Grup de suport pentru TOC-CAP 15
Dr Matei sunte-ti un medic care cu adevarat respecta-ti juramintul lui Hipocrate si un adevarat om Sunt pure constatari pe care le merita-ti a le lua ca atare, nu laude desarte.
Va multumesc mult pt atentia acordata mie si celorlalti
Olandezul

Catherine nu am spus ca nu faci ce trebuie sau ca nu iti dai tot interesul ca sa-ti protejezi copilul, eu doar am spus de ce se intampla ce se intampla, am spus sa ai grija in sensul daca s-ar putea si iti sta in putere, nu ca n-ai avea destula grija si acum, cel mai bine ar fi sa nu se intample sa devina Anxios.
Mie nu mi se pare intamplator ca deja doi copii au dezvoltat Anxietate. Nu contest ca Olandezul si Prozac nu sunt niste perinti buni, insa explica-mi si mie de ce copiii lor deja dau semne de ce au parintii ? Lasand la o parte partea genetica, de unde au luat tiparul ?!
Nu sunt parinte, dar asta nu inseamna ca nu pot avea o idee mai ales ca ce spun spun din ce spune Psihanaliza si Analiza Tranzactionala, nu inventez eu nimic, chiar in acel limbaj se spune "deja se observa parazitarea copilului de catre parinte", expresie aparent urata, dar asa se foloseste.
Iar cand spui "pastreaza ideile pentru tine", ii spui asta si lui Freud, Eric Berne si multor mari psihanalisti ai lumii, adica de unde m-am inspirat eu. I-as fi contrazis daca nu as fi regasit ce mi s-a intamplat in ce spun ei acolo.
Si problema este ca degeaba ignoram noi amanuntele, uite ca se dovedeste real ca se aplica, apoi ne miram de ce, dar in acelas timp nu vrem sa intelegem ce a dus acolo si ce putem face sa nu se ajunga acolo, daca putem, asta clar.

salutare, ce faceti ?eu sunt asa si asa, mai vine cate un gand dar incerc sa nu il bag in seama :) !!!
va salut pe toti, numai bine!!!
va salut pe toti, numai bine!!!
Laura, exact cum a descris dl doctor, asa mi-a fost si mie. Curaj!
Mastere te rog sa ne lasi muta-te pe alt post s-au chiar nu ai simt tupeul tau este dus la extrem
Olandezule si eu te rog sa-mi explici ce ai tu cu mine ?
Pana nu argumentezi (dar logic, nu ca asa vreti voi, adica cui am dat in cap, pe cine am furat, pe cine am insultat), etc), nu plec nicaieri. Adica sa ma faci sa inteleg ca am gresit eu cu ceva nu ca asa vi s-a sculat voua ca nu ma suferiti.

The Master, te rog sa te controlezi cand vorbesti cu oricare dintre noi!
Omule, atata vreme cat nu poti nici macar empatiza cu o persoana suferinda, nu s-o intelegi, macar sa empatizezi, nu esti bine-venit!
Poti sa scrii cat doresti, insa esti ignorat. Cel putin de catre mine.

multumesc pt raspuns, domnule dr. daca iau efectin capsule 37, 5, cum pot sa le injumatatesc?
catherine77, iti multumesc pt raspuns.dupa ce ai renuntat la fevarin, ai mai luat alt medicament?acum mai iei alt medicament.poate u ai mai spus, dar eu nu am mai intrat de mai mult timp pe forum si nu stiu.
Multa sanatate tuturor!
Multa sanatate tuturor!
Laura, am intrerupt Fevarinul pentru vreo 7 luni si acum l-am reluat. Cred ca am intrerupt dupa prea putin timp de la un episod depresiv major si fara indrumarea stricta a medicului. Acum iau din nou Fevarin si sunt ok, cu sincope dar ok.
Iti doresc de la foarte bine in sus.
Iti doresc de la foarte bine in sus.
Mastere daca citesti ce a scris Prozac atunci o sa intelegi ceea ce-ti lipseste.
Pt ultima, ultima oara te rog in numele meu si al celorlalti paraseste acest loc virtual TIE nu-ti sta bine intre noi esti un ghimpe
Du-te cu D-zeu si sa ai drumul luminat plin de sanatate.
LAINSANEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEINTELEGIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII/

