ce oras sunteti? Eu cred ca trebuie sa mearga la un medic psihiatru bun care sa-i prescrie un tratament bun si sa-l trimita si la nitica terapie. Adica sa vorbeasca cu cineva care sa-i explice cu ce se mananca anxietatea asta si cum ii poate da la cap. TOC-ul este un dezechilibru chimic al unor substante din creier, care face ca pe langa diverse simptome fizice (ca nod in gat si asa mai departe) sa ai stari emotionale foarte suparatoare care iti dau tot felul de idei. Intr-un final ideea naspa e cea care reuseste sa te aduca in "rahat" ca ajungi la conclizia ca ce nenorocire o sa faci tu. Cand vorbesc de stari emotionale, ma refer la oboseala, stres, deprima, neputinta, etc; Gandurile astea se numesc ruminatii obsesive, adica un soi de frecus la piciorul de lemn continuu care te epuizeaza.
Ce i-a dat lui nu e sevarin e Fevarin, un antidepresiv, iar lexotanilul actioneaza ca un soi de aspirina atunci cand te doarte capul.
Cand apar starile de anxietate, corpul degaja multa adrenalina, iar lexotanilul="aspirina" lucrezea strict pe acest proces. Sa ne gandim de exemplu la o bronsita: de la infectia din plamani ai diverse simptome care se trateaza cu aspirina, paracetamol, etc. Pt infectie in sine se da antibiotic.
In cazul anxietatii, lexotanilul e aspirina si fevarinul e antibioticul, adica medicamentuil care ajuta la rezultatele pe care corpul le obtine pe termen lung.
Cat despre intrebarea ta, daca sunt prescrise in afectiuni usoare si daca le foloseste multa lume, iti voi spune asa: sunt extrem de uzuale in tratamentul anxietatii si a depresiei. Lumea are o prejudecata imensa si fata de distonocalm, daramite de ceva ce n-a auzit. Oamenii cred ca daca ei o pilula dintrastea, gata, s-a dus cu tine, om nu te mai faci si uite cat de grav e. TOC-ul aduce o mare suferinta, e grav intr-adevar ca suferi, dar nu inseamna ca o tratament=stare de leguma=camasa de forta=viata omului s-a dus dracului :-))) Incerc sa fiu cat mai plastica cu putinta.

Eu iau un medicament care se numeste Cipralex, tot un soi de antidepresiv, si Rivotril, adica tot un soi de "aspirina". Cum sunt? Pai avand in vedere ca vara trecuta am dat faliment si mi-am parasit barbatul, am schimbat casa si lucrez freelance, adica banii fluctueaza si adesea nu sunt, ma regaesc intr-o forma minunata. Putine stari proaste.. Azi am avut de exemplu una, ca s-a sarit pe capul meu de ce si cum fac eu cu viata mea. Familia, de. Dar in general cresc de la zi la zi. Si, pe langa medicatie, ce m-a ajutat enorm a fost terapia!

Multa sanatate!

buna sophie13 si multumesc pt sfaturi.Referitor la intrebarile tale, suntem din bucuresti si i-am sugerat si eu sa consultam un medic insa lui ii este putin frica, zice sa nu-i spuna doctorul ca cine stie ce are s-o ia razna de tot.Eu incerc sa-l ajut cat pot insa am impresia cateodata ca fie suferinta cauzata de afectiune nu este atat de mare, fie se complace in starea asta pt ca nu prea este receptiv la sfaturi in sensul ca:1.ezita sa consulte un medic
2.urmeaza tratamentul asa cum crede el, adica un Fevarin si un Lexotanil pe zi, dar nu tot timpul, poate trece si o sapt. fara sa ia
3.consuma si alcool chiar dc face tratament(nu exagerat, cate o bere seara inainte de culcare, nu zilnic) si eu sunt de principiu ca nu asociem medicamentele cu alcoolul chiar dc este in cantitate f mica
4.l-am indemnat catre o activitate fizica sa mai elimine energiile negative, fara succes
5.munceste mult, fumeaza mult, mananca nesanatos
Oricum, ideea este ca inainte sa ne casatorim, o sa-i cer sa consulte un medic, vreau sa pornim in viata cu dreptul chiar dc ramane intrebarea dc isi va reveni la normal, cum a fost odata, dc obsesiile lui vor afecta relatia nostre sau viitorii copii, ma interesaza ce sanse sunt ca un copil sa sufere de TOC

Buna ziua tuturor...sophie multumesc pt numerele de telefon...o voi suna pe doamna doctor cat mai curand posibil...Iulia81g...linisteste-te...desi cred ca ai inteles asta...si eu am aceleasi idei tampite ca as putea face rau cuiva...de aporape un an acusi...si in fiecare zi...asa ca iubitul tau e un caz fericit...In rest...ce sa va mai spun?.o zi frumoasa tuturor...si multe pupaturi:P:)...mai vb...

iulia81g, prietenul tau nu se complace, e speriat.Probabil ca din cauza asta face totul pe dos.Tratamentul facut dupa ureche si alcoolul doar ii inrautatesc starea.Sfatul meu e sa fii intelegatoare cu el dar in acelasi timp sa incerci prin orice mijloace sa-l convingi sa se duca la medic.E intradevar o boala destul de nasoala, dar tratabila si nu are rost sa se chinuie aiurea.

