Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Cam de 1 an il iau, ca efect advers as putea spune o oarecare somnolenta, dar nu cat sa ti se incetoseze creierul, poti gandi limpede, noaptea nu prea dorm bine, aici ar trebui bagat un somnifer, lucru care de asemenea l-am refuzat.
Si am luat cam 2 kg in greutate, pentru ca mi-a crescut apetitul dar cu remedii naturiste il tin in frau, si le voi da jos.
Cam atat.

Salutare tuturor,

Sorana bine ai venit ! Eu iau antidepresiv de 11 ani. Am luat 8 ani Prozac si de 3 ani iau Fevarin. Acum iau doza foarte mica.
Eu am facut si terapie (CBT) anul trecut, din pacate nu simt ca m-a ajutat asa de mult.

Si eu am munca de raspundere si trebuie sa fiu focusata pe ceea ce fac. Uneori imi este greu, am mintea mai putin limpede, dar asta se intampla destul de rar.
Tratamentul cu antidepr a evoluat mult in ultimii ani, nu provoaca asa "damage" creierului pe cat se crede. Cheia este de a se lua doza cat mai mica posibila.

Si eu m-am ingrasat, e drept ca nu mai sunt foarte tanara, insa sunt si foarte gurmanda, nu mananc mult, dar sunt super-mega-giga-pofticioasa!

Eu cred ca tu ai middle OCD adica daca ai putut tine atata timp sub control obsesiile vcred ca vei reusi sa le suprimi numai cu terapie.

Un efect sec suparator, este lipsa de rabdare si faptul ca sunt mai iritatata ca de obicei. Eu eram super calma inainte.

Kata, am uitat sa te pupic. Ma ierti, sunt bagata in treburi pina peste cap.

Poate ne vedem la un ceai/limonada:)

Va pup
Prozac

Pup si eu Prozac!
Asemenea tie, si eu sunt bagata, si nu-s nici fresh, sunt cam obo si se cunoaste :)

Katy la prima sarcina nu am avut deloc probleme, desi am stat 9 luni numai in pat, la a doua a aparut toc-ul... si fiind in situatia in care nu puteai lua nimic, am cazut rau in depresie, bine ca a trecut in final. Acum de sarbatori m-a apucat iar, lucru care m-a speriat tare. De cand am inceput serviciul si am activitate mi-am mai revenit putin. Si mie mi-ar fi greu de mers la terapie pt ca nu am timp, cand vin de la serv stau cu copiii, sotul la cumparaturi sau are de facut cate ceva si trece ziua. Nici la sala nu am reusit sa ma duc desi e langa blocul meu.

Prozac nu as zice ca am o forma usoara ce am eu, imi este foarte greu, numai eu stiu cum sa ies la liman... imi fac o programare zilele astea la dr si o sa vad ce zice. AI invatat ceva practic la terapie care ai putea sa ne spui si noua?

Sa aveti o zi usoara!

Sorana, bine ca te-ai decis sa mergi la medic. O sa fie bine.

Eu la terapie, n-am facut mare lucru sincer. Putin m-a facut sa vad lucrurile si din alt punct de vedere, insa nu ceva extraordinar.

Nu vreau sa spun ca terapie nu ajuta, poate ca ajuta, insa eu nu simt ceva extraordinar, Niciodata nu am simtit.
Nu stiu, poate nu rezonez eu, poate ma deschid mai greu, habar n-am.
La ultimele sedinte dorea sa discutam despre obsesii, sa le descriu. Pai e ca si cum as deschide o rana inchisa, la ce s-o mai deschid? Nu inteleg!
Obsesiile nu ma mai deranjeaza, poate asa o zi doua pe luna si la un nivel foarte, foarte redus.

Eu simt ca nu ma ajuta acum, terapia o simt ca pe o povara, imi bulverseaza programul.