Prozac de unde ai ajuns tu la concluzia ca nu stiu sa empatizez ? Vorbesti asa aiurea ca sa te afli in treaba.
Am vorbit cumva pe langa subiect ? Ca nu pricepeti voi despre ce este vorba, este cu totul alta treaba si vi se pare tampenie, sigur ca e usor sa ignori decat sa te confrunti cu adevarul.
Olandezule, ce sa zic, nu ai inteles nimic, nu mi-ai spus de ce as fi un ghimpe, eu ti-am spus sa-mi spui, tu nu mi-ai spus, te intrebasem pe tine, nu pe Prozac.
Prozac hai sa zic ca are ceva cu mine ca na.asta e, oi fi atins-o in punctul forte si nu mi-am dat seama, dar tu ce-ai ? Adica pana la urma ce legatura are relatia dintre mine si ea cu voi ?
Daca ea zice sa va aruncati de la etaj voi o faceti doar ca asa considera ea ?
Daca zicea ca-s baiat bun, si voi ziceati acelas lucru nu ? :)). Asta e spirit de turma.
Pan ala urma io tot baiat bun sunt asa ca asta e, nu i-a convenit ca-s prea citit pentru ea si stie ca ce am spus e adevarul, nu vrea sa-l accepte, de aia a prins oftica pe mine (o fi vazut ca ce spun eu, se confirma si in realitate si in scrise).

Buna seara.
Mastere, considera ca e o judecata pe bune.Cum aveai tu sa pupi scaunul electric.
Nu stiu, sunt eu o taranca proasta dar pledez, NEVINOVAT
Eu iti zic sa ai sanatate si sanatate multa le doresc si lui Prozac, Cata, si ele mi s dragi.
Nu stiu ce zodie esti, ce ti se intampla de nu te vrea numeni?ma tem ca numa eu sunt de partea ta.
Da acum imi pun intrebarea, de ce nu s cu turma?poate am vreo problema?imi dai de gandit!?
Dar pana una alta zi mi ce sa mai iau pentru anxietate.Un pic de oboseala si s gata.Imi face bine anxiarul, cat pot lua sa nu devin dependenta?te intreb pe tine ca drept te vad un om citit.Nu faci tu prea bine ca despici firul in patru.
O noapte linistita va doresc tuturor
.

catherine, multumesc pt incurajare.momentan o sa mai iau efectin o sa incerc sa reduc doza in vara cand nu o sa fiu la serviciu.mi-e teama de simtomele pe care o sa le am. mersi pt raspuns.
catherine, cine ti-a recomandat sedivit?cum te simti de cand il iei?
Laura77 Desfaceti capsula, puneti jumate de continut intr-un pahar cu putina apa si apoi restul continutului la loc in capsula. Si apoi la fel in zilele urmatoare. Si veti avea astfel o jumatate de doza zilnic.
The Master, eu sincer nu am nimic cu tine. Sincer.
Nu stiu ce ai tu cu mine, desi asa dupa cum vorbesti esti mai mic cu o caruta de ani, bun, asta n-ar fi o problema, dar nu imi dau seama ce anume ti-am facut?!
Tu mi-ai adresat mie un mesaj de-a dreptul infiorator dfrept pentru care a fost sters de administratorul acestui site. Trist, foarte trist.
Nu sunt guru, nu sunt lider, nici conducatorul acestui mic grup, nu ma proclamez in nici-un fel.
STIU doar atat ca toti de aici ne confruntam cu suferinta si aici, pe grupul asta de suport, ne spunem pasurile sau starile de bine, primim sfaturi competente, ne eliberam.
Nu vreau sa-l preschimb in ring de box, nici certuri interminabile, nici mistouri sau mizerii.
Sper ca m-am facut bine-inteleasa!
Dl dr, imi cer scuze ca va multumesc intru tarziu la raspuns, o sa incerc zilele astea sa va scriu pe privat. Insa va multumesc tare mult!
Sa aveti o duminica placuta!
Prozac

