GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

Hey salutare

Da Casyo, nu te impacienta ca va merge pana la urma. Mie mi-au trebuit 3 luni, caci eu pornisem de la 0 si dupa 3 luni simteam ca ajunsesem la 8-9 din 10, asa pe o axa imaginara:)

Kata, am avut un week-end nashpa, adica mi-a fost cam rau. Nu rau ala, ma rog, o parte din el, mai mult rau fizic.
M-au bulversat cred variatiile astea bruste de temperatura/presiune, ca altceva nu stiu ce poate fi. Ideea e ca si fii-mio a racit si iti dai seama.

Sambata am gatit si eu ceva si imi era clar ca nu imi e bine ca am folosit cutitele de bucatarie cu multa teama, mai mult aveam tendinta sa le evit /sa le ascund.

Ieri am iesit in oras, dar raul a continuat, asa ca ne-am intors cam dupa doua ore, de obicei stateam mai mult.

Azi sunt la treaba si sunt asa si asa! Sa fiu sincera, am lucrat mai domol.

Voi ce faceti, cum sunteti?

Stii ca treaba cu cutitele o am si eu, cand iau cutitul in mana mi-e teama ca il voi infige in persoana care este cea mai aproape de mine (ca distanta).
Ce naiba o insemna asta?!

Eu, la inceputul toamnei mereu ma simt mai revigorat.Parca sunt mai intremat, scade anxietatea, devin mai lucid.Am senzatia ca se schimba perspectiva, ca se limpezesc lucrurile cat de cat.Si sigur tine de schimbarile climatice.Pentru ca, invers se intampla primavara.Atunci, pe masura ce se incalzeste si natura infloreste ma simt mai descoperit, anxietatea creste simtitor si sunt mai slabit fizic.
Ma rog, de data asta un rol important il are si Prozacul, clar.Pentru ca, de vreo zece zile simt cum lucrurile se imbunatatesc.Parca devin iar eu.Si in acelasi timp, sunt bulversat si parca nu-mi vine sa cred ca am avut starile alea crunte in primavara.Inca mai e o parte din frica aia groaznica dar e mai bine.

Casyo, frica aia va ramane in noi cumva toata viata. Ea nu va mai avea putere, insa va fi ca o umbra, ca o amintire stii ca a fost acolo candva, dar nu va mai avea putere.

Slava Domnului mi-am revenit azi, mai am putin rau fizic, dar sunt mult mai bine!

Katy, la mine a fost o obsesie ceea ce zici tu, obsesia cea mai chinuitoare. Nu stiu insa daca este si in cazul tau, dar nu cred din moment ce nu te chinuie. Las-o deoparte, n-o baga in seama...

Ma intorc la treaba:)

Prozac, nu e obsesie dar am momente cand ma "ataca" si chiar nu pricep dc gandesc asa (stiu ca e toc-ul).
Pot folosi cutitul fara sa am vreun gand, sau pot sa il iau in mana si sa ma apuce gandurile gen cum ar fi dc l-as infige in cineva.
Shitt!!

@Katy:da-le pace.Eu am avut ganduri de vatamare si autovatamare si la fel ma apuca frica atunci cand foloseam obiecte ascutite.Gandurile oricum nu au nicio vina;conteaza interpretarea pe care le-o dai tu.Nu ai cum sa le controlezi, ai avea mai mult succes daca ai incerca sa controlezi norii de pe cer.
La mine, in 2010 la fel, navaleau ganduri din astea si ma simteam groaznic.Mai ales ca le credeam reale, ma identificam cu ele.La mine porneau de la premisa ca sunt rau, de asta am gandurile astea nenorocite.Si apareau referitor la persoane la care tin si asta ma facea sa ma simt vinovat.Dar, bineinteles, atunci nu stiam mai nimic despre anxietate si TOC.

Csyo, multumesc!
Eu inainte sa am toc, cu vreo 10 ani in urma sa ma loveasca am avut borderline, printre incercarile mele suicidale s-a numarat si taiatul venelor.
Deci nu au fost doar ganduri, cel putin la momentul ala am actionat.
Asta evident ca face gandurile si mai puternice.
Nu am bagat in seama chestia asta pana sa nu aud si la altii (cum ar fi Prozac) ca o patesc la fel.

