Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Va salut pe toti cu drag.

Personal am ramas, , belicoasa si revoltata "-m-a pocnit asa dintr o data ; ani de zile am avut grije de toti si toate din jurul meu; am anticipat ( si rezolvat de multe ori) nevoile celor din jurul meu; am fost un umar de plans sau ureche de ascultat; am incercat, cu diplomatie, sa mediez unele conflicte si in familie dar si cu prieteni sau colegi de serviciu.Nu pot sa spun ca nu am avut si eu parte de ajutor sau momente bune, dar in general nu mi s-a platit cu aceeasi moneda ( prea mult maruntis) Asa ca am luat hotararea ca sa fiu si EU f. importanta pentru MINE. Imi fac zilnic cate o mica placere( de la mici cumparaturi la savurarea unei cesti de ceai in timp ce ascult o melodie draga, rascolitoare de aduceri aminte ) Ptr cei din jur nu cred ca aceste schimbari sunt vizibile, sunt la fel de vorbareata si dispusa de ajutor, nu am invatat inca sa soun NU ferm dar nu mai dau in clocot( imi menajez tensiunea). Ma scol dimineata si incerc de fiecare data sa-mi aduc aminte sa zambesc ( chiar daca este doar o miscare mecanica , am citit ca impulsul este trimis catre creier ) asa cum incerc in fiecare noapte inainte de somn sa multumesc universului ptr ziua care am avut-o, indiferent cum a fost. Nu stiu cat o sa ma tina dar deocamdata merge si voi cauta noi metode.

In acest context, draga Catherinne iti doresc o zi minunata, lasa deoparte sentimentul de vina, bucura-te de ziua libera, treceti o in dreptul tau, aloca-ti macar 30 minute doar ptr tine macar ptr o ceasca de ceai servit cu mare pompa- in ceasca preferata cu o bomboana laturi sau o prajiturica - incercand sa simti savoarea cu fiecare fibra a organismului.Stiu cum este sa-ti fie frica de ce se poate intimpla( sunt maestra, am murit de mii de ori prin intensitatea fricii si cred si sper sa fie cu mult mai usor cand se va intimpla pe bune) dar sper sa poti sa nu te gandesti la asta si daca te simti mai bine, lasam toti calculatoarele deschise pe forum si dialogam.

Termina astept amanunte despre chiromantie si calcul, ce zici ne spui si noua////?

Prozac, spor la treaba, uneori cand suntem ocupati ( ca tine atatea ore ) parca nu mai ai timp sa te gandesti la prapastii

Donnamari, cum a fost??vesti bune?

Sper ca nu am plictisit baietii.

D-le dr va multumesc din suflet pt raspunsul promt
Olandezul

Nu stiu cati ani aveam si mi doream copii.Stiam la acea vreme ca pentru asta tre sa fii obligatoriu maritata, lucru care se putea la douazeci ani fix.Nu mi doream sa fiu doctorita precum copii de varsta mea, nu mi doream nici palate, voiam sa treaca anii mai repede.Anii au trecut, m am maritat, la 22, nu la 20, a venit si copilul, numai ca eu i am transmis toate starile mele de frica si anxietate continua care erau atunci.Ma trezeam noaptea cu inima parca mi sarea din piept si cu toate cele specifice atacului.Meream la ginecolog, ma trimitea la endocrinolog, cel din urma imi spunea ca am un pic de spasmofilie, cum au toate femeile.Si uita asa s a nascut copilul meu, inca de mic a facut bronhopneumonie, convulsie.Este timid, i s a pus diagnosticul de anxios depresiv, e plictisit si fara pofta de viata.E in clasa a zecea.Nu i au lipsit niciodata fructele de sezon, noi punem accent pe fructe, propolis, echinacea si tot degeaba, il ataca virozele de toamna pana primavara si l trantesc la pat.De atatea raceli are pleura ingrosata.A fost si la mare multi ani.E un somnoros ca mine, si uite asa Catherine, e viata mea mai mult trista.
Armina, chiar vrei sa stii viitorul, nu te sfatuiesc.daca tii neaparat rasfoieste cateva carti de chiromantie si i ati o lupa.Dona, te rog scrie ce ai facut azi chiar de nu s vesti bune, tre sa te eliberezi, stii tu mai bine.Eu va doresc o noapte linistita.

cand am postat eu prima data, era o Nikole, o Bittersweet, care m au consolat, unde sunteti?

despre mine va pot spune ca m ati mai trezit putin, sunt zile bune de cand nu mai zac zile ntregi, doar cate juma de ora pe zi, nu matrezesc fericita dar sunt mai motivata, nu stiu ce sa zic, poate m au intarit durerile voastre, nu suna frumos da chiar asta simt

termina, ma nedumereste povestea ta, ... daca vei vrea sa afli si alte povesti de viata vei vedea ca nu esti singura fata nefericita; spre deosebire de tine, copiii mei au vitalite cat le trebuie si chiar mai mult de ma doboara adesea.. au fost afectati un pic doar cele 7 saptamani cat am fost spitalizata cu depresia ; nu am pe unde-mi scoate maneca cu ei; Ma bucur ca e asa - stiu sa lupte pt ei, pana si pt camera cea mai buna, patul cel mai bun... de calculator nu mai vb;

Doamne ajuta !

