Insomnia

Insomnia se defineşte ca dificultatea de a adormi şi de a menţine starea de somn. Aceasta nu depinde neapărat de numărul de ore dormite sau de timpul petrecut pentru a adormi. Cu toate acestea, studiile prezintă că doza optimă de somn este de 7-9 ore pe noapte.

Ca urmare a episoadelor de insomnie se pot dezvolta: oboseala, scăderea energiei, dificultăţile de concentrare, tulburările de dispoziţie şi diminuarea performanţelor la locul de muncă sau la şcoală.

Insomnia este de 2 tipuri: acută şi cronică. Cea acută este precedată de un eveniment cu impact psihologic semnificativ (înaintea unui examen, aflarea unei veşti proaste/stresante). Insomnia cronică reprezintă tulburarea de somn care apare de cel puţin 3 ori pe săptămână şi durează minimum 3 luni. Este indusă de: modificări ale factorilor de mediu; obiceiuri nesănătoase; modificarea programului de lucru; boli sistemice sau organice; anumite medicamente. Se poate asocia cu boli organice sau tulburări psihiatrice.

În egală măsură, se mai poate stabili o clasificare a insomniei în primară şi secundară. Mecanismele de producere ale insomniei primare nu sunt pe deplin cunoscute, însă se consideră că există o combinaţie între factorii psihologici şi modificări ale echilibrului neurotransmiţătorilor. Insomnia secundară, după cum îi spune şi numele, este corelată cu o altă boală şi, de obicei, tratarea cauzei conduce şi la tratarea insomniei. [1], [2]

Cum acţionează boala

La ora actuală, în explicarea producerii insomniei se utilizează modelul lui Spielman care presupune asocierea factorilor predispozanţi, precipitanţi şi perpetuanţi.

În privinţa factorilor predispozanţi, este incriminată afectarea genelor implicate în sinteza: acidului gamma-aminobutiric/GABA (cu rol inhibitor la nivelul creierului), sertoninei, adenozinei sau a genelor implicate în reglarea ritmului somn-veghe.

Ca factori precipitanţi se pot aminti: depresia, anxietatea, modificările ritmului somn-veghe, tulburările de somn sau medicale şi evenimentele de viaţă sau familiale. Din categoria factorilor de întreţinere sunt de menţionat: mecanismele comportamentale (concepţii greşite despre necesarul de somn şi neliniştea marcată legată de efectele somnului insuficient) şi efortul de a adormi.

Statistic, 30% din populaţia generală suferă de tulburări de somn şi circa 10% asociază complicaţii. Afectează mai degrabă femeile şi poate debuta la orice vârstă, însă bătrânii sunt consideraţi mai predispuşi. [1], [3], [4]

Când trebuie să bănuieşti că ai putea avea această afecţiune

Principalele cauze ale insomniei sunt: stresul, anxietatea şi depresia. O ipoteză privind cauzele o reprezintă incapacitatea creierului de a depăşi starea de veghe (impulsuri de trezire exagerate şi de somn diminuate). Din punctul de vedere al afecţiunilor generatoare se remarcă:

• alergii la nivelul sinusurilor sau al cavităţii nazale;
• tulburări gastrointestinale (boala de reflux gastroesofagian);
• tulburări ale funcţiei rinichilor;
• tulburări psihiatrice: de dispoziţie (depresia, tulburarea bipolară); tulburările anxioase (tulburarea generalizată de anxietate, tulburarea de panică, tulburarea post-traumatică de stres); tulburări psihotice (schizofrenie); 
• cancerul;
  
• afecţiuni cardiace: boala coronariană ischemică, insuficienţa cardiacă;
  
• tulburări endocrine (hipertiroidism);
  
• afecţiuni articulare: artrita;
  
• afecţiuni pulmonare: astmul, bronhopneumopatia obstructivă cronică;
  
• boli neurologice: Parkinson, Alzheimer;
  
• afecţiuni genito-urinare: incontinenţa urinară, adenomul de prostată;
  
• afecţiuni ale somnului: apneea de somn, sforăitul, sindromul picioarelor neliniştite, narcolepsia, somnambulismul;
  
• durerea cronică.