@Katy:Nu stiu cum e bordeline;dar in cazul TOC, e foarte simplu in cazul gandurilor.Pune-ti sincer intrebarea"Ce spune faptul ca am aceste ganduri despre mine?".
Eu cred, ca gandurile nu sunt puternice;anxietatea aia blestemata le face asa.Atunci can am o criza, ma simt incordat la maxim, de parca in urmatoarea clipa as exploda.Si anxietatea atrage ca un vartej si mai multe ganduri, de parca s-ar hrani cu ele.Practic in zilele alea stau si ruminez incontinuu, ma framant si macin.E un cerc vicios.Gandurile intretin anxietatea si invers.

Asa este, ai dreptate.
Broderline este o tulburare de personalitate care e limita intre nevroza si psihoza.
Interesant este ca m-am vindecat de ea in 2 ani de tratament si e mult mai profunda si mai chinuitoare decat toc-ul, pe cand nesuferitul asta de toc ma toaca marunt de aproape 8 ani de zile!

Hm...Am auzit de persoane care au scapat de TOC, dar e foarte greu.Pentru ca are radacini adanci.Parca e o caracatita imensa infiltrata, cel putin la mine actioneaza in multe domenii ale vietii.Cum sunt neglijent, intru in TOC.E foarte complicat sa scapi de TOC, sau macar sa il aduci pe un fagas normal.Cei despre care am auzit ca au scapat de TOC, au facut-o in ani de zile.Sanatatea psihica e ca si cea fizica;ori ca sa ai o conditie fizica multumitoare, iti trebuie mult timp de antrenament.Dar, macar e cel mai bun lucru pe care'l putem face.Si sanatos.De multe ori, am scapat de TOC, aparent sau cel putin de anxietatea aia groaznica dar TOC lucra in subteran pe alte planuri fara sa imi dau seama.Iar apoi, aparea iar anxietatea si innebuneam de furie pentru ca nu stiam ce am facut.E foarte complex.Eu am avut o groaza de obsesii/compulsii si mi-am dat seama ca ele nu sunt decat parti dintr-un peisaj mai mare.

Casyo, stii tu cazuri reale care au scapat de toc?
Sa fie sigur 100% ca s-au insanatosit?
Eu am mari dubii in privinta asta.
Si asa este, cand crezi ca ai scapat de toc, el de fapt sapa in alta directie dupa care izbucneste.
Auzi, daca ar fi sa iti caracterizezi starea ta de spirit cum ai spune ca esti: linistit, iritat, echilibrat?
Eu de ex ma simt mai mereu iritata fara sa am neaparat un motiv anume.

Eu ma intreb:Daca exista persoane care au scapat de anxietate, de ce nu ar scapa si de TOC?La urma urmei sunt foarte inrudite.
Eu am multe momente cand sunt trist, mai ales cand privesc in jur si vad pe multi fericiti, bucurandu-se de viata si imi vine gandul:"Cu ce sunt mai rau decat ei?"Si atunci ma simt de parca as fi blestemat, legat si imobilizat de boala asta.Alteori, mai sunt si eu, iritat, mai ales in familie.Dar foarte rar.In rest, sunt optimist.Citesc multe carti despre psihologie, mai urmaresc video'uri despre TOC, ma uit la fime/seriale.In ultima vreme, am devenit si putin mai sociabil.Dimineata, aproape fara exceptie fac meditatie.Ma ajuta sa imi pastrez o stare de constienta pe parcursul zilei.Anxietatea nu poate supravietui in prezent si de asta ma arunca in trecut sau viitor.Cand sunt concentrat in prezent si sunt atent la ce fac ma simt mai ok.
Trebuie sa ai tu un motiv pentru care esti iritata;nimic nu apare de la sine.

Bravo tie pentru optimism!
Am mai multe motive pentru care ma simt asa, de fapt, nu imi convine nimic in jurul meu, nu reusesc sa vad decat partea goala a paharului si sunt constienta ca gresesc dar nu ma pot abtine.

E...am si eu momentele mele.Intr-un fel e normal.Dar cum zicea cineva:normalul ne-a adus aici.Asa ca, la gunoi cu normalul! :))

Da :))

Io-te dragii mei ce limbarita au azi:))

Katy, eu acel gand impulsiv l-am avut vis-a-vis de copilul meu. A fost cumplit. Inchipuieti ca ai acest impuls catre persoana pe care o iubesti cel mai mult de pe pamant, catre o persoana complet inocenta si nevinovata pe care in mod normal trebuie sa-ti versi o dragoste nemarginita. Trist si de neinteles!Asta e TOC-ul dragilor, stiti bine si voi!