Neata, va scriu si eu de acasa. E 10 si mi-am oferit si eu o ora in plus de somn, acum am mancat ceva, si ma mai lafai un pic pana sa merg sa iau copilul de la gradi.

Termina... m-a cam intristat povestea ta... Nu stiu, ca sa iti spun sincer m-a speriat. Eu de aia ma lupt ca nebuna, sa aiba programul lui, sa nu se schimbe nimic in viata lui, ma prefac cand ii sunt in jur, ne jucam, iesim etc... Cand eu am zis de influenta, ma gandeam la transmiterea starilor interioare... Sincer, pe mine ma turbeaza gandul asta pentru ca nu am cum sa le controlez in asa maniera in care sa nu le mai am ca daca puteam nu mai aveam nici o pb. Cred ca sa ii zici unui TOC-ait ca ceea ce simte si gandeste influenteaza pe cei din jur, in special copiii... e groaznic...nu stiu. Of.

ETC, cine esti, iarta-ma daca nu te cunosc eu si ai mai fost pe aici. Te rog, ne zici mai multe de tine, de copiii tai, cum te descurci?

Olandezule, si eu am avut recaderi pe medicatie. Si atunci psihiatrul mi-a zis cum ti-a zis dl dr. A crescut doza si cand mi-a fost bine a zis sa o scad si io ca o toanta am scos-o. :) Stai linistit, se mai intampla. Uita-te si tu ce vreme e afara.

Donna!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Prozac spor.
Baieti, cum ati petrecut de Dragobete?

Se cunoaste ca i ziua ta libera, Catherine, n ai postat la prima ora.Trairile mele interioare erau spaime, stres puternic fara motiv, si in acel timp se dezvolta un copil in mine.Acele anxietati l au afectat din viata intrauterina, poate voi ati fost linistite atunci si nu s motive de ingrijorare.Nu zic, si dupa nastere starile tale pot influenta copilul, dar asa mai pe ocolite, nu direct.Etc, imi plac copii cu spirit de competitie, sa ti traiasca, si voua celorlalti care postati aici si aveti copii, sa fie sanatosi.Astept primavara, vreau narcise inflorite si cantat de pasarele.Armina, te ai pus pe carti de chiromantie?doar de mai vrei o grija in plus.Va salut din nordul tarii,

Salutare dragi mei,
Maine vine tati acasa si abia asteptam sa-l vedem.
Eu am anxietate grupa mare plus ca imi dau tarcoale gindurile si nu-mi place deloc.
Si eu la fel asa vrea ca copii mei sa nu ma mosteneasca cu toate ca baiatul cred ca are ceva de la mine, e mai fricos, dar eu i-l scot repede din tot, cum e foarte mamos cu mine vorbeste si eu incerc sa-i explic ce e bine, asa la cit poate el sa priceapa.
As da orice ca ei sa nu treaca prin cite am trecut eu.
Prozac spor la treaba si te invit la o portocala:)
Nu am stare si nu ma pot concentra la scris de aceea va las.
Va pup pe toti si un sfirsit de saptamana placut.

Buna, dragii mei!

N-am murit, sunt bine. Interviul a fost reprogramat pt marti, asa ca astept. Sper sa nu se prelungeasca la infinit asa cum s-a intamplat la cealalta firma.

Depresia a cam disparut, gandurile sunt chiar f rare (nu mai specific ce fel de ganduri... le stiti voi). Dupa aproape 5 luni de tratament, sunt bine, din ce in ce mai eliberata. Recaderi am avut si eu, ati vazut, dar starile proste sunt trecatoare, stiu ca sunt destui oameni cu suferinte mai mai decat ale mele, asa ca ii multumesc lui D-zeu pt viata mea, asa cum este ea. Am un mare of, ca nu sunt realizata pe plan profesional asa cum mi-as fi dorit, dar eu sunt perseverenta si daca mai cad uneori, mi-am dovedit ca am si puterea sa ma ridic.

Toc-ul s-a mai potolit, ceea ce ma face sa cred ca am o evolutie buna.