Termina
Anxioliticele se dau maxim pe sa zic o luna (hai doua) ca sa nu de dependenta, nu e tratament de lunga durata a Anxietatii, tratamentul de lunga durata tot pe AD se bazeaza.
S-a vorbit si aici de un Anxiolitic ce nu da dependenta si anume Spitomin, intrebasem eu ce hibe are, se pare ca actioneaza mai lent, asa spunea dr Matei, insa eu intrebasem de alte efecte secundare ascunse ce nu sunt scrise (nu s-a vb despre asta).
Sunt Varsator, iti spun eu de ce nu ma vor, pentru ca gandim probabil diferit, eu urmaresc vindecarea sau cel putin incercarea de vindecare cu orice pret pentru ca nu accept niciodata sa sufar asa o viata, ei din start considera ca nu se poate si aleg metoda cea mai simpla, plus ca incearca sa ascunda sub pres problema "aaa e bineee, e soare afara." cand de fapt inauntru mocneste problema si niciodata nu se va stinge, necesitand tratamente chimice a la long care strica calitatea vietii.
Si cum Psihoterapia este cea mai moderna si mai eficienta metoda de eventuala vindecare, asta si am incercat sa fac, deja am cumparat 4 carti de Psihologie si Psihanaliza si tot citesc.
Chiar si aici unii spun ca psihoterapia face fff bine. Ca e o metoda scumpa si necesita despicarea firului in patru, asta este altceva, sau ca mai necesita si un psihoterapeut bun ! Dar asta e, nu ai cum sa rezolvi sau sa incerci sa rezolvi facandu-te ca nu stii ce se intampla si refuzand sa faci analiza, si mai ales suparandu-te pe cineva care iti pune oglinda in fata si nu-ti place ce vezi acolo.
Sau poate eu sunt mai altfel, insa cand imi e rau, nu merg consolarile, eu vreau sa ma simt bine, atat timp cat problema exista si ma cuprinde, nu-mi arde de nimic altceva.
Nu am ajuns inca la TOC cu citit-ul, dar am sa ajung sa vad daca si acolo merge cu psihoterapie si atat, la Agorafobie si tulburare panica merge.
Prozac, am 33 ani, nu stiu daca-s asa de mic cum crezi, eu am inteles, sfaturi si eliberari, insa..pana la urma cum ramane cu vindecarea ?! Repet, poate sunt eu mai ciudat, insa pentru mine sa duc crucea asta o viata nu e deloc o solutie, o viata am si o vreau ca lumea ! Si fi sigura ca nu eram atat de fraier incat sa nu accept comod sa iau un tratament daca era asa de benefic in timp. Am accepta Rivotril si numai eu stiu ce am patit in timp.

The Master, pentru mine anxioliticele au fost gura de oxigen de 20 de ani.Am luat doar la nevoie, adica 2, 3 pastile pe saptamana.Anxiar, xanax mic, diazepam tot mic.Am 5 zile fara ele, doar cu emocalm, magneziu, dar nici nu am avut situatii stresante ca oricum nu ma ajutau astea.
Mi i dor de ele, de starea buna pe care mi o dadeau.Acum n am chef de nimic, desi e frumos afara.
Si daca tot citesti tu atata, sa mi spui si mie ceva metode de relaxare, ma chinuie si atacurile de panica.
Da vezi, intai aplicale pe tine si vezi de dau rezultate bune.
Eu una merg inainte cu boala, nu mi trece nici prin cap un gand de vindecare
Dar sa stii ca mi plac oamenii care nu si pierd speranta
Eu va zic sanatate multa, pe mine ma asteapta saptamana asta ogorul, pusul cartofilor

