Grup de suport pentru TOC-CAP 15
buna dragi mei, eu zic ca este activitate nu asa intensa ca altadata dar destul, ei na asa-i cu obsesia odata mai bine odata mai rau, ce sa va zic de mine am inceput cu doza dubla de prozac si pot zice ca sunt destul de ok ma bucur ca nu m-am mai ingrasat ca de la celelalte.mai fac cate o terapie din 2 in 2 saptamani si parca altfel e viata.hai k va pupa vivi
Domnului dr.Valentin Matei si celor interesati de pe forum,
Domnule doctor, v-am descris anterior conditia medicala a tatalui meu, e printre postarile vechi(maladia Alzheimer, psihoza organica, depresie majora severa recurenta), iar recent a fost incadrat in grad de handicap accentuat, ceea ce-i da dreptul la medicatie gratuita in conditiile Legii 95/2006.De aici incepe problema, pentru ca recent, prin Ordin al presedintelui CNAS, Ariceptul Evess pe care il lua, cu rezultate multumitoare, nu mai este considerat la pret de referinta, in locul acestuia fiind preferat un preparat cu aceeasi substanta activa, de la Teva(medicul nu mi-l recomanda, considerandu-l inferior sau cel putin experienta dumnealui nu cuprinde preparatul facut de Teva).Comedia este lunga, pentru ca traim in Romania, asa ca preparatul Teva nu se gaseste la nici un depozit din tara...si oricum este de evitat, pentru ca, nu-i asa, se trece in lista CNAS ce este mai prost si mai ieftin.Am cumparat Aricept Evess, am mai luat si Effectin, asa ca nota de plata a juns la aproape 2 milioane de lei.Considerati ca este un lucru deontologic din partea celor care au facut aceasta schimbare?Exista o comisie care a hotarat acest lucru?Credeti ca preparatul de la Teva ar trebui experimentat si pe tatal meu, cu riscul de a fi apa de ploaie?Asta daca il gasesc...Din pacate reforma in sanatate s-a oprit la Casa Nationala, nu au fost desfiintate Casele paralele, iar de asigurari private de sanatate nici nu poate fi vorba in Romania, din motive pe care le intuiesc.Am vrut poate doar sa lansez un strigat de ajutor, in locul celor care nu-si pot permite sa cumpere Aricept, am simtit nevoia de solidaritate impotriva acestui program care nu mai este de sanatate, ci de eutanasiere.Sunt revoltat si, in acelasi timp neajutorat, noroc ca parintii mei isi mai pot permite, cu chiu cu vai, luxul de a lua un preparat mai bun.In rest, ce sa mai spun, a ajuns sa fiu si eu deprimat de aceasta situatie, precum si de altele, pe care nu le mai insir aici, ar fi un adevarat pomelnic.Multumesc mult!

Pulberedestele
Sa stiti ca in experienta mea medicamentele generice nu sunt asa rele cum se spune. Eu cel putin folosesc mult medicamente generice (nu am folosit insa inhibitorul de colinesteraza de la Teva) cu rezultate foarte bune. Sigur ca este opinia fiecarui medic, dar din experienta mea cele mai multe generice sunt ok.

sophie,
ti-am trimis un mail pe adresa pe care ai last-o pe acest forum.te rog, cand ai timp sa-mi raspunzi.mersi!te pup!