Baiatul meu are 21 de ani, seamana leit cu mine, eu si acum ma tem ca-i transmit starile proaste, de aceea nu vreau sa-mi pierd credinta si incerc sa ma relaxez cat pot de mult, gandindu-ma ca daca mie mi-e bine, ii este si lui la fel. Imi fac tot timpul reprosuri ca poate nu l-am crescut bine, poate am gresit pe undeva, eram foarte tanara cand l-am nascut. El avea 2 luni cand eu implineam 20, l-am crescut singurica, in conditii foarte grele, povestea este urata, nu vreau sa-mi amintesc cum mi-am "petrecut" tineretea pt ca va intristez si pe voi si nu-mi doresc lucrul asta.

Sa revenim la prezent inainte sa ma rascolesc prea mult...

Olandezule, ma bucur ca ai revenit printre noi, nu-ti fie teama de recaderi, eu sunt campioana la acest capitol, daca eu mi-am revenit, poti si tu.

Catherine, si eu am sentimente de vinovatie cand stau prea mult in pat sau cand trece o zi fara sa fac mare lucru. Nu-i bine pt noi, ar trebui sa ne eliberam un pic, sa ne oferim putina odihna si momente "dulci", poate ca daca eram mai atente cu noi si ne respectam mai mult nu ajungeam aici.

Prozac, ce faci? Hai scrie ceva, ne e dor de tine!

Va imbratisez pe toti

a voastra,

Donna

Perioada cand am fost gravida a fost una dintre cele mai linistite din viata mea. 7 ani facusem tratament de fertilizare, pierdusem prima sarcina asa ca chiar m-am mirat ca eram linistita. De la 6 luni de sarcina am stat numai in pat, desigur ca imi faceam griji pt ca copilul nu prea misca, una doua fugeam la doctor dar nici pomeneala de astfel de stari cum am acum. Am facut depresie post-partum la vreo 4 zile dupa ce am nascut cu anxietate si ganduri naspa dar cand am fost lasata singura cu bebe acasa incet incet mi-a trecut. Cea mai frumoasa perioada din viata mi s-a parut cea intre cand avea copilul 3, 4 luni si pana pe la 1 an. Ieseam afara, ne plimbam toata ziua, eram bronzata, vesela etc. La 7 luni am inceput serviciul si a fost ok. Am ramas iar gravida si am pierdut sarcina si atunci am inceput sa ma duc in jos. Tot atunci (in aceeasi saptamana) sotul meu a fost diagnosticat cu Parkinson si am inceput sa fac anxietate mare, copilul s-a imbolnavit intr-o saptmana si n-am dormit, la serviciu stress maxim si uite asa intr-o seara m-a pocnit un atac de panica dupa care am fost convinsa ca am inebunit. 3 saptamani infernale mi-a luat pana am mers la medic, dusa de mana de mama care cred ca nu mai suporta sa ma vada in halul ala ca nu mai mancam, nu puteam dormi, eram ffff trista.
Deci, ca sa zic asa, am vazut vremuri si mai rele si dupa tratament am ajuns la vremuri mai bune decat inainte de perioada asta de rau - eu am fost mai mereu o fire anxioasa si depresiva dar sub control. 2010 a fost un an in care am avut energie cat pentru 10, am muncit, am avut initative, am facut o gramada de chestii. Culmea, si acum m-a pocnit dupa o saptamana de pazit copilul si stress la munca si niste frecusuri cu sotul. Dar astea sunt doar circumstante. Poate coincidenta.

Offf, cand va vad ce ziceti de copii ca sunt influentati de starile astea... ma apuca o spaima sora cu moartea. Pentru ca incep sa ma gandesc ca ii e mai bine fara mine. Nu stiu, nu pot decat sa incerc sa fac in asa fel incat sa nu il influentez in asa hal dar... acum, copilul e facut din mine si din taica-su care are alte pb si pe unul din noi trebuie ca ne mosteneste. Om vedea ce o vrea Dumnezeu.

Donna, ce ma bucur ca ai o zi buna. Si iti doresc sa fie perioade cat mai lungi. Eu de cand am inceput terapia, din 2008, tin jurnal (uneori zilnic, alteori la perioade mai lungi). Chiar azi ma uitam ca mi-a luat ceva timp sa ma pun pe linia de plutire. "Fericirea" m-a pocnit in vara lui 2008 si eu in martie 2009 inca ma luptam cu ganduri (ajunsesem si pe forum aici, Prozac stie). Problema este ca ne demoralizeaza caderile astea fir-ar sa fie...Si acu ca vremea e cum e...nu ne ajuta nici asta.
Donna, zici ca ti-e teama ca ii transmiti starile tale. Dar el cum e la 21 de ani, ce fel de om este? Are si el pb ca ale tale sau este ok?