Emocalm e un fel de Iluzie, Magneziu mai merge ca e mineral necesar organismului in caz ca nu-l iei din alimentatie cum trebuie.
La tulburare de panica cea mai buna metoda este in primul rand constientizarea, adica in primul rand sa nu-ti fie teama de efectele atacului, pentru ca majoritatea au teama "daca fac atac, daca plesneste Inima, daca fac aia si aia, daca am cutare boala", se sperie de insusi atacul in sine si de aici se intra in cercul vicios, ai mereu teama ca vei face alt atac si de nenorocire e, de aici Anxietate odata ce-ti dai seama ca de fapt nu se intampla nimic in atacul de panica, nu mai ai teama de el, automat nemaiavand teama, nici nu mai apare asa curand.
Sigur ca iti e teama si de cauza ce duce la atac, dar mai mult iti este de cat de "periculos" este atacul in sine.
Expunerea adica sa te confrunti cu problema de care-ti este teama nemotivat, incet incet pana ce te obisnuiesti sa nu mai simti teama. Mai este si controlul respiratiei adica sa faci cumva sa mai coboare ritmul cand incepe sa o ia razna, insa asta da rezultate mai slabe.
Bine, asta se face prin exercitiu, nu peste noapte.
Nu ai chef de nimic ca domina Anxietate continua care iti da Depresie, nu e Depresie curata, ci indirecta, daca dispare Anxietatea, dispare si simptomul Depresiv, tonusul urca si te-ai simti bine.
Daca spui ca acele medicamente le luai din cand in cand si 20 ani nu ti-au facut rau in sensul ca nu ai nici un efect secundar neplacut, atunci ia-le, ca de fapt ce conteaza atat timp cat nu-ti fac rau, conteaza sa te simti bine. Eu am spus in cazul cand fac rau, asa cum se cam intampla de obicei.
Cu speranta ce sa spun, in primul rand am aplicat pe mine si se si vede deja, am deja cam 2 luni de cand nu mai iau nici un Rivotril si usor usor se duce Anxietatea, conteaza enorm cum gandesti despre ce ai, cum abordezi problema, chiar daca pe moment ai impresia ca nu conteaza, in 2-3-4 zile simti ca se schimba ceva in bine si aparent nu stii de ce ! Daca nu deveneam constient de ce se intampla, nu scapam.
De exemplu "sunt agitat si simt teama ca nu sunt in stare sa fac sport si ca voi suporta consecintele, nu scap eu de asta vreodata ca asa zic medicii ca nu se scapa".
Rezultatul era ca aceasta teama imi taia puterea si chiar nu eram in stare sa-mi fac treaba bine, apoi Teama se amplifica pentru ca nu mi-am facut treaba bine, iar framantari si tot asa, plus lipsa de speranta ca nu ma fac bine ma darama si alimenta tot raul.
Apoi am abordat asa "dar de ce sa-mi fie teama ca nu pot sa fac sport, ma duc, daca merge e bine, daca nu merge iarasi bine, oricum nu am cum sa intervin, apai lasa ce zic medicii, de ce sa nu ma fac bine eu ?! Ce treaba am eu ca nu s-au facut altii, nu orice organism functioneaza la fel", rezultatul a fost ca la sala am facut treaba cat de cat in regula, speranta ca ma fac bine alimenteaza Tonusul si coboara teama.
Mai mult am incercat sa inteleg mecanismul si anume ca Anxietatea tinde sa se autoalimenteze prin cum merge, iar eu trebuia sa-mi dau seama prima data de ce a aparut chiar si prima data, apoi sa nu-i dau voie sa se autoalimenteze. Ca ex:
Mi-e teama ca pierd control si ca mananc aiurea-Teama asta automat da agitatie ce te impinge sa mananci ca sa o potolesti-Dupa ce mananci BUM Teama se amplifica ca ai mancat mult si suporti consecintele.
Nu mai imi e teama ca mananc aiurea-Nu mai exista agitatie-NU mai esti impinsa sa mananci ca sa o potolesti- NU se mai amplifica Teama.
Asta daca agitatia e data de teama asta, daca nu, trebuie anihilat focarul ce o da, nu sa stingi cu mancare focul care va reapare la infinit.
Iar ca sa ma vindec trebuia sa-mi treaca prin cap, altfel cum as fi putut sa sper la ea daca nu ma gandeam macar ?
Eu plec de la "trebuie sa reusesc", nu ca "aa si asa nu merge, lasa ma, nu are sens sa incerc".
Si crede-ma ca m-am chinuit, nu dormeam noptile de agitat, deci m-a incercat grav de tot.
Plus ca de multe ori cand esti agitata de la Anxietate ajuta efortul fizic, mai diminueaza din ea destul, ai energie cand esti agitata. Scapi de mancat daca reusesti sa o potolesti cu altceva.
Sigur ca sunt forme mai grave care nu se duc asa cu una cu doua, insa totul este sa nu lasi sa se ajunga acolo, sa incerci sa scapi din timp cand faza e mai usoara, bine, tu ai de 20 ani, e deja cronic.