În privinţa medicaţiei ce poate induce insomnie se pot lua în discuţie medicamentele administrate în:

• răceală sau gripă (analgezice ce conţin cofeină);
• hipertensiune arterială;
• boli cardiace (beta-blocantele, diuretice);
• boli tiroidiene (hormonii tiroidieni de substituţie);
• contraceptive;
• astm (teofilina);
• depresie.

La unele femei s-a constatat că şi naşterea poate produce insomnie.

Legătura dintre depresie şi insomnie este bidirecţională. Depresia poate provoca insomnie, iar insomnia duce la modificări fiziologice şi hormonale capabile să inducă stările depresive sau să agraveze o depresie deja existentă. În cazul anxietăţii, se cunoaşte că există dificultăţi atât in inducerea somnului, cât şi în menţinerea acestuia. Simptomele care duc la insomnie sunt reprezentate de: tensiunea psihică, cramponarea în gânduri legate de anumite evenimente din trecut; neliniştea crescută legată de evenimentele viitoare; copleşirea de responsabilităţi; sentimentul de hiperexcitaţie. În categoria cauzelor psihiatrice mai pot fi incluse: tulburarea bipolară, traumele psihiatrice, stresul cronic.

De asemenea, un stil de viaţă dizarmonic poate provoca insomnie. Astfel, sunt incriminate: lucrul peste program (mai ales pe timpul nopţii), somnul de după-amiază (uneori), somnul exagerat de lung sau recuperativ, lucrul în schimburi. Sunt şi alimente care au o influenţă notabilă în producerea insomniilor: consumul de alcool (deşi are proprietăţi sedative, poate provoca tulburări de somn); cofeina cu rolul său stimulant bine cunoscut (menţinut pentru o perioadă de 8 ore); nicotina (efect stimulant); alimentele greu digerabile.

În egală măsură şi dezechilibrul anumitor neurotransmiţători este inductor de insomnie.

Există şi anumiţi factori de risc capabili să conducă la insomnie:

• nivelul crescut de stres;
• depresia sau evenimentele de viaţă provocatoare de stres important;
• statutul financiar scăzut;
• călătoriile pe distanţe lungi ce presupun şi modificări ale fusurilor orare;
• stilul de viaţă sedentar.

De asemenea, nu trebuie neglijate nici sevrajul provocat de droguri şi nici diversele simptome fizice necontrolate (durerea, febra, tulburările de respiraţie, congestia nazală, tusea, diareea). [2], [4], [5], [6]

Când să mergi la medic

Simptomele insomniei sunt reprezentate de:

• dificultăţi în a adormi în ciuda oboselii;
• dificultăţi în a reveni la somn în situaţia trezitului în mijlocul nopţii;
• trezitul prea devreme;
• dependenţa de alcool sau necesitatea medicaţiei inductoare a somnului;
• oboseala după somn;
• ameţeală în cursul zilei, iritabilitate;
• dificultăţi de concentrare pe parcursul zilei.

În ceea ce priveşte complicaţiile, s-a observat că pacienţii cu insomnie sunt mai predispuşi spre a dezvolta tulburări psihiatrice şi spre a utiliza droguri sau alcool. Obezitatea şi hipertensiunea arterială reprezintă, la rândul lor, repercusiuni ale insomniilor netratate corespunzător. [3], [5], [6]

La ce medic să mergi şi la ce să te aştepţi

Medicul de familie este primul la care ar trebui să apeleze persoanele care suferă de insomnie. Dacă în urma tratamentului administrat starea lor nu se ameliorează, atunci ar putea cere ajutorul unui medic specialist psihiatru sau a unui psiholog. Se apelează la un medic dacă pacientul:

• nu răspunde la exerciţiile de auto-ajutorare;
• tulburarea de somn cauzează probleme majore la locul de muncă, acasă sau la şcoală;
• se exprimă sub forma unor simptome neplăcute: senzaţie de sufocare, dureri în piept;
• apare în fiecare seară şi are tendinţa să devină din ce în ce mai supărătoare.