O prietena f buna a mea mi-a zis ca studiile (facute, ati ghicit, de americani - cum de altfel este si ea) arata ca oamenii care au pb psihice cresc copii mai sensibili si mai empatici decat altii. Doamne ajuta.

E clar, baietii se tavalesc prin zapada cu fetele de nu mai dau pe la noi.

Marisp, iti doresc sa treaca repede anxietatea si toate belelele.

Prozac, spor la treaba, cred ca esti rupta.

Ziua mea de relaxare (adik de fapt cateva ore cat a fost copilul la gradi) a fost ok. In sensul ca nu am fost anxioasa si am dormit 2 ore. Am reusit si un picut la pranz. M-au deranjat ganduri, ce sa zic, de astea nu scap mai ales atunci cand nu sunt pe linia de plutire cu anxi si starile mai depresive dar incerc.
Doamne ajuta la toata lumea!

Scuzati intinderea ca o placinta.

salutare la toata lumea
La mine a intervenit o stare de nepasare, de delasare care ma enerveaza fff mult!!!Nu-mi place chestia asta deloc, dar nu am ce sa fac sper sa devin mai energic cat de curand, sa evadez din rutina asta zilnica!!
Cred ca o sa merg la doctor in curand, chestia urata e ca cand am fost la psihiatru in decembrie mi-a zis ca am tulburare obsesiva insa nu grava si mi-a recomandat sa fac terapie!insa ea nu face terapie si mi-a zis sa merg la un psihoterapeut aici in oras!!chestia e ca e singurul psihoterapeut din oras si e pr bun de familie cu mine si cu ai mei si nu prea as vrea sa merg la ea!!e incurcata treaba :(
Na, sa ne auzim numai de bine

Dragi colegi de suferinta,
Chiar nu ma asteptam sa ma inhate din nou javra asta de boala fiind sub tratament.
Sincer nu mai am cuvinte.Dar mergem inainte.Am avut si ani buni dar o ora de rau de genul asta trebue recompensat cu o saptamina de bine.
Poate si clima asta din Olanda ma influenteaza aici se sta ff mult in casa practic.
Va imbratisez,
Olandezul

Olandezule te inteleg perfect. Ma uit in jurnalele mele si vad cum atunci cand starile de rau imi devenisera obisnuinta, o ora buna era tot ce imi doream. In momentul cand am avut o perioada de luni de zile (aproape un an) de bine am uitat complet si acum m-a luat ca din oala. Poti sa fii sigur ca faza cu clima te afecteaza. Io acum ca e iarna si stam mai mult in casa simt ca o iau razna.

Adrian, si io care ziceam ca esti bine de mai scrii. Exista secretul medical, daca e o persoana serioasa stie asta si te ajuta, eu zic sa mergi.

Capul sus toata lumea!!!

Pai nu am mai scris ca am avut multa treaba pe la lucru, si am zis cand ajung acasa sa nu mai stau atata la calculator, mai imi stric draq si ochii dupa ce ca mi creieru afectat :) ! Nu stiu, eu parca am o retinere sa merg la dansa la terapie, dupa ce ca o cunosc ff bine mai e si tanara, si am anumite retineri!!
In orasele mari sunt multi terapeuti.ai de unde alege, insa intr-un oras mic nu prea :)
V-am pupat pe portofel

Catherine, Asa sunt si eu in perioadele de bine care multumesc Domnului au fost lungute uitasem practic de tot dar uite cind reapare fiara e infeeect.Totusi sa speram ca stiinta va gasi un medicament mult mai superior ca sa nu mai avem decaderi
Si nu ma asteptam ca in timpul medicatiei sa -si mai faca jocul ei. Bine pot spune ca totul e o la intensitate mai mica
Si maie ceva pe linga boala mai sunt si obligatiile cotidiene care trebuiesc cu siguranta infaptuite.
PROZAC draga mea, chiar cind ma laudam ca ma simt mai bine pac a aparut infecta de boala. tu cum mai esti???
Salutare la toti su un weekend TOC FREE
Olandezul

Ma uitam in postarile mele vechi, printre primele de fapt de aici si ma uitam ca am inceput tratamentul in iulie 2008 (e drept cu doza mica) si in septembrie ma luptam inca serios, chiar si in octombrie cand a venit vremea sa las Xanax-ul. Si apoi in februarie 2009 am avut o recadere mai serioasa ca mi-a marit doza de Fevarin la 150 si am stat asa pana in mai anul asta... Nu m-ar fi deranjat sa fac acest tratament in continuare, cred ca daca as fi pastrat 100 sau 50 de Fevarin eram mult mai ok acum. In fine, ce rost mai are acum.