Kata, tu ce faci? Da un semn acilishea:D
revin

Hop si eu!
Buna fetelor!
Eu m-am simtit aiurea zilele astea, azi noapte cred ca m-a lovit anxietatea rau, visam ca nu se mai intelegea nimeni cu mine.
Am fost si ziua cam anxioasa, evident, fara un motiv anume, pur si simplu o anxietate amestecata cu tristete.
De cand ma stiu luna ianuarie ma deprima enorm.
Prozac, eu cred ca psihologul te-a rugat sa descrii obsesia pentru a-i intelege mai bine mecanismul, cumva el trebuie sa cunoasca dusmanul cu care tu te confrunti, daca nu ar discuta aspectul asta e ca si cum ar arunca gunoiul sub pres, nu il vezi, dar stii ca el este acolo.
Saptamana viitoare merg la control, iar o sa ii zic ca am renuntat la antipsihotic. Asta e, ma intelege, bine, nu, iarasi bine.
Faptul ca nu simti o ameliorare in urma psihoterapiei imi intareste si mai tare ideea ca nu e o solutie sigura de rezolvare.
Pup!

Buna tuturor
Imi pare rau ca nu am mai scris, imi uitasem parola de la cont, m-am luat cu scoala si scapasem usor usor de starile alea de depersonalizare...
Intr-un timp simteam pur si simplu o stare de neliniste si era ok comparata cu starea aia in care ma uitam in oglinda si aveam impresia ca e alta persoana :))Era pur si simplu o neliniste mai mult seara la modul ca imi venea sa urlu si sa fac ceva, simteam ca imi explodeaza capul daca nu fac ceva, parca nu ar fi avut loc gandurile, aveam nevoie de spatiu n capul meu..Poate suna aiurea ce spun, dar nu stiu cum altfel sa ma exprim.
In fine de vreo 2 saptamani sunt obsedata de un alt lucru, de care sa fiu sincera am fost mereu, dar acum mai mult ca niciodata...De o saptamana a inceput scoala si dinnou nu m-am dus, am incercat, dar de fiecare data cand ajungeam in curtea scolii il sunam pe tata sa vina sa ma ia...Deci ma obsedeaza aspectul meu fizic si poate suna prostesc sau copilaresc, dar imi provoaca foarte mult rau si mie si familiei mele.Nu pot sa ies din casa pentru ca ma obsedeaza niste lucruri legate de asta.De exemple de o saptamana, doua mi-au aparut niste pete pe fata in urma unor cosuri, pe care le am zice, mama demult, doar ca acum nu mai pot iesii din casa din cauza lor.Recunosc ca nu se vad foarte urat si ca as putea sa le acopar cu fond de ten, dar daca fac asta ma simt mai prost fata de mine si ma invinovatesc mai tare.
M-am dus la scoala fardata luni in prima zi...m-am simtit atat de prost, am inceput sa plang, nu am putut vorbii cu nimeni si am plecat acasa...Nu vreau sa stiu ca imi acopar imperfectiunile, vreau sa stiu ca nu le mai am.Cat de frumos as fi machiata si chiar daca nu se vad eu ma gandesc incontinuu la petele acelea de pe fata.
Suna foaaaaaaaaarte stupid, asa au zis si parintii pana mai ieri cand mi-a venit rau.Am plans 2 ore incontinuu, am spart oglinda, imi vine sa sparg tot din casa, tip pana imi bat vecinii in pereti si la un momntdat obosesc atat de tare incat adorm...Nu am fost la scoala si nici nu ma pot duce... Simt ca innebunesc, imi explodeaza creierii!

Andreeea la medic ai fost? Parintii tai ce spun? Ma scuzi, dar nu mai stiu daca ai fost sau nu la medic.

Terapie faci?
Vorbeste cu parintii sa iti caute un terapeut bun cu care sa stai de vorba. Eu cred ca te poate ajuta.
Fuga nu este o solutie, mergi la scoala si focuseaza-te pe ceea ce iti place tie la scoala, asa vei fi focusata pe altre lucruri mai interesante.
Zic..