Cum se pune în general diagnosticul

Diagnosticul de bazează pe discuţia cu pacientul, examenul clinic, examenele de laborator, polisomnografia (metodă de investigare a somnului) prin care se măsoară: nivelul arterial de oxigen, cantitatea de aer ce trece prin sistemul respirator. În discuţia cu pacientul se vor cere informaţii şi despre istoricul somnului, iar dacă pacientul nu-şi mai aminteşte, atunci medicul îi va sugera să ţină un jurnal pentru aproximativ 2 săptămâni în care să noteze: programul de somn, obiceiurile zilnice şi de somn, calitatea şi timpul dedicat somnului, simptomele din timpul zilei, durata insomniei. De asemenea, există şi o scală Epworth pentru somn pe care medicii o pot folosi. [1], [2], [4]

Ce trebuie să ştii despre tratament

Există mai multe trepte ale tratamentului indicat în tulburările de somn care prevăd: modificarea obiceiurilor zilnice, adoptarea unor rutini noi pentru somn, tehnicile de relaxare, depăşirea anxietăţii şi a stresului, medicaţia şi psihoterapia.

A. Modificarea obiceiurilor zilnice:

• efectuarea de exerciţii fizice cât mai dese (30 minute, dar nu în apropierea somnului);
  
• evitarea somnului de după-amiază (limitarea la 30 minute înainte de ora 3 după-amiaza);
  
• limitarea consumului de cofeină, alcool, nicotină (băuturile pe bază de cofeină ar trebui consumate cu maximum 8 ore înainte de culcare);
  
• evitarea meselor târzii (mâncarea grasă solicită stomacul; mâncarea condimentată poate induce arsuri gastrice);
  
• adoptarea unui program de somn.
  

B. Rutinele noi pentru somn:

• persoana ar trebui să doarmă într-o cameră liniştită, întunecată, răcoroasă;
  
• evitarea activităţilor solicitante/stresante înainte de somn (exerciţii fizice, discuţii aprinse, muncă realizată în ultimul moment) ;
  
• oprirea oricărei surse de lumină cu o oră înainte de a adormi în vederea stimulării secreţiei de melatonină (hormonul ce induce somnul) ;
  
• îndepărtarea ceasurilor din câmpul viziual;
  
• folosirea dormitorului doar pentru somn.

C. Tehnicile de relaxare utile în insomnie:

• respiraţia abdominală pentru reducerea stresului;
  
• relaxarea musculară progresivă;
  
• meditaţia.
  

D. Depăşirea anxietăţii şi a stresului (evitarea creşterii adrenalinei):

• evitarea efortului de a induce starea de somn atunci când persoana nu poate dormi;
  
• discutarea cu un apropiat despre problemele apărute peste zi;
  
• controlul stresului;
  
• îndepărtarea gândurilor pasagere şi încercarea de a adormi utilizând exerciţii de respiraţie şi de relaxare;
  urmarea dictonului: „relaxarea este ţinta, nu somnul”;
  
• efectuarea unei activităţi liniştite, non-stimulante (lectura unei cărţi);
  
• amânarea neliniştilor.

În insomnie, medicaţia ar trebui să fie de ultimă intenţie, întrucât, de cele mai multe ori, nu tratează cauzele insomniei. Cu toate acestea se poate recurge la administrarea de:

• antihistaminice (difenhidramină, doxilemină);
• unele antidepresive ce prezintă şi acţiune sedativă (amitriptilină, trazodonă);
• benzodiazepinele pentru reducerea anxietăţii, promovarea relaxării, a stării de calm şi a somnului (tenazepam, loprazolam, diazepam, nitrazepam); nu se recomandă tratamentul pe termen lung din cauza scăderii eficacităţii şi inducerea dependenţei;
• sedative non-benzodiazepinice: zaleplon, zolpidem, zopiclonă.

În insomniile care nu răspund la metode de auto-ajutorare se recomandă psihoterapia cognitiv-comportamentală. Prin aceasta se urmăreşte învăţarea unor tehnici eficiente pentru inducerea şi menţinerea somnului; metode de a ameliora anxietatea legată de somn sau apărută în timpul somnului; înlocuirea anxietăţii cu o gândire mai pozitivă. De asemenea, se poate pune accentul atât pe descrierea gândurilor care îi trec bolnavului prin minte (modul de percepţie a acestor idei), cât şi pe stabilirea unui orar de somn. Terapia trebuie condusă pe o perioadă de 2-3 luni. [1], [3], [4], [5]

Dietă şi mod de viaţă

Se pot administra suplimente pe bază de: melatonină, L-triptofan, extracte sau ceaiuri de valeriană, kava. În cazurile mai uşoare, s-au dovedit a fi eficiente şi ceaiurile de muşeţel, roiniţă sau sunătoare.

Există şi anumite exerciţii de auto-ajutorare reprezentate de:

• transformarea somnului într-o prioritate;
• evitarea consumului de cafea după-amiaza;
• efectuarea de exerciţii fizice;
• scăderea consumul de alcool din pricina producerii somnului de calitate scăzută şi inducerea diurezei;
• relaxarea după revenirea de la serviciu, şcoală;
• sexul înainte de culcare (creşterea nivelul de hormoni secretaţi în cursul somnului): la bărbaţi creşte nivelul prolactinei, despre care s-a demonstrat că se secretă în cantitate mai mare în somn şi a oxitocinei; în cazul femeilor, creşte nivelul oxitocinei;
• evitarea surselor luminoase;
• meditaţia, aromaterapia şi yoga.

În insomnie sau pentru evitarea acesteia ar trebui să se recurgă şi la ajustarea dietei care prevede:

• menţinerea balanţei nivelului de zahăr: excluderea zahărului şi a surselor de zahăr şi înlocuirea acestora cu carbohidraţi nerafinaţi combinaţi cu proteine şi cu fibre;
• consumul de alimente bogate în triptofan (pui, brânză, ton, ouă, nuci, lapte);
• taurina (carne, fructe de mare);
• creşterea consumului de magneziu (spanac, kale, varză, seminţe de dovleac). [7], [8]

De reţinut

• Insomnia reprezintă dificultatea de a adormi şi de a menţine starea de somn.
  
• Insomnia poate fi acută sau cronică şi primară sau secundară unei alte afecţiuni.
  
• În producerea insomniei sunt incriminaţi factori predispozanţi, precipitanţi şi perpetuanţi.
  
• Cauzele sunt multiple şi se pot împărţi în defecte în sinteza unor neurotransmiţători, afecţiuni organice generatoare de insomnie; tulburări psihice capabile să inducă insomnie.
  
• Dintre simptomele insomniei se pot aminti: dificultatea în a adormi în ciuda oboselii; trezirea în mijlocul nopţii, fără posibilitatea de a adormi la loc; oboseala după somn; dependenţa de substanţe inductoare a somnului; ameţeli; iritabilitate; tulburări de concentrare.
  
• Diagnosticul şi tratarea insomniei se realizează, în funcţie de complexitatea acesteia, de către medicul de familie, medicul psihiatru sau psiholog.
  
• Diagnosticul constă în discuţia cu pacientul, examenul clinic general, analize de sânge, teste imagistice şi polisomnografie.
  
• Tratamentul prevede tehnici de relaxare şi constituirea unui ambient propice somnului, psihoterapie (psihoterapia cognitiv-comportamentală) şi, de ultimă intenţie, medicaţie.
  
• Pentru prevenţie se va recurge la o igienă corespunzătoare a somnului şi o dietă menită să nu solicite funcţiile organismului.