Urmarea unui program profesional de slăbit ar putea reprezenta cea mai bună variantă pentru pierderea în greutate
©
Autor: Domșa Dariana

Potrivit cercetătorilor, colaborarea cu un profesionist este esenţială şi rezultatele obţinute împreună cu acesta sunt întotdeauna superioare celor obţinute pe cont propriu.
Pentru studiu, cercetătorii au recrutat peste 370 de persoane, pe care le-au repartizat în mod aleatoriu în două grupuri. Persoanele din primul grup au urmat un program de slăbire comercial, în timp ce persoanele din grupul secund au fost lăsate pe cont propriu, fiind ajutaţi la început cu sfaturi de urmărire a dietei, strategii de slăbit, aplicaţii de auto-monitorizare, cât şi cu planuri de masă şi activitate fizică.
La trei luni şi la un an de la începerea studiului, participanţii din ambele grupuri au fost evaluaţi, iar rezultatele au fost comparate. Potrivit rezultatelor, participanţii din primul grup au pierdut de două ori mai multe kilograme, comparativ cu cei din grupul secund. Participanţii din ambele grupuri au obţinut importante beneficii secundare, în special în ceea ce priveşte sănătatea cardiovasculară.
Principalele aspecte cheie observate de autori sunt pierderea semnificativ mai mare în greutate la trei luni de la începerea studiului în rândul participanţilor care au participat la programe profesionale de slăbit şi faptul că pierderea în greutate a persistat ulterior, ceea ce denotă faptul că ajutorul primit este esenţial pentru a menţine pierderea în greutate.
sursa: Science Daily
foto: UBCO News
Data actualizare: 06-09-2022 | creare: 06-09-2022 | Vizite: 671
Bibliografie
It`s worth the money to pay for a weight loss program, https://www.sciencedaily.com/releases/2022/09/220901135853.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Activitățile fizice ar trebui recomandate persoanelor cu risc genetic a dezvolta diabet tip 2
- Exercițiile fizice, soluția pentru reducerea riscului genetic de diabet de tip 2
- Tendințe în utilizarea medicamentelor pentru controlul glicemiei și scăderii în greutate
- O nouă legătură între dietele bogate în grăsimi și zaharuri și diabetul zaharat de tip 2
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Obezitate - Trebuie sa slabesc 40 kg, neaparat.
- 18 Ani 150 kg dieta drastică
- Buna seara! as dorii si eu sa slabesc organismul imi cere sa mananc intruna
- Vreau sa slabesc
- Vreau sa slabesc
- Am 31 de ani si ma chinui de ceva timp sa slăbesc vreo 7-8 kg
- Ajutor! trebuie sa o ajut pe mama sa slabeasca
- Nu știu cum sa slăbesc mai ușor și eficient.Ajutati-ma va rog.
- Cum să slăbesc?Nutriționist ?Îmi puteți da aici o dieta simpla??
- Minus 35 kg si insarcinata