Ceva de genul asta am patit si eu.
Car niste complexe de imagine din adolescenta, desi stiu foarte bine cum sa ma aranjez si sa ma pun in valoare, am reusit sa scap partial de ele (de complexe).
Si eu am spart oglinda cand aveam vreo 18 ani din simplul motiv ca nu imi placea tunsoarea.
Andreea, tu trebuie sa intelegi niste lucruri, si incearca sa meditezi bine la asta: nimeni, dar nimeni nu este perfect.
Sub machiajul de zi, se ascund multe imperfectiuni, la toate fetele/femeile.
Daca una arata superb la fatza, are corp urat, e grasa, sau are picioarele strambe, si invers, corp superb si un nas mare, n-ai sa vezi la nimeni perfectiune.
Tu te numeri printre oameni, ai si defecte, si calitati. Pune in valoare calitatile, estompeaza defectele si uita de ele.
Esti doar un om, normal, printre oameni, nu diferi cu nimic fata de altii. Nu esti "punctul rosu" al liceului, nu se uita nimeni ciudat la tine, asta se intampla numai in capul tau.
Autoeduca-ti gandirea, si invinge-ti anxietatea mergand zilnic la scoala, ai sa vezi ce puternica te vei simti cand vei iesi pe poarta scolii la terminarea cursurilor, odata cu ceilalti elevi.
Sper ca ti-am fost oarecum de folos.
Fii mai tare ca anxietatea, invinge-o, nu te lasa coplesita, si inca o data, nu e NIMENI perfect!

Pai toti am trecut prin asta. Si eu am fost ratusca urata a scolii generale si apoi a liceului. Aveam senzatia ca nimeni nu ma place si nimeni n-ar da doi bani pe mine. Apoi cand au inceput baietii sa ma observe, credeam ca nu ma plac, ci doar isi bat joc.

Habar n-am de unde provenea lipsa asta de incredere in mine. Eu m-am deschis la minte si la suflet dupa ce m-am departat de casa, am plecat la Facultate. Acolo am renascut cumva, cred ca am intrat intr-un proces firesc de maturizare.

Este dificila perioada asta, dar se trece de ea.

Exact ca tine, Prozac, la facultate mi-am revenit.
Aveam un par lung, frumos, si eram si superslaba, pot spune ca eram multumita de mine.
Ah, ce-as mai da timpul inapoi... :P

Multumesc frumos pentru vorbele frumoase,
Am fost tot la psihologul acela, dar am renuntat intre timp cand imi trecusera starile acelea, am ramas tot asa crizata si agitata :)) dar parca niciodata nu am fost atat de focusata pe niste pete si pe parul din cap, ca pe langa pete am si parul ars si urat in viziunea mea...
Am fost azi la dermatolog sa-mi dea ceva pt pete si mi-a zis ca nu sunt prea vizibile si s-a uitat asa ciudat de parca as fi venit la el degeaba.Pana la urma mi-a dat niste geluri pentru curatare...si niste pastile daca m-a vazut asa disperata :))Tata radea de mine in masina zicea ca medicul cand o sa ma intrebe ce am si ii voi spune ca sunt disperata si ca nu mai merg la scoala de o saptamana din cauza asta, suna imediat la nebuni sa trimita o duba si o camasa mareeee! Haha acum rad, m-am mai linistit ca am mi-a dat pastile, cred ca are legatura tot cu obsesia pentru ca ma linistesc dupa ce imi fac eu ritualurile.
Cat despre complexe, nu am complexe la modul ca ma consider urata, am mereu tendinta sa fac ceva sa fiu si mai frumoasa si mai frumoasa si ma invinovatesc pentru ca mi-am distrus parul si mereu imi fac masti pentru fata, pentru par...Daca nu le fac innebunesc
Asta vara aveam probleme cu mancatul, nu mai mancam nimic..pana m-am imbolnavit si m-am dereglat hormonal si dupa am facut depresie...
Intr-un fel la mine totul porneste de la aspectul fizic si nu pot sa ma concentrez pe nimic altceva atat timp cat nu arat eu daca nu perfect, aproape de idealul meu de frumusete...
E trist

Va salut cu drag pe toate/toti!