Laura, nu am primit nici un mail si administratorul site-ului sterge, mai nou, adresele de mail si datele personale pe care oamenii si le dau aici. Poti sa spui aici despre ce era vorba?
buna dragi mei, ce mai faceti cum mai sunteti, eu.binisor si nu prea ca ma pus saracia sa ma uit la stiri si parca iar mau apucat gandurile dar imi aduc aminte de ce imi zicea un medic psihiatru prieten:niciodata un obsesiv nu isi va face rau sie insusi sau celor din jur.niciodatasi cred ca a fost f sincer cu mine pt ca are destula experienta.oricum dragi mei va pup in rest prozacul isi face bine treaba pa va pupa vivi
Va salut! Vad ca activitate destuk de putina pe aici... O fi bine, o fi rau? Poate sunteti mai bine, sper! Pt.ca eu am iar de cateva zile niste stari de stau sa ma intreb cui si cu ce i-am gresit pe lumea asta, ca parca cateodata e chiar prea mult!
Am fost relativ bine, chiar de pasti a fost cat se poate de ok, a intervenit intradevar ceva, insa zau ca nu mai stiu!Sa va povestesc!
Eu am fost acum 3 ani plecat in Canada pt.cca 3 luni, acolo ar fi trebuit sa si raman, am rezidenta de canada!
In fine, acolo am dat peste un unchi destul de alchoholic, care mi-a facut viata calvar.eu veneam si dupa moartea tatalui meu, asa ca eram destul de fragil, drept urmare dupa 2 saptamani de Canada am hotarat ca eu plec!Au discutat cu mine si m-au facut sa ma razgandesc, dupa alte 2-3 saptamani exact la fel, insa atunci mi-au propus ceva!:Aveau niste prieteni in Toronto pe care ii ajutasera cand acestia au venit in Canada si care se oferisera sa ma ia la ei cateva saptamani ca sa ma rup de atmosfera incordata!
Zis si facut, partea faina sau naspa e ca aveau si o fata putin mai mica decat mine si pe care dupa cum am realizat mai apoi mama ei incerca sa o cupleze cu mine!
Na, asa, am ajuns acolo, toate bune si frumoase, chiar m-am imprietenit cu tipa, povesteam, ne faceam confidente si a inceput sa imi placa de ea!Atat ca ea avea pe cineva, insa mama ei nu il agreea!
Ea mi-a dat ceva detalii ambiguue despre el, cum ca e doar un prieten, dupa care ca e ceva dar ca nu o sa mai fie, si am ajuns sa avem cateva zile in care am fost impreuna(sarutat, tinut de mana, plimbat si cam atat).Eu m-am cam atasat ca de obicei rapid, tipa chiar imi spunea la un moment dat ca ar cam vrea sa se mute de la ai ei si ca ar fi ok daca ne-am muta amandoi ca cuplu sau doar ca prieteni!
Insa brusc si subit s-a racit, nu mai prea dadea semne ca ar vrea ci din contra m-a dus la o intalnire de a ei cu respectivul, undeva la un Mc Donalds, unde nu prea am vrut sa merg, insa fiind in masina ei si ea trebuind sa mearga, , , , Jenant oricum!
Si cam asta a fost relatia mea cu ea, nu am avut puterea sa o inttreb niciodata:WHY?
Eu eram nou venit acolo, ei aveau o relatie deja, el avea la vremea respectiva un bussines de cca 1 milion dolari(zicea ea, evaluat), eu nu aveam mai nimic!
Si acu fiti atenti:am mai tinut noi legatura in astia 3 ani insa cateva mesaje pe mess, si acu cateva saptamani imi trimite mesaj ca vine in Romania si ca vrea sa ma vada si pe mine!
Zis si facut, a ajuns in Romania si am iesit la un suc! Acu sa vezi bomba:dupa cca 1 ora de povestit si stat impreuna am constatat ca de fapt eu simteam pt. ea aproape la fel ca si in Canada, adica vroiam sa fiu cu ea!Am ajuns acasa, si au inceput analizele de ce pt.ea simteam asa si era ok, nu imi era frica si pt, celelalte dinainte nu!(poate imi spuneti voi parerea voastra).
