Pot face sport dacă sunt răcit? Se poate agrava răceala?

Pot face sport dacă sunt răcit? Se poate agrava răceala?

Pentru a înțelege dacă putem sau nu să desfășurăm orice fel de activitate fizică atunci când suntem răciți, trebuie să avem câteva informații despre răceală. De asemenea, trebuie să înțelegem când putem și când nu putem să facem sport, în funcție de starea generală, de patologia asociată (dacă există) și de simptomatologia manifestată. Ce modificări au loc la nivel muscular, beneficiile sportului asupra sănătății sunt alte detalii pe care le vom aborda.

 

Despre „banala" răceală

Răceala reprezintă o infecție virală a tractului respirator superior, care afectează în principal cavitatea nazală (nasul). Gâtul (oro-faringele), sinusurile și laringele pot fi afectate. Semnele și simptomele răcelii pot apărea la mai puțin de 2 zile de la expunerea la virus, și constau în tuse, durere în gât, rinoree (îți curge nasul), congestie nazală, strănut, cefalee (durere de cap) și febră. Alte simptome asociate sunt mialgiile (durerile musculare), fatigabilitatea/astenia (oboseală), senzația de presiune în urechi, diminuarea/alterarea gustului sau mirosului și inapetența (lipsa poftei de mâncare). Durerea de gât este prezentă în aproximativ 40% din cazuri, iar tusea și mialgiile apar la 50% din persoanele răcite. Febra se întâlnește mai rar la adulți, fiind comună pentru sugari și copii mici. Tusea este moderată comparativ cu cea din gripă. Tusea și febra la adult indică o probabilitate mai mare de gripă, între cele două patologii existând similitudini. Majoritatea indivizilor se recuperează în 7-10 zile, însă unele simptome pot dura până la 3 săptămâni. Persoanele susceptibile (vârstnici, copii mici, gravide, imunosuprimați, cei cu boli asociate) pot avea o evoluție nefavorabilă, spre pneumonie. Culoarea sputei sau a secrețiilor nazale variază de la incoloră/albicioasă (seroasă) la galben-verzuie (mucopurulentă sau purulentă), neexistând o asociere între aceasta și agentul etiologic (virusul care a produs răceala). Secrețiile nazale devin mai vâscoase și capătă o culoare galben-verzuie pe măsură ce boala evoluează, nefiind sugestive pentru infecția bacteriană.


Există peste 200 de virusuri care sunt implicate în apariția răcelii, însă rinovirusurile sunt cauza cea mai frecventă, fiind implicate în 30-80% din infecții. Alte virusuri întâlnite sunt: coronavirusurile (15%), virusurile gripale/influenza (10-15%), adenovirusurile (5%), virusul sincițial respirator, enterovirusurile, virusurile parainfluenza și metapneumovirusul uman. Frecvent la apariția infecției participă mai multe virusuri. Simptomele nu sunt specifice pentru un anumit tip de virus. Se transmit pe calea aerului în timpul contactului apropiat cu persoane infectate sau indirect prin obiecte ce urmează calea oro-nazală (contact cu gura sau nasul). Virusurile care cauzează răceală pot determina și infecții asimptomatice.

Factorii de risc sunt colectivitățile (creșă, școală), vârsta (copiii mici și sugarii sunt mai predispuși la răceală), anotimpul (răceala apare mai frecvent toamna și iarna), deficiența sistemului imun (crește riscul de a răci), fumatul (crește riscul și severitatea răcelii), privarea de somn/alterarea calității somnului și stresul (în special psihologic). Simptomele apar ca urmare a răspunsului imun la infecție, și mai puțin din cauza distrucției tisulare virale. În influenza sau gripă există o simptomatologie similară, dar mai severă, asociind mai rar rinoree.


Un adult face 2-3 episoade de răceală pe an, iar copiii ajung și la 6-8 episoade pe an. Infecția este mai frecventă în anotimpul rece, în special la fumători. Nu există vaccin, iar prevenția primară constă în spălarea mâinilor, evitarea atingerii ochilor, nasului sau gurii cu mâinile murdare și evitarea contactului cu persoane bolnave.