Sincer Termina, pe mine cel mai tare m-au dezamagit vorbele tale. Turma? Nu asta suntem... pacat.
Va spun sincer ca am sa stau mai departe de acest loc pentru ca in ultimul timp nu am facut decat sa ma frustrez intrand aici. Eu incerc sa intru pentru a incerca sa sprijin oameni si sa caut sprijin dar ma trezesc criticata, judecata si mai nou etichetata. Sincer, suferinta adevarata te face in primul rand intelegator. Cine are ochi, sa citeasca.
Laura, nu mi-a prescris nimeni, Sedivitax e un medicament de plante si il iau seara sa ma ajute sa dorm mai bine. Induce somnul natural.
Va pup si va doresc bine.

Vedeti voi ? Daca nici noi intre noi nu reusim sa ne intelegem, atunci ce ne mai mira ca ne simtim cum ne simtim ?
Din noi porneste raul, spun unii de aici un adevar trist si anume ca cei sanatosi nu pot intelege pe cei cu probleme, insa noi intre noi nu putem face asta ? Daca stam sa ne dam in cap unul altuia doar ca nu avem aceleas pareri, unde ajungem ? Si ce dialog si farmec ar mai fi daca toti am fi la fel in gandire ?
Cu alte cuvinte eu am primit un sut in fund de la Prozac cum ca "daca nu gandesti ca noi iesi naiba afaraaaa ca nu ne placi", apoi eu m-am razbunat si am scris ce am scris pentru ca se spune "nu tine in tine ca se impute", iar pe de alta parte nu sunt dispus sa nu scuip amarul cand este cazul si sunt provocat din cauza ca altfel mi-as face singur rau, si ce a iesit ?
Apoi ceilalti "Daca sefa a spus ca ala e ca un ghimpe, hop hai sa spunem si noi acelas lucru fara sa judecam nimic, nici nu mai conteaza ce spune omul, este negru din oficiu", ce te miri Catherine ca si Termina s-a exprimat asa ? Asa si e. De ce toti s-au comportat idem lui Prozac ?! Mai ales ca i se aduc laude ca datorita ei este forumul acesta, bine, aste nu este rau, este f bine ca a facut asta, dar asta suna ca si cum trebuie "sa facem in numele sefului, daca el zice asa, sa facem ca el in semn de solidaritate".
Adica orice persoana ca sa fie acceptata intr-un colectiv trebuie sa se lepede de gandirea lui si sa fie la unison cu ei ? Ce socializare e aia ? Si mai mult, cum invatam unii de la altii ceva nou ? Zicand "da, daaa, daa, asa e, ai dreptate draga" ?
Ce ar fi fost sa zic si eu pe dos de voi "aaaa ganditi ca naiba, nu va mai vreau, nu citesc ce scrieti ?", eu am inteles pe toata lumea, doar am spus opinia mea argumentata de scrise-le psihanalizei si Analizei Tranzactionale (asta ca sa nu se creada ca delirez cum poate unii deja au gandit).
Nu vreti sa faceti rau la nimeni ? BON, hai sa dam cartile pe fata, uite cum a stat treaba:
1 - Lui Prozac incepe sa nu-i cada bine cand citeste ce scriu eu, ca sa caute motiv sa-mi dea sut in fund, ma acuza ca am spus eu cum ca sa dam frau liber gandurilor TOC
2- Ceilalti aproba FARA sa verifice ca la pagina respectiva nu am spus asa ceva, ci este fals ce s-a spus.
3- Arat ca e fals, nu sunt luat in seama, ceilalti la unison tac in spirit de solidaritate desi f usor s-ar fi vazut ca e ca mine.
4- M-ati dat afara cau japca
5- M-am simtit prost (Deci deja mi-ati facut rau cu buna stiinta).
6- Simtindu-ma dat afara am simtit sete de razbunare si am proiectat raul prin mesajul dat lui Prozac ca sa nu tin in mine. (oricine vede ca este neacceptat si dat afara pe nedrept, nu are cum sa se simta bine).
7- Olandezul tot spune sa plec desi nu spune de ce, ma pune sa citesc ce scrie Prozac adica "stie ea ce stie, daca nu te vrea, nici eu nu te vreau".
8- Prin asta nu ar face decat sa ma faca si mai rau si sa incep si cu hackereala pe aici sa dau cu neturile voastre de pereti, desi nu fac usor asa ceva si nici nu vreau sa ajung la asta ca nu se castiga nimic pana la urma.
Asa, e bine ? Si uite asa apar razbunari, violente, neintelegeri, tot din cauza societatii rautacioase.
Si sa stea victima cu degetul in gura si sa i se dea in cap..nu nenicule, nu merge asa cu toti.
Ce concluzie trageti din ce am scris nu stiu, dar asa stau lucrurile, nu ai faceti pe sfintii ca nu vreti sa faceti rau ca...e vrajeala.