Io sunt toc-aita. Pe partea cu copilul odata ca de ce se scria si mai sus, ca il influenteaza starile mele si nu sunt mama care ii trebuie lui si pe de alta parte ma deranjeaza ca nu am energia si bucuria de viata pe care le aveam nu mai departe de acum 3, 4 luni... Offff...
Azi dimineata am zabovit in pat pana pe la 9 jumate si m-am simtit atat de vinovata fata de copil si sot ca nu va zic. Asa ca buimaca am sarit direct in pantofi, fuga la Auchan la supermarket, copilul la locul de joaca, asa ii promisesem si apoi gatit si mancat si spalat vase si toate astea cu toc-ul in cap.
Acu e 3 si copilul de o ora jumate canta, vorbeste, ar face orice numai sa doarma nu, io inca cu tocu pe mine - cred ca si vremea asta gri ma seaca... Ce bine de taica-su, l-am inchis in dormitor si s-a culcat...
Ma apuc sa fac o placinta cu branza... macar sa nu stau degeaba. Sper intr-o seara mai buna.
Offf, si asa o zi buna am avut ieri... ziceam ca am trecut hop-ul dar... se pare ca inca mai am de luptat pana sa vad zile mai multe bune.


Olandezule cred ca asta e cea mai mare capcana a bolii asteia nenorocite. Cand te simti bine uiti si cand revine te ia ca din oala... de fiecare data, fara exceptie. Mai ales cand perioada buna e lunga, zici gata, asta a fost. Speranta ca ne trece odata si odata moare ultima cred... cu noi odata...

Restul ce faceti?

Buna, dragii mei!

Catherine, ziua mea n-a fost buna pana la sfarsit. Este povestea vietii mele: cand ma simt si eu cat de cat bine, trebuie sa se intample ceva rau; parca ar sta cineva cu ochii pe mine si nu-mi da voie sa ma bucur de viata. I-am spus si medicului meu ca ma simt monitorizata permanent, ca toate relele care s-au abatut asupra mea vin de la o prezenta malefica, asa ca m-a trecut pe Zyprexa (acest medicament este pt schizofrenici...)

Asadar, eram binisor, gandurile rare, anxietatea mica si... am primit o "palma" de la un om pe care l-am apreciat foarte mult, am fost langa el in momentele lui grele, credeam ca suntem prieteni buni. Totul a venit de la faptul ca l-am sunat sa-l intreb ce mai face. N-a raspuns, asa ca l-am mai sunat, i-am trimis si un mesaj in care mi-am exprimat ingrijorarea (mi-a fost teama sa nu i se fi intamplat ceva rau) si el mi-a raspuns caustic, ca sunt prea insistenta, lucru care-l deranjeaza. Nu ma asteptam la tratamentul asta, eu am bun simt, nu jignesc pe nimeni, nu intru cu forta in viata nimanui. Am fost colegi de serviciu cu ceva vreme in urma, eu intotdeauna am pastrat legatura cu fostii mei colegi (o parte din ei... cei cu care am considerat ca am ce sa vorbesc...)

De multe ori cred ca am facut degeaba facultatea, ca n-am invatat nimic despre oameni, sunt toc-aita, depresiva (la maxim).offf

De ce ma mai dezamagesc oamenii la 41 de ani, oare n-am maturitatea unei femei de varsta asta? M-am blocat intr-o copilarie plina de iluzii si idealuri care mor si nasc in fiecare zi...

Am atatea suferinte in suflet, va scriu plangand, nu o mai pot indura, credeti-ma!

Catherine, baiatul meu mi-a mostenit anxietatea, nu se pretuieste indeajuns (la fel ca mine), desi este foarte talentat, are o voce minunata, danseaza, a fost precoce de mic, foarte destept, dar foarte trist. La 21 de ani el nu prea se bucura de varsta lui frumoasa, e mereu nelinistit.

Nu va mai pot scrie acum, sunt foarte trista, am pierdut un job, am pierdut un om pe care-l credeam prietenul meu bun, nu ma descurc prea bine in viata asta cu toata invatatura mea si cu toate bunele mele intentii care sunt terfelite de niste oameni cu suflete urate.

Salutare, numai bine tuturor :) Nu am fost la un medic inca, dar cred ca ma incadrez la TOC.Asa cum imi spunea DrT pe forum, intr-un raspuns la un alt subiect, nu par a avea compulsii.Insa, analizandu-ma mai atent, eu am facut din shopping un fel de compulsie : mecanisimul bolii la mine e cam asa : in week-end sau vacante ( sunt profesoara ) am o teama cumplita ca o sa devin periculoasa cu cei din jur ( sotul, un om extraordinar ), ca o sa-mi fac rau, ca o sa ajung sa ma sinucid, toate astea dupa ce am avut atacuri de panica ( rare ) legate de moarte.Simptomele psihosomatice sunt destul de severe, dureri de burta ( anunta anxietatea ), arusri cumplite in muschi si in cavitatea bucala, cavitatea nazala, ameteli, chiar si usoara pareza la mana la care am deja o operatie la cot ( nervul cotului lezat, degetul mic amortit, etc ;cred ca a fost sindromul tunelului carpian ! ).
Deci, atunci cand am stari de anxietate, chiar daca eu sunt fericita aparent, organismul ma anunta ca teama e prezenta la nivelul subconstientului, prin aceste usturimi si arsuri, stomac umflat, durere pelvina.
Partea buna e ca rationez, stiu ca nu am cum sa-mi fac rau sau sa devin o persoana violenta, stiu ca e doar o teama.
Gandurile sunt obsesive.Compulsia se manifesta prin dorinta de a merge la cumparaturi, ca un mecanism de autoaparare, pe schema : esti tanara, ai tot ce vrei, du-te si ia-ti o rochie noua, pantofi, mergi la salon.Organismul incearca astfel sa se sustraga de la gandurile morbide.
Imediat dupa ce imi achizitionez ceva, intervine sentimenul de vinovatie, de disperare de a acoperi suma cheltuita si de aici stare depresiva.

Imi da si mie cineva un sfat ?.

Bina ai venit printre noi, Camrynna, eu nu pot sa-ti spun decat ca m-am nascut cu toc si probabil voi muri cu el.
Acum sunt in cadere libera, nu vreau sa te descurajez, asta e starea mea in momentul asta.

Sfatul meu: mergi la medic ca sa nu ajungi ca mine!

Este o problema reversibila, cu medicatia potrivita ai toate sansele sa revii la o viata normala. Esti rationala, inteligenta, vei reusi, te asigur.

Eu am toc de cand ma stiu, am invatat sa-l ignor, asta e, viata merge inainte...

Cred ca daca ma trezeam mai devreme si ma tratam inainte sa-mi invadeze viata, poate ca eram mai bine acum. Asa ca nu pierde vremea! In momentul in care vei simti nevoia sa vorbesti cu un psiholog, nu ezita! Sunt de parare ca medicatia si consilierea psihologica te vor ajuta foarte mult.

Iti doresc numai bine,

Donna

Mercy mult, Doona Mari...se pare ca la mine a existat tot din copilarie, dar a stat foarte ascuns...acum s-a dezlantuit datorita tratamentelor hormonale pt. fertilizari in vitro, 2 nereusite si unul cu sarcina oprita in evolutie...
cred ca Orgalutranul si Decapeptylul, injectiile folosite pt. a opri ovulatia la nivel hipofizar, au avut efecte davastatoare ca sa zic asa...
Ceea ce ma contrariaza e ca mi se schimba starea de la ora la ora, si e ceva ciudat, ca si cum propriul creier m-ar provoca, m-ar testa sa vada daca ma sperii.

Donna, de ce spui ca esti in cadere libera ?? :((

va salut cu respect
la mine cred ca este putin mai bine cu compulsiile, am inceput sa pot sa le ignor in proportie cam de 50% darb imi este foarte greu, am o stare de neliniste si mintea mea unbla aiurea cind ignor aceste ginduri ma incing.ma incalzesc transpir, si sint nelinistit, mie nu mie frica dar corpul inca ramine in starea de frica fara voia mea, nu pot sal controlez odata cu mine, corpul ramine in starea de frica si in sinptomele de frica, pe cind eu in mintea mea stoiu ca nu este adevarat si nu imi este frica.
CE MAI BOALA;;;;;;;;;;;;;;;EU IN MINTEA MEA STIU CA NU MIE FRICA NU SIMT FRICA DAR CORPUL CONTINUA SA MANIFESTE SIMPTOME DE FRICA;;;;;;;;;;;;;NASOL DE TOT
am ajuns sa nu pot sami opresc emotiile si fricile, mental stiu ca nu este nimic dar fricile si eotiile si anxietatea sta in mine, parca eu sint unu corpul altu, si ne tinem unu de altu asaaaaaa.fffffffffssssssssss
multumesc pa

