Cum sa depasesc depresia cauzata de dorinta de stabilitate?

Buna ziua,
Numele meu este Marina, am 29 ani, sunt din Ploiesti si intampin o problema ptr care as avea nevoie de ajutor. Am trecut printr-o depresie in urma divortului, am crezut ca am reusit sa-mi revin, dar simt ca incep iarasi sa cad in acea panta a depresiei, ca nu voi gasi niciodata pe cineva care sa ma iubeasca si sa imi ofere afectiune si caldura sufleteasca de care am nevoie.
Sa va povestesc mai intai putin prin ce am trecut. In urma cu un an de zile m-am despartit. Am fost casatorita 4 ani de zile cu un barbat (a fost primul barbat din viata mea, primul meu prieten), l-am iubit enorm, numai ca "ghinionul" meu a fost ca era baiatul mamei si ptr tot ce faceam sau voiam sa facem trebuia sa avem acordul ei...Relatia dintre noi a devenit tensionata de cand ne-am mutat in casa soacrei mele (ne mai certam si inainte, dar atunci au devenit aceste certuri mult mai intense)... desi ea nu statea acolo avea pretentia sa aiba la dispozitie cheile casei si sa vina acolo de cate ori voia, iar eu nu am fost de acord cu acest lucru, asa ca am discutat cu sotul meu si l-am rugat sa nu-i dea cheie, nu pot spune i-am interzis sotului meu sa-i dea cheile de la casa, dar cred ca soacra mea asa a interpretat; de aici au aparut tensiuni, dicutii si certuri. Ptr orice cearta intre ei, eu eram de vina, ea spunea ca eu l-am "inrait" impotriva ei, ca baietelul ei nu vorbea inainte asa cu ea samd. Ideea este ca de aici s-au indesit si tensiunile si discutiile intre noi doi, mai ales ca aveam antecedente - el era genul putin mai violent (se enerveaza repede si daca-i raspundeam sau daca nu ma purtam cum voia el, devenea violent)...am avut in acesti 4 ani de casnicie certuri in urma carora m-am ales cu cate o palma, doua de "am vazut stele verzi", dar ptr ca-l iubeam, l-am iertat. De fiecare data isi cerea scuze si imi spunea ca nu se va mai repeta...dar s-a repetat! Oricum, eu l-am iertat de fiecare data, dar anul trecut, in ianuarie, am avut o discutie "mai aprinsa" in timpul careia el mi-a spus ca sa plec din casa aceea. Fara sa comentez, am plecat. In urma discutiilor si intalnirilor avute ulterior, acestui eveniment, ptr a incerca sa ne impacam, niciodata el nu mi-a zis "imi pare rau ptr ce am zis, vin-o inapoi acasa". Ba mai mult, in urma unei discutii eu i-am spus ca singurul lucru pe care l-am vrut de la el a fost sa ma iubeasca, nimic mai mult, iar el mi-a raspuns ca de ce sa ma iubeasca el pe mine? Ce am facut eu pentru el ca sa ma iubeasca? Dupa aceasta discutie, la o saptamana maxim, el a depus cererea de divort. Si am divortat...Acum problema mea este urmatoarea: la inceput, cand am plecat de acolo plangeam foarte mult de dorul lui, apoi am inceput sa plang ca mi-am vazut visul spulberat, iar eu de doi-trei ani incoace nu mi-am dorit nimic altceva decat o familie fericita, un sot iubitor si un copilas. Dupa divort, sora mea mi-a facut cont pe niste site-uri din acestea de "dating" in ideea ca sa cunosc si alti barbati, si poate voi cunoaste si eu pe cineva care sa ma faca sa trec peste durerea divortului. Am vorbit pe mess cu cativa barbati, dar ajunsesem la concluzia ca barbatii sunt superficiali, nu sunt interesati decat de aspectul fizic al unei femei (iar eu nu sunt nici pe departe fotomodel, sunt destul de plinuta). Si totusi am intalnit pe un astfel de site un barbat, cu 3 ani mai mic decat mine, care mi-a placut la nebunie. Mai intai am vorbit pe messanger, apoi ne-am intalnit, mi-a placut si, astfel, 2 luni de zile mi-am petrecut timpul liber nonstop cu el, ma facea sa rad, ma facea sa ma simt bine, mi-a umplut acel gol aparut in urma divortului, mi-a oferit caldura si afectiunea de care simteam eu ca aveam nevoie. El mi-a spus ca ma iubeste, desi imi era greu sa cred asta (mi-a spus aceste vorbe la doar doua saptamani de cand ne-am cunoscut). I-am spus ca nu-l cred, dar el mi-a spus ca timpul imi va demonstra ca ma iubeste. S-a purtat foarte frumos cu mine, vorbea foarte bland cu mine (spre deosebire de fostul sot care se enerva repede si ridica tonul la mine), numai ca...nu este "la acelasi nivel" cu mine. Si sora mea, impreuna cu sotul ei, chiar si matusa mea si tatal meu au inceput sa insiste sa ma despart de el, ca nu-i de mine, ca ma va face de ras, ca voi ramane fara prieteni din cauza lui (eu am terminat o facultate si manager la o firma multinationala, iar el a terminat o scoala profesionala, a fost sofer de tir, iar acum lucreaza ca instalator, il ajuta pe fratele lui, iar anul acesta ar vrea sa sustina bacalaureatul), ca el nu se va putea ridica niciodata la nivelul meu, nu se va putea integra in grupul meu de prieteni si ma va face de ras oriunde vom merge. Acum nu mai stiu ce sa fac! Weekendul trecut am fost la munte cu mai multi prieteni, si a cam facut ceva din ce a spus sora mea; adica duminica, inainte sa plecam, nu a vrut sa mai iasa din camera, nu a vrut sa mearga cu baietii la gratar, iar cuplurile cu care am mai fost "au sarit cu gura pe mine", ca asta nu este comportament de om educat, ca a demonstrat ca e incuiat samd. Cand am ajuns acasa, fara sa discut nimic cu el, i-am dat toate lucrurile pe care le avea la mine si i-am deschis usa.El a inteles si a plecat numai ca acum m-a apucat disperarea, iarasi am inceput sa plang ca sunt singura, ca nu se mai uita nimeni la mine, ca sunt grasa si alte chestii de genul acesta. Nu stiu ce sa ma mai fac? Cred ca am nevoie de ajutor psihologic...Nu stiu daca am facut bine ca m-am despartit de acest baiat numai ptr ca cei din jur sunt de parere ca nu este pentru mine... Sper sa ma poata ajuta cineva cu un sfat macar, ce as putea face?