The Master, am mers si eu la biserica de inviere.Era multa lume, caldura, si atacul s a declansat.Oricat am vorbit eu cu mine, am constientizat situatia, nu m am linistit pana n am luat anxiarul.Incercam sa tin situatia sub control mai mult de dragul imaginii mele, puteam risca sa fiu catalogata drept un om cu diavolul in el, lumea e neiertatoare.
Vreau niste tehnici concrete, Mastere, gen suflat in punga, daca dai tu de ele cand ai sa rasfoiesti acele carti.
Multumesc ca te ai straduit sa mi dai sfaturi.
Criticata, judecata si mai rau etichetata.NU STIU DE CINE.Poate te a jignit cineva pe privat, sa ne dai si noua numele lui.
Turma, un cuvant biblic, jur ca n am avut nici cea mai mica intentie sa jignesc, IMI CER SCUZE tuturor.
Eu nu sunt o luptatoare, daca imi dai o palma peste obraz, il intorc si pe celalalt.
Caterine, tu esti de mult pe forum, lumea are nevoie de tine, tu faci si psihoterapie, ai multe cunostinte si tre sa postezi aici, asa ca eu va las cu bine.
Cat despre Master, a incercat si cu raul si cu buna, dar nu vreau sa mai vorbesc de asta cum va promit si ca n o sa mai vorbesc de mine aici, sa nu va mai supar.Nu stiu, asta am simtit sa scriu de Master, poate am o slabiciune pentru el?poate chiar am o problema?poate nu empatizez cu grupul?am sa mi tot pun intrebarile astea.

Am invatat si eu cum se formeaza un kamikaze.il hulesti azi, il hulesti maine, nu ti pasa de suferinta lui si el nu mai are solutii decat sa ia niste ostatici, sa se faca auzit si inteles.
Ne e cazul meu
Va zic sa aveti multa sanatate, ganduri curate, si am sa va urmaresc in continuare posrarile
Poate nu ma credeti, dar mie imi sunteti dragi cu toti

Special pentru CAMRYNA care mi a promis o vizita.Eu nu sunt Kamikaze
Sper sa nu o fi speriat, ea vine dintr o tara araba