ce mai poanta mia intrat furnici in geanta
nu da cu pietre in geam ca e bicicleta mea,
cam asa si eu cu corpul meu, parca nu avem nici o legatura, eu ii zic ca nui nimic el mai rau traspira, eu ii zic sa se linisteasca pe el il doare in cot
cu tocu asta cum o dai nu este bine, parca am mai scapat de compulsi dar corpu a ramas tot in frica emotii anxietate, eu ii zic sa nui mai fie frica el tot frica, cred cal iau la bataie
bai cumetre ho ca nu este nici un pericol, lui corpu ie frica, ho ba ca pote ne vindecam si noi, nimic corpu nu vre, ce ma inerveaza asta creca ii fac un tatuaj lui corpu
gindu ramine in spate il ignor, dar corpu tot bsperiat este el transpira, are tremurici, poc poc poc, ii dau citeva, cind vine anxietatea eu o vad, doamna anxietate hai vino ca noua (corpu si eu) nu ne e frica ; vine anxietatea eu o ignor o indepartez, pampalau de corp o primeste, si aia intra si au, of, aoleo, au oleooooooo, ;ii zic ba corpu arunca anxietartea afara ;; el nimic, si uite asa parca sint o remorca plina cu rotile sparte, abia ma tiresc
multa sanatate
pa

Buna tuturor,

Sunt mai noua pe forumul acesta, dar ma bucur ca el exista. Va citesc mesajele tuturor si din pacate ma regasesc in multe dintre ele.
Sufar de TOC de mai multi ani, dar niciodata nu am apelat la medic. Am ajuns la concluzie ca trebuie neaparat sa o fac pentru ca acest TOC este din ce in ce mai puternic.
Va rog, pe cei care v-ati tratat de aceasta cumplita boala sa-mi recomandati un medic sau psiholog din Cluj, pentru ca eu locuiesc in judetul cluj.

Va multumesc anticipat!

iris 18

Buna Iris,
Te sfatuiesc sa i te adresezi dr. nostru de pe forum Valentin Matei si cu siguranta te va indrepta catre un medic bun din Cluj.
Carherine sunt cu totul de acord in ceea ce spui.
Deci experienta mea Debut 15 ani si 10 luni si de 23 de ani exista dar bine in astia 23 de ani am avut si ani la rind buni cu si fara medicatie oricum o chestie e sigura boala e ronica ma gindesc cu teama deja la batranete cum vom reactiona atunci, macar sa ne tina d-zeu in parametrii astia cit de cit normali intre ghilimele spus.
Ieri m-am simtit bine si poc azi mi-scazut serotonina pe la orele 15 cind eram ocupat cu totul altceva.Simt cum apare teama si pe urma toate cele care le stiti si voi.
Eu constientizez ca jucam 3 roluri deodata raul bolii, viata familiala plus grija celei materiale uneori fiind cu minte in franjuri din cauza bolii. care necesita f.multa energie. Acum masimt mai bine vualul s-a ridicat duca-se pe pustiuri.
D-zeu cu noi toti, va sarut cu drag,
Olandezul

Buna noilor veniti. Imi pare rau ca aici ne intalnim dar... bine ca ne-ati gasit, poate ca ne ajutam impreuna. Eu am avut o zi tare ciudata, m-am perpelit azi noapte si imi programasem multe pt dimineata asa ca pana in 8 jumate trebuia sa ies pe usa. Aveam o stare, parca ma batuse cineva cu parul, pe bune. In fine, am mers sa impartasesc copilul si apoi cu el la teatru ion creanga ca asta era planul, am condus si asta imi tine mereu mintea departe de orice dar eram cam zombie tre sa recunosc.
Acasa am avut musafiri deci pun-te masa, scoala-te masa, spala vase, copiii au facut dezastru in camera, nu va zic, pe la 3 jumate simteam ca sunt la capatul puterilor. Noroc ca au plecat amicii nostri, am pus copilul in pat si i-am zis "dormi!" si eu m-am intins desi eram varza. M-a ajutat Dumnezeu si am adormit o ora si acum parca ma simt alt om desi persista durerea de cap. "La fix" pt ca sau anuntat alti musafiri...
Maine cand m-oi duce la munca sunt gata obosita. Si am o saptamana... sa imi tineti pumnii.

Donna, imi pare tare rau ca esti jos. Oamenii... asa sunt ce sa facem.imi pare tare rau. Eu ma gandesc oare eu pe care dintre parinti oi fi mostenit ca ai mei au crescut 4 copii si nu au avut pb mele... sau poate nu stiu eu. Mama in orice caz e cea mai bataioasa si optimista femeie din cate cunosc si pe care o admir enorm.

Camrynna nu esti singura. Stiu despre ce vorbesti. Aproape tot ceea ce descrii. Da, si eu zic ca Donna, mergi la medic, nu are rost sa te chinui asa.