Prozac si eu o frica de terapie, in ideea ca nu prea-mi place sa vorbesc despre trecutul meu dar daca imi explica cum ma ajuta asta si vad eu ca ma ajuta, fac orice. Tot timpul am amanat mersul la dr, imi ziceam ca daca imi va fi mai greu, o sa ma duc si tot amanam... plus ca eu sunt cam stalpul casei si niciodata nu-mi gasesc timp pt mine, stiu ca nu e bine asa...

Katy eu nu suport deloc iarna, e deprimanta pt mine, nu poti iesi des, nu e lumina multa care ne ajuta, etc. Eu contracarez lunile astea cu magne b6, 3 pe zi, pe mine ma ajuta. Bafta la control, cum iti da reteta, lunar sau cum? E compensata?

Andreea tu nu-ti poti controla gandurile astea care-ti fac rau asa ca, orice ti-as spune nu stiu cat te va ajuta. Cum bine a zis Katy, nimeni nu e perfect si toate avem cate ceva, eu nu le mai bag in seama, asta e. Pe mine boala asta m-a schimbat, nu mai am anxietate de boala fata de mine, inainte eram tot timpul cu gandul ca o sa ma imbolnavesc si o sa am nush ce boala, acum sunt mai relaxata in privinta mea, din pacate am altele care nu-mi dau pace... de cand am copiii, mi-am descoperit noi talente ca sa zic asa, imi place sa fac torturi sub diverse forme pt copii din ingrediente naturale, stau cu orele si le bibilesc pana imi ies. Tot timpul imi caut sa fac ceva sa alung gandurile care ma supara. Incearca sa te ancorezi cat mai mult in realitate, fa ceva, orice, sa te tina ocupata. Altceva nush ce sa-ti spun, mergi la dr ca asta e cel mai bine.

Salutare tuturor!
Sorana, ma duc lunar la doctora pentru ca inca nu mi-a definitivat schema de tratament, se chinuie sa ma bage pe antipsihotic iar eu spre dezamagirea ei nu il tolerez, am incercat doua pana acum, primul (seroquel) ma linistea atat de rau ca nu imi mai trebuia absolut nimic, as fi zacut fara sa am nevoie de ceva, al doilea (solian), imi dadea senzatii de atacuri de panica, asa ca mai mult de o saptamana nu am rezistat niciodata.
Doar antidepresivul imi merge, si am rezultate si cu el, desi uneori simt si eu ca ar mai trebui ceva.
Reteta este compensata desigur.
Andreea, mergi neaparat la un dr si un psiholog. Prin medicatie te linistesti iar psihologul (daca este bun), iti reseteaza mecanismul de gandire.
Nu foloseste la nimic daca astepti sa se intample ceva, o minune, pentru ca astea nu se intampla.
Prozac, tu ce mai zici? Te-ai apucat de treaba? Eu am reusit sa ma mai eliberez, nu de tot, ca aici treaba nu se termina niciodata.
Marton, ce-i cu tine? De ce nu ai mai intrat? Esti bine?

A si inca ceva, cum m-a schimbat pe mine boala asta, acum merg pe principiul "ce nu stiu nu ma doare" si incerc sa ma protejez de situatiile care ma supara, ce spune unul altul despre mine, important e sa ma simt eu bine. Inainte ma afecta tot ce se spunea despre mine, acum nu le mai dau atentie dar mai bine sa nu le aflu. Am inteles ca ceva nu era bine in ceea ce faceam si gandeam inainte si ca a trebuit sa ma schimb, sa-mi fac timp si pt mine si sa nu fac totul doar pt altii. Poate gresesc dar eu asa le-am luat. Daca aberez sa-mi spuneti...