Multumesc anticipat! Marina T, Ploiesti

Ai facut o mare greseala ca te-ai despartit de el.Am vazut multe cazuri cind unul avea studii superioare si celalalt nu si s-au inteles f bine si cazuri in care amindoi aveau facultate si se certau precum...rommii.

Asta simt si eu...ca nu trebuia sa ma despart de el. Dar ce sa fac? Sa-mi pun toata familia in cap? Si in afara de asta iti spun sincer...imi e tare frica sa nu aud mai tarziu replica "ai vazut...ti-am spus eu", daca ma intelegi ce vreau sa zic...Eu le-am zis, am incercat sa le explic (ca fostul sot avea studii superioare si mester si postuniversitare si tot degeaba, ca se purta urat cu mine, si nu mai zic...), dar nimic, ei zic ca au experienta si ca eu sunt usor influentabila acum...

Daca gresesti in alegerea facuta, tu suporti consecintele nu ei...ma rog si ei dar nu in mod direct.Tu locuiesti cu ei? daca da atunci inteleg de ce nu vrei sa-i superi.E bine ca parintii sa-si lase copiii sa-si hotarasca propria soarta, daca gresesc nu mai au cui sa reproseze.Nu mai fi trista, incearca sa te bucuri din orice, sa rizi tot timpul, sa te distrezi, sa incerci sa-ti faci noi prieteni si sa te inconjori de pers. dinamice care au simtul umorului, sa mergi mai des la cumparaturi, sa vizionezi la tv. comedii sau emisiuni frumoase...sa mergi la teatru...daca bugetul iti permite, fa mici excursii...ce zici de toate astea?Te pup si astept mesaj de la tine.

Asa este, eu locuiesc cu parintii deoarece in urma divortului nu am ramas cu nimic (ptr ca nu am vrut sa fac partaj desi aveam foarte multe lucruri luate in comun, am vrut sa evit alte certuri si discutii de genul eu am contribuit mai mult la nu stiu ce, tu mai putin si tot asa, discutii care deja incepusera si fara sa se puna problema partajului). Cred ca mie mi se trag aceste probleme si pentru ca am fost intotdeauna un copil cuminte, genul de copil care nu vrea sa supere, unde-l pui acolo sta...Fostului sot asta i-a placut la mine, ca a crezut ca poate face din mine ce vrea, doar ca mai aveam si eu "cuvintele la mine" si-i mai raspundeam (nu am suportat niciodata sa fiu luata de proasta) chestie care-l enerva la culme.
In ceea ce privesc sfaturile tale sa stii ca asa am facut si anul trecut si asa vreau sa fac si acum, adica glumesc, rad, ma uit la comedii, dar acasa, seara?!Ce sa fac? Stau si ma gandesc ca iarasi sunt singura... Si mai ales ca am prins si un moment foarte prost acum, am cateva zile de concediu si nu fac nimic altceva decat sa stau in casa si "sa-mi plang de mila". Mama e singura care este alaturi de mine si chiar aseara am vorbit cu ea...Ea mi-a spus ca ea crede ca baiatul acesta ma va suna pana la sfarsitul saptamani si ca daca ma suna sa discut cu el, sa-i spun ce m-a deranjat, dar sa fiu diplomata, sa nu-i spun despre tot ce crede sora mea despre el sau ca matusa mea zice ca nu ma iubeste si ca este doar fascinat de faptul ca o fata de nivelul meu s-a putut uita la el...Eu cred ca nu va mai suna...Asta este, voi incerca totusi sa-ti urmez sfaturile si sa merg mai departe...
Multumesc inca odata! Te pup si eu

Marina, seara cind te simti f singura, citeste o carte interesanta sau intra pe net, pe site-uri-le de sanatate de exp.si ai sa vezi ca situatia se schimba.Nu mai fi complexata din cauza greutatii, femeile plinute sint mai apetisante.Faptul ca locuiesti cu parintii complica situatia.Fa-ti o relatie de weekend, fara prea multe complicatii, sa fii invitata in oras, la teatru sau la plimbare...la o cina romantica...si atit, fara sa locuiti impreuna.Esti o fata desteapta, nu te lasa coplesita de singuratate, numai tu iti poti face viata mai usoara.Daca te suna lasa-l sa fiarba in sucul lui propriu si, chiar daca iti este greu, spunei ca esti ocupata...ca esti invitata la o sindrofie si ca o sa-i dai de veste cind esti disponibila.Sint curioasa ce reactie va avea.Pup!