Oricum e o femeie stapana pe sine, cu o cariera frumoasa in cadrul unei corporatii insa nu cred ca astea m-au atras la ea.Pt.ca am tot analizat de ce.
Am ajuns seara acasa si m-am hotarat sa ii spun ce simt, nu mai vroiam sa imi fie frica, nu aveam ce pierde.I-am scris un sms in care i-am spus ceea ce simteam, la care ea mi-a raspuns cam asa:(Exact asa):WOW.Nu stiu ce sa zic pt. ca nu ma asteptam la asta.Am crezut ca nu mai e nimic.
Eu i-am spus ca asta simt si ca am vrut sa stie asta chiar daca nu va fi nimic intre noi!
Si ea mi-a scris:Inteleg.Si cred ca si daca as lua ceva in calcul sau as simti acelasi lucru ar fin greu sa fac vre-un pas pt.ca stiu ca plec.
Na, aici au aparut primele semne de intrebare pt. mine insa am zis ca tre sa vad excat cum stau lucrurile asa ca i-am scris iarasi si i-am spus ca macar cat e aici poate putem fi mai mult impreuna!
Si ea a scris:Vin cu o propunere:trebuie sa merg joi in brasov.Ai vrea sa vii cu mine?Ma intorc tot joi!
Eu i-am scris ca da, dar ca o sa fie freu sa imi iau liber asa pe nepusa masa.si ca nu are cine imi tine locul!
asa ca ea mi-a raspuns:Plec de dimineata, Nu e vorba de tinut loculDar puteam sa mai petr
ecem timp impreuna.Eu pot merge si singura dar mi-ar face placere sa fii cu mine.
Ea a inteles ca eu o intreb daca tre sa tin locul cuiva, in fine, eu i-am propus sa mergem in weekend undeva amandoi
si ea:Trebuie sa vad ce se intampla cu ai mei(ea a venit cu parintii).Numai de asta nu promit nimic.In principiu da!
Au urmat cateva mesaje(seara)cu sa visezi frumos.etc
Apoi eu am vb in firma, am mintit cum nu o mai facusem si mi-au dat liber o zi!
I-am spus si am intrebat-o daca mai e valabila invitatia.Mi-a zis ca da, si urma sa ne intalnim in ziua aceea la o cafea sa vb, si a doua zi sa merg cu ea la BV.
am sunat-o de 2 ori sa iesim, dar de fiecare data era cu cate o prietena la cafea.
A ramas ca ma suna mai pe seara sa vb!
dar a uitat sa sune! s-a facut orA 23 SI nimic.
Am trimis sms si am intrebat-o daca e mai bine sa merg la munca sau sa mai astept sa imi dea un semn!
Mi-a zis ca mai bine merg la munca!
Na, acu m-au luat toti dracii!
Am trimis sms in care i-am spus ceea ce am facut ca sa pot fi cu ea si am intrebat de ce nu a spus din prima ca nu vrea?
Mi=a zis ca i se pare ca eu vreau mai mult si ca nu vrea sa imi fac sperante!Si ca ea vrea sa fim doar amici si ca nu vrea sa ma minta.
Am intrebat de ce a intrat in jocul de-a flirtul?
Mi-a zis ca initial a crezut ca putem fi impreuna MACAR CATEVA ZILE, dar ca apoi s-a gandit ca va fi aiurea pt, ca ea pleaca..
Si ca dupa ce s-a intamplat in Canada ar fi aiurea sa mai sufar, si ca ea nu ar fi impacata cu ganduk ca a facut ceva fara sa gandeasca pana la capat1
Clar, am intrebat, ce a fost in canada, ca acolo eram langa ea si as fi ramas pt, ea!
Mi-a zis ca ea nu vroia sa raman doar pt.ea pt. ca nu imi putea garanta ca o sa fie cu mine!
Ca ea nu stia ca relatia ei se va sfarsi dupa ce eu o sa plec, si ca cica cum ar fi fost sa raman pt. ea sa nu ne intelegem si dpa cateva luni sa ne desparetim.
Cica pt.ea avea sens daca ramaneam in Canada pt, a realiza ceva nu pt.ea1
dar i-am explicat ca dupa moartea tatalui meu, chiar mi s-au schimbat prioritatile, familia pe primul loc!asa ca nu aveam de ce ramene acolo, decat o alta familie...
ASA CA DRAGII MEI IAR AM FOST DAT PESTE CAP, OARE NU CORESPUND PT.FEMEILE CU POZITIE MAI HIGH, NU FAC CE TREBUIE, SAU PUR SI SIMPLU NU A FOST SA FIE?