Asa sunt si eu dar mai de curand, nu ma mai intereseaza parerea altora in privinta mea, am devenit mai indiferenta.
Si incerc sa iau lucrurile asa cum sunt, nu mai stau sa despic firul in 4.

Stiu ca nu o sa ma ajute cu nimic, dar nu prea imi mai permit un psiholog acum avand in vedere ca am dat toti banii pe tratamente pentru par, dermatologi, antibiotice si tot felul de chestii de care am devenit obsedata.Mi-am numarat fiecare punct care nu trebuie sa fie pe fata mea si imi verific chipul in oglinda nonstop...Am cheltuit in total vreo 3 milioane in 2 zile...Si simt ca innebunesc

Asa faceam eu cu parul, ma uitam cu atentie unde nu trebuie sa fie mai lung, sau mai scurt, dupa caz, apoi il ajustam cu foarfeca.
Noroc ca m-am lasat de practica asta si se si vede, ca mi-a crescut, nici mie nu-mi vine sa cred.
Stii, cand te duci spre oglinda sa te uiti pe fata, realizezi ca obsesia te indeamna s-o faci. Ala e momentul critic. Trebuie sa lupti cu tine sa nu ajungi in fata oglinzii. Stiu ca este foarte greu, si ca devii anxioasa daca nu o faci, dar trebuie sa rezisti tentatiei.
In felul asta, ai mai castigat o lupta.
Eu am rezistat, si sincer, ma simt ft bine :). Sigur vei putea si tu.
Deci fa orice, dar nu te duce spre oglinda, gandeste-te ca nu exista, nu ai nici o oglinda in casa.

Va pup fetelor

Andreea vezi tu, noi suntem mai cu experienta in boala asta sa zic asa, si cumva nu te putem invata decat de bine. Uite Kata, ce face ea, face extraordinar de bine si rezultatele se vad.

Felicitari Kata nu stii cat ma bucur ca rezisti compulsiilor, acesta este drumul spre vindecare! De ce sa nu spunem si asa!

Sorana, asta este cheia: sa fii mereu ocupat, sa tii mintea ocupata
Eu aseara am fost tare necajita, m-am suparat foarte tare cu baiatul meu ca nu ii place cam deloc sa invete si aseara am ajuns acasa si l-am gasit la calculator. M-am necajit caci eu sunt mai de moda veche si inca cred ca nu se face nimic fara carte. El e foarte naiv si crede ca se poate face treaba in viata si fara carte.

Mi-ar parea foarte rau sa ajunga sa realizeze ca fara scoala nu face nimic. Si asa va fi, fara scoala nu faci nimic.
Noi suntem niste parinti ok, nu ii spunem sa fie zecist, nu ii ingradim accesul la calculator, dar uite ca nu e suficient.

Prozac, asa zic si parintii mei, doar ca la mine e cam greu sa ma concentrez pe scoala cand eu am creierul supra-solicitat de tot felul de obsesii...Ei nu prea inteleg si imi zic mereu impuneti sa nu mai gandesti asa, sau e totul doar in capul tau, sau o sa treaca...mie mi se par egal cu zero aceste vorbe...parca nici nu ii mai aud cand baga aceasi placa mereu :))
Nu-mi place ca ii chinui asa, ca trebuie mereu sa ma suporte si ii cred pe cuvant ca s-au saturat..
Am fost diagnosticata cu toc de la vreo 8 ani asa, parca clasa a1a sau a2a...Acum am 17 ani, simt ca i-am chinuit destul...La mine tocul este asociat intr-un fel cu depresia mai mereu..
In fine nu vreau sa va plictisesc prea tare...Dar din ce am constatat eu asa pana astazi, mi-am dat seama ca boala asta chiar nu se trateaza.Poate ma insel, dar eu asa vad lucrurile.Am avut perioade lipsite de obsesii, in care chiar ma simteam linistita si chiar aveam o viziune despre viata mult mai optimista si mai ok...Adica chiar daca ceva ce ma supara se intampla treceam peste, iar acum imi iese un cos si nu mai ies din casa o saptamana.Ma gandesc la asta 11 ore din 12.Plus ca ma obsedeaza si parul si cam tot ce tine de asta...si ma oboseste grav, cateodata ma gandesc atat de mult la niste lucruri care nu au solutie cum ar fi parul care este scurticel si ars si nu am o solutie decat sa las timpul sa creasca..sau cosurile care sunt specifice varstei, simt nevoia sa ma gandesc intr-un fel ma linistesc...
Ma streseaza rau de tot cand spun cuiva asta si imi zic ca sunt prea rasfatata si deaia fac asa...Am inceput sa ma gandesc si eu foarte serios la asta si ma tot intreb.."Poate faptul ca sunt rasfatata sa provoace atata chin mie si familiei mele ?"...Sa plang si sa nu vreau sa ies din casa timp de o saptamana, eu nu mai stiu cum e aerul de afara :))
Imi pare rau ca va tot plictisesc, dar nu am altcuiva cui sa spun...Am vrut sa va intreb daca e normal la aceasta boala sa am un fel de crize, la modul ca imi vine sa urlu, sa sparg lucruri, sa imi rup pielea de pe mine sa imi provoc durere, simt ca nu am loc in propria piele..Poate e ciudat ce va descriu, dar asa ma simt cand vad ca nu sunt lucrurile asa cum imi doresc, parul, hainele, fata...Inainte eram cu lucrurile de prin casa:))...Dar v-ati simtit vreodata asa...pur si simplu sa tremurati si sa va vina sa urlati..practic fara un motiv intemeiat?

Va salut dragilor!Sa aveti parte de un an minunat si fara atatea probleme!Am avut niste sarbatori minunate, desi mi-a fost teama ca anxietatea si temerilor mele stupide vor aparea nu prea si-au facut loc.Am reusit sa calatoresc si sa ma distrez alaturi de prietenii mei.Temerile cu a face rau nu mai imi dau anxietate, apar si la fel dispar, pentru ca nu le mai dau atentie.Totusi, problema stiu ca inca ramane.Un lucru care ma framanta este tratamentul cu Anxiar care dureaza deja de la sfarsitul lui iulie, o perioada destul de lunga.Cred ca a devenit o obisnuinta, Iau jumatate dimi, jumatate la pranz si unul seara.Ce ma sfatuiti?Urmeaza acum si perioada stresanta cu sesiunea, sper sa nu apara din nou starile.Am invatat sa imi pastrez optimismul

Spuneti-mi si mie cum deschid un subiect pe romedic ?
Sunt varzaaaaaaaa, stiu

Andreea nu mai deschide nici un subiect, simptomele enumerate de tine sunt suficiente pt a descrie o nevroza obsesiva cu ceva elemente psihotice ! Ai nevoie minim de un antidepresiv bun si un stabilizator de dispozitie ! Ia trimitere de la medicul de familie si mergi cat mai repede la un medic specialist psihiatru si spune-i tot ce ai scris aici ! O sa vezi ca in 2-3 zile o sa fii deja alt om ! Bafta !

Te asteptam cu vesti bune !

Nu prea mai vreau sa iau pastile, pentru ca imi fac mai rau din cate am observat eu, mai ales antidepresivele..
Deocamdata iau doar calmepam.Am vrut sa deschis un topic ca sa vad daca mai e si altcineva cu probleme dinastea legate de aspectul fizic...Mi-ar placea sa stiu ca mai sunt oameni ca mine si sa pot vorbi cu ei despre asta pana imi fac programare la psiholog.

Pastilele pe care le iei si psihologul nu sunt de ajuns ! Trebuie sa-l rogi pe medicul tau sa-ti schimbe pastilele, pana gaseste un antidepresiv pe care-l suporti dar care sa fie si eficient pt dismorfofobia ta, altfel o sa ajungi minge de ping-pong intre psihologi ! In momentul in care boala interfereaza grav in activitatile tale zilnice trebuie sa te tratezi medicamentos, apoi poti urma si o cura psihoterapeutica pt a consolida rezultatul pe termen lung !

Ce pastile ti-au mai fost recomandate pana acum ?

Mi-au dat cipralex si xanax, asta mai demult cand aveam cu totul altceva...aveam depresie si nu mai simteam ca vreau sa traiesc, acum mi-a trecut depresia..
Dar atunci cipralexul l-am luat foarte putin timp pentru ca nu l-am suportat

Andreea16, sunt doua aspecte in cazul tau.

Spui ca ai primit un diagnostic de la 8 ani. Atunci este pacat sa te chinuiesti asa. Sincer, este pacat de tineretea ta sa treaca asa chinuita.
Sunt medici buni, foarte buni, ce pot sa iti dea un antidepresiv sub forma de sirop. Se poate creste doza foarte usor si e usor de tolerat chiar si de copii mici. Sa nu uitam ca si copii mici fac depresie, dovedita clinic, cand trec prin dicortul parintilor sau acestia ii abandoneaza.

eu asa vad lucrurile.

In privinta scolii, eu raman la concluzia ca fara carte nu faci nimic, dar nimic.
Vezi, eu i-am oferit lu fii-mio, tot ce a vrut, fara sa-l conditionez cu nimic. De asteptat, astept numai sa invete si sa nu se mai vaite ca o baba cand da de greu. Va fi probabil greu sa il las sa se loveasca de greu, poate atunci isi va da seama.

Buna seara fetelor.Vad ca sunteti mai bine, mai optimiste si mai energice si asta este excelent tineti-o tot asa.
Eu am avut cateva zile mai nasoale fara somn, cu arsuri mari dureri de cap, stare de rau si nam vrut sa mai iau alte medicamente dar cand a auzit doctora mia zis asa: ESTI NEBUN VREI SA FACI HEMORAGIE INTERNA SAU SA SE DISTRUGA ESOFAGUL? si asta ma facut sa dau fuga la farmacie si sa-mi iau cel;e prescrise si care au rezolvat problema in doua zile si uite cum am mai castigat o runda cu boala.

Prozac, o sa merg maine la psihologul ala al meu frumusel haha
Si este adevarat ce zici tu cu cartea, doar ca in ziua de azi copiii sunt predispusi la tulburari psihice din cauza informatiilor, care nu sunt necesare la o varsta prea mica.De exemplu eu am fost mereu precoce si poate asta nu a fost bine, am beneficiat de niste informatii de la o varsta frageda de care poate nu era nevoie.
Tinerii din ziua de azi sunt axati pe cu totul altceva decat scoala, daca ei nu vor sa invete, parintii nu prea au ce le face, decat sa ii intorca impotriva lor si sa faca mai rau.Eu am facut multe greseli si nu am invatat cand trebuia sa o fac pentru ca parintii ma stresau groaznic cu cartea si ma presau, ma simteam chinuita, vedeam cartea si scoala ca pe un chin si din cauza asta nu mai puteam sa gandesc logic si sa realizez ca nu fac nimic fara carte.Cand parintii au incetat sa ma mai streseze si sa ma pedepseasca cand nu imi faceam temele (ceea ce s-a intamplat cand eram micuta si nu de foarte multe ori ) am inceput sa ma gandesc eu serios la invatat si acum vreau sa ma apuc sa invat, am noroc ca nu e timpul inca pierdut la mine, dar am multa materie de recuperat..
Cel mai bine e sa nu-l stresezi cu cartea, ca sa vrea sa invete el pentru el, nu pentru parinti(nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar asa a fost la mine )
Te pup