Iulia, arata-i prietenului tau ce scriem noi. Poate se linisteste putin si cand va ajunge la medic va avea surpriza sa vada ca treba nu e asa de nasoala pe cat crede el. Cat priveste abrambureala cu care ia medicatia, eu cred ca e foarte speriat. Ce sa zic, o bere din cand in cand... nu cred ca e chiar asa de grav. Si eu am baut o bere aseara ca aveam chef :-) Si de regula nu beau nimic...
Dar pe bune, arata-i postul in care explic ce e TOC. Poate il linisteste.
Ce sanse au ca si copii sa aiba TOC? Pai nu cred ca sunt prea mari sanse. Printre noi sunt mame de copii care n-au nici pe naiba. Sa zicem ca daca barnatul tau are o fire mai anxioasa, poate si copilul (cu sanse cred eu fopoooarte mici) sa fie mai anxios, dar asta nu inseamna nici boala, nici nu trebuie sa te chinui prea tare cu ideea asta. Toata familia mamei mele e plina de anxiosi, dar mana nu are deloc TOC. Nimeni nu are :-)
Eu am suferit mult cand am pierdut o sarcina si barbatul meu (exul) mi-a zis ca sa ma fac repede ca el nu vrea sa aiba copii bolnavi cu mine. Prejudecatile astea sunt doar prejudecati si tu esti o fata de nota 10 ca pui intrebarile astea aici. Multa bafta!

Buna tuturor!Stau de multe vreme pe ganduri daca sa scriu sau nu.dar negasind un raspun sau o solutie clara la problema mea..iata-ma scriind.
Incerc sa rezum:Acum 6 ani in urma unui tratament cu metoclopramid pentru probleme digestive am facut galactoree.Aceasta problema am identificat-o la endocrinolog.Dar odata cu galactoreea s-a schimbat nitel starea mea afectiva, am devenit mai plangacioasa, mai posaca, iar dupa menstruatie cu nervii la pamant.Doar de atunci...intr-un final de de familie a hotarat sa consul un dr psihiatru/neurolog pentru acest sindrom premenstrual.Dr.de acolo mi-a pus diagnosticul de tulburare depresiv-anxioasa si mi-a prescris o pastila zoloft pe zi.Odata cu aceasta pastila a inceput nebunia:mi-a disparut pofta de mancare, buna dispozitie, dorinta sexuala, au aparut crize incontrolabile de plans, ganduri ca voi muri deoarece eu imi voi face rau si chiar ma simteam capabila.Apoi curiozitati ciudate, obsesie chiar:sa stau cu fundul pe geam sa vad cum se vede afara asa, daca schimb pozitia...daca ma aplec putin.(stau la 1:) imi luam toate masurile de siguranta sa nu cad.Imi propuneam insa de fiecare data constient sa nu mai fac asta, dar ma intorceam mereu.Asta imi rpovoca crize de plans, deoarece nu eram capabila sa ma impotrivesc acestui gand.Nu i-am spus doamnei dr nimic, am continuat cu zoloftul.Dupa 3 luni am inceput sa fiu ca inainte de a-l lua.Dupa 6 luni am renuntat la el, si am fost k.
Acum dupa 6 ani si o perioada de stat prin casa, perioada in care am citit toate forumurile, deoarece icepuse sa imi cada foarte tare parul si doream un raspuns.Am facut tot felul de tratamente dermatologice fara nici un raspuns.Tote forumurile duceau spre psihiatrie.Avand acea experienta m-am adresat din nou unui psihiatru, spunandu-i ca imi cade parul, ca ma streseaza, ca plang toata ziua samd.A spus ca am o tulburare afectiva si din nou zoloft.Am zis k, o fi bine.Am lua un sfert apoi jumate, apoi una.Cand am inceput sa iau una...nebunie...toate acele reactii ca prima oara, si o alta curiozitate:sa ma strang de gat cu diferite obiecte sau sa ma apas...sa vad ce se intampla...cum se inroseste fata.Dupa 2 luni eram praf.Dr.vazand asta mi-a schimbat tratamentul:jumatate mirzaten.La prima jumatate am lesinat.Apoi jumatate cipralex.Ca si zoloftul mi-a accentuat tot felul de stari.Acum de 2 luni iau fevarin, o pastila seara de 100.Cel putin nu mai am aceste reactii adverse, dar nici nu mai sunt eu cea care eram inainte de aceste medicamente.Fac si psihoterapie, nici dr.nu stie exact ce am patit.Mi-e si frica sa renunt la ele, deoarece nu voi scapa de "curiozitati"crize de plans.ce credeti ca am ?Am toate motivele sa fiu perfect fericita...am avut o copilarie si o viata minunata.Imi e frica de toate starile prin care am trecut.ca am aceste curiozitati odata cu zoloftul..dar care nu le uit...raman undeva..chiar daca nu le mai aplic...imi e frica de ele.un sfat va rog