Indic, e o toanta care nu stie ce vrea! Pe mine ma enerveaza oamenii care zic una si fac alta. Inteleg ca esti frustrat, si eu as fi si m-as enerva. Iesi din ruminatia cu corespunsul si compatibilitatea si spune-i si tu pe sleau: fata mea, daca mata nu stii ce vrei sa faci maine (daramite in viata), nu ma incurca si pe altii!
Toate bune indic. Iti spun din punct de vedere de femeie. Gagica habar n-are ce-i in capul ei!

Indic39...Sophie13 are dreptate...e clar ca tipa habar nu are ce vrea...nu te consuma inutil...
sophie,
daca vrei sa vb cu mine cand ai timp, ii spui lui prozac sa-mi dea id-ul tau sau nr de telefon.cu ea vb la telefon si pe mess.te pup!

Buna Laura, daca vorbesti cu Prozac, ii poti spune ca e ok sa-ti dea adresa mea de mail. O sa-i spun si eu. Sper sa te pot ajuta.
Wild rose, ce faci tu? Ce face bebelus?
Wild rose, ce faci tu? Ce face bebelus?
Buna Sophie13..eu ce sa fac??...Mai bine... mai rau...azi am avut un examen si am luat 10...Sambata sunt programata la cezariana...desi eu nu sunt prea hotarata sa fac cezariana.as inclina mai mult pe nastere naturala..dar doctorita mi-a recomandat cezariana din cauza dioptriilor...ca am miopie cu -3 la un ochi si -4 la altul...O sa iti povestesc eu ce face juniorul cand apare.Aaaaa...continui sa merg la psiholog si imi face bine..imi da o energie pozitiva si ceva materiale de citit...stiu k o sa fac fata la toate desi uneori disper putin...Si cam atat despre mine...trebuie sa stau in pat...ca am edeme la picioare.iar cu gandurile ma lupt in continuare pana le dau de capat si le dau la fund...Tu ce mai faci...cum te simti??...Si restul de pe forum ce mai spuneti??..Va pup...o zi frumoasa!!!
Wild Rose Criss, ce face bebele? A venit deja, nu? Multa sanatate tie si micultului!
buna prieteni.ce mai faceti?se pare ca sunteti ok ma bucur...numai eu ma simt de cateva zile naspa zici k a dat depresia in mine si cand te gandesti k iau si tratament iarasi au reaparut gandurile.hey na lasa k ma descurc eu cumva va pup dragi mei .si va astept cu o incurajare.:(.:P
Buna Vivi, nu e nimic sa te sperii. Se intampla. Revenirea e relmente o sinusoida ascendenta, mai sunt si destule bucle inferioare :-) In plus, e schimbare de sezon si corpul simte una alta... sensibil fiind, imediat pune "pe on" butonul de atentie: da daca aia si ailalta? Ie-te, mi-a trecut prin cap asta, ce-o fi?
Nu-ti fa griji, trece!
Nu-ti fa griji, trece!
Salutare natiune! Vivi imi pare rau ca starea ta nu e chiar buna, insa las ca vine si vreme buna!!
Si eu mai am zile multe cu ruminatii excesive si obsesive, toate legate de relatii, posibile partenere.etc
dar tot singur sunt!
Vad ca in rest e liniste, sper sa fiti bine, drept sa spun si eu ma pun greu sa scriu ceva, insa mai dati cate un semn de viata!
CE ATI MAI FACUT, CE MAI E NOU...

multumesc dragi mei.da asa sper mereu sa fie ok, nu stiu daca astea a le mele sunt ruminatii gan durile repetitive, caci singura mea teama este faptul k mi-as putea face rau, is constienta ca daca in 3 ani nu mi-am facut ins ca este doar gandul meu, terapeuta mea ma intreaba mereu ce dovezi ai ca vei face sa ceva?ce experienta de viata ai ca sa poti crede asta?dar cred ca asa suntem noi tocaiti mereu vrem sa auzim ceva care ne linisteste va pup dragi mei si intradevar putina activitate pe forum.va pupacesc
Buna Vivi, terapeuta ta zice bine. Asa si este. Si mie mi-a luat mult timp pana sa pricep cum e faza cu dovezile... si cand vezi ca nu se intampla absolut nimic din ce iti imagineai tu, chiar da anu faci compulsia, atunci capeti incredere :-)
iti multumesc draga mea sophie chiar daca acum sunt intr-o pasa proasta nu ma descurajez cu toate ca cateodata ma simt asa impinsa intr-o groapa din care nu pot iesi, vream sa va intreb pe voi dragi mei tocaiti, daca patiti si voi sa vi se activeze asa tocul dintr-o data chiar daca luati tratment...va multumesc inca odata
Draga mea, EVIDENT! Pe mine ma mai apuca si iau de 10 luni medicatie, doar ca si cu ajutorul terapiei am inteles cum sta treaba si nu mai intru in panica. Week-endul trecut a venit un vant de toc si mi-am zis: stai calma ca stii ca trece. Si desigur a trecut. Sunt multe luni de cand traiesc! Traiesc si ma bucur 100% de viata. Te pup Vivi! O sa fii bine!
Buna,
Ce faceti dragilor?
Sper ca linistea asta sa fie de buna augur pentru toata lumea.
Eu sunt binisor, am avut zile bune si mai putin bune. Acum sunt oe val:))
Va pup pe toti!