Cum zice Casyo, TOC apare si in alte aspecte ale vietii mele, insa este mai putin impactant decat a fost acea obsesie si asta e bine!

Legat de aceasta idee, am gasit finally o posibila explicatie. Mama mi-a povestit ca nu m-au dorit si ca soacra ei i-ar fi zis ca nu e momentul de copil atunci cand abia se casatorisera. Si au dus-o pe maica-mea la o baba in sat care a tras-o pe burta ca sa ma poata avorta. A fost de mai multe ori, avortul nu a reusit si iata-ma.
Ma gandesc ca primul meu impact ca si copil nenascut cu viata asta a fost de fapt ideea mortii si asta a fost cea care s-a intiparit in subconstientul meu. Nu este o idee constienta, nu doresc sa fac rau nimanui, nu in mod voluntar.
Insa, pare logic, hmm, primul meu impact cu aceasta viata de cand am fost cateva celule a fost ideea de a fi distrusa, cand in realitate /normalitate trebuia sa fiu iubita, dorita, asteptata.

Pare foarte plauzibila ideea, voi ce ziceti?

Da, asa pare.
E linistitor oarecum ca ai putut sa iti explici anumite ciudatenii.
Dar la mine ce o fi?!
Eu am fost dorita de ai mei, nici vorba de moarte in jur.

Cauzele sunt diverse.Sunt oameni care au avut o copilarie fericita, frumoasa si au dezvoltat probleme psihice.Altii au avut probleme in familie, conflicte, au fost persoane problematice.Cineva spunea ca incercarea de a gasi cauze TOC'ului e cumva parte din el.Nu exista pilula magica.TOC'ul nu apare din senin, ci este exersat in timp si devine a doua natura a noastra.Nu e ca si cum ai fi sarit deodata in prapastie.Recuperarea e la fel, se produce in timp, nu peste noapte.Imi place la nebunie vorba asta:"Multe au dus la aparita TOC.Dar doar unul e responsabil de insanatosire.Propria persoana."Nu e fain?

Totusi, e trist pentru Prozac sa afle asa adevar crud, cum ca mama ei a incercat sa scape cumva de ea..pe mine m-ar afecta maxim treaba asta sunt convinsa ca si pe ea la fel.
Prozac, ce varsta aveai cand ai aflat de treaba asta?

Da..asa e. :(

Nu prea are treaba Prozac ce ai spus tu, sunt simple speculatii psihologice !Asta se putea spune daca aveai mai multe tentative de sinucidere fara nici o alta cauza exterioara cunoscuta !
Bolile au treaba pur si simplu cu BIOLOGIA intima, a biochimiei organismului mamei si genele mostenite de la tata si apoi modul cum functioneaza organismul tau (tot ca biochimie) si cum se adapteaza la alimentatia pe care i-o poti oferi tu (practic daca poti sintetiza serotonina din ce mananci ) abia apoi se adauga factorii de mediu (familie, scoala, anturaj) si cum resimti tu evenimentele mai importante ! Dar si modul de a reactiona la evenimente mici sau mari tine in primul rand de biochimia creierului si secundar de cum stii sau iti impui (prin educatie, autocontrol, alte tipuri de suport ) sa reactionezi ! Spunem despre cineva cu un creier functionand in parametri normali ca are un psihic "tare" iar unul cu o chimie la limita normalului ca este "sensibil" exact cum ar fi si o comparatie intre doua persoane, una cu un ficat sanatos si alta cu sensibilitate hepatobiliara - care este pusa la pat dupa ce mananca un strop de grasime sau prajeala !
Alta comparatie buna a creierului depresiv este cu pancreasul a carui incapacitate de producere a insulinei da diabetul de diverse grade !

Stevens, iar ai venit sa debitezi bazaconii?! :)) Ar fi cel mai bine sa iti pastrezi teoriile pt tine.

p.s. E interesant totusi cum poate o persoana cu un psihic slab, cu un creier ce are 'o chimie la limita normalului', sa dezvolte in timp sau chiar foarte rapid (ca sa nu spun instant) un psihic puternic, in urma experientelor de viata prin care trece, sau in urma sedintelor de psihoterapie, sau prin meditatie, rugaciune, etc...A naibii chimie, cum se corecteaza ea instant cateodata... :))

Consciousness is the hard problem of neuroscience...