Tratamentul este simptomatic, zincul reduce durata și severitatea simptomelor, iar antiinflamatoarele non-steroidiene (AINS) ajută la controlul durerii. Antibioticele și antitusivele nu sunt indicate.

Evoluția bolii:

Debutul răcelii se caracterizează prin astenie, senzație de frig, strănut și cefalee, după câteva zile adăugându-se rinoreea și tusea. Simptomele pot apărea și la 16 ore de la expunere, intensitatea maximă (peak-ul tabloului simptomatic) fiind atinsă după 2-4 zile de la debut. Durata medie a tusei este de 18 zile, însă aceasta poate persista și după vindecarea infecției virale. La copii, tusea are o durată mai mare de 10 zile în 35-40% din cazuri și persistă peste 25 de zile în aproximativ 10% din cazuri.

Transmiterea răcelii:

Transmiterea se realizează pe calea aerului, prin picăturile Flügge (picături de secreție nazofaringiană, care conțin germeni patogeni, expulzate în aer prin tuse, strănut sau conversație; scad în dimensiuni prin evaporare la nucleosoli-particule foarte mici (1–10 μm în diametru), uscate, care pot rămâne în aer pentru perioade lungi de timp, contribuind astfel la transmiterea unor boli infecțioase de la un individ la altul prin intermediul aerului) și prin contact direct cu secreții nazale infectate sau obiecte contaminate. Rinovirusurile supraviețuiesc până la 18 ore în mediul extern, pot fi luate pe mână și transportate până la nivel oro-nazal sau până la ochi, acestea constituind porți de intrare în organism. Răceala produsă de rinovirusuri are perioada de maximă infecțiozitate (contagiozitate) în primele 3 zile ale simptomatologiei.

Diagnostic:

Diferențierea între infecțiile virale ale tractului respirator se face pe baza sediului principal al simptomatologiei, care este nasul în cazul răcelii, gâtul pentru faringită și plămânii pentru bronșită. Pot fi afectate simultan mai multe segmente ale tractului respirator, ceea ce îngreunează diagnosticul. Răceala se caracterizează prin inflamația mucoasei nazale și un grad variabil de inflamație a gâtului.

Tratamentul:

Sunt indicate antalgice (pentru durere) și antipiretice (pentru febră), precum ibuprofen sau acetaminofen (paracetamol). Antitusivele nu sunt indicate, mai ales la copii. Administrarea intranazală de corticosteroizi nu este eficientă. Decongestionantele nazale au beneficii reduse. Antihistaminicele îmbunătățesc simptomatologia la debut (1-2 zile). Ipratropiumul ameliorează rinoreea. Antibioticele nu au nici un efect în infecția virală, iar prin efectele lor adverse pot dăuna organismului. Nu există antivirale eficiente în răceală. Alte alternative sunt: irigațiile nazale (cu apă sărată), badijonaj cu miere de albine, suplimente cu zinc (pot produce anosmie - pierderea permanentă a mirosului), ceai de echinaceea, consumul de usturoi, hidratare corespunzătoare (apă, suc de fructe, zeamă de lămâie), supa de găină sau alte lichide calde (ameliorează congestia nazală), odihnă adecvată, ajustarea temperaturii și umidității ambientale (aerul cald și umed ameliorează tusea și congestia), gargară cu apă caldă și sărată (ameliorează durerea de gât). Vitamina C nu reduce riscul sau severitatea răcelii, dar este posibil să scurteze durata simptomatologiei.

Prognostic:

Răceala are o evoluție auto-limitată, majoritatea simptomelor se ameliorează sau dispar după o săptămână. În jumătate din cazuri, simptomatologia dispare după 10 zile, iar în 90% din cazuri după 15 zile. Complicațiile severe pot fi întâlnite la vârstnici, sugari, copii mici sau imunosupresați (infecție HIV, cancere, boli cronice). Pot apărea infecții bacteriene secundare: sinuzită (8% din cazuri), infecții auriculare (30% din cazuri), faringită.

Complicații:

otită medie (otalgie, secreții nazale purulente, febră), criză de astm bronșic, sinuzită acută, faringită streptococică, pneumonie, crup, bronșiolită.