buna draguti mei, asa liniste pe aici k ma intrebam cum de nu mai primesc nik de la voi.sau sunteti plecati sau sunteti f oky, ma bucur pt voi.eu nu pot spune acelasi lucru raman cu aceasi teama apoi mai imi trece apoi iarasi vine si ui tot asa va pup dragi mei si va astept la o poveste, va pupa vivi
Buna prieteni!...eu nu am mai scris de mult.fiind f ocupata cu cel mic care maine face trei saptamani...In rest ce sa spun.tot nu reusesc sa gandesc pozitiv si sa scap de gandurile aiuristice...sper ca voi sunteti bine...va pup pe toti...o zi frumoasa!!!
Salut! Am si eu o intrebare am dat peste acest forum si citind despre multele simptome, se pare ca ma incadrez si eu la aceasta boala, in cazul meu din anul 2000 din armata din cauza stresului mi-a intrat un gand intruziv, foarte urat, de a-mi pune capat. acest gand m-a macinat multi ani, apoi a trecut a venit alte ganduri si alte ganduri apoi in 2008 am suferit un puternic atac de panica, ca am hipertensiune si ceva la inima, acest gand al ipohondriei m-a tinut 2 ani pana in martie anul acesta, zilnic imi verificam pulsul, tensiunea mi-o verificam si de 20 ori pe zi, imi era frica si evitam spitalele, doctori, mijloace de transport etc. In fine din martie mi-a intrat in minte alt gand, ca as putea sa fac rau familiei mele, apoi ca mi-as putea face rau mie. Mentionez ca am probleme cu somnul de ani de zile, de multe ori cred ca o sa mor din cauza insomniei, am ajuns dependent de somnifere. In prezent ma invadeaza gandul suicidului, cand imi vine asa fara motiv ma i-a o stare de rau, mai exact de panica, imi este frica sa nu clachez, am fost la psihiatru in urma cu ceva timp am luat un tratament pentru tulburari de panica, cert este ca am renuntat deoarece nu ma simteam prea bine, dar atunci cand am mers la doctor aveam atac de panica si imi era frica ca o sa fac un infarct, etc. Acum e tocmai opusul nu imi mai este frica si nu mai gandesc ca o sa mor, sau ca am cine stie ce boala de inima, ci ma macina acest gand pe care nu pot scapa, imi vine in minte de dimineata si tot asa. Daca nu e gandul acesta, atunci e sigur altul cum ca as putea face rau familiei etc. Va rog sa-mi spuneti daca in aceasta boala exista si ganduri suicidare si teama de acest act. Va multumesc!
Revin cu o completare, la medic ps. mi-a dat tratament pentru depresie si anxietate generalizata, nu am urmat pana la capat acest tratament. Noptiile imi administram stilnox iar ziua calmepan cand ma simteam rau atunci cand faceam pusee de tensiune si tahicardie. In prezent i-au seara stilnox dar evit sa i-au calmepan cand se instaleaza acel atac de panica la aceste ganduri deoarece la reactii adverse scrie ca :
Bromazepam trebuie contraindicat la bolnavii psihici sau la cei cu sindroame depresive sau cu tendinta la sinucidere, daca anxietatea nu este o componenta importanta a tabloului clinic.
Bine acolo scrie doar tendinta, la sinucidere in cazul meu, sunt doar ganduri !!!!!!!