Iris, poate stie dl doctor sau Prozac cand o intra ca ea parca e de prin zona. Pana atunci mai zi-ne despre tine (si tu Camrynna) si multa sanatate tuturor.

Ioane, esti de coma, cred ca ai descris perfect tranta noastra zilnica.

Olandezule... da, stiu ce zici si io la fel 3 roluri, material si munca stressanta (e stresanta pentru ca tre sa fiu vesnic cu zambetul pe buze si va dati seama ca nu pot mereu), acasa cu copilul si pb cu sotul plus ceea ce era si este in interiorul meu. Dar ne-o ajuta Dumnezeu cu toate, ce sa mai zic.

Salutare,

Puteam sa jur ca toata lumea este linistita si ca nu gasesc mare agitatie, cand colo..intuitia mea e cam dusa:))

Bun venit celor noi iris si camrynna!
Intrebati de Cj, am fost la cineva, insa nu l-as recomanda. E un tip "tare", dar destul de imprastiat in sensul ca a trebuit sa-mi repet istoria in toate cele 3 dati in care am ajuns, tipul parea foarte sictirit. Eu aveam anxietate foarte puternica si el o tinea una si buna cu un Haloperidol. Nu am acceptat, data fiind experienta mea cu Risperidona in care era sa mor, asadar m-a luat la suturi ca sa nu-i zic io ce am, ca poate nici n-am TOC.
ASTA m-a infuriat la culme si am renuntat.

Sfatul meu e sa cautati un dr tanar care stie ce si cum sta treaba si cu care sa te intelegi, nu e musai sa te faci cumatru, dar cand simti ca te duci la cabinet sa simti ca esti inteles. Asta e cel mai important pentru noi!

Olandezule, ma bucur ca ai "incalecat" pe-un val. Cum zicea di dl dr, in mom in care simti ca esti sub val, ridici nitel doza de AD, daca vezi ca dureaza sau iei Foarte putin anxiolitic. Foarte putin!

Donna, vezi de treaba si nu mai pune la suflet. Da-i omului circumstante atenunate, poate n-avea chef de vorba, poate...poate
Eu zic asa, daca e om bun, te va cauta el si isi va cere scuze, eventual iti va explica ce si cum. Daca e magar, atunci duca-se! Agenda va fi mai goala cu o linie!
Fiti selectivi, ce naiba. Nu merita sa pui suflet pentru orice lucru in viata asta!

Ioane, drag mi-esti mie:)

Catherin, ma bucur ca avusasi activitate, insa nu ma bucur ca pentru TOC. Lasa c-o sa treaca, o sa vezi. maine o sa fi in priza si va fi altfel:)

Va imbratisez si va zic din suflet "o saptamana buuuna!"
Prozac

Cand deschid usa vad vf.Giumalau, cand deschid geamul si mi pun binoclu, aduc orasul langa mine si daca mai deschid un geam, aud vecina cum spune ca a venit lupul si i a mancat cainele(s a ntamplat saptamana trecuta), asta i zona unde traiesc eu, Prozac.Te uiti azi, maine pe fereastra, dar vine o zi cand tre sa te uiti inauntru, in tine.Acolo sunt urme de tristete, dureri ascunse, mari regrete, mai vad si o piatra mare la fiere la care i am pus gand rau pentru vara asta.Daca mie mi a amortit inima la 15 mg cipralex, ce ar face la o anestezie?chiar n o sa am curaj sa plec la operatie.Ceva, ceva sunt mai bine, am niste scantei in mine, m am apropiat de sotul meu lucru care la mirat si bucurat in acelasi timp.N o mai facusem de mult timp din placere, doar dintr o obligatie.Am constatat ca nu sunt moarta de tot, sunt parti ale corpului meu care pot fi aduse la viata.As vrea sa ma bucur mai mult, insa mi e frica.De cate ori am iesit in prima linie si mi am anuntat victoria, tot de atatea ori a venit cineva, vorba lui Donna si ma trintit.Cred ca sunt programata ca in aceasta viata sa nu cunosc fericirea si in momentul in care imi anunt o reusita, intervine acel ceva, care cred ca i destinul si care cred ca nu vrea sa piarda.El nu tre sa auda cand eu ma simt bine.Acum sunt binisor, dar va spun numai voua, asa in soapta.Eu va spun acum incet, noapte buna, o saptamana minunata sa aveti.Donna sa ti ajute Dumnezeu sa te realizezi si pe cei noi ii asigur ca aici se vor simti mai bine.Chaterine sper sa scrii si maine la prima ora cum ne ai obisnuit, Armina ce i???