buna la toata lumea citesc tot ce scrieti aici, dar putin timp sau chef sa scriu eu asta pt ca sunt ok acum.alina draga stai linistita sunt doar ganduri nimic real, cel putin cat stiu eu asa ca am toc, si ce sa zic si eu avut teama permanenta de moarte si ca imi fac rau dar.de 3 ani nu sa realizat nimik, la inceput am fost cea mai speriata si acum mai sunt dar ma linistesc intrand aici.gandurile nu sunt impuse de afara, sunt pur si simplu obsesi care cu ajutorul unui psiholog sau si a unui tratament vei descoperi cat si cum el vei invinge.sunt ganduri care nu te caracterizeaza, iar un prim lucru care iti demonstreaza ca esti ok este faptul k ti-ai dat seama ca aceste ganduri nu te caracterizeaza si nu sunt bune, este un pas in fata recunoscand problema.probleme pe care le vom depasi, , , , andrei si restul cum sunteti ?ce faceti ?andrei ce face prozacul simti ceva? va pup pa

Multumesc pentru promptitudinea raspunsului vivi!Problema e ca nimeni nu m-a diagnosticat cu toc, deoarece in ambele dati cand am fost la psihiatru nu acuzam ganduri sau obsesii deoarece nu le aveam.Ma suparau plansul fara motiv, caderea parului, lipsa dorintei si satisfactiei sexuale.De fiecare data cand am luat zoloft mi s-au declansat.Eu le pun si in practica, din curiozitate.Specific, nu cu dorinta de a-mi fac rau, ci de a experimenta.2 obsesii au aparut in cei 6 ani odata cu zoloftu:statul pe geam, si cum reactioneaza fata in situatia in care ma apas pe gat.Imi e frica deoarece nu le aveam inainte, si mi-e frica de faptul ca aceste mediacmente mi-au creat acest dezechilibru, care mai este oare reversebil?Voi credeti ca este TOC?Nu imi petrec timp facand asta, sunt zile in care curiozitatea cu fata exista sunt zile in care nu.Treaba e ca nu mai percep la fel...atele...fularele..curelele...eu nu stiu ce s-a intamplat.Acum le vad ca pe niste obiecte cu care as putea sa imi fac rau.Nu fac ritualuri...Dr.imi repetea mereu ca nu am nici o afectiune psihica..sunt doar mai sensibila.Dar acuma sensibilitatea a capatat alte nuate...si fiecare tratament in parte nu m-a ajutat cu nimic.Voi face si niste analize endocrinologice sa vedem...poate gasesc acolo un raspuns.

alina...sa sti ca si eu am chestia asta frica de fulare esarfe sfori, nu le port sau nu umblu cu el, iar la mine ca tocaita asta se numeste compulsie.cel putin asa stiu, nici la mine aceste ganduri nu exista in fiecare zi doar atunci cand se declanseaza la anumite stiri, chiar vorbe despre moarte sau de acest gen, nu port adidasi cu sireturi decat cu scai, , , , , iar astea se numesc compulsii.te imbratisez si iti doresc numai bine

buna ziua, ma numesc valentin, si am si eu o problema serioasa cu mana dreapta, si ma simt rau cu ea, am mana dreapta umflata si mi se intareste mana dreapta rau din 5 in 5 minute, , , si am si eu nevoi ede un ajutor de la un medic sami refac toata mana dreapta la loc cum era inainte, , , si problema este ca eu am fost operat la spitalul azuga, din jud.prahova si ma simt din ce in ce mai rau, am avut un ods rupt si mi-a bagat in loc d e tija, mi-a bagat o agrafa de fier, iar acum ma simt rau de la operatie sinu pot sa misc nici degetele cum era odata inainte sa ma operez, va rog frumos, datimi si mie vreun sfat sau vreo indicatie si mie ce sa fac, ca sa ma vindec cu mana dreapta, va rog frumos din suflet, , vreau sa o misc cum o aveam odata, va rog din suflet, pls, -*, va rog din suflet inca odata sa ma ajutati sami vindec mana mea cum avuto odata, pls, ast rasp unui medic sau unui profesor specialist, sa traiti, si va doresc o zi buna, salutari, sunt valentin din orasul moreni, judetul dambovita


(*modificat de administrator)

Eu asta nu inteleg Vivi.inainte sa merg la psihiatru nu am avut nici o fobie de absolut nimic.Nu sunt timida...am fost tot timpul super impliacata social...dupa menstruatie insa sunt praf.Si in lipsa mare de ocupatie apare tristetea nejustificata.Pe aceea vroiam sa o tratez..nu sa adun fobii.Nu imi e frica de sfori..etc..nu le evit..doar ca nu le mai percep la fel.Cred ca o sa fie dorinta aia de a experimenta ceva cu ele.Si toate au aparut odata cu zoloftul...Daca intradevar e toc...voi putea vreoadata sa am si eu un copil..sa renunt la medicamente?