Deja am dat de ele, de exemplu tu trebuie sa identifici ce convingeri eronate ai, fara ele nu apare atacul, nu multimea declanseaza, ci ce gandesti tu in legatura cu ea, de ex:
"Daca ma ia panica si nu pot sa ies de aici ?!", "Daca astia vad ca sunt agitata si ma fac de ras ?"
Nu cumva asta iti trece prin cap cand esti prin multime ? Sa stii ca exact asta declanseaza atacul de cele mai multe ori
Plus ca tie ti-e teama si de urmatorul eventual atac cred ca "aoleu, daca fac altul, ce ma fac ?".
Asta pe parte cognitiva adica legat de ganduri.
In alta ordine de idei si hiperventilatia contribuie la declansarea atacului, adica respiratia accelerata. Ea apare tot in urma gandurilor.
Cand simti ca ar apare, poti incet sa faci un exercitiul de reducere a hiperventilatiei asa:
Tragi aer si tii 10 secunde, apoi cand expiri spui in gand "Relaxeaza-te". Nu se respira pe gura ci pe nas, din abdomen, nu din piept.
Apoi Inspiri 3 secunde, expiri in 3 secunde, asa ca la un minut ai 10 cicluri, asta este un ritm normal de respiratie.
Dupa ce faci aceste 10 cicluri adica 1 minut, iar tii respiratia 10 secunde, iar expiri si spui in gand aia, iar incepi sa insipri-expiri cate 3 secunde pana faci 10 cicluri, si tot asa pana ce trece.
Asta este sfat practic, s-a aplicat, merge bine la multi.
Ca dovada ca si Hiperventilatia contribuie la atac, orice om sanatos care respira fff repede, devine agitat, simte ca ameteste, furnicaturi in membre, etc, pentru ca aportul de Oxigen este prea mare.
Plus ca evitarea este cel mai rau lucru ! Adica nu e o solutie "aaa nu ma mai duc colo ca fac atac", pentru ca vei incepe sa eviti din ce in ce mai multe situatii si nu e bine deloc.
Sigur ca cu Anxiar ai rezolvat problema mai simplu, asta clar, insa oricum pana isi face efectul dureaza un 20-30 minute.
Tu nu trebuie sa-ti pui nici o intrebare viz-a-viz de nimeni, faci asa cum simti tu, nu trebuie sa-ti impui nimic cu cine si ce, in general empatizezi cu cei ce sunt cam pe aceias lungime de unda.
Nu inseamna ca daca empatizezi cu X si nu cu Y, sau invers cu Y si nu cu X, ai o problema.
Ca daca iti pui problema asa, nu o sa gasesti nici un raspuns.
Ce bine zici tu de Kamikaze ala, insa putini constientizeaza chestia asta :).
Desi Kamikaze este unul care se sinucide pentru o anume cauza, aia de pun bombe pe ei si se duc prin metrouri si BUUUM cu ei cu tot.
Catherine nu mai vine nu din cauza ta sau a mea, nu vine pentru ca asa a ales ea si aia e, va reveni cand va dori.
Oricum faza cu "nu vin ca ma frustrez" suna cam asa "nu vin ca nu aud ce doresc eu sa aud, cum aud ce nu doresc sa aud si nu-mi convine, cum plec si gata".
Uite sunt si eu curios de ceva, ce se doreste a se discuta ca sa se simta toti super ?
Ca desi e un topic de TOC se evita a se discuta despre asta, f bine, facem un topic fara nici un TOC si acolo discutam nene de floricele pe campii, de soare, de luna si asa mai departe :))).
TOC nu include lucruri placute prin definitie, nu avem cum sa.discutam de TOC si sa ne si placa.

Sincer Termina, pe mine m-a deranjat cuvantul "turma". Poate ca sunt singura. Eu nu vin aici pentru a-mi adauga la stress-ul si asa foarte mare de fiecare zi. Daca vreau, pot sa gasesc cu totul alte metode de a-mi consuma energia si o voi face.
Fiecare cuvant pe care il spun naste niste mesaje ce mie mi se par incredibile in contextul de aici. Este strict problema mea si de aceea aleg sa ma redirectionez.
O zi buna.

Buna, dragii mei!
Catherine, ramai cu noi! Sunt aici destui oameni cu care poti vorbi, eu sunt unul dintre ei. Stii si tu ca nu poti fi pe placul tuturor, asta e, dar sunt destui care te simpatizeaza si sunt alaturi de tine. Nu te consuma pt niste vorbe, nu merita, pt binele tau incearca sa ignori lucrurile care te-au deranjat, eu asa fac, treci peste ele si tine legatura cu noi!
Eu te apreciez, esti o persoana sensibila, sincera, te rog, nu ne face sa-ti ducem dorul!
De cateva zile ma simt mai bine, obsesiile nu mai sunt atat de puternice, am senzatia ca au mai ramas niste "ramasite" de obsesii care nu ma mai deranjeaza atat de mult. Totusi sunt trista si ingrijorata pt baiatul meu, are tulburari de gandire, atacuri de panica, depresie. Simt ca nu am dreptul sa fiu bolnava, sa fiu atat de aplecata asupra problemei mele, acum vreau sa fiu alaturi de el. Pt el traiesc, imi rupe inima cand ma suna sa-mi spuna ca-i este rau. La vara pleaca in SUA, va sta acolo 3 luni, as vrea sa fie o experienta frumoasa pt el, sa nu se chinuie pe-acolo singur.
As vrea sa vina ziua in care viata sa nu mi se mai para o povara, sa am din nou bucuria de a trai, de a visa, de a-mi atinge obiectivele... Dar viata mea e precum poeziile lui Bacovia... "si zile mai bune nu vin, nu mai vin..."
Catherine, da-mi un semn se viata!
Va imbratisez pe toti,
Donna

Bine v-am regasit dragii mei! Va tot citesc posturile, unii sunt bine, altii vor sa fie bine, alti au starile combinate...in fine.Ceea ce vreau sa scriu are legatura cu tine The Master.Te inteleg...atat ca poate orizontul meu sa inteleaga, nu postez acum mesajul ca sa intru in conflict cu tine.Sub nici o forma, nu cu gandul asta scriu.Vreau doar atat sa-ti spun, ca nimeni dar absolut nimeni din exterior nu este raspunzator de ceea ce ni se intampla.Eu ti-as sugera, sa gasesti in tine raspunsul la toate framantarile, revoltele interioare care vad...ca se reflecta f mult in modul tau de a reactiona cu cei din exterior.Noi, toti cei de aici ne-am strans sa ne spunem ce avem pe suflet, sa ne gasim un punct comun in aceasta suferinta si de aici incolo sa putem valsa, ca sa zic asa pe tema acestei suferinte.e nemaipomenit sa gasesti suflete care empatizeaza cu suferinta, bucuria si toate starile care deriva din cele doua notiuni.As vrea sa incerci sa vezi de unde vine tot ceea ce ti se intampla, si in acelasi timp sa te gandesti ca nu noua celor de pe forum si nimanui nu faci rau cu reactiile tale si vorbele taioase pe care le folosesti, ci tie iti faci rau.Sincer, vreau sa ma intelegi ca nu-ti vreau raul sub nici o forma, nu sar la gatul tau deloc si sincer, cred foarte tare ca in spatele acestei atitudini pe care o ai pe acest forum se ascunde un suflet frumos si bun dar care de atata suferinta s-a inchis atat de tare incat numai gaseste fereastra de la care sa se inalte din nou.eu vreau sa-ti doresc, ca binele sa fie mereu inaintea pasilor tai si mai vreau sa te rog sa dai tot ce ai tu mai bun si mai frumos din tine.Eu stoiu sigur ca vindecarea incepe cu pacea facuta cu tine insuti si eu chiar te incurajez si iti spun ca ai sa POTI SA O FACI SI CA AI SA GASESTI SOLUTIA PROBLEMELOR CARE ITI FRAMANTA VIATA SI TE FAC ATAT DE ACID SI DE IMPOSIBIL DE SUPORTAT...UNEORI! CU DRAG SARIT!
Acest topic a fost închis. Nu mai pot fi adăugate noi comentarii.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 31Cei cu anxietate-panica dati un click
- 3Stari de panica si anxietate
- 3disperare-panica
- 8Prozac (Fluoxetina) - parca nu mai sunt eu
- 5Atac de panica? fara simptome reale..
- 19Ajutati-ma sa-mi ajut sora
- 5Atacuri de panica la operatie ORL!
- 21va rog ajutati-ma atacuri de panica sau am ceva la inima?
- 1Lipsa de aer
- 18Ganduri ca as avea ceva si as fi bolnav
- 11efect secundar cauzat de antidepresive.
- 9Simt ca o iau razna!
- 4Probleme digestive, palpitatii inima, stari de lesin, panica
- 4Ajutati ma, va rog !!! nu pot sa scap de atacurile de panica
- 11Batai slabe ale inimii, senzatia de oprire a inimii, nu imi simt pulsul uneori
- 2Tulburare anxioasa si atacuri de panica
- 1TOC-ul se vindeca?
- 3Obsesia pentru curățenie
- 5Ameteli si atacuri de panica
- 4Atacuri de panica cu dureri de piept
Mai multe informații despre: Tulburarea de panica Tulburarea obsesiv-compulsiva Atacurile de panica
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: