E normal sa simt asta?

Hello everybody.

Probabil sunt persoane care au probleme "mult mai grave " decat a mea, dar e ceva ce nu-mi da pace deloc.
Iubesc (extraordinar de tare) un barbat de 43, m-am indragostit lulea de el, de 6 luni ne-am mutat impreuna, totul decurge normal (avem o viata sexuala bogata, ma alinta si ma pupa in fiecare dimineata, seara, imi spune ca ma iubeste, ca nu ma merita etc).la prima vedere totul e ceva de vis.Numai ca.e si genul de persoana care si-a trait viata la maxim, a stiut si cum sa o faca, a vizitat aproape toata lumea...si in consecinta e obisnuit sa tot faca "baluri"= distractii cu prietenii.Problema mea e ca niciodata cand pleaca de acasa nu am incredere in el, in"actiunile" lui din seara respectiva, am cosmaruri, inchipuiri ca ma va insela, ca va incerca sa agate femei si lucruri de genul acesta.
Mai grav e ca si el m-a lasat sa inteleg: ca ma iubeste, si indiferent ce face, unde sau cu cine, se intoarce la mine, pe mine ma ia in brate, pe mine ma iubeste etc etc.
Sufar enorm pentru chestia asta pentru ca nu sunt genul de fmeie care sa accepte asa ceva,...paradis acasa dar...in afara ei.puncte de suspensie...e invatat ca perietena sa il astepte acasa, cuminte sa nu il ia la intrebari, , si el.nu stiu sa se distreze vizitand nu stiu ce cluburi de streaptease, saloane de masaj erotic, sau dand telefoane noaptea unor tipe din agenda lui, mereu dand vina pe prietenii lui care ii umbla in telefon.
Stiu ca sunt si eu paranoica de multe ori dar chiar imi e greu cu toata situatia asta.

Voi, cei experimentati, trecuti prin viata.ce parere aveti? DA, am 22 ani, am mai avut iubiti, am mai locuit cu un tip, relatie serioasa, dar niciodata nu am iubit atat de intens.Consider ca ma respect suficient de mult incat sa vreau ce e mai bine pt mine, si tocmai de aceea vreau sa ma lamuresc o data daca sunt eu prea paranoica sau omul asta nu se va schimba niciodata, si daca imi convine situatia de a fi "proietena lui oficiala" cu care se afiseaza prin oras, care ii cunoaste parintii, prietenii, care il iubeste dar il accepta asa cum e e ttul perfect, daca nu.NU.

Va rog dati-mi un sfat, o parere!

in primul rand e diferenta mare de varsta, care totusi conteaza si de asta poate o sa-ti dai seama mai tarziu; tu esti inca tanara si cred ca meriti ceva mai bun o relatie mai serioasa decat asta, un barbat bun care sa-ti oferetoata iubirea si tot respecul lui, care sa-si doreasca copii si sa va casatoriti;si eu la 22 ani am iubit muuuult, dar era o iubire care ma ranea, imi facea rau, tot cam aceleasi motive care le ai tu acum, bine nu era diferenta de varsta intre noi asa mare; dar acum imi iubesc barbatul de 100000 de ori mai mult decat l-am iubit pe celalat si avem o relatie superba, ne dorim copii; in sfarsit. si tu meriti altceva, mult mai bun.

Draga mea, departe de mine gindul sa te supar, dar nu ma pot abtine sa nu te intreb...nu este de virsta tatalui tau?? Nu esti indragostita de banii lui decit de el?? Mi-ar placea sa-mi si raspunzi la aceste intrebari.

Tatal meu ar fi avut(daca ar fi trait 72 ani), nu despre varsta e vorba, intotdeauna mi-a placut ca pers de langa mine sa fie mult mai in varsta decat mine(probabil si pt faptul ca tatal meu a murit cand eram eu foarte mica si am crescut fara). Iar problema cu banii...nici asta nu e adevarata...banii vin si pleaca, nu conteaza, eu il iubesc pentru omul care e, il admir din foarte multe puncte de vedere, il respect, si repet: IL IUBESC pentru ceea ce e, pentru cum ma simt langa el, pentru faptul ca atunci cand suntem impreuna, nu-mi doresc nimic altceva. Intr-adevar, partea financiara nu da nastere la discutii gen"eu muncesc mai mult, eu fac, tu nu etc", ci faciliteaza multe lucruri, evenimente din relatia de cuplu, dar repet nu e esentiala.
Ca sa iti raspund si tie Iuliana...multi prieteni/cunostinte mi-au spus ca sunt tanara, am potential si pot ajunge departe, ca ar trebui sa-mi caut un iubit mai tanar etc, dar nu pot nici macar sa ma gandsc la asta.Cat de partea cu copii si casatoria...sunt luate in calcul, adica.am discutat despre asta...si concluzia a fost ca:.daca"il suport asa cum e si nu il fac sa se simta tinut in lesa", vom abea un bebe cam in 2-3 ani, sa termin eu masterul...sa ma orientez ce vreau sa fac pe partea profesionala, si in tot timpul asta el"se cuminteste", eu ma maturizez si oficializam totul.

Pe mine nu ma doare decat gandul ca m-ar putea insela, indiferent ca e o seara, o ora...etc.A tot facut din astea toata viata lui, si stiu ca ii e greu sa se abtina.Scuza lui fata de mine e ca" eu sunt proiectul lui de a nu mai repeta greselile anterioare" in ceea ce priveste fostele relatii, cu fostele prietene care l-au iubit si pe care le-a inselat.