Cancerul de prostata

Introducere

Etiologia este incomplet elucidata, dar au fost observati posibili factori cauzali si de risc: predispozitia genetica, influente hormonale, factori alimentari si de mediu, factori infectiosi. Rolul major in aqparitia cancerului de prostata pare sa il joace ereditatea, asfel pentru o ruda de gradul intai riscul se dubleaza. Afectiunea poate fi considerata in intregime ereditara daca in familie exista trei sau mai multe rude afectate sau cel putin doua la care boala se manifesta inaintea varstei de 55 ani. Testosteronul joaca deasemenea un rol esential, fiind considerat promotorul indispensabil in procesul de carcinogeneza fapt demonstrat experimental. Alimentatia bogata in grasimi de origine animala constituie un factor de risc, iar una bogata in fructe, cereale si vin rosu ar avea un rol protector.

Anatomie patologica
Cancerul de prostata se dezvolta cu predilectie (70%) in zona periferica urmand in ordine descrescatoare zona de tranzitie si zona centrala. Cele mai multe cresc lent, capsula reprezentand un baraj temporar. Localizarea nodulului canceros la nivelul bazei sau apexului faciliteaza extensia extracapsulara datorita minimei rezistente a capsulei la acest nivel. Alte puncte slabe care permit extensia precoce in spatiul periprostatic sunt jonctiunea prostato-uretrala si locurile de patrundere ale nervilor si vaselor. Invazia locoregionala afecteaza uretra, trigonul si orificiile ureterale, veziculele seminale si arare ori rectul (datorita rezistentei fasciei Denonvilliers) .

Metastazarea se face pe cale limfatica (ganglionii opturatori, hipogastrici, iliaci, paraaortici, mediastinali si chiar supraclaviculari) si pe cale hematogena (oasele bazinului, vertebre lombare, coaste, plamani, ficat, s. a. )
Microscopic, marea majoritate a cancerelor prostatice o reprezinta adenocarcinoamele cu punct de plecare acinii glandulari. Pentru stabilirea gradului de diferentiere histologica se foloseste pe scara larga sistemul Gleason care ia in considerare atipiile celulare, anomaliile nucleare, raportul nucleu/citoplasma, etc. Dupa acest sistem se disting urmatoarele grade: G1- foarte bine diferentiat, G2- bine diferentiat, G3- moderat diferentiat, G4- slab diferentiat, G5- nediferentiat (anaplazie) .
Dat fiind caracterul multicentric al cancerului de prostata, de multe ori aspectul microscopic asociaza doua grade de intindere variabila. De aceea mult mai util in stabilirea gradului de diferentiere este folosirea scorului Gleason, rezultat din adunarea celor doua grade.

Scorul Gleason clasifica adenocarcinoamele prostatice in:
-bine diferentiate: scor Gleason 2-4,
-moderat diferentiate: scor Gleason 5-7.
-slab diferentiate: scor Gleason 8-10.

Cu cat cancerul este mai bine diferentiat histologic cu atat evolutia clinica este mai buna.
Intr-un procent redus cancerele prostatei pot fi carcinoame tranzitionale cu punct de plecare in canaliculele prostatice, sarcoame, etc.