Ionel1978
Trebuie sa mergeti din nou la medicul dvs. E greu de spus daca aveti tulburare obsesiv compulsiva, depresie, o alta tulburare de anxietate sau combinatii dintre cele pomenite. In tot cazul, e posibil sa aveti nevoie sa luati si un antidepresiv (care trateaza si tulburarile de anxietate si depresia). E mai complicat, de aceea va sfatuiesc sa mergeti din nou la medicul dvs si sa-i spuneti exact despre ce-i vorba.

salut dragi mei ionela stai linistit si eu am fost si sunt cu toc si anume cu acele ganduri care le ai si tu si supravietuiesc...sunt doar ganduri care trec , nerealizabile, efectiv sunt imaginare fara sanse ca sa devina o realitate, oricum eu cred ca ai toc daca ai si compulsii sigur,.oricum mergi la medic ia un ssri ceva si vei fi ok inttradevar cu zile bune si cu zile naspa ca asa este si cand iei va pup
Salutare.Am avut calc stricat exact cind aveam mai multa nevoie de voi.Dar timpul a trecut am fost in tara in vacanta si nu am patit nimc in avion nimic din ce-mi trecea mie prin cap.Va pup pe toti si sper ca mai trz sau maine sa intru sa scriu mai mult
Va salut! mai cat de greu imi e sa scriu, sa fac ceva, numai ganduri...
Iar am avut cateva zile de cosmar, cu ganduri uratele rau de tot.
Mama ei de treaba!! Si ruminatiile legate de posibila partenera ma doboara, de nu mai stiu sunt doar ganduri, sau asa stau lucrurile, insa oricum ma influenteza si nu fac nimic pt. a fi cu cineva, insa e destul de greu atata timp cat pititcu ala de pe creier nu tace.
No, gata cu mine!
Ionele si la mine tot ganduri din acelea sunt uneori, plus ruminatiile legate de viitoarea femeie!
Consulta un Psihiatru chiar daca poate esti reticent la gandul unui tratament, insa cam trebuie cel putin o perioada!
Si daca cel la care ai fost prima data nu ti-a prea inspirat incredere, cere un sfat chiar aici si probabil cineva o sa iti recomande unul OK!
Si pe mine ma ajuta si psihoterapia!
DOMNUL DOCTOR VALENTIN MATEI eu urmez tratament cu Fevarin 100 mg, Venlafaxina 75mg insa dupa weekendul asta urat am fost la Doctorul meu si i-am povestit, si mi-a dat pe langa si EGLONYL 50mg.
Insa parca mi se par cam multe!!
E in regula?

ionel stai linistit aceasi problema o am si eu teama ca pot sa-mi fac eu, si credema atat am citit despre boala asta incat nici eu nu mai stiu ce sa cred, daca ploua afara mie naspa oi fi si meteo sensibila, si gandurile sunt ca-m la fel cu ale tale mai fac si compulsii de genu:nu stau singura de teama sa nu-mi fac rau, nu port curele, esarfe, etc deci acum am citit parca despre chestia asta ca doar daca iti ucizi eul se poate intampla si uite acum ma gandesc ca daca si cu parca.sunt lucruri pe care uneori cred ca e mai bine sa nu le stim.pt k uite la mine toata lumea imi zici pari o pers.f echilibrata care nu ar cadea niciodata la cealalta extrema.si atunci ma gandesc doamne ce bine imi ascund pb ins ca da chiar am o pb si intrebari de genu, mergi si tu la dc si rezolva uite eu iau prozac 2 pe zi odata e bine odata e rau adik o luna is naspa 2 sunt bine va pup dragi mei anxiosi
Acest topic a fost închis. Nu mai pot fi adăugate noi comentarii.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6Atacuri de panica sau altceva?
- 20depresia si atacurile de panica
- 7ma urmareste tot timpul o stare exagerata de panica ca l-as putea pierde
- 39Atacuri de panica, episod depresiv si tratament puternic
- 10stare de rau: voma, ameteli, temura corpul
- 5senzatia de ameteala continua si cateodata panica
- 14atac de panica
- 9Simt ca o iau razna!
- 4Mai poate fi anxietate?
- 4Anxietate si atacuri de panica
- 6Anxietate, atacuri de panica - Schimbarea antidepresivului.
- 2posibil diagnostic sfaturi
- 23Atacuri de Panica
- 3Obsesii
- 12Atacuri de panica/anxietate
- 4Cum diminuam obsesiile si compulsiile?
- 3Acțiuni repetative, ce sa fac?
- 3Care e cauza exacta a schizofreniei? Dar a tulburarii obsesiv compulsiva?
- 1Anxietate
Mai multe informații despre: Tulburarea de panica Tulburarea obsesiv-compulsiva Atacurile de panica
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: