Dependenţa de dulce

Dependenţa de dulce

Carbohidraţii (zaharurile sau glucidele) sunt componente principale ale dulciurilor. În dieta cotidianǎ, principalele glucide gǎsite în alimente sunt reprezentate de: glucozǎ, galactozǎ şi fructozǎ. Acestea pǎtrund în organism şi suferǎ un proces amplu de transformare, numit ciclu Krebs sau ciclul acizilor tricarboxilici, la finalul cǎruia rezultǎ energie. Principala sursǎ de energie pentru muşchi şi creier este glucoza. Într-o dietǎ adecvatǎ se menţine perfect balanţa acestui glucid.

În general, zahǎrul pǎtrunde în corp sub formǎ de dizaharide: maltozǎ, lactozǎ, galactozǎ care, sub acţiunea enzimelor şi a acizilor sunt transformate în monozaharide. Zaharoza este preluatǎ din dulciuri, lactoza din lapte şi lactate şi maltoza din cerealele integrale.

Zaharoza reprezintǎ cam 13% din energia furnizatǎ de alimente, iar studiile aratǎ cǎ existǎ o tendinţǎ a companiilor de a adǎuga din ce în ce mai mult zahǎr în produsele lor. Cu toate acestea, hrana în formǎ naturalǎ (fructe, legume) nu reprezintǎ o problemǎ metabolicǎ. Pentru menţinerea sǎnǎtǎţii organismului este necesar un consum moderat de carbohidraţi complecşi în combinaţie cu surse naturale de proteine.

Citiți mai multe despre consumul de zahăr aici.

Pentru digestia zahǎrului sunt necesare urmǎtoarele minerale: calciu, fosfor, crom, magneziu, cobalt, cupru şi zinc.

Consumul exagerat de carbohidraţi predispune la obezitate şi sindrom metabolic, mai ales cǎ unele statistici demonstreazǎ cǎ mai bine de 80% din numǎrul de calorii sunt furnizate din carbohidraţii din alimente. Principalele alimente incriminate sunt bǎuturile rǎcoritoare (sucurile) în componenţa cǎrora intrǎ fructoza sau, mai specific, siropurile de fructozǎ extrasǎ din cereale.

Dependenţa poate fi definitǎ din douǎ perspective: fiziologicǎ şi psihologicǎ. Din punct de vedere fiziologic se caracterizeazǎ prin: toleranţǎ şi sevraj, iar din punct de vedere psihologic, trǎsǎtura principalǎ se referǎ la nevoia imperioasǎ de a utiliza substanţa respectivǎ în ciuda conştientizǎrii consecinţelor negative pe care consumul acesteia le are asupra sǎnǎtǎţii. Existǎ numeroase pǎreri în rândul cercetǎtorilor conform cǎrora zahǎrul trebuie trecut în categoria substanţelor capabile sǎ genereze dependenţǎ. [1], [2]

 

Epidemiologie

Dacǎ înainte de Al Doilea Rǎzboi Mondial consumul de fructozǎ era de 15 g/zi, în zilele noastre acesta a crescut la 75 g/zi şi este în continuǎ ascensiune. Întrucât zaharoza este un complex de fructozǎ şi glucozǎ, 840 de calorii/zi sunt preluate numai din zahǎr. În acest mod, la nivel mondial, consumul de zahǎr este cu 150-200 g mai ridicat decât recomandǎrile medicale.


În SUA, a fost probat faptul cǎ, zilnic, fiecare locuitor consumǎ aproximativ 34 de linguriţe de zahǎr, echivalentul a ¾ dintr-o canǎ, zahǎr preluat din întreaga hranǎ consumatǎ peste zi. Specialiştii sunt de pǎrere cǎ şi o reducere a consumului cu 20-30% este ineficientǎ pentru a se ajunge la valorile pe care organismul le poate tolera, însǎ un asemenea pas ar putea îmbunǎtǎţi starea de sǎnǎtate a indivizilor, reducându-se aportul de calorii cu pânǎ la 100 calorii/zi. [2], [3]

Mecanisme de inducere a dependenţei

Criteriile în funcţie de care se stabileşte dacǎ un produs poate fi considerat nociv pentru sǎnǎtate sunt:

  • inducerea dependenţei;
  • toxicitatea asupra organismului;
  • crearea tendinţei spre abuz;
  • impactul negativ asupra sǎnǎtǎţii.


În aceastǎ categorie au fost incluse: alcoolul, tutunul şi, nu de puţin timp, zahǎrul, explicaţia referindu-se la capacitatea acestuia de producere a obezitǎţii şi a sindromului metabolic.

 

Literatura de specialitate pune în evidenţǎ câteva criterii pentru descrierea adicţiei

  • sensibilizarea gradualǎ a organsimului la substanţa utilizatǎ; 
  • dependenţa propriu-zisǎ; 
  • sevrajul la oprirea administrǎrii substanţei; 
  • cross-sensibilizarea cu alte substanţe ce pot determina dependenţǎ (creşterea rǎspunsului la noul drog).  


Mecanismele fiziologice care explicǎ dependenţa de dulce şi, în general, de orice substanţǎ, se pot rezuma la eliberarea neurotransmiţǎtorului dopaminǎ la nivelul unei structuri cerebrale numite nucleu accumbens. În timp, creşterea eliberǎrii de dopaminǎ conduce la scǎderea receptorilor de tip D2 pentru aceastǎ substanţǎ. Astfel, se considerǎ cǎ atât în cazul zahǎrului, cât şi în cel al cocainei, de exemplu, este nevoie, în timp, de o cantitate din ce în ce mai crescutǎ pentru a acoperi cerinţele organismului, în caz contrar producându-se starea de sevraj. Alǎturi de stimularea producerii şi sintezei de dopaminǎ studiile de laborator au demonstrat şi o facilitare a cǎii opioizilor (substanţe implicate în diminuarea stresului psihic şi a durerii) produse de dependenţa de zahǎr. Aşadar, se vorbeşte despre o perturbare a adaptǎrii neuronale ce implicǎ: legarea deficitarǎ a diverselor substanţe la receptorii dopaminergici şi opiozi, reducerea secreţiei de encefalinǎ (peptid opioid) şi eliberarea necontralatǎ de dopaminǎ şi acetilcolinǎ.

Este important sǎ se aminteascǎ rolurile pe care le cunoaşte, pânǎ acum, lumea ştiinţificǎ despre aceşti compuşi pentru a înţelege maniera în care o perturbare a sintezei şi secreţiei lor poate conduce la dependenţǎ.

Se considerǎ cǎ o creştere a secreţiei dopaminei în aria tegmentalǎ ventralǎ de la nivelul trunchiului cerebral este responsabilǎ de inducerea abuzului. Opiodele (encefalina) activeazǎ sistemul de recompensǎ de la nivel cortical. Acetilcolina este implicatǎ în senzaţia de saţietate, inhibând nevoia de hranǎ. Creşterea nivelului acetilcolinei în diferite regiuni ale creierului conduce la stǎri de: sevraj, depresie, aversiune faţǎ de mâncare. Astfel, cercetǎtorii pun destul de mare accent pe raportul dintre dopaminǎ şi acetilcolinǎ la nivel cerebral; la o concentraţie crescutǎ a dopaminei apar abuzul şi dependenţa, iar la un nivel scǎzut de dopaminǎ se instaleazǎ depresia.

Circuitul cerebral implicat în apariţia dependenţei poartǎ denumirea de circuit mezolimbic şi cuprinde legǎtura dintre douǎ structuri importante: aria tegmentalǎ ventralǎ din trunchiul cerebral şi nucleul accumbens. Adicţia poate apǎrea ca urmare a:

  • alterǎrii numǎrului de receptori pentru dopaminǎ în aceste douǎ regiuni;
  • alterării sintezei şi secreţiei de encefaline;
  • consumului zilnic, intermitent, de zahǎr ce duce la eliberarea de concentraţii din ce în ce mai ridicate de dopaminǎ în nucleul accumbens;
  • diminuării eliberǎrii acetilcolinei în nucleul accumbens în timpul consumului de zahǎr, în comparaţie cu alte alimente;
  • sevrajului produs de oprirea consumului de zahǎr ce genereazǎ dezechilibre ale raportului dopaminǎ/acetilcolinǎ în nucleul accumbens.


Rǎspunsurile produse sunt totuşi mai scǎzute decât în cazul drogurilor precum morfina sau cocaina.

Au fost realizate examene imagistice (scanǎri PET/CT şi RMN funcţional) şi s-au descoperit modificǎri în aceleaşi regiuni cerebrale afectate şi la dependenţii de droguri (hipocamp, lobul insulei, nucleul caudat). În plus, expunerea la alimente dulci (îngheţatǎ, torturi) a evidenţiat stimularea regiunii insulare anterioare şi a cortexului orbitofrontal.

Nevoia de dulce este aproximativ egalǎ cu cea de tutun. În plus, studiile de laborator au demonstrat cǎ oprirea accesului la zahǎr poate duce la o creştere a consumului de alcool.

Sunt cercetǎtori care încearcǎ sǎ traseze o legǎturǎ între dependenţa de dulce şi ADHD (boalǎ caracterizatǎ prin deficit de atenţie şi hiperactivitate). Aceastǎ tulburare psihiatricǎ afecteazǎ 1/10 dintre copiii din SUA şi 3-5% din populaţia adultǎ. Adulţii cu ADHD au tendinţa de a dezvolta abuz de substanţe sau comportamente antisociale. În ADHD, ca în dependenţa de zahǎr, este incriminatǎ alterarea cǎilor de semnalizare mezolimbice bazate pe dopaminǎ. [2], [4], [5]

Simptome

DSM-V (Manual de Diagnostic şi Clasificare Statisticǎ a Tulburǎrilor Mintale, ediţia a V-a) considerǎ dependenţa ca fiind un proces fiziologic şi, deopotrivǎ, psihologic. Din punct de vedere fiziologic, în cadrul ei sunt identificate douǎ concepte: toleranţa şi sevrajul. Din perspectivǎ psihologicǎ, pentru a decide cǎ un produs poate induce dependenţǎ trebuie respectate mai multe criterii:

  • nevoia accentuatǎ de a utiliza substanţa;
  • consumul scade capacitatea individului de a-şi duce la îndeplinire obligaţiile sociale;
  • uzul recurent în situaţii ce necesitǎ un grad sporit de concentrare;
  • utilizarea în ciuda dificultǎţilor interpersonale sau sociale generate sau exacerbate de consum;
  • consumul substanţei în cantitǎţi crescute sau pentru perioade mai mari de timp faţǎ de cum se intenţiona iniţial;
  • dorinţa de a opri sau de a scǎdea consumul fǎrǎ posibilitatea de a face acest lucru;
  • interferenţa cu activitǎţile din viaţa de zi cu zi;
  • utilizare în ciuda consecinţelor negative.


O analizǎ individualǎ şi sincerǎ a consumului de zahǎr poate scoate în evidenţǎ toate simptomele ce se regǎsesc în DSM-V.

Nici testele de laborator nu sunt întotdeauna suficient de elocvente în privința tendinţei de formare a dependenţei de zahǎr şi a repercusiunilor acesteia. Probele de sânge luate dimineaţa pe nemâncate menite sǎ reflecte nivelul de glucozǎ din sânge (glicemia) sau testul de toleranţǎ la glucozǎ indicǎ numai funcţionarea normalǎ a pancreasului, fǎrǎ a preciza mǎsura în care sunt afectate celulele organismului, ele fiind primele care suferǎ în situaţia în care apare consumul excesiv de dulciuri (glucide). [1], [2] 


Afecţiuni asociate cu dependența de zahăr

Zaharurile, la modul general, pot creşte: tensiunea arterialǎ cu determinarea consecutivǎ a hipertensiunii arteriale; nivelul LDL colesterolului (colesterolul „rǎu”); nivelul trigliceridelor.  

În categoria bolilor degenerative cauzate de dependenţa de dulce pot fi incluse:

  • astmul;
  • osteoporoza;
  • obezitatea;
  • diabetul;
  • bolile cronice ale stomacului;
  • artrita;
  • bolile cardiace;
  • bolile inflamatorii intestinale.


De asemenea, mai pot apǎrea: hipoglicemia; constipaţia cronicǎ; gazele intestinale; cefaleea; candidoza; cariile dentare. Sunt câteva afecţiuni în care este implicat consumul exagerat de zahǎr: psoriazisul; scleroza multiplǎ; calculoza biliarǎ; cancerul; fibroza chisticǎ.

Primul sistem enzimatic afectat de consumul zaharurilor rafinate este cel al enzimelor digestive. Glucidele vor fi parţial digerate sau vor trece nedigerate. Ulterior, pǎtrund în circulaţie prin pereţii intestinali sub formǎ de dizaharide sau trizaharide, structuri care vor fi recunoscute ca strǎine de cǎtre organism, generându-se împotriva lor anticorpi, cu apariţia diferitelor tulburǎri digestive sau sistemice.

Existǎ o ipotezǎ conform cǎreia osteoporoza poate rezulta ca urmare a dezechilibrelor produse de consumul exagerat de zahǎr, deoarece, pentru restabilirea nivelurilor normale de glucozǎ în organism, este necesar calciul, mineral care, într-o asemenea situaţie, va fi resorbit (preluat) din oase. Meritǎ menţionat cǎ la valori ridicate calciul devine toxic pentru organism, determinând: calculi renali, îngroşarea arterelor (cazeinatul de calciu şi colesterolul oxidat fiind elementele constitutive ale plǎcilor de aterom responsabile de majoritatea infarctelor miocardice), cataractǎ, carii şi chiar tumori.

În privinţa nocivitǎţii fructozei asupra organismului se cunoaşte cǎ aceasta faciliteazǎ reacţiile de îmbǎtrânire a celulelor în special prin creşterea numǎrului de radicali liberi de oxigen. [1], [4], [6]

Metode de prevenţie

Corpul nu este capabil sǎ distingǎ între zahǎrul preluat din fructe, miere sau lapte şi cel procesat. Cantitatea optimǎ pentru a nu se produce dezechilibre metabolice este, în cazul bǎrbaţilor, de 70 g/zi (9 linguriţe/zi), iar la femei de 50 g/zi (6 linguriţe/zi). Se considerǎ cǎ un anumit produs are o concentraţie crescutǎ de zahǎr dacǎ nivelul la care se gǎseşte în alimentul respectiv depǎşeste 15g/100g produs şi un conţinut scǎzut dacǎ are o valoare mai micǎ de 5g/100g produs.

Cu toate acestea, existǎ anumite metode prin care consumul de zahǎr poate fi diminuat:

  • renunţarea la alimente care au un conţinut crescut de zahǎr;
  • consumul de alimente bogate în proteine naturale încǎ de la primele ore ale zilei;
  • respectarea meselor de peste zi (sǎritul unei mese înseamnǎ scǎderea glicemiei şi creşterea nevoii de zahǎr);
  • utilizarea unor noi arome/condimente.


S-a ridicat ipoteza cǎ desertul la sfârşitul unei mese, obicei din copilǎrie, ar putea fi una dintre cauzele dependenţei de dulce. O modalitate de depǎşire a acestui necesar ar putea fi condiţionarea papilelor şi a mugurilor gustativi de a diminua dorinţa de zahǎr. În acest sens au fost propuse câteva mici experimente ce sunt la îndemâna tuturor:

  • experimentul cafelei: adǎugarea treptatǎ a unui numǎr din ce în ce mai mic de linguriţe sau pliculeţe de zahǎr în cafea;
  • diluarea bǎuturilor: din numǎrul de bǎuturi dulci consumate într-o zi, una sǎ conţinǎ o cantitate mai micǎ de zahǎr;
  • scǎderea gradualǎ a numǎrului de alimente cu un conţinut crescut de glucide (Atenţie la îndulcitori! Aceştia pot creşte pofta de dulce şi scad nivelul cromului necesar metabolizǎrii zahǎrului);
  • reducerea numǎrului de zile în care, dupǎ masǎ, este consumat un anumit desert bogat în glucide;
  • alegerea unor alimente cu un conţinut mai scǎzut de carbohidraţi.


Mai mult, s-ar putea ţine cont de etichetele produselor alimentare cu sporirea atenţiei asupra ingredientelor ce semnificǎ zaharuri adǎugate. Câteva dintre acestea sunt:

  • siropurile din cereale;
  • fructoza;
  • maltoza;
  • dextroza;
  • zaharoza;
  • zahǎrul invertit;
  • concentratul din suc de fructe;
  • mierea;
  • siropul de arţar. [3], [7], [8]

Data actualizare: 24-05-2018 | creare: 28-08-2015 | Vizite: 2272
Bibliografie
[1] Addiction to Sugar - http://www.medical-library.net/sugar_addiction.html

[2] Sickeningly Sweet: Sugar Consumption and Public Health - http://www.medscape.org/viewarticle/771281_transcript

[3] Cutting Back on Sugar: Too Sweet - http://www.amerymedicalcenter.org/Articles/cutting_back_on_sugar_too_sweet.aspx

[4] Evidence for sugar addiction: Behavioral and neurochemical effects of intermittent, excessive sugar intake - http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2235907/

[5] Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder: Is It Time To Reappraise the Role of Sugar Consumption? - http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3598008/

[6] Decoding sugar addiction - https://news.mit.edu/2015/decoding-sugar-addiction-0129

[7] How To Get Over Your Sugar Addiction - https://www.psychologytoday.com/blog/shrink/201209/how-get-over-your-sugar-addiction

[8] How To End Your Sugar Addiction In Just 21 Days - http://www.prevention.com/food/stop-sugar-cravings-2015-transformation-challenge
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • De ce unele persoane sunt atât de atrase de gustul dulce?
  • STUDIU: Excesul de zahăr din dietă și depresia la bărbați
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.