Buna ziua!
Ma numesc Razvan, am 25 de ani, sunt din Bucuresti si am o problema, de fapt mai multe probleme la care as avea nevoie de niste pareri obiective cu privire la ceea ce am facut, sau ma rog...cu ceea ce ma confrunt!
Recent trec printr-o depresie destul de puternica, m-am despartit de iubita mea! Mi-e greu, am cazut foarte rau, nu ma pot mobiliza in tot ceea ce imi propun, nu mai am pofta de mancare, cu somnul am ramas foarte rau in urma...si nu ma pot gandi decat la ea!!Mi-e frica sa ma pun in patul in care nu de mult il imparteam cu ea, orice fac, oriunde imi intorc privirea o vad pe ea! Si durerea e atat de puternica incat uneori ma apuca plansul dintr-o data...imi curg lacrimile in continuu si nu le pot opri! Ma doare enorm, ptr ca am avut o incredere oarba in ea...
Cand am cunoscut-o abia ma asociasem cu un om foarte important de afaceri din Bucuresti, din motive lesne de inteles, nu-i pot face public numele. Incepuse sa-mi mearga f bine din pct de vedere financiar, si in mom cand am cunoscut-o am crezut ca altceva D-zeu nu mai imi poate oferi.Credeam ca le am pe toate.O cariera in plina expansiune, o femeie frumoasa de care ma indragostisem, si pe care o vedeam ca imi raspundea in egala masura la sentimente! Nu e din Bucuresti, statea cu gazda, eu stateam cu parintii! Discutasem cu ai mei, ca ii ajut material ca sa-si faca o casa, deja le cumparasem teren, ma rog...mai mult a fost ideea lor!
Am hotarat sa ii propun sa stea la mine, a acceptat fara nici un fel de probleme! Ai mei au fost foarte incantati de ea...si presupun ca oricine se bucura cand parintii sunt in totalitate de acord cu alegerea pe care noi o facem! O perioada buna de timp, ne-a mers foarte bine, si ea lucra, desi am insistat daca vrea poate sa renunte ptr ca eu castigam indeajuns! Si parintii ei erau foarte incantati de noi...pot spune ca am auzit-o de multe ori pe maicasa cand ii spunea sa nu imi greseasca, sa se poarte frumos cu mine sa nu ma supere cu ceva etc!
Problemele au inceput cand eu a trebuit sa plec in interes de servici prin tara, ptr ca era nevoie sa ma intalnesc cu anumiti clienti! Ma suna in continuu, uneori ma certam cu ea...si am inceput sa fiu distras, am inceput sa fac greseli, care uneori mi-au fost acceptate pana la un punct, pana intr-o zi, cand am stabilit un transport ptr un client, in ziua aia m-am certat foarte tare cu ea...si am uitat sa ii cer niste acte! Transportul a ajuns, doar ca clientul respectiv a refuzat marfa...am produs o paguba foarte mare, si am hotarat de comun acord sa intrerupem colaborarea!
Lucrurile cu ea a mers din rau in mai rau, am inceput sa ma cert si cu ai mei ptr ea, si la un momentdat am hotarat sa ne mutam singuri! Am zis ca e singura solutie, ca sa-mi pastrez relatia cu ea, si sa reusesc in acelasi timp sa ii impac si pe ai mei! Asta s-a intamplat in noiembrie! In decembrie ne-am despartit! Ne-am certat foarte rau, mi-a facut bagajele si m-a dat afara...ma durut enorm cum a procedat...felul cum a vrut sa incheie relatia!
Dupa o sapt m-a sunat sa-mi spuna ca vrea sa ne impacam...am acceptat, am continuat-o asa, pana cand iar mi-a spus ca vrea sa ne despartim!! Apoi dupa 2 zile, imi trimite msj dim pe la 5, ca nu poate trai fara mine, si ca vr sa faca orice sa ramanem impr!!Cand m-am trezit, am sunat-o sa vad ce a fost cu msj respective, mi-a spus ca a vb serios, si sa ne vedem dupa rev! Pe 31 la ora 12 noaptea am sunat-o sa-i sp la multi ani, nu mi-a rasp, am mai insistat de vreo 3 ori dar degeaba! Am primit decat un msj pe 1 ianuarie: "lasa-ma in pace, nu mai vreau sa stiu nimic de tine".
Nu am mai cautat-o, am considerat ca m-am umilit prea mult ptr nimic...dupa apr o sapt jumate am realizat ca toate actele mele au ramas la ea, am sunat-o...nu mi-a raspuns...am sunat de pe nr unui prieten, mi-a raspuns...si mi-a spus ca a cunoscut pe altcineva...si sa nu o mai deranjez!! Am ramas fara cuvinte.singurul lucru care imi trecea prin minte au fost msj primite cu nici 2 sapt in urma!
Sunt terminat...psihic, m-am inchis in mine, am ajuns sa urasc pe toata lumea.si ma doare ca nu pot face nimic! Mai rau este ca acum imi revars toti nervii pe parinti...incerc sa fiu persoana care eram inainte, plina de viata, glumet, bun cu toata lumea.dar nu mai pot! Oricine vine pe la mine, il resping! Am fost o persoana buna, am fost apreciat de toti cei din jur, dovada faptului, ca imi vin foarte multi prieteni in vizita, doar ca eu nu mai vreau pe nimeni in preajma mea! Am incercat cu alcoolul, dar am obsv ca nu fac decat sa adancesc si mai mult golul pe care mi l-a lasat! Ma doare foarte tare, faptul ca nu inteleg cu ce am gresit de a vrut sa-mi faca atat de mult rau, de ce a jucat ping-pongul asta cu mine! Nu m-am purtat niciodata urat cu ea, nu am lovit-o...evident, am mai avut certurile noastre, dar fiecare cuplu trece prin asta!!!
Singurul lucru de care sunt constient este ca, m-a lasat fara nici o urma de resentiment!!

Buna Razvan,
Nu stiu daca sunt cea mai in masura sa-ti dau sfaturi, dar povestea ta m-a impresionat...trairile tale de acum le-am avut si eu la inceput. Parerea mea sincera este ca aceasta fata nu te-a iubit deloc, poate ca era omul interesului, nu ma pot pronunta, deoarece nu o cunosc, dar o persoana care se poarta asa este mai mult ca sigur ca nu te iubeste. Probabil ea avea deja pe cineva de mai inainte, stii vorba aceea "cine se scuza se acuza", poate ea se purta asa cu tine ptr ca ea te insela pe tine. Cred ca trebuie sa nu te indepartezi de prieteni, pe mine prietenii m-au ajutat foarte mult, am incercat sa ies cat mai mult cu ei, sa glumim sa radem...si un sfat, o greseala pe care eu am facut-o si ar fi bine ca tu sa nu faci lafel...te intalnesti cu prietenii tai, dar incearca sa nu vorbesti despre ea, incearca sa nu-ti aduci aminte de ea cand esti cu ea, incearca doar sa te distrezi...esti tanar, ai 25 de ani, ai tot timpul din lume sa intalnesti pe altcineva, asa ca nu are rost sa suferi atat ptr cine nu merita...
Imi pare tare rau ptr ce ti s-a intamplat, te inteleg perfect, dar trebuie sa incerci sa-ti revii.