Prevenție:

spălarea corectă pe mâini, dezinfectarea obiectelor, utilizarea șervețelelor când tușiți sau strănutați, nu folosiți la comun vesela sau alte obiecte personale, evitarea contactului cu persoanele răcite, rămâneți la domiciliu când aveți o răceală.


Este necesar consultul de specialitate atunci când: simptomele persistă mai mult de 3 săptămâni sau se agravează brusc, temperatura este mai mare de 38,5 grade, apar dureri toracice sau se instalează dispneea, aveți boli cronice (diabet, boli cardio-pulmonare, afectare renală sau neurologică), sunteți imunocompromis (după chimioterapie).

 

Efectele activității fizice (sportului) asupra sănătății:

Activitatea fizică de rutină reduce țesutul adipos de la nivel abdominal, ajută la controlul greutății corporale, îmbunătățește profilul lipidic (scade trigliceridele și LDL-ul, crește HDL-ul), crește sensibilitatea la insulină și asigură un echilibru glicemic, scade tensiunea arterială (TA), reduce inflamația sistemică, are efecte benefice asupra coagulării sangvine, îmbunătățește fluxul coronarian și funcția endotelială. De asemenea, sportul scade nivelul proteinei C reactive (CRP) care este un mediator al inflamației. Toate aceste modificări induse de activitatea fizică determină scăderea incidenței bolilor cronice și a decesului prematur.

Sportul asociază și o stare de bine din punct de vedere psihologic, prin reducerea stresului, anxietății și depresiei, ajutând la prevenirea și managementul bolilor cardiovasculare, diabetului, osteoporozei, hipertensiunii arteriale, obezității și cancerului. Disfuncția endotelială apare odată cu înaintarea în vârstă, la fumători și în boli cronice (patologie coronariană, insuficiență cardiacă congestivă, infarct miocardic, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, obezitate). Activitatea fizică îmbunătățește funcția endotelială (vasculară) independent de alți factori de risc.

 

Modificările de la nivelul mușchiului în timpul exercițiului fizic:

Deși acumularea de acid lactic la nivelul musculaturii cauzează oboseală, acidul lactic reprezintă și o potențială sursă de energie în timpul exercițiilor fizice de intensitate crescută. Reducerea pH-ului și a fluxului sangvin nu influențează oboseala indusă de activitatea fizică, iar pierderea homeostaziei nu apare la sfârșitul exercițiului fizic. Lactatul eliberat de mușchiul ischemic acționează asupra neuronilor senzoriali care inervează musculatura, și astfel contribuie la apariția durerii ischemice. De asemenea, lactatul produce o creștere a tensiunii arteriale, afectează excitabilitatea cortexului motor și poate constitui un semnal al oboselii pentru creier.


Exercițiul fizic acut generează radicali liberi, având drept consecință peroxidarea lipidelor sau lipidoperoxidarea. O perioadă de repaus de 18 ore este insuficientă pentru eliminarea produșilor de peroxidare lipidică din organism, iar acumularea acestora determină leziuni ale membranei celulare și chiar moarte celulară. Peroxidarea lipidică, ce rezultă în urma exercițiului fizic cu intensitate și durată adecvată, este incapabilă să producă o liză semnificativă a celulelor musculare scheletice. Activitatea fizică ușoară (de intensitate scăzută) nu produce stres oxidativ.


În timpul efortului fizic intens se produc modificări metabolice și ionice la nivel muscular. Modificările concentrației lactatului și ionilor de hidrogen, potasiu și calciu se corelează cu oboseala musculară. Activarea glicogenolizei și glicolizei anaerobe duce la acumularea de ioni de hidrogen cu scăderea pH-ului. Eliberarea ionilor de hidrogen în sânge prin diferite mecanisme de transport și tamponarea intramusculară a hidrogenului joacă un rol important în reglarea pH-ului muscular. Cele mai importante sisteme membranare de transport implicate în reglarea pH-ului sunt schimbul Na/H (cel mai important), cotransportorul Na/bicarbonat și cotransportorul lactat/H. Eliminarea ionilor de hidrogen și a lactatului este importantă pentru restaurarea performanței musculare. O parte mică a oboselii se datorează creșterii fosfatului anorganic care reduce forța rezultată, și acumulării de K la nivelul tubilor T care afectează potențialul de acțiune. Cea mai mare parte o oboselii musculare este produsă de scăderea concentrației de Ca la nivelul reticulului sarcoplasmatic și de reducerea sensibilității la Ca a proteinelor contractile.

 

Facem sau nu sport când suntem răciți?

Sportul este permis atunci când simptomele sunt localizate de la gât în sus, adică la nivelul capului („green light symptoms” sau „above the neck rule”): durere de gât, congestie nazală, rinoree, strănut, lăcrimarea ochilor, cefalee, otalgie. Otalgia la copii este produsă de infecție, dar la adulți, durerea poate fi localizată la nivelul gâtului cu iradiere în ureche. Cauzele otalgiei sunt infecțiile sinusurilor, infecțiile dentare, faringitele sau schimbările bruște de presiune. Dacă otalgia nu afectează echilibrul, activitatea fizică este permisă, însă este recomandată evitarea exercițiilor care pun presiune pe sinusuri. În cazul congestiei nazale, sportul poate ajuta la eliberarea căilor nazale, îmbunătățind respirația.


Atunci când simptomele sunt localizate sub nivelul gâtului activitatea fizică este interzisă, fiind necesară odihna. Tusea, constricția toracică sau disconfortul gastric sunt semnale care indică necesitatea odihnei. Realizarea oricărei activități fizice atunci când sunt prezente simptome mai severe ale răcelii, precum febra, este periculos și prelungește durata bolii. Sportul va compromite sistemul imun, deoarece organismul se va axa pe producerea de energie necesară pentru funcția musculară, în loc să lupte cu boala. Dacă temperatura este mai mare de 37,5 grade, sugerează existența unei infecții în organism, fiind necesar repausul fizic.

Simptomele care interzic activitatea fizică („red light symptoms”) sunt:

  • tusea (productivă),
  • atigabilitatea (oboseala),
  • constricția toracică,
  • congestia pulmonară,
  • greața sau disconfortul gastric,
  • mialgiile, diareea,
  • febra și
  • frisoanele.


Febra se asociază cu slăbiciune, deshidratare, mialgii și inapetență. Efortul fizic poate agrava febra, determinând apariția deshidratării. De asemenea, febra reduce forța și rezistența musculară, afectând coordonarea și precizia mișcărilor, cu creșterea riscului de accidentări. Tusea poate permite activitate fizică atunci când este seacă, rară și neînsoțită de alte simptome mai severe. Tusea productivă sugerează o răceală, gripă sau uneori pneumonie, împiedicând efortul fizic prin inducerea dispneei și asteniei (poate apărea oboseala musculaturii respiratorii). Disconfortul digestiv cu greață, diaree, vomă, crampe abdominale se asociază cu senzație de slăbiciune și deshidratare, necesitând repaus fizic.


În prezența simptomelor de răceală, exercițiile fizice însoțite de transpirație abundentă pot agrava simptomatologia. Transpirația excesivă duce la deshidratare, cu uscarea mucoasei tractului respirator, agravând congestia respiratorie și durerea de gât. Dacă simptomatologia permite activitate fizică, este indicată o hidratare corespunzătoare în timpul exercițiilor. Odată cu ameliorarea simptomelor, activitatea fizică se poate relua cu creșterea graduală a intensității exercițiilor. Intensitatea efortului fizic se modulează (se ajustează permanent) până când simptomele dispar.


După vindecarea răcelii, activitatea fizică are un rol esențial în menținerea sănătății. Infecțiile tractului respirator superior (infecții ale sinusurilor, faringite manifestate prin durere în gât) au o incidență mai redusă la populația adultă activă fizic. Activitatea fizică zilnică poate reduce incidența acestor infecții cu până la 43%.


Data actualizare: 07-12-2018 | creare: 07-12-2018 | Vizite: 277
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum să te pregătești de schi (pentru a fi în formă și a evita rănirile)
  • Riscurile schiatului - cele mai frecvente leziuni ale accidentelor la schi (și cum pot fi prevenite)
  • Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.