Prozac, te salut si eu! Mie imi sunteti dragi cu totii, inclusiv Denis, care ma scoate din sarite cateodata, cu logica lui, dar febletea mea e tot AEERDNA. :))

Ei David, nu mai scrie codat, stim cu totii cine este febletea ta :)))).
Steve, nu toate aspectele vietii au o explicatie logica, tine cont si de asta.
Mai exista si acel "inexplicabil" caruia oricat ai incerca sa ii gasesti o explicatie logica, nu reusesti.
Parerea mea este ca acel copil nenascut a simtit ca nu este dorit acolo si a "carat" dupa el aceasta trauma intrauterina.

Eu am un exemplu in familie, fata mea cand era bebe a stat mai mult prin spitale, a fost intepata de zeci de ori in manutze, picioruse, chiar si in pielea capului pentru a o tine pe perfuzii. Ea astazi are o frica extraordinara de ace, refuza sa i se ia sange, cu greu si-a facut vaccinurile.
Intrebarea este, de unde vine aceasta frica?
Desi era bebe, ea a inregistrat in subconstient trauma prin care a trecut, acum si-o manifesta in acest mod.
Nu e chiar o comparatie cu cazul lui Prozac, dar este oarecum asemanatoare.

Tocmai aici este spilul ca toate lucrurile au o explicatie foarte logica iar in cazul ei nu exista legatura logica, am spus ! In plus Prozac a mai suferit niste abuzuri la o varsta foarte constienta care sunt convins ca au afectat-o infinit mai mult dar nici asta nu are legatura directa cu tema obsesiilor !

Pisi, ce-ti mai place sa te contrazici ;))

Nature versus nurture...

Hello,

Da si unii si ceilalti aveti dreptate, insa eu tot cu TOC-ul ma lupt ca si voi.
Pentru a nu acuza nici parintii care nu m-au vrut, nici vecinul care m-a abuzat (desi pe el il urasc din toata fiinta mea!), am incercat sa dau vina pe biochimie:)

Suna bizar, nu!

Am preferat varianta asta, mi se pare mai "pamanteana", mai usor mie de inteles. Celelalte lucruri daca le-as da mai multa importanta ar da mai multa putere sentimentelor negative sa iasa la suprafata, ar fi probabil multa disperare, suparare si furie, toate stranse la un loc.

Nu am gasit nici un terapeut cu care eu sa rezonez suficient de mult incat sa iau acest puzzle urias sa-l recreez din nou si sa imi pun ordine in viata.

In plus, nu poot schimba trecutul, pot doar sa schimbi atituidinea mea fata de trecut. Si daca acum sunt bine, in siguranta, pe picioarele mele, ma pot uita peste umar la copilaria mea si la acel abuz cu mila profunda pentru acel abuzator. Cu scarba, de fapt!
Stiu ca acum sunt in siguranta si nu ma mai poate atinge in veci, iar pentru pacatele lui va trage mult! Viata mi-a dovedit ca exista un echilibru fantastic si ca inclina balanta atunci cand trebuie!
Trebuie doar rabdare.

Eu ma duceam peste el si il calcam in picioare.
Batran si neajutorat, exact asa cum era si copila de care a abuzat!
Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte...asemenea exemplare nu merita sa umble libere pe strazi.

@Prozac:da, e o explicatie rezonabila, oarecum.Foarte bine ca ai incetat sa mai traiesti in trecut.Imi inchipui ca e dureros;si eu am avut experiente groaznice in copilarie cand eram snopit de bataie la scoala iar in familie era scandal continuu.De asta, pe la 12 ani am avut o groaza de cosmaruri, ma trezeam transpirat, tremurand si cu o frica puternica.Dar nu se compara toate astea cu un abuz, e dureros numai cand te gandesti.Ce minte bolnava sa ai sa faci asa ceva unei biete copile, inocente.Mi-e greu sa imi imaginez cum s-a simtit ea, saracuta, dupa abuz.Am 3 surori si daca s-ar intampla asa ceva, as intra personal peste violator si l-as castra pe viu.A drq obsedati.Trebuie sa batjocoreasca fetite ca sa isi satisfaca poftele bolnave.
'Ceea ce seamana omul, aceea va si secera'Sa nu te indoiesti de asta.
O experienta ca asta poate fi traumatizanta si probabil a influentat aparitia TOC.