...si incearca sa nu te mai certi cu ai tai. Ei nu au nici o vina. Fi sigur ca si ei sufera la fel de mult ca si tine. Iti spun din proprie experienta, ptr ca la inceput si eu imi descracam nervii pe ai mei, dupa care am inceput sa-i inteleg, si mai ales ca-i vedeam cat de mult sufereau pentru mine. Uite...iti spun sincer, cand l-am vazut pe tata plangand vazundu-ma pe mine suferind, m-a afectat foarte mult. Din acel moment am zis ca trebuie sa-mi revin. Optimismul functioneaza, sa stii, dar in cazul meu cel mai bine a functionat sa-mi gasesc pe cineva...Iti doresc mult noroc! Sper sa-ti revi cat mai repede si sa gasesti o persoana care sa te aprecieze si sa te iubeasca asa cum toti oamenii merita. Trebuie sa fi constient ca nu te-a meritat, atata tot! Si nu incerca sa mai gasesti raspunsuri, ptr ca nu faci altceva decat sa iti aduci aminte de ea, si nu merita...s-a intamplat si gata...stii cum gandesc eu acum, in ceea ce ma priveste pe mine? mai bine ca s-a intamplat acum decat mai tarziu...poate asa ar trebui sa incerci sa gandesti si tu. Ai grija de tine! Mult noroc!

sincer...asta am facut mai dvrm...am iesit!!! am stat cu un prieten de vorba, aveam nevoie sa discut cu cineva!!! Nu stiu daca ai trecut prin ceea ce trec eu (sincer, chiar sper sa nu), insa...am impresia ca ceea ce mi-a facut ea mie, m-a schimbat...si asta o spun, ptr ca acum 2 zile m-a sunat o prietena de a lui maicamea, care este psihiatru si m-a rugat sa vin la niste sedinte...sunt constient, si o vad pe mama ca sufera, ca o doare...ca m-am schimbat, ca nu mai sunt omul pe care il stia!!incerc sa ies, sa imi vad de viata mea...dar, mi-e greu...mi-e foarte dor de ea!!

Faptul ca te-ai despartit de prietena ta nu tb. sa fie o tragedie pt. tine, ci mai mai bine...trateaz-o ca pe un impas usor de depasit.Sa multumesti zilnic Lui D-zeu ca esti sanatos, ca ai parintii alaturi de tine, sa-ti gasesti un job serios si sa-ti continui viata cu mai mult optimism.
Sint tineri care sufera de boli extrem de grave si lupta pt. viata lor...tu, de ce capitulezi??
Pup si astept vesti bune de la tine!
Un sfat-cred ca ti-ar ajuta f mult discutii private cu Marina_T este o pers. f inteligenta!

Of lala2004, din pacate ai mare dreptate...sunt atat de multi oameni cu boli grave care totusi lupta in continuare ptr viata lor...sa stii ca si eu m-am gandit de multe ori la faptul ca suferinta mea este trecatoare pe langa suferinta altora...
Eu sper ca Razvan a reusit sa-si revina si acum se simte mai bine...
Razvan, te asteptam cu vesti!
Pup!

razvan ma induiosat povestea ta..si stiu cum este sa suferi sa vrei sa scapi de durere si sa nu poti..trec si eu in fiecare zi prin asta si uneori simt k nu mai am putere sa continui sa ma pot ridica, te inteleg chiar ff bine stiu cum este sa iubesti si sa nu fi iubit sa daruesti iubire si sa primesti in schimb dispret si sa fi dezamagit si demoralizat!! trebuie sa fi tare si sa te ajuti singur sa iesi din asta numai u poti!! fi pozitiv si nu uita fiecare dintre noi are jumatatea acolo undeva doar k este o chestiune de timp!! sper sa fi depasit si mult noroc si sanatate!! :)

Acum esti bine ?